ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1279/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 692 din 10 octombrie 2003 a Tribunalului Iași, inculpatul

O.G.

, a fost condamnat la pedeapsa de 20 de ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 8 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen., 175 lit. a) și i) C. pen., și art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

S-au aplicat inculpatului dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut și prelungit arestarea inculpatului pentru 30 de zile, iar în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive de la 5 aprilie 2002.

Potrivit art. 113 C. pen., s-a aplicat inculpatului măsura de siguranță a obligării la tratament medical.

Inculpatul

O.V.

a fost condamnat la pedeapsa de 16 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. a) și i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

S-au aplicat inculpatului dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a menținut și prelungit arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile și în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 5 aprilie 2002.

Inculpatul O.B.R. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen., art. 175 lit. a) și i) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 109 și urm. C. pen.

S-au aplicat inculpatului dispozițiile prevăzute de art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a menținut și prelungit arestarea preventivă a inculpatului pentru 20 de zile conform art. 160

h

alin. (3) C. proc. pen. și art. 350 C. proc. pen. și conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 5 aprilie 2002.

Conform art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpați a obiectelor contondente folosite la comiterea faptei, de la inculpatul O.G. o furcă și o cârjă metalică, de la inculpatul O.V. o bucată de lemn (bâtă) cu lungimea de 1 - 1,20 metri și grosimea de 5-8 cm, de la inculpatul O.B.R. o bucată de lemn cu aceleași dimensiuni.

În temeiul art. 118 din Legea nr. 3/1978 inculpații în solidar și inculpatul minor O.B.R. în solidar cu partea responsabilă civilmente O.E. au fost obligați să achite părții civile Spitalul Clinic de Urgență Iași suma de 47.765.244 lei despăgubiri civile plus dobânda legală, reprezentând taxa oficială de scont practicată de B.N.R. până la achitare, iar părții civile Serviciul de Ambulanță Iași, contravaloarea în lei a sumei de 65,20 dolari S.U.A. în raport de cursul practicat de B.N.R. în momentul plății.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. și art. 1000 alin. (2) C. civ., inculpații au fost obligați în solidar și inculpatul minor în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părții civile B.I. despăgubiri civile în sumă de 25 milioane lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor suportate pentru înmormântare și praznice ulterioare, 70 milioane lei daune morale, 12 milioane lei plătită reprezentantului minorului B.Șt., suma reprezentând contravaloarea contribuției paterne de care a fost lipsit minorul în perioada cuprinsă între data decesului tatălui și data pronunțării sentinței și suma de 830.000 lei lunar cuvenită minorului B.Șt. începând cu data pronunțării sentinței.

Au fost respinse restul pretențiilor civile formulate.

Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut:

În seara de 31 martie 2002, în jurul orelor 18,30, inculpatul O.V., zis „V.” a mers la barul A.F.C. de pe raza satului Liteni, județul Iași, pentru a-și cumpăra un pachet de țigări. După ce a ieșit din bar și în timp ce se îndrepta spre căruța sa, inculpatul O.V. a fost îmbrâncit de numitul M.V. Cei doi au început să se îmbrâncească reciproc, iar în acest timp inculpatul O.V. a fost lovit în cap de către numitul B.T., victima.

Inculpatul a reușit să scape și a plecat acasă, unde i-a povestit tatălui său, inculpatul O.G., ceea ce i s-a întâmplat. Fire impulsivă, inculpatul O.G. l-a cercetat pe fiul său, reproșându-i faptul că s-a lăsat bătut.

În dimineața de 1 aprilie 2002, în jurul orelor 7,00, inculpatul O.G. a plecat de la locuința sa, cu intenția de a merge în localitatea Hârlău, unde fusese chemat de către organele de poliție. A luat cu sine o cârjă metalică, „legitimația”, pe care o purta totdeauna la el.

După aproximativ 15 minute, inculpatul O.G. a revenit la locuința sa, spunându-le fiilor săi, inculpații O.V. și O.B.R. să meargă cu el, pentru ca împreună să-l aștepte și să-l bată pe numitul B.T., pe care inculpatul O.G. îl văzuse îndreptându-se spre domiciliul său.

Inițial, inculpații O.V. și O.B.R. au refuzat să meargă împreună cu inculpatul O.G., însă, fiind siliți de către acesta, au acceptat să îl însoțească pe tatăl lor și să facă ceea ce le spusese inculpatul O.G.

În acest sens, inculpații O.V. și O.B.R. au luat fiecare câte o bucată de lemn (bâtă) cu lungimea de 1,00 – 1,20 metri și grosimea de 5-8 cm, iar inculpatul O.G., pe lângă cârja metalică a mai luat și o furcă.

În timp ce se îndreptau spre drumul comunal Cotnari-Belcești, pe care venea victima B.T., inculpatul O.G. i-a spus inculpatului O.V. să se ascundă în curtea locuinței numitului I.M., pentru a nu fi văzut de către victima B.T., ceea ce inculpatul O.V. a și făcut.

La fel, inculpatul O.G., i-a spus inculpatului O.B.R. să se ascundă într-o casă nelocuită, aparținând numitului O.D., situată pe marginea drumului comunal Cotnari-Belcești, iar în momentul în care îl va vedea pe B.T., să iasă din acea casă și să îl lovească cu bâta. Și inculpatul O.B.R. a făcut ce i-a cerut inculpatul O.G.

Inculpatul O.G. și-a continuat drumul pe uliță până la drumul comunal Cotnari-Belcești și văzându-l pe B.T. s-a ascuns în curtea locuinței numitului A.I., locuință situată peste drum de locuința lui I.M., unde se ascunsese inculpatul O.V. În timp ce aștepta ca victimă B.T. să se apropie, inculpatul O.G. s-a descălțat și s-a dezbrăcat, „pentru a fi mai liber în mișcări”.

În momentul în care victima B.T. a ajuns în dreptul locuinței numitului I.M., inculpatul O.V. a ieșit din curtea acestei locuințe și s-a apropiat de victimă, pe care a  întrebat-o de ce l-a lovit în seara precedentă. Victima i-a răspuns că a făcut acest lucru datorită faptului că se afla sub influența băuturilor alcoolice.

După această discuție, inculpatul O.V. a lovit victima cu parul peste mână, moment în care, din curtea locuinței numitului A.I. a ieșit și inculpatul O.G., care a lovit victima cu furca în cap.

În urma loviturilor primite, victima B.T. s-a dezechilibrat, iar inculpatul O.V. a lovit-o cu parul peste picioare, B.T. a căzut la pământ, dar, cu toate acestea, inculpatul O.G. a continuat să îl lovească cu furca peste tot corpul.

La locul conflictului a venit și inculpatul O.B.R. Acesta, împreună cu inculpatul O.V. îl lovea pe B.T., tot cu un par, peste picioare.

Astfel, pentru o scurtă perioadă de timp, toți trei inculpați l-au lovit, concomitent, pe B.T. peste tot corpul, fiecare cu obiectul contondent pe care îl avea în mână, respectiv inculpatul O.G. cu furca, iar inculpații O.V. și O.B.R., cu parul.

În acest timp, martorul C.G., zis „G.” a observat altercația și s-a apropiat de locul conflictului. Văzându-l, inculpații O.V. și O.B.R. au plecat la locuința lor.

A rămas doar inculpatul O.G., care a continuat să îl lovească pe B.T. peste picioare, dar de această dată cu cârja metalică. Nici intervenția verbală a martorului C.G. nu l-a făcut pe inculpatul O.G. să se oprească din a-l lovi pe B.T., martorul fiind nevoit, în cele din urmă, să îl împingă pe inculpatul O.G., care, după ce s-a încălțat și îmbrăcat a plecat spre localitatea Hârlău.

Victima B.T. a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență Iași, unde la data de 4 aprilie 2002 a decedat în urma unui stop cardiorespirator iresuscitabil.

Instanța a reținut că în speță inculpații au premeditat săvârșirea faptei cu o zi înaintea conflictului, au efectuat acte de pregătire împreună, s-au înarmat cu obiecte contondente și s-au ascuns în așteptarea victimei, iar multiplele lovituri aplicate cu mare intensitate asupra unor zone vitale ale corpului acesteia îndreptățesc concluzia că inculpații au avut reprezentarea suprimării vieții victimei, rezultat pe care, chiar dacă nu l-au urmărit, au acceptat posibilitatea producerii lui.

Împotriva sentinței au declarat apel inculpații criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Inculpatul O.G. a susținut că a comis infracțiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări, că nu a premeditat fapta și nu a lovit victima cu intenția de a o ucide, considerând că se impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte cu reținerea în favoarea sa a scuzei provocării și reducerea pedepsei aplicate.

Inculpatul O.B.R. a solicitat achitarea, susținând că nu a participat la săvârșirea infracțiunii, iar inculpatul O.V. a criticat și el hotărârea sub aspectul încadrării juridice a faptei, pe care o consideră greșită și a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. și stabilirea unei pedepse în raport de această calificare juridică.

Curtea de Apel Iași a apreciat apelurile declarate de inculpații O.B.R. și O.V. ca fiind în parte întemeiate, iar cel al apelantului O.G. ca nefondat.

S-a reținut că instanța de fond a stabilit o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate în cauză, care au fost complet și just evaluate, iar în raport de modul cum a fost pregătită săvârșirea infracțiunii, modalitățile și mijloacele folosite, natura și multitudinea loviturilor aplicate victimei, zonele vitale vizate și consecințele produse, încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de omor calificat a fost corectă, fiind dovedită fără dubii intenția inculpaților de a ucide.

S-a argumentat, în sensul că premeditarea reținută ca circumstanță de calificare a infracțiunii de omor pentru toți inculpații exclude posibilitatea săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., care este o infracțiune praeterintenționată.

Cât privește pedeapsa aplicată inculpatului O.G. instanța de apel a apreciat-o ca fiind just individualizată, cu respectarea tuturor criteriilor impuse de dispozițiile art. 72 C. pen.

Apelurile declarate de inculpații O.V. și O.B.R. au fost admise, fiind considerate întemeiate, pentru motive de casare avute în vedere din oficiu.

S-a constatat că pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată de prima instanță apelantului O.B.R. atare ca fiind nelegală față de împrejurarea că se situează sub limita minimă prevăzută de lege în cazul acestui inculpat fără a-i fi reținute în favoare circumstanțe atenuante.

Pe de altă parte atât în cazul acestuia, cât și în cel al inculpatului O.V. instanța de control judiciar a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 74 lit. a) și c) C. pen., impunându-se reducerea cuantumului pedepsei aplicate pentru inculpatul O.V. și menținerea pedepsei de 6 ani închisoare, pentru inculpatul minor O.B.R., pedeapsă care în condițiile reținerii circumstanțelor atenuante apare ca fiind legală.

Pentru aceleași considerente expuse în examinarea apelului inculpatului O.G., infracțiunea săvârșită de inculpatul O.V. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor și nu cele ale infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., astfel încât critica invocată de acesta nu a fost primită.

Cu privire la critica inculpatului O.B.R. prin care viza achitarea, instanța de apel a înlăturat susținerea acestuia reținând că activitatea infracțională și contribuția concretă a fiecărui inculpat a fost stabilită cu certitudine de instanța fondului pe baza probelor temeinic analizate și interpretate, vinovăția acestuia fiind pe deplin dovedită.

Pentru considerentele arătate Curtea de Apel Iași a admis apelurile inculpaților O.B.R. și O.V., a casat în parte sentința și rejudecând a reținut în favoarea acestora dispozițiile art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) și b) C. pen., a redus pedeapsa aplicată inculpatului O.V. la 14 ani închisoare și a menținut pedeapsa de 6 ani aplicată inculpatului O.B.R.

Prin aceeași decizie a respins ca nefondat apelul inculpatului O.G.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs inculpații O.G. și O.V.

Primul a criticat hotărârea reiterând, în esență, motivele analizate în apel și a susținut că încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art. 183 C. pen., infracțiune pe care a comis-o provocat fiind de victimă.

A solicitat prin apărător casarea hotărârilor pronunțate, schimbarea încadrării juridice, în sensul arătat, reținerea în favoarea sa a scuzei provocării și reducerea corespunzătoare a pedepsei.

Personal, în ultimul cuvânt inculpatul O.G. a solicitat restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, fără însă a învedera care sunt aspectele care în opinia sa trebuie lămurite.

Recurentul O.V. a criticat și el hotărârea atacată, susținând că în mod greșit s-a dispus condamnarea sa pentru o faptă pe care nu el a săvârșit-o și a solicitat achitarea.

Recursurile nu sunt întemeiate.

Examinând cauza, în raport de motivele de recurs invocate, cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată, din analiza actelor dosarului, că nu au rămas nelămurite aspecte esențiale necesare aflării adevărului, astfel încât nu se impune completarea urmării penale sau administrarea unor alte probe în fața instanțelor.

Se constată, de asemenea, că din declarațiile martorilor I.M., C.I., P.M., C.F., C.G. coroborate cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșa foto, raportul de autopsie medico-legală avizată de comisia de avizare și cu declarațiile celorlalți martori audiați în cauză, rezultă cu certitudine că cei trei inculpați înarmați cu corpuri contondente au aplicat lovituri multiple victimei în zone vitale ale corpului, producându-i leziuni care în final i-au produs moartea.

Așa fiind, apărarea recurentului O.V., în sensul că nu a lovit victima nu poate fi primită, fiind infirmată de probele dosarului.

Neîntemeiate se constată a fi și motivele de recurs vizând greșita încadrare juridică a faptelor și individualizare a pedepselor.

Atâta timp cât obiectele vulnerante folosite de inculpați sunt apte să producă moartea, cât loviturile aplicate au produs leziuni direct letale, în afara posibilităților de salvare a vieții victimei, care a decedat în urma șocului traumatic suferit și a insuficienței neurovasculare, în mod corect s-a reținut că inculpații chiar dacă nu au urmărit uciderea victimei, au prevăzut posibilitatea producerii acestui rezultat pe care l-au acceptat.

Această poziție subiectivă față de rezultatul faptei este caracteristică infracțiunii de omor, iar în speță, așa cum de altfel a argumentat și instanța de apel, reținerea agravantei prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen., PREMEDITAREA, pentru toți inculpații exclude praeterintenția caracteristică infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte.

În ce privește pedepsele aplicate recurenților, Curtea constată, că la individualizarea acestora s-a ținut seama de dispozițiile de principiu ale art. 52 C. pen. și de criteriile generale cuprinse în art. 72 din același cod, respectiv gradul ridicat de pericol social concret, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, împrejurările și modalitățile în care s-au consumat faptele, dar și datele ce caracterizează persoana inculpaților.

Pedepsele principale de 20 ani închisoare aplicate inculpatului O.G., pentru infracțiunea de omor deosebit de grav săvârșit în stare de recidivă postexecutorie și în condițiile în care a mai fost condamnat tot pentru o infracțiune de omor rămasă în stare de tentativă și de 14 ani închisoare, aplicată inculpatului O.V., în favoarea căruia s-au recunoscut circumstanțe atenuante, se dovedesc a fi corect individualizate și în măsura să servească scopului preventiv și coercitiv prevăzută de art. 52 C. pen., astfel încât o redozare a acestora nu se justifică.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate și constatând că în cauză nu există motive de casare, care avute în vedere din oficiu să ducă la desființarea hotărârii atacate va respinge recursurile ca neîntemeiate potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații O.G. și O.V. împotriva deciziei penale nr. 459 din 11 decembrie 2003 a Curții de Apel Iași.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, durata reținerii și arestării preventive de la 5 aprilie 2002 până la 4 martie 2004.

Obligă recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.600.000 lei, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2004.