ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1805/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 740 din 28

octombrie 2003, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul C.G. la următoarele

pedepse:

- 7 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen.;

- câte 12 ani închisoare, pentru

săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art. 197 alin. (3) C. pen., cu art.

13 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o

perioadă de 8 ani, pentru ambele infracțiuni;

- 5 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 201, alin. (4) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 8 ani, pentru toate infracțiunile, cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 34 lit. b) C. pen., a

contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute una singură și cea

mai grea de 12 ani închisoare, pe care o sporește cu 3 ani, astfel încât

inculpatul va executa 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 61 C. pen., a menținut

beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 271 zile, rămas

neexecutat din pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 233 din 23 iunie 1998 a Tribunalului Iași.

În baza art. 71 C. pen., a interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

menținut starea de arest a inculpatului și a prelungit-o pe o perioadă de 30

zile, de la 3 noiembrie la 2 decembrie 2003.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din

pedeapsa rezultantă, perioada prevenției începând cu 13 aprilie 2002 la zi.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., a

confiscat de la inculpat suma de 75.000 lei, sumă dobândită prin săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut în esență, că în seara zilei de 6 decembrie 2001, în timp ce

se afla într-un bar, partea vătămată A.A. a fost deposedată prin violență, de

către inculpatul C.G. de suma de 60.000 lei și de o sticlă în care erau 2 litri

de vin.

În aceeași seară, inculpatul a avut

un raport sexual anal și o relație orală, prin amenințare, cu partea vătămată

C.D.

În după-amiaza zilei de 7 decembrie

2001, inculpatul C.G., prin amenințare și constrângere a avut cu partea

vătămată R.I., în vârstă de 11 ani, un raport sexual anal și două relații

orale, în WC - ul unui bar.

Tot în seara zilei de 7 decembrie 2001,

înainte de a comite faptele asupra minorului R.I., inculpatul, aflat într-un

magazin din satul Dancu, com. Holboca, a invitat-o în interior pe minora R.M.,

în vârstă de 14 ani, și după ce a lovit-o, și-a scos penisul din pantaloni și

i-a cerut acesteia să-l ia în mână și să-l masturbeze. Din această activitate

au fost întrerupți de martorul B.D.F.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză, respectiv: declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor H.C.,

A.A., R.N., B.D.F., H.C., A.M., A.I. și P.C., raportul de constatare

medico-legală privind pe minorii R.I. și C.D., precum și raportul gardienilor

publici din serviciul de patrulare pe raza cartierului Dancu, care au întrerupt

acțiunea inculpatului C.G. cu minorul R.I.

Audiat în timpul urmăririi penale,

inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor, atitudine procesuală pe care

și-a menținut-o și pe parcursul cercetării judecătorești.

Curtea de Apel Iași, prin decizia

penală nr. 14 din 20 ianuarie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul C.G. împotriva sentinței penale nr. 740 din 28 octombrie 2003 a

Tribunalului Iași, însușindu-și argumentația instanței de fond.

Împotriva acestei decizii,

inculpatul a declarat recurs, pentru motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., arătând că se consideră nevinovat, că cele reclamate de

părțile vătămate nu au fost dovedite, raportul medico-legal nefiind concludent,

iar reprezentantul parchetului, din oficiu, a solicitat admiterea recursului

inculpatului pe motivul că în mod greșit s-au reținut dispozițiile art. 41

alin. (2) C. pen., pentru fiecare din infracțiunile prevăzute de art. 197 alin.

(3) C. pen., urmând a se reține două infracțiuni de viol, fiecare în forma

unității naturale.

Recursul este nefondat.

Analizând decizia atacată, în raport

de probele dosarului, Curtea constată că situația de fapt a fost corect

reținută, iar vinovăția inculpatului pe deplin dovedită, fiind susținută de

ansamblul materialului probator administrat în cauză.

Astfel, cât privește săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie reținută în sarcina inculpatului C.G., fapta a fost

probată prin plângerea și declarațiile părții vătămate A.A., precum și prin

declarațiile martorilor A.A.M., A.I. și B.M.

În acest sens, urmează a se reține

declarația martorului ocular A.I., care arată că: „Nu știu de la ce s-au luat,

dar C.G. l-a lovit și pe acesta (pe partea vătămată A.A.) de două ori. După

lovituri, în timp ce A. era jos, i-a luat din sacoșă și a pus în sacoșa lui, o

sticlă de 2 litri din plastic cu vin roz, iar din buzunarul drept de la piept

i-a luat o sumă de bani”.

Cât privește infracțiunile de viol

reținute în sarcina inculpatului acestea au fost probate prin declarațiile

părților vătămate C.D. și R.I., declarațiile martorilor H.C., M.P., P.C. și

H.C., concluziile actului medico-legal, precum și raportul gardienilor publici

din serviciul de patrulare pe raza cartierului Dancu, care au întrerupt

acțiunea inculpatului C.G. cu minorul R.I.

Edificatoare este, în acest sens,

declarația martorului P.C., care arată, printre altele că „am mers în acel

moment afară, unde știam că WC - ul barului are un geam mai mic înspre terasă

și când m-am uitat pe gemulețul respectiv, am văzut cu claritate pe C.G. că

stătea cu spatele la geamul prin care priveam eu și un copil postat în fața

acestuia, ghemuit, cu gura la prohabul pantalonilor lui C.G.”

Urmează a fi înlăturată astfel și

afirmația inculpatului că nu a săvârșit nici infracțiunea de perversiune

sexuală, ce i-a fost reținută în sarcină, întrucât vinovăția sa a fost dovedită

prin declarațiile mamei părții vătămate R.M., declarațiile părții vătămate,

precum și declarațiile martorilor R.C.P., B.D.F., acesta din urmă, martor

ocular la cele întâmplate a descris cu lux de amânunte în declarația sa cele

petrecute.

În ceea ce privește apărarea

inculpatului conform căreia concluziile raportului medico-legal nu sunt

concludente, urmează a fi înlăturată, întrucât în concluziile acestui raport se

arată că părțile vătămate R.I. și C.D. „nu prezintă semne de violență la

nivelul orificiului anal, ceea ce însă nu exclude un act sexual aberant, dacă

acesta va fi dovedit prin anchetă”.

Față de toate aceste probe, în mod

corect, atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut că inculpatul C.G.

se face vinovat de toate infracțiunile reținute în sarcina sa.

În ce privește individualizarea

pedepsei, ambele instanțe au făcut o corectă analiză și evaluare a tuturor

datelor concrete ale cazului, a gradului de pericol social și modalității

săvârșirii faptelor, cât și persistența infracțională a inculpatului, constând

în existența mai multor condamnări ale acestuia.

Pedeapsa rezultantă de 15 ani

închisoare se înscrie în limitele legale sancționatoare, fiind stabilită cu

respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., iar pe de altă parte,

poate realiza eficient scopurile prevăzute de dispozițiile art. 52 C. pen.

Analizând decizia atacată prin

prisma motivului invocat de reprezentantul parchetului, respectiv faptul că în

mod eronat s-au reținut dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., pentru fiecare

din infracțiunile prevăzute de art. 197 alin. (3) C. pen., urmând a se reține

două infracțiuni de viol, fiecare în forma unității naturale, Curtea urmează

a-l respinge pentru următoarele considerente:

Din materialul probator aflat la dosar, a rezultat

că în ambele cazuri, atât cu partea vătămată C.D., cât și cu R.I., în vederea

realizării aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a săvârșit cu fiecare

dintre aceștia, mai multe acte materiale ale aceleiași infracțiuni.

Conform doctrinei și practicii în

materie, în cazul repetării actului sexual cu aceeași ocazie, fără a se

exercita alte acte de constrângere asupra victimei, făptuitorul va răspunde

pentru infracțiunea simplă de viol, unitate naturală, iar dacă s-au exercitat

acte repetate de constrângere, ca în cazul de față, vor fi aplicabile

dispozițiile privind infracțiunea continuată. Aceeași soluție se impune și

atunci când raportul inițial s-a realizat prin constrângere fizică, iar

raporturile sexuale subsecvente s-au înfăptuit prin constrângere morală.

Față și de dispozițiile art. 41

alin. (2) C. pen., care arată că „infracțiunea este continuată când o persoană

săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași

rezoluții, acțiuni sau inacțiuni, care prezintă, fiecare în parte conținutul

aceleiași infracțiuni”, Curtea constată că în mod corect au fost reținute 2

infracțiuni de viol, ambele cu prevederile articolului sus-menționat”.

Ca atare, după verificarea cauzei și

în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului C.G., timpul arestării preventive de la 13 aprilie 2002 la 1

aprilie 2004.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.G. împotriva deciziei penale nr. 14 din 20 ianuarie 2004

a Curții de Apel Iași.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 13 aprilie 2002 la 1 aprilie

2004.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

aprilie 2004.