ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1805/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 740 din 28 octombrie 2003, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul C.G. la următoarele pedepse: - 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen.; - câte 12 ani închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art. 197 alin. (3) C. pen., cu art. 13 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 8 ani, pentru ambele infracțiuni; - 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 201, alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 8 ani, pentru toate infracțiunile, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute una singură și cea mai grea de 12 ani închisoare, pe care o sporește cu 3 ani, astfel încât inculpatul va executa 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 61 C. pen., a menținut beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 271 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 233 din 23 iunie 1998 a Tribunalului Iași.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului și a prelungit-o pe o perioadă de 30 zile, de la 3 noiembrie la 2 decembrie 2003. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă, perioada prevenției începând cu 13 aprilie 2002 la zi. În baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 75.000 lei, sumă dobândită prin săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență, că în seara zilei de 6 decembrie 2001, în timp ce se afla într-un bar, partea vătămată A.A. a fost deposedată prin violență, de către inculpatul C.G.

de suma de 60.000 lei și de o sticlă în care erau 2 litri de vin. În aceeași seară, inculpatul a avut un raport sexual anal și o relație orală, prin amenințare, cu partea vătămată C.D. În după-amiaza zilei de 7 decembrie 2001, inculpatul C.G., prin amenințare și constrângere a avut cu partea vătămată R.I., în vârstă de 11 ani, un raport sexual anal și două relații orale, în WC - ul unui bar. Tot în seara zilei de 7 decembrie 2001, înainte de a comite faptele asupra minorului R.I., inculpatul, aflat într-un magazin din satul Dancu, com. Holboca, a invitat-o în interior pe minora R.M., în vârstă de 14 ani, și după ce a lovit-o, și-a scos penisul din pantaloni și i-a cerut acesteia să-l ia în mână și să-l masturbeze.

Din această activitate au fost întrerupți de martorul B.D.F. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor H.C., A.A., R.N., B.D.F., H.C., A.M., A.I. și P.C., raportul de constatare medico-legală privind pe minorii R.I. și C.D., precum și raportul gardienilor publici din serviciul de patrulare pe raza cartierului Dancu, care au întrerupt acțiunea inculpatului C.G. cu minorul R.I. Audiat în timpul urmăririi penale, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor, atitudine procesuală pe care și-a menținut-o și pe parcursul cercetării judecătorești. Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 14 din 20 ianuarie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.G.

împotriva sentinței penale nr. 740 din 28 octombrie 2003 a Tribunalului Iași, însușindu-și argumentația instanței de fond. Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, pentru motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., arătând că se consideră nevinovat, că cele reclamate de părțile vătămate nu au fost dovedite, raportul medico-legal nefiind concludent, iar reprezentantul parchetului, din oficiu, a solicitat admiterea recursului inculpatului pe motivul că în mod greșit s-au reținut dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., pentru fiecare din infracțiunile prevăzute de art. 197 alin. (3) C. pen., urmând a se reține două infracțiuni de viol, fiecare în forma unității naturale.

Recursul este nefondat. Analizând decizia atacată, în raport de probele dosarului, Curtea constată că situația de fapt a fost corect reținută, iar vinovăția inculpatului pe deplin dovedită, fiind susținută de ansamblul materialului probator administrat în cauză. Astfel, cât privește săvârșirea infracțiunii de tâlhărie reținută în sarcina inculpatului C.G., fapta a fost probată prin plângerea și declarațiile părții vătămate A.A., precum și prin declarațiile martorilor A.A.M., A.I. și B.M. În acest sens, urmează a se reține declarația martorului ocular A.I., care arată că: „Nu știu de la ce s-au luat, dar C.G. l-a lovit și pe acesta (pe partea vătămată A.A.) de două ori. După lovituri, în timp ce A. era jos, i-a luat din sacoșă și a pus în sacoșa lui, o sticlă de 2 litri din plastic cu vin roz, iar din buzunarul drept de la piept i-a luat o sumă de bani”.

Cât privește infracțiunile de viol reținute în sarcina inculpatului acestea au fost probate prin declarațiile părților vătămate C.D. și R.I., declarațiile martorilor H.C., M.P., P.C. și H.C., concluziile actului medico-legal, precum și raportul gardienilor publici din serviciul de patrulare pe raza cartierului Dancu, care au întrerupt acțiunea inculpatului C.G. cu minorul R.I. Edificatoare este, în acest sens, declarația martorului P.C., care arată, printre altele că „am mers în acel moment afară, unde știam că WC - ul barului are un geam mai mic înspre terasă și când m-am uitat pe gemulețul respectiv, am văzut cu claritate pe C.G.

că stătea cu spatele la geamul prin care priveam eu și un copil postat în fața acestuia, ghemuit, cu gura la prohabul pantalonilor lui C.G.” Urmează a fi înlăturată astfel și afirmația inculpatului că nu a săvârșit nici infracțiunea de perversiune sexuală, ce i-a fost reținută în sarcină, întrucât vinovăția sa a fost dovedită prin declarațiile mamei părții vătămate R.M., declarațiile părții vătămate, precum și declarațiile martorilor R.C.P., B.D.F., acesta din urmă, martor ocular la cele întâmplate a descris cu lux de amânunte în declarația sa cele petrecute. În ceea ce privește apărarea inculpatului conform căreia concluziile raportului medico-legal nu sunt concludente, urmează a fi înlăturată, întrucât în concluziile acestui raport se arată că părțile vătămate R.I.

și C.D. „nu prezintă semne de violență la nivelul orificiului anal, ceea ce însă nu exclude un act sexual aberant, dacă acesta va fi dovedit prin anchetă”. Față de toate aceste probe, în mod corect, atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut că inculpatul C.G. se face vinovat de toate infracțiunile reținute în sarcina sa. În ce privește individualizarea pedepsei, ambele instanțe au făcut o corectă analiză și evaluare a tuturor datelor concrete ale cazului, a gradului de pericol social și modalității săvârșirii faptelor, cât și persistența infracțională a inculpatului, constând în existența mai multor condamnări ale acestuia. Pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare se înscrie în limitele legale sancționatoare, fiind stabilită cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., iar pe de altă parte, poate realiza eficient scopurile prevăzute de dispozițiile art. 52 C. pen.

Analizând decizia atacată prin prisma motivului invocat de reprezentantul parchetului, respectiv faptul că în mod eronat s-au reținut dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., pentru fiecare din infracțiunile prevăzute de art. 197 alin. (3) C. pen., urmând a se reține două infracțiuni de viol, fiecare în forma unității naturale, Curtea urmează a-l respinge pentru următoarele considerente: Din materialul probator aflat la dosar, a rezultat că în ambele cazuri, atât cu partea vătămată C.D., cât și cu R.I., în vederea realizării aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a săvârșit cu fiecare dintre aceștia, mai multe acte materiale ale aceleiași infracțiuni.

Conform doctrinei și practicii în materie, în cazul repetării actului sexual cu aceeași ocazie, fără a se exercita alte acte de constrângere asupra victimei, făptuitorul va răspunde pentru infracțiunea simplă de viol, unitate naturală, iar dacă s-au exercitat acte repetate de constrângere, ca în cazul de față, vor fi aplicabile dispozițiile privind infracțiunea continuată. Aceeași soluție se impune și atunci când raportul inițial s-a realizat prin constrângere fizică, iar raporturile sexuale subsecvente s-au înfăptuit prin constrângere morală. Față și de dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., care arată că „infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni, care prezintă, fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni”, Curtea constată că în mod corect au fost reținute 2 infracțiuni de viol, ambele cu prevederile articolului sus-menționat”.

Ca atare, după verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.G., timpul arestării preventive de la 13 aprilie 2002 la 1 aprilie 2004. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva deciziei penale nr. 14 din 20 ianuarie 2004 a Curții de Apel Iași. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 13 aprilie 2002 la 1 aprilie 2004. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2004.