ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 277/2013

Asupra recursurilor

de față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele :

Prin încheierea pronunțată

la data de 18 ianuarie 2013 în dosarul nr. 71689/3/2011, Curtea de Apel

București - Secția I Penala, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii

arestării inculpaților S.R. și D.F., și în temeiul art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., a menținut această măsură. Prin aceeași încheiere, instanța

a respins ca neîntemeiate cererile de revocare și de înlocuire a măsurii

arestării preventive formulate de inculpați, prin apărătorii aleși.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de apel a constatat că temeiurile care au determinat

arestarea preventivă a apelanților-inculpați D.F. și S.R. nu s-au schimbat și

justifică în continuare privarea de libertate a acestora.

În opinia Curții,

materialul probator existent la dosarul cauzei și la care instanța de fond a

făcut referire în hotărârea atacată cu apel este în măsură să conducă la

concluzia că, la acest moment, sunt pe deplin îndeplinite, în ceea ce îi

privește pe cei doi inculpați apelanți, condițiile prevăzute de art. 143 alin.

(1) C. proc. pen., pentru menținerea măsurii arestării preventive, existând

suficiente probe care să satisfacă atât exigentele dispozițiilor art. 143 alin.

(1) C. proc. pen., cât și pe cele ale art. 5 par.1 lit. c) din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Totodată, Curtea a

constatat că și la momentul examinării sunt îndeplinite cumulativ și condițiile

impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât sub aspectul pedepsei

mai mari de patru ani prevăzute pentru infracțiunea pentru care s-a dispus

trimiterea în judecata a inculpaților, cât și sub aspectul probelor că lăsarea

în libertate a acestora prezintă în continuare un pericol concret pentru

ordinea publică.

În acest sens, Curtea

a constatat că și la data examinării legalității și temeiniciei măsurii

arestării preventive, infracțiunea pentru care au fost trimiși în judecată

inculpații D.F. și S.R., prin gravitatea acesteia și reacția publicului,

creează o stare de neliniște capabilă să justifice menținerea arestării

preventive.

De asemenea, nu este

de neglijat nici faptul că în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare în

primă instanță, care atrage incidența art. 5 par.1 lit. a) din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În opinia Curții,

datele ce caracterizează favorabil persoana apelanților inculpați, astfel cum

acestea au fost invocate de către apărătorii aleși, nu sunt în măsură, în

raport de aspectele expuse anterior, să estompeze rezonanța socială negativă a

faptei deduse judecații și să justifice lăsarea în libertate a acestora.

Totodată, în ceea ce

privește durata totală a arestării preventive a inculpaților în prezenta cauză,

Curtea a constatat că aceasta nu poate fi apreciată ca fiind excesivă și nu

poate justifica punerea în libertate, având în vedere natura și gravitatea

deosebită a faptelor presupus a fi fost săvârșite de către inculpați, organele

judiciare investite cu soluționarea acestei cauze dând dovadă de o diligență

specială în desfășurarea procedurii.

În consecință, Curtea

a dispus în sensul menținerii arestării preventive, pentru motivele arătate și,

având în vedere considerentele expuse, a respins ca neîntemeiate cererile de

revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire a măsurii arestării

preventive.

Împotriva acestei

încheieri inculpații S.R. și D.F. au declarat recurs, solicitând punerea în libertate,

motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la

luarea măsurii preventive.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursurile în conformitate cu dispozițiile art.

385

14

C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din

dosarul cauzei, constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce

urmează.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) din

același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de

Apel București - Secția I Penală a procedat la efectuarea verificărilor și a

constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate

a inculpaților.

Înalta Curte, în

raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea

deosebită a acestora, de urmările produse, cât și de circumstanțele personale

ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și Curtea de Apel

București.

Pe de altă parte, se

constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaților în primă instanță,

prin sentința penala nr. 672/F din 02 octombrie 2012 a Tribunalului București -

Secția a II-a Penală, la pedepse de 15 ani închisoare, fiecare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit.

c), alin. (2

1

) lit. a) și alin. (3) C. pen.

Or, hotărârea de

condamnare, apelată de inculpați, constituie un temei suficient pentru a

constata că menținerea detenției provizorii este licita, respectându-se

legislația internă și prevederile C.E.D.O.

În același sens, Înalta

Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de

nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen

rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și

limitele legii.

Pe de altă parte, înlocuirea

măsurilor preventive are loc, ca remediu, atunci când s-au schimbat temeiurile

care au determinat măsura, iar când aceste temeiuri nu mai există, instanța

dispune revocarea.

Or, cum instanța de

apel a constatat îndeplinirea condițiilor menținerii măsurii legale și

temeinice a arestării preventive, în mod judicios instanța de apel a respins

cererile formulate de inculpați, prin apărătorii aleși.

Aceste considerente

justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive,

astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., recursurile declarate de inculpați vor fi respinse, ca nefondate.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare

către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații

S.R.

și

D.F.

împotriva

încheierii din 18 ianuarie 2013 a Curții de Apel București – Sec

ț

ia I Penală,

pronunțată în dosarul

nr.

71689/3/2011/a7.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de

câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

câte 100 lei pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 28 ianuarie 2013.