ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3739/2010

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 99 din 30 iulie 2009

Tribunalul Teleorman, secția penală a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului S.D. pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 197 alin. (1) C. pen.

și art. 174 C. pen. rap. la art. 175 lit. h) și i) C. pen., cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen.

În baza art. 346

alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă acțiunea civilă a părții civile B.D.,

cheltuielile judiciare avansate de stat rămânând în sarcina acestuia.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, acesta

fiind admis prin Decizia penală nr. 156 din 30 iunie 2010 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. 3686/87/2008 (2483/2009).

Ca urmare, a fost

desființată sentința penală atacată și în rejudecare s-a constatat că

inculpatul S.D. a fost reținut și arestat în cauză de la 13 august 2008 la 18

august 2008, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Inculpatul S.D. a

atacat cu recurs decizia instanței de apel, recurs care a fost înregistrat pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără a fi însă motivat.

În concluziile

formulate în fața instanței, reprezentantul Parchetului a invocat excepția

inadmisibilității recursului, soluție la care a achiesat și apărătorul

recurentului inculpat.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este

inadmisibil și va fi respins ca atare pentru considerentele care urmează.

Dând eficiență principiului

stabilit prin art. 129 din Constituție, privind exercitarea căilor de atac în

condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la

justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor

determinate prin art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un

sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în

situații juridice identice.

Astfel, în Codul de

procedură penală sunt reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse

examinării căilor de atac ordinare ce pot fi exercitate împotriva acestora,

termenele de declarare și motivele pentru care se poate solicita reformarea

hotărârii atacate.

Conform art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința

cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când

apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac.

În speță, inculpatul

a exercitat calea de atac a recursului împotriva Deciziei penale nr. 156 din 30

iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, prin care a fost admis

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman împotriva

Sentinței penale nr. 99 din 30 iulie 2009 a Tribunalului Teleorman, în

condițiile în care această sentință nu a fost apelată de către inculpat.

În consecință, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va

respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul S.D.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de inculpatul S.D. împotriva Deciziei penale nr.

156 din 30 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința

publică, azi 25 octombrie 2010

Procesat

de GGC - NN