ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4739/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Iași, prin sentința penală nr. 614 din 5 noiembrie 2002, a condamnat pe inculpații: A.M., A.C., C.C., I.M., A.D., A.C.C., M.F., T.G. și A.C. la câte 10 ani închisoare și câte 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) din același cod. Prin aceeași sentință au mai fost condamnați și inculpații: - I.C. la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) din același cod.

În baza art. 36, raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor sus-menționate, cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 302/1997 a Judecătoriei Răducăneni, urmând ca acesta să execute 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. - B.C.G. la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) din același cod. S-a menținut beneficiul grațierii condiționate prevăzută de art. 1 din Legea nr. 137/1997, pentru pedepsele de un an, respectiv 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 4371/1996 a Judecătoriei Iași.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., pentru toți inculpații și s-a dedus din pedepsele aplicate timpul arestării preventive pentru inculpații: A.C. de la 31 ianuarie 2000 la zi, A.D. de la 14 ianuarie 2000 la zi, A.C.C. de la 9 decembrie 2000 la zi, I.M. de la 7 ianuarie 2000 la zi, M.F. de la 14 decembrie 1999 la 12 decembrie 2000, T.G. de la 13 ianuarie 2000 la 13 octombrie 2000, A.C. de la 15 ianuarie 2000 la 13 octombrie 2000, C.C. de la 10 decembrie 1999 la 13 octombrie 2000, A.M. de la 13 martie 1997 la 29 decembrie 1999, I.C. de la 14 decembrie 1999 la zi și B.C.G., durata arestării preventive de o zi – 14 decembrie 1999. A obligat inculpații să plătească părții civile A.M., suma de 100 milioane lei daune morale, iar minorilor A.I., A.E.

și A.C., suma de 12.400.000 lei. Instanța a reținut, în fapt, că în seara zilei de 8 noiembrie 1996 numiții A.M., A.C., I.M., A.C.C., A.D., F.P., toți fiind din satul Bazga, comuna Răducăneni, județul Iași și numiții I.C., D.I. din satul Coropceni, comuna Ciortești, județul Iași, au mers la un bal organizat în gospodăria lui Ș.M. din satul Rotăria, comuna Ciortești, județul Iași. Între aceștia și niște tineri din satul Rotăria a avut loc o altercație în urma căreia s-au retras în gospodăria lui Ș.A. situată la aproximativ 185 metri de locul unde era organizat balul. Între timp, C.M., verișoara lui A.M., a plecat de la bal și s-a deplasat în satul Coropceni, unde la o discotecă l-a întâlnit pe C.C., vărul său, căruia i-a povestit despre altercația din Rotăria.

Acesta a discutat cu numiții M.F., D.J., B.I., T.G., H.I., B.G., Z.I., A.C. și S.V. și le-a propus să meargă la Rotăria în ajutorul celor care au fost bătuți. În jurul orelor 22,30 – 23,00, lângă curtea lui Ș.A. s-au adunat un număr de 21 de persoane. Au discutat despre altercația anterioară de la bar, după care printr-o înțelegere comună s-au hotărât să meargă spre gospodăria lui Ș.M., pentru a se răzbuna, lovind orice persoană ce era în cale. Tinerii din acest grup, după ce în prealabil s-au înarmat cu scânduri smulse din gard și după ce au parcurs circa 130 metri și au ajuns într-o intersecție de străzi, i-au întâlnit pe numiții T.D., A.G., A.J., T.D. și A.G. au fost imediat atacați de o parte din tinerii din grup și loviți cu scândurile, însă, au reușit să fugă de la fața locului și să se ascundă.

A.J. care venea puțin mai în spate, a nimerit în fața grupului. Inițial a fost lovit de către A.M. cu o scândură în partea superioară a corpului, după care A.C.C. l-a lovit cu picioarele în aceeași zonă. În continuare, I.C. l-a lovit cu pumnul în abdomen și i-a pus piedică, iar când victima era în cădere, C.C. l-a lovit cu o scândură în spate. Fiind doborât la pământ, A.J. s-a rostogolit de câteva ori, timp în care I.C. a sărit cu picioarele pe el. După ce victima a rămas nemișcată, atât inculpații A.M., A.C., A.C.C., B.C.G., M.F., T.G., A.D., cât și numiții D.I., D.J., D.V., H.I. și Z.I., s-au apropiat succesiv și au lovit victima cu scânduri și picioarele. Bătaia a durat circa 5 minute, după care grupul de tineri au abandonat victima în intersecție și aflându-se în continuare în aceeași stare de furie, au mers în curtea lui Ș.M.

au lovit pe toți cei care le-au ieșit în cale, după care s-au retras spre satul Coropceni. Când au trecut pe lângă victimă, A.M. l-a apucat pe A.J. de un picior, l-a tras câțiva metri, întrebându-l dacă nu a murit. A.J. a fost transportat de familie la spital, însă pe drum a decedat. Din raportul de necropsie, în care sunt descrise multiplele semne de violență, constatate în zona toraco-abdominală atât la examenul exterior cât și la cel interior, rezultă că moartea lui A.J. a fost violentă. Ea s-a datorat unui politraumatism cu fracturi costale, multiple bilateral, rupturi de ficat și hemidiafragm stâng cu hernierea intratoracică a stomacului și a splinei, hemotorax, hemiperitoneu cu insuficiență respiratorie acută, șoc traumatic și hemoragic consecutive.

Leziunile s-au produs prin loviri repetate cu corpuri contondente. Rol în tanetogeneză au avut fracturile costale, ruptura de diafragm și de ficat, ultima fiind sigur și direct mortală, subiacentă plăgii pergamentate de pe hemitoracele stâng anterior. Din probatoriul administrat, s-a reținut cu certitudine că inculpații au acționat împreună, lovind concomitent victima în cadrul unei activități indivizibile și în realizarea intenției lor de a ucide. Ei au îndeplinit fiecare în parte, printr-o acțiune simultană și conjugată toate actele obiective ce caracterizează infracțiunea de omor, fiind conștienți de urmările ce le vor produce și acceptând consecințele acțiunii lor comune, astfel încât nu este relevant, care dintre loviturile aplicate au fost mortale.

În drept, faptele inculpaților, constând în aceea că, împreună, acționând concomitent într-o unitate indivizibilă au lovit cu intensitate victima, cu picioarele și cu scânduri în zone vitale ale corpului, acceptând consecințele acțiunii lor comune ce a condus la suprimarea vieții acesteia, au fost încadrate în prevederile art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 51 din 19 februarie 2004, a admis apelurile declarate de inculpații T.G. și A.C., a desființat sentința atacată cu privire la condamnarea inculpaților sus-menționate pentru infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și a dispus achitarea lor pentru această infracțiune în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. c) C. proc.

pen. Totodată, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de A.M. față de inculpații T.G. și A.C. și înlătură din sentință dispoziția privind obligarea în solidar cu ceilalți inculpați la plata daunelor morale, a echivalentului și cuantumul prestației periodice lunare în favoarea minorilor A.E. și A.I. Prin aceeași decizie au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații: A.C., A.D., A.C.C., I.C., I.M., B.C.G., A.M., C.C. și M.F. împotriva aceleași sentințe. Motivându-și soluția de achitare a inculpatului T.G., curtea de apel a constatat existența unor dubii referitoare la participația acestuia la săvârșirea faptei. Astfel, instanța arată că singura depoziție încriminatoare este cea a coinculpatului A.C., iar această unică probă nu se coroborează cu celelalte probe.

Reținând și că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, curtea trage concluzia că probele administrate nu conduc la vinovăția inculpatului sus-arătat. Referitor la motivarea achitării inculpatului A.C., curtea arată că nici vinovăția acestuia nu a fost dovedită pe bază de probe concludente. Astfel, singura depoziție încriminatoare este cea a coinculpatului M.F., retractată în apel, schimbarea depoziției fiind motivată prin exercitarea de amenințări din partea organelor de anchetă. În același sens, instanța reține că martorii H.I., B.G. și Z.I. au confirmat că inculpatul A.C. se afla mai departe de locul săvârșirii faptei la momentul consumării acesteia. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpații A.D., A.M., B.C.G., C.C.

și M.F. În motivarea recursului procurorului se arată că instanța de apel, prin interpretarea unilaterală și fragmentată a materialului probator, a reținut că inculpații T.G. și A.C. nu au săvârșit infracțiunea de omor, deși din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că aceștia au comis alături de ceilalți inculpați infracțiunea imputată. Inculpații B.C.G. și C.C. au cerut achitarea întrucât din probe nu rezultă că au săvârșit infracțiunea ce li s-a reținut în sarcină. Prin recursul declarat de inculpatul C.C., hotărârile sunt criticate și pentru greșita încadrare a faptei lui ca activitate de coautorat când aceasta poate fi caracterizată, în cel mai rău caz, ca infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 C. pen., mai cu seamă că participarea acestui inculpat s-a limitat doar la lovirea victimei cu scândura în spate.

În recursurile lor, inculpații A.D., A.M. și M.F., au susținut că fapta lor a fost greșit încadrată în prevederile art. 174 C. pen., întrucât le-a lipsit intenția de a suprima viața lui A.J., astfel că li se poate reține infracțiunea prevăzută în art. 183 C. pen. Inculpații au susținut, printr-un motiv comun de casare formulat, că instanțele nu au făcut o justă individualizare a pedepselor întrucât nu au ținut seama de împrejurările ce au determinat comiterea infracțiunii și de circumstanțele lor personale. Asupra criticilor formulate se constată: Din lucrările dosarului se constată, contrar susținerilor din recursul procurorului, că hotărârea instanței de apel este corectă în ce privește achitarea inculpatului A.C.

Sus-numitul inculpat a negat în mod constant, atât în faza urmăririi penale cât și în instanță, atât prezența sa în grupul agresor cât și lovirea victimei. În același timp, martorii H.I., B.G. și Z.I. au confirmat că inculpatul A.C. se afla mai departe de locul săvârșirii faptei la momentul consumării acesteia. Coinculpatul M.F. în declarațiile date la urmărirea penală, dar și cu ocazia confruntării cu A.C., a arătat că în momentul în care victima era căzută la pământ, acesta din urmă l-a lovit de mai multe ori cu un par. Ulterior, însă, în cursul cercetărilor judecătorești, acest inculpat a arătat că nu înțelege să-și mențină declarațiile făcute și, în consecință, a afirmat că nu a văzut ca vreunul din grup să fi lovit victima, această retractare fiind justificată prin exercitarea de amenințări din partea organelor de urmărire penală.

Cum, în cauză, declarațiile inculpatului M.F. în faza de urmărire penală, retractate în totalitate în fața instanței, nu se coroborează cu nici o altă probă, în mod corect instanța de apel a ajuns la concluzia că nu există dovezi suficiente care să conducă la concluzia că A.C. a comis fapta imputată, ceea ce a determinat-o în mod justificat să pronunțe achitarea acestuia. Astfel fiind, în ce privește achitarea inculpatului A.C., pentru infracțiunea de omor, nu se pot aduce critici deciziei atacate, motiv pentru care, sub acest aspect, recursul procurorului nu este întemeiat. Este însă întemeiat motivul de casare invocat în recursul procurorului vizând greșita achitare a inculpatului T.G. Inculpatul T.G.

a negat participarea sa la uciderea victimei și a susținut că în seara respectivă, el s-a despărțit de grupul agresor mai înainte de comiterea faptei, îndreptându-se către bal. Arată că, în timp ce grupul agresor comitea fapta, el se afla deja la bal, unde venise mai devreme și unde, după comiterea faptei, a venit și grupul agresor, care l-a găsit acolo. Participarea sus-numitului inculpat, în calitate de coautor la săvârșirea infracțiunii de omor, rezultă neîndoios din probele administrate în cauză. Astfel coinculpații A.C. și B.C.G., în declarațiile lor la urmărirea penală, dar și cu ocazia confruntării cu T.G., au arătat că și acesta din urmă a făcut parte din grupul agresor și a lovit victima cu o scândură.

Totodată, coinculpații A.D. și I.C., au adăugat că T.G. a pulverizat o substanță paralizantă asupra victimei căzută la pământ. Declarațiile lor se coroborează cu depozițiile martorilor S.V. în care îl indică pe T.G., ca fiind unul dintre cei aflați la locul faptei când victima era căzută la pământ. Aceleași declarații se mai coroborează cu depozițiile martorilor R.F. și B.P. în care relatează că, l-au văzut pe T.G., după faptă, intrând împreună cu grupul agresor în curtea balului. Declarațiile coinculpaților se coroborează apoi cu depozițiile martorilor D.G. și R.F., în care au arătat că la bal, după comiterea faptei, T.G. a pulverizat o substanță paralizantă. Apărarea inculpatului că la data și ora când se pretinde că a comis fapta el se afla în alt loc, este infirmată atât de depozițiile coinculpaților și martorilor sus-menționați, cât și de probele pe care le-a administrat în apărare și anume de declarațiile martorilor B.A., C.V., R.F., B.P.

și T.D. Este adevărat că, în fața instanței de fond coinculpații A.C. și B.C.G. au încercat să ușureze răspunderea inculpatului T.G., arătând că ei nu înțeleg să-și mențină declarațiile date în faza de urmărire penală, în ceea ce-l privește pe acest inculpat și, în consecință, au afirmat că nu l-au văzut să lovească și nici alături de victimă. Declarațiile acestora, date la urmărirea penală, exprimă însă adevărul, deoarece se coroborează întru totul cu cele relatate de coinculpatul I.C. și martorii menționați. În consecință, prin aceste probe s-a făcut dovada incontestabilă că inculpatul T.G. este coautor la uciderea victimei. Astfel fiind, instanța de apel a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, atunci când a achitat pe inculpatul T.G.

de infracțiunea de omor reținută de prima instanță. Stabilită fiind vinovăția sus-numitului, instanța de fond a aplicat acestuia o pedeapsă just individualizată, în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen. și proporțională cu pericolul social al faptei și făptuitorului. Pentru acest motiv, urmează a se admite recursul declarat de procuror, a se casa hotărârea atacată cu privire la inculpatul T.G. și a se menține sentința referitor la acest inculpat, dispunând conform dispozitivului. Examinând hotărârile atacate, în al doilea rând, în raport cu motivele de casare formulate de inculpații C.C. și B.C.G. se constată că instanțele au reținut corect participarea acestora, la săvârșirea infracțiunii de omor.

Inculpatul C.C. nu a recunoscut fapta ce i s-a pus în sarcină, dar din declarațiile coinculpaților I.C., A.M., A.C. și ale martorilor F.P. și B.I., rezultă în mod neîndoielnic că sus-numitul inculpat a făcut parte din grupul agresor și a lovit victima cu o scândură. În ceea ce privește pe inculpatul B.C.G., acesta în declarațiile date la urmărirea penală, a recunoscut că a aplicat victimei lovituri cu scândura, ceea ce concordă întru totul cu arătările, atât la urmărirea penală, cât și în instanță, ale coinculpaților A.M., A.C., I.C. și ale martorilor F.P. și B.I. Înaintea instanței, inculpatul B.C.G. a revenit asupra declarațiilor inițiale, susținând că el nu ar fi participat în vreun mod la uciderea victimei.

Această revenire a inculpatului asupra relatărilor făcute anterior a fost determinată evident de dorința lui de a fi exonerat de răspundere penală și în mod corect a fost înlăturată ca nesinceră, declarațiile inițiale ale inculpatului coroborându-se și cu alte dovezi din dosar. Față de cele expuse rezultă că instanțele au stabilit corect, în concordanță cu dovezile administrate, că inculpații C.C. și B.C.G. au participat la săvârșirea faptei și deci critica adusă hotărârilor sub acest aspect este nefondată. Este, de asemenea, neîntemeiată critica adusă hotărârilor de recurenții A.C., A.M. și M.F. cu privire la încadrarea juridică dată faptei, deoarece intenția inculpaților de a omorî victima reiese din însăși materialitatea faptelor.

În adevăr, aplicând numeroase lovituri cu bâte și scânduri, instrumente apte de a ucide, cu o deosebită intensitate, în regiuni vitale ale corpului și producându-i leziunile grave descrise în actul medico-legal, încât au determinat, în final, moartea victimei, inculpații și-au reprezentat, fără echivoc, producerea rezultatului letal, pe care, chiar dacă nu l-au dorit, l-au acceptat. Evidențiindu-se în acest mod existența elementului intențional, rezultă că încadrarea juridică reținută de către instanțe este corectă. Nu este exactă nici susținerea recurentului C.C. că ar urma să i se schimbe încadrarea juridică în art. 180 C. pen. Instanțele în mod corect au respins susținerea acestui recurent cum că nu se face vinovat de moartea victimei, deoarece din probele administrate în cauză, rezultă că inculpații au atacat concomitent pe victimă, cu intenția vădită de a-i suprima viața.

Există coautorat la infracțiunea de omor când coinculpații au acționat împreună lovind victima, atât înainte de a cădea la pământ, cât și după aceasta. Faptul că numai loviturile aplicate de unul dintre ei au fost mortale, nu are relevanță, dacă activitatea acestuia se afla într-o unitate indivizibilă cu cea a celorlalți inculpați și dacă rezultatul acestei activități strâns unite constă în suprimarea vieții victimei, iar din materialitatea faptelor reiese că toți inculpații au fost conștienți de urmările lor comune și au dorit producerea lor. În cazul de față, fiind constatat că inculpatul C.C.

a lovit victima cu o scândură în spate, în timp ce ceilalți coinculpați i-au aplicat alte lovituri, în zone vitale, cu obiecte contondente, iar după căderea acesteia, au continuat să o lovească împreună, se învederează că toți participanții se fac vinovați de participarea la săvârșirea infracțiunii de omor, sub forma de coautor, prevăzută de art. 174 C. pen., așa cum în mod corect au reținut instanțele. Totodată, apare ca lipsită de temeinicie critica adusă hotărârilor de recurenții A.C., A.M. și M.F. cu privire la cuantumul pedepselor aplicate de instanțe. Față de pericolul social accentuat al faptei săvârșite de inculpați, care au pândit victima și au lovit-o prin surprindere, profitând de superioritatea lor numerică, pedepsele aplicate recurenților se apreciază ca fiind just individualizate, ele fiind necesare pentru reeducarea acestora și asigurarea prevenției generale.

Întrucât, verificându-se din oficiu cauza nu s-au constatat alte motive de casare în favoarea inculpaților, urmează a se respinge recursurile acestora, dispunând conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, împotriva deciziei penale nr. 51 din 19 februarie 2004 a Curții de Apel Iași , privind pe T.G. și A.C. Casează decizia penală atacată numai cu privire la dispoziția de achitare a inculpatului T.G., pentru infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., precum și în ce privește dispoziția de respingere a acțiunii civile formulată de partea civilă A.M. față de același inculpat precum și dispoziția de înlăturare a cheltuielilor judiciare către stat, tot pentru acest inculpat, dispoziții pe care le înlătură.

Menține din sentința penală nr. 614 din 5 noiembrie 2002 a Tribunalului Iași dispoziția de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., pedeapsa principală aplicată, pedeapsa complimentară, pedeapsa accesorie, dispoziția privind obligarea inculpatului în solidar cu ceilalți inculpați, la plata daunelor morale, a echivalentului și cuantumului prestației periodice lunare, în favoarea minorilor A.E. și A.I., precum și dispoziția privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T.G., timpul arestării preventive de la 14 ianuarie 2002, până la data punerii sale în libertate.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A.C., A.M., B.C.G., C.C. și M.F., împotriva deciziei penale nr. 51 din 19 februarie 2004 a Curții de Apel Iași. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților timpul arestării preventive pentru B.C.G., de la 14 decembrie 1999 la 23 septembrie 2004, iar pentru A.C. de la 31 ianuarie 2000 la 23 septembrie 2004. Obligă recurenții inculpați M.F. și B.C.G. să plătească statului suma de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurenții inculpați A.C., A.M. și C.C.

să plătească statului suma de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2004.