ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2656/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2656/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 32 din 19 ianuarie 2010 a

Tribunalului Iași, secția penală, inculpatul P.G. a fost condamnat la

următoarele pedepse: 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.

192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 10 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 217 alin. (1) C. pen.;

9 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 211 alin. (1), (2)

lit. b) și alin. (2)

1

lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen.; 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 174,

175 lit. a) și 176 lit. d) C. pen.; 7 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 189 alin. (1) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen. s-au

contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a

Il

-a

și lit. b) C. pen.,

sporită cu 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 23 de ani

închisoare și 5 ani pedeapsa complementară.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. și art.

71 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev.

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II

-a și lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art.

10 lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva

inculpatului P.G. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 raportat la art.

197 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 350 C. proc. pen. s-a

menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus

din pedeapsă, perioada reținerii și arestării preventive de la 20 aprilie 2009

la zi.

În baza art. 357 alin. (2) lit. f) C. proc.

pen. s-a dispus restituirea către partea vătămată a securii folosite la

săvârșirea faptei.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de

partea civilă M.L. și, în baza art. 14 și 346 C. proc. pen., art. 988-999 C.

civ., inculpatul P.G. a fost obligat să achite părții civile acesteia, cu titlu

de despăgubiri civile, suma de 15.010 lei, despăgubiri pentru daune materiale

și 100.000 lei reprezentând despăgubiri pentru despăgubiri pentru daune morale.

A fost admisă acțiunea civilă exercitată de

partea civilă Spitalul Clinic de Urgențe S.I. Iași și partea civilă Serviciul

de Ambulanță Iași. în baza disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată și

completată prin O.U.G. nr. 72/2006 coroborate cu art. 14 C. proc. pen. și art. 346

C. proc. pen., raportat la art. 998-999 C. civ., inculpatul P.G. a fost obligat

să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență S.I. Iași, prin

reprezentanți legali, suma de 9627,83 lei plus taxa oficială de scont

practicată de B.N.R. până la achitarea debitului, reprezentând cheltuieli de

spitalizare acordate victimei B.M., iar părții civile Serviciul de Ambulanță al

județului Iași prin reprezentanți legali suma de 293 lei reprezentând

cheltuieli transport ocazionate de transportul victimei B.M.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Iași cu nr. 647/P/2009 la data de 10 iunie 2009, s-a dispus

trimiterea în judecată a inculpatului P.G., în stare de arest preventiv, pentru

săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C.

pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., distrugere, prev. de art. 217 alin. (1)

C. pen., tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2)

lit

. b)

și alin. (2)

1

lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., tentativă de viol,

prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) C. pen., lipsire de libertate în

mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1) C. pen., de omor deosebit de grav,

prev. de art. 174-175 lit. a), cu referire la art. 176 lit. d) C. pen., toate

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Conform rechizitoriului, s-a reținut în

sarcina inculpatului că în noaptea de 19/20 aprilie 2009, în jurul orelor

21.30, a pătruns fără drept în curtea și apoi în locuința victimei B.M., de

două ori, a tăiat cablul de la aparatul telefonic, apoi și firele din afara

locuinței, a spart becul ce ilumina în fața casei, a sustras din locuință, prin

violență, suma de 120.000 lei vechi, după care a căutat alte sume de bani, a

intențional

să întrețină raporturi

sexuale cu victima, exercitând acte de violență asupra sa, și i-a aplicat

victimei o lovitură cu cuțitul în zona abdominală, care - în final - a

determinat decesul acesteia, după care a lipsit victima de libertate, încuind-o

în camera în care a exercitat acte de violență și aruncând cheia.

În cursul urmăririi penale s-au administrat

următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la fața locului,

schița locului faptei și planșele foto, raportul de constatare medico-legală,

raportul medico-legal de necropsie, raportul de expertiză medico-legală

psihiatrică a inculpatului, plângerea părții civile M.L., declarațiile

martorilor, declarațiile inculpatului.

Certificatul medico-legal de necropsie

precizează că „moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului

hemoragie și toxicoseptic consecutiv unei plăgi penetrante abdominale cu

intersectare gastrică și cap pancreas cu hemoperitoneu consecutiv și peritonită

purulentă; topografia și morfologia leziunilor pledează pentru producerea lor

prin lovire activă cu un obiect înțepător tăios cu o lățime maximă de 2 cm și o

lungime minimă de 10 cm; între leziuni și deces există o legătură de

cauzalitate directă; decesul a avut loc la data de 20 aprilie 2009".

În cursul cercetării judecătorești, în

conformitate cu disp. art. 70 alin. (2) C. proc. pen., instanța de fond a adus

la cunoștința inculpatului fapta care formează obiectul cauzei, încadrarea

juridică a acesteia, dreptul de a avea un apărător, precum și dreptul de a nu

face nici o declarație, iar inculpatul P.G. s-a prevalat de dreptul la tăcere, precizând

că nu dorește să dea o declarația în această fază procesuală, dar că își

menține declarațiile date în cursul urmăririi penale, și și-a manifestat

disponibilitatea de a despăgubi partea civilă M.L. cu sumele pretinse ca fiind

despăgubiri civile, materiale și morale.

În cursul cercetării judecătorești, a fost

audiată partea civilă M.L. și au fost ascultați martorii I.L., P.F., l.I., B.I.,

I.F.C.C., G.M., I.N., D.A.D., D.I.G. și C.F.V., depozițiile acestora fiind

consemnate și atașate la dosar; de asemenea, s-a întocmit un referat de

evaluare psiho-socială a inculpatului.

Întrebat fiind de către prima instanță cu

privire la probele noi propuse în apărare, inculpatul, prin apărător, a

declarat că nu înțelege să-și formuleze probe în apărare, solicitând doar

audierea martorilor care au fost ascultați în cursul urmăririi penale.

După finalizarea cercetării

judecătorești, analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a

reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul P.G., cunoscut sub numele de C. este

neșcolarizat, locuiește în satul Pietrosu, comuna Tătăruși, județul Iași și, în

mai multe rânduri, a ajutat-o pe victima B.M. la treburi gospodărești, în

schimbul cărora primea diferite sume de bani. De asemenea, fiica victimei, numita

M.L., în mai multe rânduri, i-a adus inculpatului diferite obiecte de

îmbrăcăminte.

În ziua de 18 aprilie 2009, inculpatul

P.G. a efectuat mai multe lucrări gospodărești la domiciliul victimei, iar a

doua zi, pe data de 19 aprilie 2009, fiind prima zi de Paști, a fost invitat la

masa de prânz, la locuința victimei.

În jurul orelor 20,30, numita M.L.,

fiica victimei, a plecat împreună cu familia sa în municipiul Iași, unde-și are

domiciliul.

Ajunsă la lași, M.L. a sunat-o pe mama

sa, spunându-i că a ajuns cu bine, timp în care mama acesteia i-a spus că este

strigată de cineva la poartă. Fiica i-a spus să meargă să vadă cine este și să

revină din nou la telefon. Victima a revenit după puțin timp la telefon și i-a

spus fiicei sale că la poartă i-a găsit pe copiii vecinului D., care i-au spus

că l-au văzut pe C. că a sărit gardul prin grădină.

Fiica victimei, auzind aceasta, i-a

cerut mamei sale să se uite pe lângă casă și să revină la telefon. Când a

revenit la telefon, victima i-a spus că nu a văzut pe nimeni, iar fiica sa a

sfătuit-o să închidă ușa și să se culce.

După aproximativ jumătate de oră, fiica

victimei M.L. a sunat din nou, însă mama acesteia nu i-a mai răspuns.

Revenind la modul cum s-au desfășurat faptele,

s-a reținut că în jurul orelor 21,30, inculpatul - știind că M.L. a plecat la

Iași - s-a hotărât să meargă la domiciliul victimei și, fără drept, a pătruns

în curtea locuinței acesteia sărind gardul, apoi a intrat în camera în care se

afla se afla victima și i-a solicitat bani pentru munca prestată.

Victima a susținut faptul că nu are bani, ceea

ce l-a enervat pe inculpat, care a început să o amenințe, după care a început

să caute prin locuința acesteia și, dintr-un șifonier, a sustras suma de

120.000 lei vechi formată dintr-o bancnotă de 100.000 lei și două bancnote de

10.000 lei fiecare.

Cu acești bani, inculpatul a mers la barul SC T.

SRL, situat în satul Pietrosu, comuna Tătăruși, județul Iași pentru a cumpăra

țigări și o bere, însă barmanul de serviciu, martorul I.F.C.C., i-a spus că

bancnotele respective sunt scoase din circulație.

Auzind aceasta, inculpatul s-a enervat,

a plecat de la bar spre locuința victimei, a rupt banii sustrași și i-a aruncat

într-un șanț.

Ajuns la locuința victimei, din nou a

pătruns fără drept în curtea locuinței, după care a mers în bucătăria în care

victima locuia de obicei și, negăsind-o, a luat un cuțit de bucătărie, a tăiat

cablul de la telefon, după care, având cuțitul asupra lui, a tăiat firele

telefonice din fața casei și a spart becul ce ilumina în fața casei.

Apoi, inculpatul a intrat în camera unde se

afla victima, i-a reproșat faptul că banii luați anterior nu mai erau în uz,

după care a încercat să o violeze, dezbrăcând-o și cauzându-i leziuni în zona

coapselor și a vaginului.

Victima s-a apărat cu mâinile, fiind lovită de

inculpat, atât cu cuțitul ce îl avea în mână, cât și cu pumnii și palmele.

Inculpatul i-a mai aplicat victimei o

lovitură puternică cu cuțitul în zona abdomenului, cauzându-i o leziune care a

început să sângereze. După aceea, victima a rămas în camera unde a fost

înjunghiată, în stare gravă, iar inculpatul a pus în geamurile celor două

camere pături, după care a început să caute bani prin dulapuri, răscolind toate

lucrurile.

În final, inculpatul a încuiat victima

în casă, a pus lacătul pe dinafară, iar cheia a aruncat-o în fața casei, după

care a plecat la domiciliul său, fiind văzut de fratele său P.F.

Victima și-a revenit din starea de șoc și a

reușit să iasă din casă pe un geam al camerei în care a fost lipsită de

libertate.

Victima a mers apoi în bucătăria unde locuia de

obicei, a încercat să-și oprească hemoragia, după care a ieșit în stradă în

fața casei pentru a cere ajutor. A fost văzută de martorii I.I. și I.L., care

tocmai treceau cu autoturismul prin acel loc, care au oprit, după care au

anunțat serviciul de urgență 112.

Martora I.L. a încercat să discute cu victima,

care i-a spus că a fost agresată de către C. și i-a arătat cuțitul cu care a

fost înjunghiată. Martorul I.I. a mers la domiciliul numitei B.l., soră cu

victima, căreia i-a spus starea în care a găsit-o pe aceasta din urmă. Martora

B.I. a mers la sora sa B.M. și a găsit-o în momentul în care echipajul de

ambulanță îi acorda primul ajutor, întrebând-o ce i s-a întâmplat, victima i-a

răspuns că „a tăiat băiatul lui cumătrul G.

Între timp a fost anunțată și fiica victimei, numita M.L.

La fața locului au sosit organele de

poliție și ambulanța, victima fiind luată și transportată în stare gravă la

Spitalul de Urgență S.I. din municipiul Iași. La spital victima a fost văzută

de fiica sa M.L. căreia i-a spus că inculpatul a încercat să o violeze, însă nu

a reușit întrucât s-a luptat cu el, precizând că l-a găsit pe inculpat în casă

răscolind prin lucruri și căutând bani.

Din concluziile provizorii întocmite de medicul

legist, pe baza documentației medicale la 21 aprilie 2009, cu raportul

7138/OF/2009 rezultă că „Numita B.M. prezintă plagă înjunghiată abdominală cu

interesarea pancreatică și gastrică, hemoperitoneu, șoc hemoragie pentru care

s-a intervenit chirurgical practicându-se laparotomie exploratorie,

gastroragie, sutura pancreasului, lavaj, drenaj și ruptură comisură labială

posterioară. Leziunile abdominale prezentate de către susnumita au putut fi

produse prin lovire cu corp tăietor-înțepător, iar ruptura comisurii labiale

posterioare a putut fi produsă în cadrul unui raport sexual cu violență.

Leziunile prezentate de către susnumita pot data din 19/20 aprilie 2009.

Leziunile prezentate de către susnumita necesită 25-30 zile de îngrijiri

medicale pentru vindecare din momentul producerii. Leziunile abdominale

prezentate de către susnumita au fost de natură a-i pune în primejdie viața.

Concluziile definitive vor fi eliberate după externarea susnumitei din

spital".

Ulterior, victima a fost operată, și fiica

acesteia nu a mai putut discuta cu mama ei, întrucât nu și-a mai revenit, iar

la data de 23 aprilie  2009 a decedat.

La data de 24 aprilie 2009 s-a efectuat de

către I.M.L. Iași necropsia cadavrului numitei B.M., iar medicul legist a

concluzionat în raportul medico - legal de necropsie din 02 iunie 2009 următoarele:

„Moartea numitei B.M. a fost violentă.

Aceasta s-a datorat șocului hemoragie și toxicoseptic consecutiv unei plăgi

penetrante abdominale cu intere sare gastrică și cap de pancreas cu

hemiperitoneu consecutiv și peritonită purulentă. Leziunile s-au putut produce

prin lovire cu obiect înțepător tăios cu o lățime maximă de 2 cm și o lungime

minimă de 10 cm. Cadavrul mai prezintă plăgi tăiate ale mâinii consecutiv

prinderii cuțitului, în tentativa de apărare, pot data din 20 aprilie 2009, nu

au avut rol tanatogenerator și ar fi necesitat în caz de supraviețuire 8-10

zile de îngrijiri medicale. Mai prezintă leziuni ale gâtului cu fracturarea

cornului hioidian drept consecutiv comprimării gâtului, cel mai probabil cu mâna,

poate data din 20 aprilie 2009, nu au avut rol tanatogenerator și ar fi

necesitat în caz de supraviețuire 14-16 zile de îngrijiri medicale. Cadavrul

prezintă echimoze și excoriații ce s-au putut produce prin loviri cu corpuri

contondente (mână, unghii, etc.) și pot data din 20 aprilie 2009, nu au avut un

rol tanatogenerator și nu ar fi necesitat zile de îngrijiri medicale pentru

vindecare în caz de supraviețuire. Sângele aparține grupei sangvine A II. Nu

s-au pus în evidență spermatozoizi, iar moartea datează din 20 aprilie 2009".

Având în vedere prevederile art. 117 alin. (2) C.

proc. pen., prin ordonanțele din 06 mai 2009 s-a dispus internarea și

efectuarea unei expertize medico legale psihiatrice a inculpatului.

Prin raportul de expertiză medico legală

psihiatrică nr. 7270/PSH din 18 mai 2009 Comisia de examinare a elaborat

următoarele concluzii: „Numitul P.G. prezintă diagnosticul „ deficiență mintală

ușoară cu grave tulburări de comportament, agravate anirofil". Faptele

pentru care este învinuit au fost săvârșite cu discernământ".

Reține prima instanță că, în cursul urmăririi

penale, fiind audiat, inculpatul și-a recunoscut faptele comise, mai puțin

fapta de tentativă la viol, însă din raportul de constatare medico legală nr. 7138/OF

din 21 aprilie 2009 de la punctele 2, precum și cele de la punctele 5 și 6 din

raportul medico legal de necropsie nr. 7189 din 02 iunie 2009 precum și din

declarațiile părții civile M.L., rezultă indubitabil că inculpatul a

intenționat să întrețină raporturi sexuale cu victima, exercitând violențe

asupra victimei, însă nu a reușit datorită opunerii acesteia.

Se mai reține că potrivit referatului

întocmit în urma evaluării psiho-socială efectuate inculpatului, se relevă „o

persoană cu capacitate limitată de analiză și înțelegere a consecințelor

propriului comportament, de cele mai multe ori acționând impulsiv, sub

influența consumului de băuturi alcoolice, care i-a permis derularea

frustrărilor și a furiei acumulate. Inculpatul a dezvoltat resentimente față de

victimă, pretins de la neplata unor activități prestate în gospodăria acesteia,

pe fondul cărora a luat hotărârea de a-și recupera banii, iar manifestările

deosebit de agresive s-au datorat refuzului victimei de a-i da banii și

umilinței îndurate la bar, unde a încercat să facă cumpărături cu banii scoși

din circulație. Lipsa oricărei susțineri familiale, abuzurile emoționale și

fizice din copilărie, care au generat tulburările emoționale și

comportamentale, lipsa școlarizării și a perspectivelor profesionale, deficiența

mintală și

consumul de alcool sunt

factori care au influențat conduita generală a inculpatului".

Fiica victimei, M.L., în calitate de moștenitor

rezervatar, a formulat la data de 05 mai 2009 (fila 83 verso, dosar urmărire

penală), plângere penală împotriva inculpatului P.G. pentru infracțiunea de

distrugere, constând în tăierea cablului telefonic, constituindu-se parte

civilă cu suma de 10 lei pentru această infracțiune.

La fila 46 dosar instanță a fost depusă anexa

24 cu moștenitorii defunctei B.M., aceștia fiind: C.E., B.I. și M.L., persoane

care au fost citate în cauză, însă doar M.L. s-a constituit parte civilă cu

suma de 15 000 lei daune materiale, reprezentând cheltuielile efectuate pentru

spitalizarea victimei și cele ocazionate de înmormântare și datinile

creștinești ulterioare și 100 000 lei reprezentând daune morale.

În opinia instanței de fond, situația de fapt

astfel cum a fost expusă a fost dovedită cu probatoriul administrat în cauză,

relevante fiind depozițiile martorilor I.L. și I.I., persoanele care au găsit-o

pe victimă în stradă, imediat după comiterea agresiunii și care au aflat de la

aceasta că inculpatul a pătruns în casă și i-a cerut bani, după care a lovit-o

cu un cuțit în zona abdomenului, precum și depozițiile martorilor minori D.I.G.

și C.F.V., audiați în prezența reprezentaților legali, care l-au văzut pe

inculpat înainte de comiterea faptelor, au sesizat faptul că era sub influența

băuturilor alcoolice, era neliniștit și avea asupra sa un cuțit, după care au

văzut că a sărit gardul în curtea locuinței victimei B.M. și au anunțat-o pe

aceasta că inculpatul a pătruns în curtea sa.

Instanța de fond a apreciat că modul în care a

acționat inculpatul, aplicând victimei mai multe lovituri cu cuțitul în

diferite părți ale corpului, după care o lovitură cu intensitate sporită în

zona abdominală, caracterizează intenția acestuia care a acționat cu intenția

directă de a ucide victima, respectiv că a prevăzut și urmărit expres să-i

cauzeze decesul, în scopul de a ascunde săvârșirea tâlhăriei comise anterior.

Activitatea inculpatului și violențele exercitate au fost de așa natură și

într-o asemenea succesiune încât exprimă legătura lor clin punct de vedere

material și subiectiv, cu scopul care se cere realizat, respectiv de ascundere

a unei tâlhării.

Instanța de fond, în urma administrării

probelor, a confirmat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu

motivat prin aceea că activitatea infracțională desfășurată de inculpat

întrunește condițiile necesare pentru existența premeditării, respectiv:

trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârși

omorul și până în momentul săvârșirii infracțiunii și efectuarea unor acte de

pregătire materială în vederea săvârșirii faptei, respectiv înarmarea cu acel

cuțit de bucătărie. După lovirea victimei în modalitatea expusă, inculpatul a

lipsit-o pe aceasta de libertatea fizică de mișcare, în mod ilegal, încuind-o

în casă și aruncând cheia de la lacăt în afara locuinței. Evident că forma de

vinovăție care se reține față de această infracțiune este intenția directă,

inculpatul având reprezentarea caracterului ilegal al acțiunii sale, în directă

legătură cu ansamblul activității infracționale desfășurată. Faptul

că victima a reușit ulterior să iasă din casa pe

un geam, nu are relevanță asupra încadrării juridice a faptei, esențial pentru

existența infracțiunii fiind trecerea unui interval de timp în care victima să

fie împiedicată în mod efectiv de a se deplasa și a acționa în conformitate cu

voința sa, pentru ieșirea din casa aceasta fiind nevoită să depună un efort

deosebit, dată fiind starea gravă în care se afla.

În ce privește tentativa la

infracțiunea de viol, prev. de art. 20 rap. la ort. 197 alin. (1) C. pen.,

instanța de fond a apreciat că se impune a fi reținută o cauză de împiedicare a

punerii în mișcare a acțiunii penale, respectiv lipsa plângerii prealabile

formulată de partea vătămată, astfel cum impun disp. art.

197

alin. (4) C. pen., decesul acesteia

survenind la scurt timp de la comiterea faptelor.

În motivarea soluției preconizate, instanța de

fond a menționat că potrivit disp. art. 131 alin. (1) C. pen., în cazul

infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este

condiționată de introducerea unei plângeri prealabile, lipsa acestei plângeri

înlătură răspunderea penală. Faptul că fiica victimei, ulterior decesului

acesteia a precizat că dorește ca inculpatul să fie cercetat și pentru

tentativa la infracțiunea de viol, nu echivalează cu o plângere prealabilă

valabil formulată, pentru a avea consecințe juridice, o asemenea declarație

trebuind a fi susținută de o împuternicire specială dată de partea vătămată.

La individualizarea judiciară a

pedepselor și a modului de executare, instanța de fond a reținut dispozițiile art.

52 și 72 C. pen., relative la scopul pedepsei și la criteriile generale de

individualizare, cu referire la: dispozițiile generale ale codului penal,

limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială, de împrejurările concrete în

care au fost săvârșite faptele, de amploarea activității infracționale, de

împrejurările care au generat conflictul, de urmările grave și ireversibile

produse, precum și de gradul de pericol social concret al faptelor.

S-a apreciat că individualizarea sancțiunii

penale trebuie să respecte principiul proporționalității pedepsei cu natura și

gradul de pericol al faptei săvârșite, avându-se în vedere drepturile și

libertățile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost

vătămate prin comiterea infracțiunilor.

În speță, menționează instanța de fond, pentru

asigurarea securității sociale a valorilor ocrotite de legea penală, în special

a valorii supreme a vieții, se impune aplicarea pentru inculpatul P.G. - o

persoană cu un temperament impulsiv, care nu are capacitatea de autocontrol și

de reprezentare a consecințelor faptelor sale, chiar aflat la prima confruntare

cu legea penală - unor pedepse cu închisoare, al căror cuantum să fie stabilit

spre limita maximă prevăzută de legea penală.

De asemenea, s-a arătat că pluralitatea

de infracțiuni sub forma concursului de infracțiuni va fi rezolvată în

condițiile prev. de art. 33 lit. a), art. 34 C. pen., inculpatul urmând să

execute pedeapsa principală cea mai grea care, raportat la amploarea

activității infracționale desfășurate, se impune a fi sporită în condițiile

legii.

Sub aspectul laturii civile, instanța

de fond a reținut că s-a constituit parte civilă numita M.L., în nume propriu,

cu suma reprezentând contravaloarea distrugerii cablului telefonic, precum și

pentru daunele materiale, reprezentând

contravaloarea cheltuielilor de înmormântare a victimei și a pomenirilor

ulterioare, și pentru daune morale.

Inculpatul a achiesat la pretențiile

civile invocate, precizând că este de acord să despăgubească partea civilă cu

sumele solicitate de aceasta, împrejurare care o exonerează pe partea civilă de

dovada realității si întinderii acestor daune.

S-a mai reținut că s-au constituit părți civile

Spitalul Clinic de Urgențe S.I. Iași și Serviciul de Ambulanță al jud. Iași.

Conform dispozițiilor art. 313 alin. (1) din „Legea nr. 95/2006 privind reforma

în domeniul sănătății", astfel cum au fost modificate și completate prin

O.U.G. nr. 72/2006, „Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății

altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul

cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective

ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile

efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru

litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii

medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor

de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate

procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de

faza de judecată".

Date fiind aceste dispoziții legale, sumele

reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată

victimei și a transportului acesteia la spital sunt justificate, a fost admisă

acțiunea civilă exercitate de părțile civile și inculpatul a fost obligat la

plata despăgubirilor civile.

Împotriva sentinței au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, partea civilă M.L. și inculpatul P.G., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 63 din 22 aprilie 2010,

Curtea de Apel Iași, secția penală, a dispus următoarele:

1) a admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Iași și de partea civilă M.L., a desființat sentința atacată,

în parte, în latură penală și rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 23

ani închisoare aplicată inculpatului P.G., în pedepsele componente și în sporul

de 1 an închisoare, după care:

-

pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la „viol" prev. de art. 20 raportat la art. 197 alin.

(1) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.G. la pedeapsa de 3 (trei) ani

închisoare. A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o

durată de 2 (doi) ani.

- a contopit pedepsele stabilite prin sentință

cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicând pedeapsa cea mai grea de 22 ani

închisoare și a menținut sporul de pedeapsă de 1 an închisoare, în final

inculpatul urmând să execute 23 ani închisoare și pedeapsa complementară pe o

durată de 5 (cinci) ani.

A înlăturat din sentință dispoziția de încetare

a procesului penal conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

la art. 10 lit.

f) pentru săvârșirea infracțiunii prev. de

art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen.

- a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

2) a respins ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul P.G. împotriva aceleiași sentințe penale.

A menținut starea de arest a

inculpatului și a dedus la zi durata arestului preventiv.

Cheltuielile judiciare ocazionate de

soluționarea apelurilor procurorului și părții civile au rămas în sarcina

statului.

A fost obligat inculpatul la plata de

400 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei către Baroul

Iași reprezentând onorariu apărător din oficiu, sumă ce va fi avansată din

fondurile speciale ale M.J.

A obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei

către partea civilă M.L. cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu

avocat.

Pentru a dispune în acest sens, instanța

de prim control judiciar a reținut următoarele:

În apelul M.P. a fost criticată

sentința în ce privește dispoziția de încetare a procesului penal pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen.

cu motivarea că acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a

persoanei vătămate pentru această infracțiune conform art.

197

alin. (4) C. pen. dar, întrucât a

decedat, persoana vătămată nu a mai avut posibilitatea de a-și exprima voința

în termen legal, așa încât acțiunea penală se exercită din oficiu. în cauză,

dreptul incontestabil al părții vătămate de a introduce plângere prealabilă a

fost imposibil de exercitat din cauza intervenim evenimentului de neînlăturat -

suprimarea imediată a vieții victimei, ca urmare a faptelor inculpatului.

În consecință, s-a solicitat

condamnarea inculpatului și pentru această infracțiune.

Și în apelul părții civile M.L. a fost

criticată sentința pentru greșita încetare a procesului penal pornit împotriva

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 raportat la art. 197

alin. (1) C. pen. pentru lipsa plângerii prealabile cu motivarea că imediat

după agresiune, victima a fost găsită în stradă și transportată de urgență la

spital, în stare gravă, unde a stat de vorbă pentru scurt timp cu fiica sa

căreia i-a spus că inculpatul a încercat să o violeze, însă nu a reușit pentru

că s-a luptat cu el, afirmații susținute și de concluziile actelor medicale.

După intrarea în operație victima nu și-a mai revenit și a decedat la 23

aprilie 2009, fiind astfel în imposibilitate de a mai formula plângere. A

menționat că a sesizat ea organele judiciare pentru cercetarea inculpatului și

cu privire la săvârșirea acestei infracțiuni.

În apelul său, inculpatul a solicitat reducerea

pedepsei, cuantumul acesteia fiind considerat prea sever.

În motivarea soluției de condamnare și

pentru săvârșirea tentativei de viol asupra victimei, curtea de apel a arătat

că dispoziția legală se referă la exercitarea în condiții normale a acțiunii penale

în cauze

condiționate de preexistenta

plângerii prealabile, textul neluând in vedere ipoteza în care persoana

vătămată a decedat.

Or, constată curtea de apel, în cauză persoana

vătămată a decedat fiind victimă a activității infracționale comise de

inculpat, respectiv fiind victima infracțiunii de omor deosebit de grav comisă

de inculpat în același împrejurări ca și tentativa de viol. Imposibilitatea

părții vătămate de a formula plângere prealabilă s-a datorat acțiunii

infracționale comisă de același inculpat, cu aceeași ocazie, de a o ucide pe

victimă. Săvârșirea unei infracțiuni mai grave, infracțiunea de omor, nu-i

poate crea inculpatului un motiv de impunitate penală referitor la. o altă

infracțiune gravă comisă de el în același context. Așa fiind, acțiunea penală

se exercită din oficiu iar inculpatul a fost legal trimis în judecată prin

rechizitoriu și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 raportat la art.

197 alin. (1) C. pen.

Se reține că după ce a pătruns în

curtea și apoi în locuința victimei, unde a tăiat cablul telefonic, firele

telefonice din afara locuinței, a spart becul ce ilumina fața casei, a sustras

prin violență suma de 120.000 lei vechi și a căutat sume de bani în locuința

victimei, inculpatul a intenționat să întrețină raporturi sexuale cu aceasta

exercitând violențe asupra sa, fapta întrunind elementele constitutive ale

tentativei de viol prev. de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen.

Fapta și vinovăția inculpatului în săvârșirea acestei infracțiuni sunt dovedite

de declarațiile părții civile M.L. și din constatările raportului medico-legal nr.

7138/OF/2009 din care rezultă la pct. 2 că leziunile abdominale prezentate de

numita B.M. au putut fi produse pin lovire cu corp tăietor-înțepător, iar ruptura

comisurii labiale posterioare a putut fi produsă în cadrul unui raport sexual

cu violență, precum și din concluziile de la pct. 5 și 6 din raportul de

necropsie nr. 7189 din 21 iunie 2009 conform cărora victima prezintă și leziuni

ale gâtului cu fractura cornului hioidian drept consecutiv comprimării gâtului,

cel mai posibil cu mâna, ce pot data din 20 aprilie 2009 și nu au avut rol

tanatogenerator, iar cadavrul prezintă echimoze și excoriații ce s-au putut

produce prin loviri cu corpuri contondente (mână, unghii, etc.) și pot data din

20 aprilie 2009, nu au avut rol tanatogenerator, primele leziuni necesitând

pentru vindecare 14-16 zile îngrijiri medicale, cele din urmă nu ar fi

necesitat îngrijiri medicale pentru vindecare în caz de supraviețuire.

Instanța de prim control judiciar a reținut că

inculpatul nu a recunoscut comiterea acestei infracțiuni, iar în apel acesta a

ales să invoce dreptul la tăcere.

La individualizarea pedepsei pentru

această infracțiune au fost reținute criteriile generale de individualizare

prev. de art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al infracțiunii,

modalitatea de săvârșire, consecințe produse, limite legale de pedeapsă.

Curtea de apel a apreciat că apelul

inculpatului P.C. este nefondat. Inculpatul, în aceleași împrejurări, la

aceeași dată, a comis un număr mare de infracțiuni, toate cu violență,

încălcând relațiile sociale specifice protejate prin incriminarea fiecăruia

dintre cele șase infracțiuni reținute în sarcina sa și comise în circumstanțe

de agravare care califică conținutul de bază al infracțiunilor și, unele dintre

acestea în formă continuată,  care  agravează răspunderea  penală.  Infracțiunile

au fost

comise în condițiile

concursului de infracțiuni, astfel că sporul de pedeapsă aplicat se impune în

contextul infracțional, concursul de infracțiuni fiind o cauză de agravare a

răspunderii penale. Pedepsele pentru infracțiunile aflate în concurs sunt just

individualizate și sunt proporționale cu faptele și persoana inculpatului.

Împotriva hotărârilor menționate, inculpatul

P.G. a declarat prezentul recurs, motivele fiind menționate în parte

introductivă a deciziei.

Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta

Curte constată următoarele din actele și lucrările dosarului:

- în raport cu gravitatea faptelor pentru care

a fost cercetat, în cursul urmăririi penale a fost efectuată o expertiză

psihiatrică a inculpatului, medicii legiști de specialitate concluzionând că

acesta a avut discernământul păstrat cu privire la faptele săvârșite (fii.

135-137 d.u.p.);

- în cursul urmăririi penale, în

declarațiile date, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, cu excepția

tentativei de viol (fii. 105-106, 110-112, 117-120, 130 d.u.p.);

- în cursul judecării cauzei la fond și în

apel, inculpatul a înțeles să invoce „dreptul la tăcere" (fii. 21,

respectiv, fii. 18) și, fără a nega cele declarate în cursul urmăririi penale,

a contestat doar săvârșirea tentativei de viol;

- nici la prima instanță, și nici în apel,

inculpatul nu a propus probe noi în apărare (fii. 25 verso d.p.i., fii. 18

d.a.);

- în recurs,

cu

acordul său, inculpatul a fost ascultat (fii. 28) și, în esență, a recunoscut

săvârșirea faptelor, cu excepția tentativei de viol. Nici în recurs nu au fost

propuse probe noi și nici nu au fost formulate alte cereri în apărare.

Examinând pe fond recursul inculpatului,

motivele invocate fiind încadrabile în cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 (referitor la contestarea tentativei de viol) și pct. 14 C. proc. pen.

(referitor la cuantumul pedepsei), Înalta Curte constată că acesta este

nefondat pentru următoarele argumente:

a) conform art. 385

9

pct. 18

C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de

fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau

de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor

reținute cu probele administrate.

Cu referire la tentativa de viol, apărarea

inculpatului - și nici acesta personal - nu a arătat în ce constă eroarea gravă

de fapt și ce probă este în contradicție cu situația de fapt reținută de

instanța de apel.

Este adevărat că inculpatul beneficiază

de „prezumția de nevinovăție", nefiind obligat să-și dovedească

nevinovăția (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare

(acuzării) obligația să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției

acestuia (art. 4, art. 62 și art. 65 alin. (1) C. proc. pen.). Este însă

deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în

care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

În înțelesul legii „are dreptul să

probeze lipsa lor de temeinicie", este un drept și o obligație procesuală care

nu se rezumă la negarea

vinovăției,

la negarea conținutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării

corecte a probelor de către instanță.

Pe de o parte, în măsura în care

inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare,

prezumția de nevinovăție a acuzatului este răsturnată, această prezumție având

caracter relativ, iar nu absolut. Pe de altă parte, potrivit art. 63 alin. (2)

C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea

fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor

administrate, în scopul aflării adevărului.

Instanța de apel, prin coroborarea probelor

administrate în cursul procesului penal, a motivat convingător situația de fapt

și vinovăția inculpatului pentru fapta inculpatului constând în încercarea de a

întreține relații sexuale cu victima (pag. 11-12 din decizia atacată).

În declarația sa, M.L. a menționat că

victima, aflată în spital, i-a spus că inculpatul a încercat să o violeze, însă

nu a reușit deoarece s-a luptat cu el. Este rezonabilă concluzia că acest

aspect, fiind de natură intimă, a fost relatat de către victimă numai fiicei

sale, nu și altor persoane. încercările disperate ale victimei de a se apăra în

fața agresiunii inculpatului sunt sugerate de leziunile constatate de medicii

legiști (plăgi tăiate ale mâinii, consecutiv prinderii cuțitului; leziuni ale

gâtului cu fracturarea cornului hioidian drept, consecutiv comprimării gâtului,

cel mai probabil cu mâna; echimoze și excoriații ce s-au putut produce prin

loviri cu corpuri contondente (mână, unghii) - raport de constatare

medico-legală, fii. 42-43, raport medico-legal de necropsie, fii. 164-168

d.u.p); ruptura comisurii labiale posterioare a putut fi produsă in cadrul unui

raport sexual cu violență - raport de constatare medico-legală, fii. 42-43

d.u.p).

În lipsa unor dovezi contrare - obținute fie

din oficiu de către organele judiciare, fie la solicitarea inculpatului (care

însă, așa cum s-a menționat anterior, nu a înțeles să propună probe în apărare)

- reținerea infracțiunii de tentativă de viol și condamnarea inculpatului

pentru această infracțiune de către instanța de apel - pe baza probelor

arătate, care dovedesc fapta dincolo de orice îndoială rezonabilă - este

temeinică și legală, nefiind consecința unei erori grave de fapt.

Apărarea inculpatului, și el personal,

s-au limitat doar la negarea încercării de a întreține relații sexuale,

fără a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare și fără a arăta,

chiar la minimă suficiență, care probă este în contradicție cu situația de fapt

expusă în decizia instanței de apel.

Înalta Curte mai constată că instanța de apel a

pronunțat și sub aspect procedural o soluție legală, evoluția jurisprudențială

fiind, de mai mult timp, în sensul că dispoziției legală privind punerea în

mișcare a acțiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul

infracțiunii de viol, se referă la ipoteza exercitării în condiții normale a

acțiunii penale în cauzele condiționate de preexistenta plângerii prealabile,

dispoziția legală neavând în vedere ipoteza în care persoana vătămată a

decedat, cu atât mai mult atunci când decesul acesteia se află în legătură

cauzală cu faptele inculpatului.

În consecință, este corectă observația

instanței de apel că, pe de o parte, imposibilitatea părții vătămate de a

formula plângere prealabilă s-a

datorat

acțiunii infracționale comisă de același inculpat, cu aceeași ocazie, care s-a

finalizat prin ucidea victimei, iar pe de altă parte, că săvârșirea unei

infracțiuni mai grave, infracțiunea de omor, nu-i poate crea inculpatului un

motiv de impunitate penală referitor la o altă infracțiune gravă comisă de el

în același context și că, în consecință, în această situație acțiunea penală se

exercită din oficiu, inculpatul fiind legal trimis în judecată prin

rechizitoriu și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la

art. 197 alin. (1) C. pen. (tentativă de viol).

b) potrivit art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen., hotărârile sunt

supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu

prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Conform art. 72 din C. pen., care stabilește criteriile generale de

individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama: de

dispozițiile părții generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în

partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârșite; de

persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală.

Înalta Curte constată că ambele instanțe, prin

corecta aplicare a acestor criterii de individualizare judiciară a pedepsei, au

stabilit - pentru fiecare infracțiune săvârșită - pedepse într-un cuantum care

reflectă inclusiv gradul de pericol social concret, apreciat ca extrem de

ridicat, precum și datele personale ale inculpatului.

În condițiile săvârșirii unei pluralități de

infracțiuni, concursul de infracțiuni fiind - potrivit art. 34 C. pen. - o

cauză de agravare a regimului sancționator, aplicarea sporului de 1 an

închisoare este legală și temeinică.

Nu în ultimul rând, jurisprudența este

unanimă în a considera ca necesar criteriul proporționalității, pe de o parte,

între sancțiune și, pe de altă parte, gravitatea concretă a faptei și datele

personale ale inculpatului.

În cauză, gravitatea extremă a faptelor

inculpatului - astfel cum au fost menționate - este în afara oricăror

contestații, iar cu privire la datele personale ale acestuia este suficientă

trimiterea la conținutul și concluziile referatului de evaluare psiho-socială

(fii. 59-60

d.p.i.).

Recunoașterea faptelor de către inculpat - însă

în condițiile existenței unui probatoriu care dovedește dincolo de orice

îndoială rezonabilă existența faptelor și vinovăția acestuia - precum și lipsa

antecedentelor penale, au fost corect avute în vedere de ambele instanțe, ca și

criterii în sensul celor prevăzute de art. 72 C. pen., la stabilirea pedepselor

pentru fiecare infracțiune săvârșită.

Față de cele arătate, Înalta Curte - în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. - va respinge nefondat

recursul declarat de inculpat.

Potrivit art. 385

17

alin. (4)

raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., din

pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive

privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G.

împotriva Deciziei penale nr. 63 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Iași,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

durata reținerii și arestării preventive de la 20 aprilie 2009 la 6 iulie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 iulie 2010.