ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1662/2012

Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 8 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, investită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție -Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial București și de inculpații S.I., S.M. , S.C., O.E., I.V., C.V.R., l.M.D., T.L. și T.A.E. împotriva sentinței penale nr. 83 din 02 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, dispunând menținerea acesteia. S-au reținut, în esență, următoarele: Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că inculpații S.M., S.C.

au fost arestați prin închirierea din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bucuești, secția I penală, în Dosarul nr. 71075/3/2011, S.I., prin încheierea din 06 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, sectia I penală, în Dosarul nr. 70879/3/2011, O.E., prin încheierea din 31 ianuarie 2012, apreciindu-se că sunt îndeplinite cerințele art. 143 și că este incident cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Verificând actele și lucrările dosarului, instanța de apel a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpaților se mențin, fiind îndeplinită una din condițiile alternative prev. de art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. Probele administrate până la acest moment procesual nu au făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143 cu referire la art. 68 1 C. proc.

pen. S-a apreciat că este incident cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., căci pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile imputate inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă încă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea de comitere a faptelor, precum și datele ce caracterizează persoana inculpaților (care nu intră pentru prima oară în conflict cu legea penală). Prin urmare, instanța a considerat că, cel puțin la acest moment procesual, nu se justifică luarea față de inculpați de măsuri alternative la privarea de libertate. Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc.

pen., în temeiul art. 300 2 cu referire la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., având în vedere și dispozițiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților și a menținut starea de arest preventiv a acestora. Pentru aceleași considerente, a respins, ca nefondate, cererile apelanților inculpați S.I., S.M. și S.C. de revocare și înlocuire a arestării preventive. Împotriva încheierii sus-menționate, au declarat recurs inculpații S.I., S.M., S.C., O.E., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii. Recursurile nu sunt fondate. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpaților se mențin, așa cum a reținut în mod corect instanța de apel și există temeiuri noi care justifică și impun în continuare privarea de libertate.

Potrivit Codului nostru de procedură penală, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică. Examinând lucrările și actele dosarului, se constată că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de trafic de droguri de mare risc, pentru săvârșirea cărora inculpații au fost condamnați de prima instanță la pedepse rezultante de 6 ani și 6 luni închisoare și de 4 ani închisoare (pentru inculpatul O.E.), lăsarea inculpaților în libertate ar putea crea atât riscul de a zădărnici aflarea adevărului, precum și ca aceștia să repete asemenea fapte.

Pe de altă parte, natura și modalitatea de comitere a infracțiunilor susmenționate și antecedentele inculpaților, care au săvârșit faptele în stare de recidivă, relevă nu doar o periculozitate infracțională dată și de perseverența acestora, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea în libertate ar putea crea riscul ca aceștia să repete asemenea fapte și ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică. Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea acestora în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea inculpaților, oferă indicii cu privire la vinovăția acestora și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Pe de altă parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaților, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata procedurilor în fața instanței. Așa fiind, menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpaților în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare a procesului penal. Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile declarate de inculpații S.I., S.M., S.C.

și O.E. împotriva încheierii din 8 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați S.I., S.M., S.C. și O.E. Împotriva încheierii din 8 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 78038/3/2011(833/2012). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2012.