ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4739/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4739/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Iași, prin sentința

penală nr. 614 din 5 noiembrie 2002, a condamnat pe inculpații: A.M., A.C., C.C.,

I.M., A.D., A.C.C., M.F., T.G. și A.C. la câte 10 ani închisoare și câte 3 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art.

75 lit. a) din același cod.

Prin aceeași sentință au mai fost

condamnați și inculpații:

- I.C. la 10 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art.

75 lit. a) din același cod.

În baza art. 36, raportat la art. 34

lit. b) și art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor sus-menționate, cu

pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 302/1997

a Judecătoriei Răducăneni, urmând ca acesta să execute 10 ani închisoare și 3

ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

- B.C.G. la 10 ani închisoare și 3

ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu

aplicarea art. 75 lit. a) din același cod.

S-a menținut beneficiul grațierii

condiționate prevăzută de art. 1 din Legea nr. 137/1997, pentru pedepsele de un

an, respectiv 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 4371/1996

a Judecătoriei Iași.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen., pentru toți inculpații și s-a dedus din pedepsele aplicate timpul

arestării preventive pentru inculpații: A.C. de la 31 ianuarie 2000 la zi, A.D.

de la 14 ianuarie 2000 la zi, A.C.C. de la 9 decembrie 2000 la zi, I.M. de la 7

ianuarie 2000 la zi, M.F. de la 14 decembrie 1999 la 12 decembrie 2000, T.G. de

la 13 ianuarie 2000 la 13 octombrie 2000, A.C. de la 15 ianuarie 2000 la 13

octombrie 2000, C.C. de la 10 decembrie 1999 la 13 octombrie 2000, A.M. de la

13 martie 1997 la 29 decembrie 1999, I.C. de la 14 decembrie 1999 la zi și B.C.G.,

durata arestării preventive de o zi – 14 decembrie 1999.

A obligat inculpații să plătească

părții civile A.M., suma de 100 milioane lei daune morale, iar minorilor A.I., A.E.

și A.C., suma de 12.400.000 lei.

Instanța a reținut, în fapt, că în

seara zilei de 8 noiembrie 1996 numiții A.M., A.C., I.M., A.C.C., A.D., F.P.,

toți fiind din satul Bazga, comuna Răducăneni, județul Iași și numiții I.C., D.I.

din satul Coropceni, comuna Ciortești, județul Iași, au mers la un bal

organizat în gospodăria lui Ș.M. din satul Rotăria, comuna Ciortești, județul

Iași. Între aceștia și niște tineri din satul Rotăria a avut loc o altercație

în urma căreia s-au retras în gospodăria lui Ș.A. situată la aproximativ 185

metri de locul unde era organizat balul.

Între timp, C.M., verișoara lui A.M.,

a plecat de la bal și s-a deplasat în satul Coropceni, unde la o discotecă l-a

întâlnit pe C.C., vărul său, căruia i-a povestit despre altercația din Rotăria.

Acesta a discutat cu numiții M.F., D.J., B.I., T.G., H.I., B.G., Z.I., A.C. și

S.V. și le-a propus să meargă la Rotăria în ajutorul celor care au fost bătuți.

În jurul orelor 22,30 – 23,00, lângă

curtea lui Ș.A. s-au adunat un număr de 21 de persoane. Au discutat despre

altercația anterioară de la bar, după care printr-o înțelegere comună s-au

hotărât să meargă spre gospodăria lui Ș.M., pentru a se răzbuna, lovind orice

persoană ce era în cale. Tinerii din acest grup, după ce în prealabil s-au

înarmat cu scânduri smulse din gard și după ce au parcurs circa 130 metri și au

ajuns într-o intersecție de străzi, i-au întâlnit pe numiții T.D., A.G., A.J.,

T.D. și A.G. au fost imediat atacați de o parte din tinerii din grup și loviți

cu scândurile, însă, au reușit să fugă de la fața locului și să se ascundă. A.J.

care venea puțin mai în spate, a nimerit în fața grupului. Inițial a fost lovit

de către A.M. cu o scândură în partea superioară a corpului, după care A.C.C.

l-a lovit cu picioarele în aceeași zonă. În continuare, I.C. l-a lovit cu

pumnul în abdomen și i-a pus piedică, iar când victima era în cădere, C.C. l-a

lovit cu o scândură în spate. Fiind doborât la pământ, A.J. s-a rostogolit de

câteva ori, timp în care I.C. a sărit cu picioarele pe el. După ce victima a

rămas nemișcată, atât inculpații A.M., A.C., A.C.C., B.C.G., M.F., T.G., A.D.,

cât și numiții D.I., D.J., D.V., H.I. și Z.I., s-au apropiat succesiv și au

lovit victima cu scânduri și picioarele. Bătaia a durat circa 5 minute, după

care grupul de tineri au abandonat victima în intersecție și aflându-se în

continuare în aceeași stare de furie, au mers în curtea lui Ș.M. au lovit pe

toți cei care le-au ieșit în cale, după care s-au retras spre satul Coropceni.

Când au trecut pe lângă victimă, A.M. l-a apucat pe A.J. de un picior, l-a tras

câțiva metri, întrebându-l dacă nu a murit.

A.J. a fost transportat de familie

la spital, însă pe drum a decedat.

Din raportul de necropsie, în care

sunt descrise multiplele semne de violență, constatate în zona

toraco-abdominală atât la examenul exterior cât și la cel interior, rezultă că

moartea lui A.J. a fost violentă. Ea s-a datorat unui politraumatism cu

fracturi costale, multiple bilateral, rupturi de ficat și hemidiafragm stâng cu

hernierea intratoracică a stomacului și a splinei, hemotorax, hemiperitoneu cu

insuficiență respiratorie acută, șoc traumatic și hemoragic consecutive.

Leziunile s-au produs prin loviri repetate cu corpuri contondente. Rol în

tanetogeneză au avut fracturile costale, ruptura de diafragm și de ficat,

ultima fiind sigur și direct mortală, subiacentă plăgii pergamentate de pe

hemitoracele stâng anterior.

Din probatoriul administrat, s-a

reținut cu certitudine că inculpații au acționat împreună, lovind concomitent

victima în cadrul unei activități indivizibile și în realizarea intenției lor

de a ucide. Ei au îndeplinit fiecare în parte, printr-o acțiune simultană și

conjugată toate actele obiective ce caracterizează infracțiunea de omor, fiind

conștienți de urmările ce le vor produce și acceptând consecințele acțiunii lor

comune, astfel încât nu este relevant, care dintre loviturile aplicate au fost

mortale.

În drept, faptele inculpaților,

constând în aceea că, împreună, acționând concomitent într-o unitate

indivizibilă au lovit cu intensitate victima, cu picioarele și cu scânduri în

zone vitale ale corpului, acceptând consecințele acțiunii lor comune ce a

condus la suprimarea vieții acesteia, au fost încadrate în prevederile art. 174

C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

Curtea de Apel Iași, prin decizia

penală nr. 51 din 19 februarie 2004, a admis apelurile declarate de inculpații T.G.

și A.C., a desființat sentința atacată cu privire la condamnarea inculpaților

sus-menționate pentru infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1), cu

aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și a dispus achitarea lor pentru această

infracțiune în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Totodată, a fost respinsă acțiunea

civilă formulată de A.M. față de inculpații T.G. și A.C. și înlătură din

sentință dispoziția privind obligarea în solidar cu ceilalți inculpați la plata

daunelor morale, a echivalentului și cuantumul prestației periodice lunare în

favoarea minorilor A.E. și A.I.

Prin aceeași decizie au fost

respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații: A.C., A.D., A.C.C., I.C.,

I.M., B.C.G., A.M., C.C. și M.F. împotriva aceleași sentințe.

Motivându-și soluția de achitare a

inculpatului T.G., curtea de apel a constatat existența unor dubii referitoare

la participația acestuia la săvârșirea faptei. Astfel, instanța arată că

singura depoziție încriminatoare este cea a coinculpatului A.C., iar această

unică probă nu se coroborează cu celelalte probe. Reținând și că inculpatul nu

a recunoscut săvârșirea faptei, curtea trage concluzia că probele administrate

nu conduc la vinovăția inculpatului sus-arătat.

Referitor la motivarea achitării

inculpatului A.C., curtea arată că nici vinovăția acestuia nu a fost dovedită

pe bază de probe concludente. Astfel, singura depoziție încriminatoare este cea

a coinculpatului M.F., retractată în apel, schimbarea depoziției fiind motivată

prin exercitarea de amenințări din partea organelor de anchetă. În același

sens, instanța reține că martorii H.I., B.G. și Z.I. au confirmat că inculpatul

A.C. se afla mai departe de locul săvârșirii faptei la momentul consumării

acesteia.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpații A.D., A.M.,

B.C.G., C.C. și M.F.

În motivarea recursului procurorului

se arată că instanța de apel, prin interpretarea unilaterală și fragmentată a

materialului probator, a reținut că inculpații T.G. și A.C. nu au săvârșit

infracțiunea de omor, deși din probele administrate în cauză rezultă cu

certitudine că aceștia au comis alături de ceilalți inculpați infracțiunea

imputată.

Inculpații B.C.G. și C.C. au cerut

achitarea întrucât din probe nu rezultă că au săvârșit infracțiunea ce li s-a

reținut în sarcină.

Prin recursul declarat de inculpatul

C.C., hotărârile sunt criticate și pentru greșita încadrare a faptei lui ca

activitate de coautorat când aceasta poate fi caracterizată, în cel mai rău caz,

ca infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 C. pen., mai cu seamă că

participarea acestui inculpat s-a limitat doar la lovirea victimei cu scândura

în spate.

În recursurile lor, inculpații A.D.,

A.M. și M.F., au susținut că fapta lor a fost greșit încadrată în prevederile art.

174 C. pen., întrucât le-a lipsit intenția de a suprima viața lui A.J., astfel

că li se poate reține infracțiunea prevăzută în art. 183 C. pen.

Inculpații au susținut, printr-un

motiv comun de casare formulat, că instanțele nu au făcut o justă

individualizare a pedepselor întrucât nu au ținut seama de împrejurările ce au

determinat comiterea infracțiunii și de circumstanțele lor personale.

Asupra criticilor formulate se

constată:

Din lucrările dosarului se constată,

contrar susținerilor din recursul procurorului, că hotărârea instanței de apel

este corectă în ce privește achitarea inculpatului A.C.

Sus-numitul inculpat a negat în mod

constant, atât în faza urmăririi penale cât și în instanță, atât prezența sa în

grupul agresor cât și lovirea victimei.

În același timp, martorii H.I., B.G.

și Z.I. au confirmat că inculpatul A.C. se afla mai departe de locul săvârșirii

faptei la momentul consumării acesteia.

Coinculpatul M.F. în declarațiile

date la urmărirea penală, dar și cu ocazia confruntării cu A.C., a arătat că în

momentul în care victima era căzută la pământ, acesta din urmă l-a lovit de mai

multe ori cu un par. Ulterior, însă, în cursul cercetărilor judecătorești, acest

inculpat a arătat că nu înțelege să-și mențină declarațiile făcute și, în

consecință, a afirmat că nu a văzut ca vreunul din grup să fi lovit victima,

această retractare fiind justificată prin exercitarea de amenințări din partea

organelor de urmărire penală.

Cum, în cauză, declarațiile

inculpatului M.F. în faza de urmărire penală, retractate în totalitate în fața

instanței, nu se coroborează cu nici o altă probă, în mod corect instanța de

apel a ajuns la concluzia că nu există dovezi suficiente care să conducă la

concluzia că A.C. a comis fapta imputată, ceea ce a determinat-o în mod

justificat să pronunțe achitarea acestuia.

Astfel fiind, în ce privește

achitarea inculpatului A.C., pentru infracțiunea de omor, nu se pot aduce

critici deciziei atacate, motiv pentru care, sub acest aspect, recursul

procurorului nu este întemeiat.

Este însă întemeiat motivul de

casare invocat în recursul procurorului vizând greșita achitare a inculpatului T.G.

Inculpatul T.G. a negat participarea

sa la uciderea victimei și a susținut că în seara respectivă, el s-a despărțit

de grupul agresor mai înainte de comiterea faptei, îndreptându-se către bal.

Arată că, în timp ce grupul agresor comitea fapta, el se afla deja la bal, unde

venise mai devreme și unde, după comiterea faptei, a venit și grupul agresor,

care l-a găsit acolo.

Participarea sus-numitului inculpat,

în calitate de coautor la săvârșirea infracțiunii de omor, rezultă neîndoios

din probele administrate în cauză.

Astfel coinculpații A.C. și B.C.G.,

în declarațiile lor la urmărirea penală, dar și cu ocazia confruntării cu T.G.,

au arătat că și acesta din urmă a făcut parte din grupul agresor și a lovit

victima cu o scândură. Totodată, coinculpații A.D. și I.C., au adăugat că T.G.

a pulverizat o substanță paralizantă asupra victimei căzută la pământ.

Declarațiile lor se coroborează cu

depozițiile martorilor S.V. în care îl indică pe T.G., ca fiind unul dintre cei

aflați la locul faptei când victima era căzută la pământ.

Aceleași declarații se mai

coroborează cu depozițiile martorilor R.F. și B.P. în care relatează că, l-au

văzut pe T.G., după faptă, intrând împreună cu grupul agresor în curtea

balului.

Declarațiile coinculpaților se

coroborează apoi cu depozițiile martorilor D.G. și R.F., în care au arătat că

la bal, după comiterea faptei, T.G. a pulverizat o substanță paralizantă.

Apărarea inculpatului că la data și

ora când se pretinde că a comis fapta el se afla în alt loc, este infirmată

atât de depozițiile coinculpaților și martorilor sus-menționați, cât și de

probele pe care le-a administrat în apărare și anume de declarațiile martorilor

B.A., C.V., R.F., B.P. și T.D.

Este adevărat că, în fața instanței

de fond coinculpații A.C. și B.C.G. au încercat să ușureze răspunderea

inculpatului T.G., arătând că ei nu înțeleg să-și mențină declarațiile date în

faza de urmărire penală, în ceea ce-l privește pe acest inculpat și, în

consecință, au afirmat că nu l-au văzut să lovească și nici alături de victimă.

Declarațiile acestora, date la urmărirea penală, exprimă însă adevărul,

deoarece se coroborează întru totul cu cele relatate de coinculpatul I.C. și

martorii menționați.

În consecință, prin aceste probe s-a

făcut dovada incontestabilă că inculpatul T.G. este coautor la uciderea

victimei.

Astfel fiind, instanța de apel a

pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, atunci când a achitat pe

inculpatul T.G. de infracțiunea de omor reținută de prima instanță.

Stabilită fiind vinovăția

sus-numitului, instanța de fond a aplicat acestuia o pedeapsă just

individualizată, în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen. și

proporțională cu pericolul social al faptei și făptuitorului.

Pentru acest motiv, urmează a se

admite recursul declarat de procuror, a se casa hotărârea atacată cu privire la

inculpatul T.G. și a se menține sentința referitor la acest inculpat, dispunând

conform dispozitivului.

Examinând hotărârile atacate, în al

doilea rând, în raport cu motivele de casare formulate de inculpații C.C. și

B.C.G. se constată că instanțele au reținut corect participarea acestora, la

săvârșirea infracțiunii de omor.

Inculpatul C.C. nu a recunoscut

fapta ce i s-a pus în sarcină, dar din declarațiile coinculpaților I.C., A.M., A.C.

și ale martorilor F.P. și B.I., rezultă în mod neîndoielnic că sus-numitul

inculpat a făcut parte din grupul agresor și a lovit victima cu o scândură.

În ceea ce privește pe inculpatul

B.C.G., acesta în declarațiile date la urmărirea penală, a recunoscut că a

aplicat victimei lovituri cu scândura, ceea ce concordă întru totul cu

arătările, atât la urmărirea penală, cât și în instanță, ale coinculpaților A.M.,

A.C., I.C. și ale martorilor F.P. și B.I.

Înaintea instanței, inculpatul

B.C.G. a revenit asupra declarațiilor inițiale, susținând că el nu ar fi

participat în vreun mod la uciderea victimei.

Această revenire a inculpatului

asupra relatărilor făcute anterior a fost determinată evident de dorința lui de

a fi exonerat de răspundere penală și în mod corect a fost înlăturată ca

nesinceră, declarațiile inițiale ale inculpatului coroborându-se și cu alte

dovezi din dosar.

Față de cele expuse rezultă că

instanțele au stabilit corect, în concordanță cu dovezile administrate, că

inculpații C.C. și B.C.G. au participat la săvârșirea faptei și deci critica

adusă hotărârilor sub acest aspect este nefondată.

Este, de asemenea, neîntemeiată

critica adusă hotărârilor de recurenții A.C., A.M. și M.F. cu privire la

încadrarea juridică dată faptei, deoarece intenția inculpaților de a omorî

victima reiese din însăși materialitatea faptelor.

În adevăr, aplicând numeroase

lovituri cu bâte și scânduri, instrumente apte de a ucide, cu o deosebită

intensitate, în regiuni vitale ale corpului și producându-i leziunile grave

descrise în actul medico-legal, încât au determinat, în final, moartea

victimei, inculpații și-au reprezentat, fără echivoc, producerea rezultatului

letal, pe care, chiar dacă nu l-au dorit, l-au acceptat.

Evidențiindu-se în acest mod

existența elementului intențional, rezultă că încadrarea juridică reținută de

către instanțe este corectă.

Nu este exactă nici susținerea recurentului

C.C. că ar urma să i se schimbe încadrarea juridică în art. 180 C. pen.

Instanțele în mod corect au respins

susținerea acestui recurent cum că nu se face vinovat de moartea victimei,

deoarece din probele administrate în cauză, rezultă că inculpații au atacat

concomitent pe victimă, cu intenția vădită de a-i suprima viața.

Există coautorat la infracțiunea de

omor când coinculpații au acționat împreună lovind victima, atât înainte de a

cădea la pământ, cât și după aceasta. Faptul că numai loviturile aplicate de

unul dintre ei au fost mortale, nu are relevanță, dacă activitatea acestuia se

afla într-o unitate indivizibilă cu cea a celorlalți inculpați și dacă

rezultatul acestei activități strâns unite constă în suprimarea vieții

victimei, iar din materialitatea faptelor reiese că toți inculpații au fost

conștienți de urmările lor comune și au dorit producerea lor.

În cazul de față, fiind constatat că

inculpatul C.C. a lovit victima cu o scândură în spate, în timp ce ceilalți

coinculpați i-au aplicat alte lovituri, în zone vitale, cu obiecte contondente,

iar după căderea acesteia, au continuat să o lovească împreună, se învederează

că toți participanții se fac vinovați de participarea la săvârșirea

infracțiunii de omor, sub forma de coautor, prevăzută de art. 174 C. pen., așa

cum în mod corect au reținut instanțele.

Totodată, apare ca lipsită de

temeinicie critica adusă hotărârilor de recurenții A.C., A.M. și M.F. cu

privire la cuantumul pedepselor aplicate de instanțe. Față de pericolul social

accentuat al faptei săvârșite de inculpați, care au pândit victima și au

lovit-o prin surprindere, profitând de superioritatea lor numerică, pedepsele

aplicate recurenților se apreciază ca fiind just individualizate, ele fiind

necesare pentru reeducarea acestora și asigurarea prevenției generale.

Întrucât, verificându-se din oficiu

cauza nu s-au constatat alte motive de casare în favoarea inculpaților, urmează

a se respinge recursurile acestora, dispunând conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, împotriva deciziei penale nr. 51 din

19 februarie 2004 a Curții de Apel Iași

, privind pe T.G. și A.C.

Casează decizia penală atacată numai

cu privire la dispoziția de achitare a inculpatului T.G., pentru infracțiunea

de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.,

precum și în ce privește dispoziția de respingere a acțiunii civile formulată

de partea civilă A.M. față de același inculpat precum și dispoziția de

înlăturare a cheltuielilor judiciare către stat, tot pentru acest inculpat,

dispoziții pe care le înlătură.

Menține din sentința penală nr. 614

din 5 noiembrie 2002 a Tribunalului Iași dispoziția de condamnare a inculpatului

pentru infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174, cu aplicarea art. 75 lit.

a) C. pen., pedeapsa principală aplicată, pedeapsa complimentară, pedeapsa

accesorie, dispoziția privind obligarea inculpatului în solidar cu ceilalți

inculpați, la plata daunelor morale, a echivalentului și cuantumului prestației

periodice lunare, în favoarea minorilor A.E. și A.I., precum și dispoziția

privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului T.G., timpul arestării preventive de la 14 ianuarie 2002, până la

data punerii sale în libertate.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârii atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații A.C., A.M., B.C.G., C.C. și M.F., împotriva deciziei

penale nr. 51 din 19 februarie 2004 a Curții de Apel Iași.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților timpul arestării preventive pentru B.C.G., de la 14 decembrie 1999

la 23 septembrie 2004, iar pentru A.C. de la 31 ianuarie 2000 la 23 septembrie 2004.

Obligă recurenții inculpați M.F. și

B.C.G. să plătească statului suma de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare,

din care câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenții inculpați A.C., A.M.

și C.C. să plătească statului suma de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 septembrie 2004.