ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1662/2012

Asupra

recursurilor de față

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 8 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

investită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație si Justiție -Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial București și de

inculpații S.I., S.M. , S.C., O.E., I.V., C.V.R., l.M.D., T.L. și T.A.E.

împotriva sentinței penale nr. 83 din 02 februarie 2012 pronunțată de

Tribunalul București, secția I penală, a constatat legalitatea și temeinicia

măsurii arestării preventive a inculpaților, dispunând menținerea acesteia.

S-au

reținut, în esență, următoarele:

Analizând

actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că inculpații S.M., S.C.  au

fost arestați prin închirierea din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul

Bucuești, secția I penală, în Dosarul nr. 71075/3/2011, S.I., prin încheierea

din 06 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, sectia I penală, în Dosarul

nr. 70879/3/2011, O.E., prin încheierea din 31 ianuarie 2012, apreciindu-se că

sunt îndeplinite cerințele art. 143 și că este incident cazul prev. de art. 148

lit. f) C. proc. pen.

Verificând

actele și lucrările dosarului, instanța de apel a constatat că temeiurile care

au determinat arestarea inițială a inculpaților se mențin, fiind îndeplinită

una din condițiile alternative prev. de art. 160

b

alin. (3) C. proc.

pen.

Probele

administrate până la acest moment procesual nu au făcut să înceteze

presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost

trimiși în judecată, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143 cu referire

la art. 68

1

C. proc. pen.

S-a

apreciat că este incident cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., căci

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile imputate inculpaților este

închisoarea mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestora

prezintă încă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere

modalitatea de comitere a faptelor, precum și datele ce caracterizează persoana

inculpaților (care nu intră pentru prima oară în conflict cu legea penală).

Prin

urmare, instanța a considerat că, cel puțin la acest moment procesual, nu se

justifică luarea față de inculpați de măsuri alternative la privarea de

libertate.

Constatând

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C.

proc. pen., în temeiul art. 300

2

cu referire la art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., având în vedere și dispozițiile art. 136 C. proc. pen.

privind scopul măsurilor preventive, a constatat legalitatea și temeinicia

arestării preventive a inculpaților și a menținut starea de arest preventiv a

acestora.

Pentru

aceleași considerente, a respins, ca nefondate, cererile apelanților inculpați S.I.,

S.M. și S.C. de revocare și înlocuire a arestării preventive.

Împotriva

încheierii sus-menționate, au declarat recurs inculpații S.I., S.M., S.C., O.E.,

pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.

Recursurile

nu sunt fondate.

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus

luarea măsurii arestării preventive a inculpaților se mențin, așa cum a reținut

în mod corect instanța de apel și există temeiuri noi care justifică și impun

în continuare privarea de libertate.

Potrivit

Codului nostru de procedură penală, menținerea unei măsuri preventive privative

de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de

fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte

prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre

temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În

cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii

arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în

prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpații

au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață

sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor

la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este

justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel

puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru

fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul

de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de

dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Examinând

lucrările și actele dosarului, se constată că în raport de natura și gradul

deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de trafic de droguri de mare

risc, pentru săvârșirea cărora inculpații au fost condamnați de prima instanță

la pedepse rezultante de 6 ani și 6 luni închisoare și de 4 ani închisoare

(pentru inculpatul O.E.), lăsarea inculpaților în libertate ar putea crea atât

riscul de a zădărnici aflarea adevărului, precum și ca aceștia să repete

asemenea fapte.

Pe

de altă parte, natura și modalitatea de comitere a infracțiunilor susmenționate

și antecedentele inculpaților, care au săvârșit faptele în stare de recidivă,

relevă nu doar o periculozitate infracțională dată și de perseverența acestora,

dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea în libertate ar

putea crea riscul ca aceștia să repete asemenea fapte și ar induce un sentiment

de insecuritate în ordinea publică.

Așa

fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării

preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o

alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea acestora în primă instanță,

chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea

inculpaților, oferă indicii cu privire la vinovăția acestora și constituie un

temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Pe

de altă parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată

de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al

inculpaților, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de

natură să încalce principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în

accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se

apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata

procedurilor în fața instanței.

Așa

fiind, menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare,

întrucât prin lăsarea inculpaților în libertate s-ar crea un pericol pentru

buna desfășurare a procesului penal.

Pentru

aceste considerente, urmează ca recursurile declarate de inculpații S.I., S.M.,

S.C.  și O.E. împotriva încheierii din 8 mai 2012 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E:

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați S.I., S.M., S.C.  și

O.E.

Împotriva

încheierii din 8 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală,

pronunțată în Dosarul nr. 78038/3/2011(833/2012).

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 21 mai 2012.