ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3739/2010

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 99 din 30 iulie 2009 Tribunalul Teleorman, secția penală a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului S.D. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 197 alin. (1) C. pen. și art. 174 C. pen. rap. la art. 175 lit. h) și i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă acțiunea civilă a părții civile B.D., cheltuielile judiciare avansate de stat rămânând în sarcina acestuia. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, acesta fiind admis prin Decizia penală nr. 156 din 30 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. 3686/87/2008 (2483/2009).

Ca urmare, a fost desființată sentința penală atacată și în rejudecare s-a constatat că inculpatul S.D. a fost reținut și arestat în cauză de la 13 august 2008 la 18 august 2008, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Inculpatul S.D. a atacat cu recurs decizia instanței de apel, recurs care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără a fi însă motivat. În concluziile formulate în fața instanței, reprezentantul Parchetului a invocat excepția inadmisibilității recursului, soluție la care a achiesat și apărătorul recurentului inculpat. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil și va fi respins ca atare pentru considerentele care urmează.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice. Astfel, în Codul de procedură penală sunt reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării căilor de atac ordinare ce pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate solicita reformarea hotărârii atacate.

Conform art. 385 1 alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. În speță, inculpatul a exercitat calea de atac a recursului împotriva Deciziei penale nr. 156 din 30 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, prin care a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman împotriva Sentinței penale nr. 99 din 30 iulie 2009 a Tribunalului Teleorman, în condițiile în care această sentință nu a fost apelată de către inculpat. În consecință, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul S.D.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul S.D. împotriva Deciziei penale nr. 156 din 30 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, azi 25 octombrie 2010 Procesat de GGC - NN