ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 277/2013

Asupra recursurilor de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin încheierea pronunțată la data de 18 ianuarie 2013 în dosarul nr. 71689/3/2011, Curtea de Apel București - Secția I Penala, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării inculpaților S.R. și D.F., și în temeiul art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a menținut această măsură. Prin aceeași încheiere, instanța a respins ca neîntemeiate cererile de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpați, prin apărătorii aleși. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a apelanților-inculpați D.F.

și S.R. nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestora. În opinia Curții, materialul probator existent la dosarul cauzei și la care instanța de fond a făcut referire în hotărârea atacată cu apel este în măsură să conducă la concluzia că, la acest moment, sunt pe deplin îndeplinite, în ceea ce îi privește pe cei doi inculpați apelanți, condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., pentru menținerea măsurii arestării preventive, existând suficiente probe care să satisfacă atât exigentele dispozițiilor art. 143 alin. (1) C. proc. pen., cât și pe cele ale art. 5 par.1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Totodată, Curtea a constatat că și la momentul examinării sunt îndeplinite cumulativ și condițiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât sub aspectul pedepsei mai mari de patru ani prevăzute pentru infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecata a inculpaților, cât și sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a acestora prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică. În acest sens, Curtea a constatat că și la data examinării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, infracțiunea pentru care au fost trimiși în judecată inculpații D.F. și S.R., prin gravitatea acesteia și reacția publicului, creează o stare de neliniște capabilă să justifice menținerea arestării preventive.

De asemenea, nu este de neglijat nici faptul că în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță, care atrage incidența art. 5 par.1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În opinia Curții, datele ce caracterizează favorabil persoana apelanților inculpați, astfel cum acestea au fost invocate de către apărătorii aleși, nu sunt în măsură, în raport de aspectele expuse anterior, să estompeze rezonanța socială negativă a faptei deduse judecații și să justifice lăsarea în libertate a acestora.

Totodată, în ceea ce privește durata totală a arestării preventive a inculpaților în prezenta cauză, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi apreciată ca fiind excesivă și nu poate justifica punerea în libertate, având în vedere natura și gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi fost săvârșite de către inculpați, organele judiciare investite cu soluționarea acestei cauze dând dovadă de o diligență specială în desfășurarea procedurii. În consecință, Curtea a dispus în sensul menținerii arestării preventive, pentru motivele arătate și, având în vedere considerentele expuse, a respins ca neîntemeiate cererile de revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire a măsurii arestării preventive.

Împotriva acestei încheieri inculpații S.R. și D.F. au declarat recurs, solicitând punerea în libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile în conformitate cu dispozițiile art. 385 14 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel București - Secția I Penală a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților. Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, de urmările produse, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și Curtea de Apel București.

Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaților în primă instanță, prin sentința penala nr. 672/F din 02 octombrie 2012 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, la pedepse de 15 ani închisoare, fiecare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2 1 ) lit. a) și alin. (3) C. pen. Or, hotărârea de condamnare, apelată de inculpați, constituie un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licita, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O. În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Pe de altă parte, înlocuirea măsurilor preventive are loc, ca remediu, atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat măsura, iar când aceste temeiuri nu mai există, instanța dispune revocarea. Or, cum instanța de apel a constatat îndeplinirea condițiilor menținerii măsurii legale și temeinice a arestării preventive, în mod judicios instanța de apel a respins cererile formulate de inculpați, prin apărătorii aleși. Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de inculpați vor fi respinse, ca nefondate. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.R. și D.F. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2013 a Curții de Apel București – Sec ț ia I Penală, pronunțată în dosarul nr. 71689/3/2011/a7. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 28 ianuarie 2013.