ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4004/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4004/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

În

baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

încheierea din 23 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția

I

penală, în baza art. 300

2

C. proc. pen. rap. la art. 160

b

alin. (1), (3) C. proc. pen. a

menținut arestarea preventivă a

inculpaților S.R. și D.F.

Au fost respinse, ca nefondate, cererile de revocare și de înlocuire a măsurii

arestării preventive formulate de inculpatul D.F., prin apărător ales.

Pentru a dispune astfel, Curtea de

Apel a reținut că acuzația adusă inculpaților, în circumstanțele cauzei, precum

și datele personale ale acestora, legitimează în continuare detenția lor

preventivă, în sensul că interesul public al menținerii ordinii, în cauza dată,

trece înaintea dreptului apelanților inculpați arestați preventiv, la

libertate.

Sunt îndeplinite și exigențele impuse

de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană, cu referire la durata rezonabilă a

arestării preventive a inculpatului (raportată la pedeapsa finală aplicată, de

15 ani închisoare, precum și la durata procesului în ansamblu), iar în stadiul

procesual analizat, al apelului declarat în cauză de inculpații condamnați în

primă instanță, Curtea nu identifică vreo schimbare a temeiurilor de fapt și de

drept care au impus inițial privarea de libertate a inculpaților, astfel că, în

cauză sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 300

2

rap. la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., referitoare la menținerea arestării preventive

a ambilor apelanți inculpați în cauză.

Menținerea temeiurilor care au

justificat privarea de libertate face ca cererile de revocare ori înlocuire a

măsurii arestării preventive formulate de apelantul inculpat D.F. să fie vădit

nefondate.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs inculpatul, solicitând casarea încheierii și, rejudecând, revocarea

măsurii arestării preventive, iar, în subsidiar, înlocuirea cu o alta mai puțin

restrictivă de drepturi.

Examinând recursul în conformitate cu

dispozițiile art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

C. proc.

pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce

urmează.

Potrivit art. 160

b

alin.

(1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) din același text de

lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun

în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată,

menținerea arestării preventive.

În

cauză, Curtea de Apel București, secția

I

penală, a procedat la efectuarea

verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la

baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare

privarea de libertate a inculpatului.

Înalta Curte în raport de

împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea acesteia, cât și de

circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a

reținut și instanța de fond.

În

sarcina inculpatului D.F., s-a reținut că în ziua de 20

aprilie 2010, împreună cu inculpatul S.R. pe bulevardul C., cu ajutorul lui O.C.,

după ce au exercitat acte de violență asupra numitului S.D., și-au însușit cantitatea

de 3,447 kg. bijuterii din aur, suma de 65.000 RON, un autoturism marca O. și 1,8

kg. verighete din aur, valoarea totală a prejudiciului depășind suma de 200.000

RON.

Pe de altă parte se constată că în cauză

s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 672 din 2 octombrie

2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 71689/3/2011

la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, fapta

prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2

1

) lit. a)

și alin. (3) C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) Teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, hotărârea de

condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata

că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă

și prevederile C.E.D.O.

În

același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare

nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului

de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se

în dispozițiile și limitele legii.

Analizând posibilitatea luării unei măsuri

alternative, Înalta Curte constată că, la acest moment procesual nu se identifică

vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului, ci apreciază că

întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în

continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura

aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Aceste considerente justifică dispoziția

instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate

cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat

va fi respins ca nefondat.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului

din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul D.F. împotriva încheierii din 23 noiembrie 2012 a Curții de Apel București,

secția

I

penală, pronunțată în Dosarul nr. 71689/3/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând

onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 04 decembrie 2012.