ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4031/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4031/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

În baza

actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 125 din

27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în baza art. 20 C. pen.

rap. la art. 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. a fost

condamnat, inculpatul I.Ș.P., la pedeapsa închisorii de 9 (nouă) ani.

În baza art. 86

alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat

același inculpat la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani.

În baza art. 34

C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute

pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 (nouă) ani închisoare.

S-a dispus revocarea

beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare,

acordat prin sentința penală nr. 531 din 18 iunie 2006, pronunțată de Judecătoria

Oltenița și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, care nu se contopește

cu pedepsele aplicate în speță.

Au fost interzise

inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

în condițiile art. 71 C. pen.

Au fost interzise

inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

în condițiile art. 65 C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 180

alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 74-76 C. pen., prin aceeași sentință penală, a

fost condamnat inculpatul F.I.V., la 200 RON amendă penală.

S-a atras atenția

inculpatului asupra prev. art. 63

1

C. pen. A fost admisă acțiunea civilă

formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență B.A. și au fost obligați inculpații

în solidar la plata sumei de 5.572,22 RON către aceasta, cu titlu de despăgubiri

civile.

A fost admisă

- în parte - acțiunea civilă formulată de partea civilă M.M. și s-a dispus obligarea

în solidar a inculpaților la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de despăgubiri materiale

și 10.000 RON despăgubiri morale.

Au fost obligați

inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

nr. H4/P/2008 din 17 noiembrie 2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman

a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului

I.Ș.P., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la

art. 174-175 lit. i) C. pen., art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, ambele

cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și punerea în mișcare

a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului F.I.V., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.

S-a reținut în

actul de sesizare a instanței că la data de 08 martie 2008, între grupul părții

vătămate și grupul inculpatului a avut loc o altercație generată de faptul că membrii

primului grup au adresat cuvinte indecente și gesturi obscene concubinei inculpatului,

pe fondul cărora inculpatul I.Ș.P. a lovit-o în zona capului, cu o lopată, cauzându-i

leziuni ce au necesitat 90-100 zile îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie

viața, iar inculpatul F.I.V. a lovit-o cu pumnul și picioarele provocându-i suferință

fizică.

Analizând întreg

materialul probator de la dosar, instanța de fond a reținut următoarea situație

de fapt:

La data de 2008,

în jurul orei 15:30, partea vătămată și persoanele ce o însoțeau au circulat cu

autoturismul prin comuna B. și observând că pe partea dreaptă a sensului de mers

se afla la poartă C.D., concubina inculpatului I.Ș.P., i-au adresat gesturi și cuvinte

obscene.

Indignat de cele

întâmplate, inculpatul I.Ș.P., s-a deplasat cu autoturismul împreună cu inculpatul

F.I.V. și martorul D.L.F. după autoutilitara în care se afla partea vătămată, deși

nu deținea permis de conducere.

Între cele două

grupuri a avut loc o altercație în urma căreia inculpatului i-au fost cauzate leziuni

superficiale.

Inculpatul F.I.V.

a rămas la locul incidentului, iar inculpatul I.Ș.P. și martorul D.L.F. s-au întors

la locuința inculpatului, au relatat cele întâmplate și apoi au pornit din nou cu

autoturismul după partea vătămată însoțit fiind și de martorii A.M.M., S.A.M., luîndu-l

din drum și pe inculpatul F.I.V.

Părțile au coborât

din autoturismul în care se aflau și a avut loc, din nou, o altercație, s-au lovit

reciproc, apoi inculpatul I.Ș.P. a lovit partea vătămată cu o lopată în zona capului

cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 90-100 zile de îngrijiri medicale

și i-au pus în primejdie viața, iar inculpatul F.I.V. a lovit-o cu picioarele, cauzându-i

suferință fizică.

În drept, prima

instanță a apreciat că, faptele inculpatului I.Ș.P. care a lovit partea vătămată

cu lopata în zona capului cauzându-i leziuni ce au necesitat 90-100 îngrijiri medicale

și i-au pus în primejdie viața și de a conduce un autoturism pe drumurile publice,

fără a poseda permis de conducere, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor

prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. și art. 86 alin.

(1) din O.U.G. nr. 195/2002 săvârșite în concurs.

De asemenea, s-a

precizat că fapta inculpatului F.I.V., de a fi lovit partea vătămată, cauzându-i

suferință fizică, întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii

prev. de art. 180 alin. (1) C. pen.

La individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului I.Ș.P., instanța fondului a avut în vedere disp.

art. 52 și 72 C. pen., ținând cont atât de împrejurările concrete în care a fost

săvârșită fapta - împreună cu alte persoane, a agresat partea vătămată, dar și de

circumstanțele personale ale inculpatului care a fost cercetat de mai multe ori

pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, tentativă de furt, lovire

și amenințare, a fost trimis în judecată pentru infracțiunea prev. de art. 86

alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 180 alin. (2) C. pen., a avut o atitudine

nesinceră pe tot parcursul procesului penal și a săvârșit faptele în stare de recidivă,

apreciindu-se că prin condamnarea

la pedeapsa închisorii

de 9 ani pentru infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit.

i) C. pen. și 2 ani pentru infracțiunea prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, va fi atins scopul educativ al legii penale.

Potrivit dispoz.

art. 34 C. pen., instanța a contopit pedepsele aplicate inculpatului, dispunând

ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 ani închisoare.

Potrivit disp.

art. 83 C. pen., instanța de fond a revocat beneficiul suspendării condiționate

a executării pedepsei de 3 ani închisoare, acordat prin sentința penală nr. 531

din 18 iunie 2006, pronunțată de Judecătoria Oltenița și s-a dispus executarea în

întregime a acestei pedepse, care nu s-a contopit cu pedepsele aplicate în speță.

Făcând aplicarea

dispozițiilor art. 71 C. pen., instanța a interzis inculpatului dreptul prev. de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Având în vedere

disp. art. 65 C. pen., instanța a interzis inculpatului drepturile prev. de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii,

după grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripția executării

pedepsei, pe o durată de 5 ani stabilită potrivit disp. art. 53 pct. 2 lit. a)

C. pen.

În ceea ce-l privește

pe inculpatul F.I.V., instanța de fond a apreciat că scopul legii penale va putea

fi atins prin condamnarea acestuia la pedeapsa amenzii în cuantum de 200 RON, având

în vedere faptul că a fost împins în această încăierare de către celălalt inculpat,

a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal și nu este cunoscut cu

antecedente penale, atrăgând atenția inculpatului F.I.V. asupra dispoz. art. 63

1

C. pen.

Cu privire la

acțiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic de Urgență B.A., instanța a apreciat-o

ca fiind întemeiată și în baza art. 346 și art. 14 C. proc. pen. și art. 998-999

C. civ., a admis-o și a dispus obligarea inculpaților, în solidar, la plata sumei

de 5.572,22 RON către acesta, cu titlu de despăgubiri civile.

Referitor la acțiunea

civilă formulată de partea vătămată M.M., instanța de fond - în baza acelorași texte

de lege - a admis-o, în parte și a dispus obligarea inculpaților, în solidar, la

plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de despăgubiri materiale - sumă dovedită cu declarațiile

martorilor și 10.000 RON cu titlu de despăgubiri morale.

Instanța de fond

a apreciat că suma de 10.000 RON este de natură să acopere prejudiciul moral cauzat

părții vătămate prin săvârșirea infracțiunilor, în integralitatea sa.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat apel inculpatul I.Ș.P., fără a indica în cuprinsul cererii

de apel eventualele motive de nelegalitate sau netemeinicie care l-au determinat

a ataca hotărârea instanței de fond, arătând că a fost judecat în lipsă, fără a

putea să-și formuleze apărarea și că abia la data de 18 iunie 2012, ca răspuns la

petiția sa nr. 31 PT/11 iunie 2012 i-a fost comunicată copia sentinței penale

nr. 125 din 27 octombrie 2009 a Tribunalului Teleorman, secția penală, în dosarul

penal nr. 4254/87/2008, cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru

părțile lipsă.

Calea de atac

astfel promovată a fost înaintată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București,

secția I penală, la data de 19 iunie 2012.

Analizând actele

și lucrările dosarului, din perspectiva chestiunii prealabile invocată de reprezentantul

Ministerului Public, instanța de apel a constatat că apelul declarat de inculpatul

I.Ș.P. este inadmisibil, având în vedere următoarele considerente:

Prin decizia penală

nr. 346/A/08 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I-a penală, în temeiul

art. 379 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca tardiv, apelul formulat

de inculpatul I.Ș.P. împotriva sentinței penale nr. 125 din 27 octombrie 2009, pronunțată

de Tribunalul Teleorman - secția penală în dosarul penal nr. 4254/87/2008.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de apel a reținut că potrivit art. 363 alin. (3) C.

proc. pen., termenul de apel este de 10 zile și curge de la pronunțarea hotărârii,

pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, iar pentru părțile

care au lipsit atât de la dezbateri, cât și de la pronunțare, precum și pentru inculpatul

deținut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist

concentrat, elev al unei instituții militare de învățământ ori pentru inculpatul

internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ care

a lipsit de la pronunțare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

S-a arătat că

în cazul de față, din examinarea încheierii de ședință a Tribunalului Teleorman,

pronunțată la data de 20 octombrie 2009, când, în fața instanței de fond, au avut

loc dezbaterile asupra fondului cauzei, rezultă că inculpatul I.Ș.P. nu a fost prezent

la respectivele dezbateri și mai mult decât atât, astfel cum reiese din adresa

nr. A1. din 11 decembrie 2009 emisă de Penitenciarul Giurgiu, precum și din referatul

întocmit de grefierul de ședință, la data sus-menționată inculpatul se afla în stare

privativă de libertate, fiind arestat încă din data de 30 iulie 2009 în executarea

pedepsei de 5 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 165

din 11 iunie 2009 pronunțată de Judecătoria Roșiori de Vede în baza căreia a fost

emis M.E.P.I. nr. P1. din 30 iunie 2009, astfel încât prin raportare la dispozițiile

legale anterior evocate, termenul de 10 zile prevăzut de lege pentru declararea

apelului ar fi trebuit a începe să curgă din momentul comunicării copiei de pe dispozitivul

sentinței penale nr. 125 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman,

secția penală.

De asemenea, s-a

menționat că, dată fiind starea privativă de libertate în care se afla inculpatul

la momentul pronunțării sentinței penale nr. 125 din 27 octombrie 2009 a Tribunalului

Teleorman, secția penală, copia dispozitivului acesteia nu a fost comunicată inculpatului

la locul de deținere unde acesta era încarcerat, însă actele și lucrările dosarului

relevă că acesta a luat efectiv la cunoștință de conținutul respectivei sentințe

la data de 15 iunie 2010.

Astfel, instanța

de apel a observat că la dosarul de fond se află atașată o cerere a inculpatului,

formulată la data de 28 mai 2010 prin care a solicitat instanței de executare a

sentinței penale nr. 125 din 27 octombrie 2009, studierea Dosarului nr. 4254/87/2008

în care a fost pronunțată această hotărâre, cerere căreia i s-a dat curs favorabil

prin stabilirea unui termen de grefă în vederea studierii dosarului la data de 15

iunie 2010. Drept urmare, la data stabilită - 15 iunie 2010 - astfel cum rezultă

din procesul verbal întocmit la aceeași dată de către un grefier din cadrul Tribunalului

Teleorman, inculpatului i-a fost pus la dispoziție și a studiat efectiv conținutul

Dosarului nr. 4254/87/2008, împrejurare care practic a marcat momentul de la care

a început să curgă termenul de apel de 10 zile prevăzut de art. 363 alin. (3)

C. proc. pen.

S-a concluzionat

că, întrucât inculpatul a declarat apelul dedus judecății abia după o perioadă de

1 an și 5 luni de la data la care a luat, în mod nemijlocit, la cunoștință de conținutul

sentinței de condamnare pe care a înțeles să o conteste pe calea acestui apel, instanța

de apel nu poate decât să constate că apelul acestuia este tardiv, sens în care

l-a respins are în temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Instanța de prim

control judiciar nu a primit susținerea invocată de inculpat prin intermediul apărătorului

său, în sensul că declararea atât de tardivă a apelului s-ar datora faptului că

acesta nu are discernământul necesar pentru a fi stăpân pe actele și faptele sale,

astfel încât să poată fi luată în calcul o eventuală repunere în termenul de apel

în conformitate cu prevederile art. 364 C. proc. pen., întrucât în cauză nu există

niciun fel de date din care să rezulte existența vreunei astfel de cauze de împiedicare.

De asemenea, instanța

de prim control judiciar a considerat că nu poate fi luată în discuție nici ipoteza

unui apel declarat peste termen, în condițiile art. 365 C. proc. pen., întrucât,

deși în adresa aflată la dosar fond se menționează că executarea pedepsei aplicată

prin sentința penală nr. 125 din 27 octombrie 2009 a Tribunalului Teleorman va începe

a fi executată la data de 30 septembrie 2019, totuși în cauză nu este aplicabil

acest text de lege, interpretarea sistematică a normelor legale care reglementează

termenele și condițiile de declarare a apelului impunând concluzia că una dintre

cerințele esențiale pe care le presupune declararea apelului peste termen este aceea

ca titularul respectivei căi de atac să nu fi avut cunoștință despre conținutul

hotărârii pe care o contestă până în momentul începerii executării dispozițiilor,

penale sau civile, ale acesteia, situație care, așa cum s-a precizat în cele ce

preced, nu se regăsește în cazul de față.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu, s-a dispus să

fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

Decizia penală

nr. 346/A/08 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I-a penală, a rămas

definitivă în urma respingerii ca nefondat a recursului declarat de inculpat, prin

decizia penală nr. 1766 din 28 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, Dosar nr. 4254/87/2008.

În consecință,

având în vedere că prezentul apel este al doilea apel, declarat de același inculpat

împotriva sentinței penale nr. 125 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul

Teleorman, secția penală, în dosarul penal nr. 4254/87/2008, și că problema invocată

de acesta, a necomunicării sentinței de condamnare, a fost definitiv tranșată prin

hotărârile penale anterior menționate și care astfel au intrat în puterea lucrului

judecat, este evident că excepția inadmisibilității invocate de parchet apare ca

fiind întemeiată.

Pentru aceste

considerente și, având în vedere că împotriva unei hotărâri judecătorești nu se

poate exercita decât o singură dată, o cale ordinară de atac, prin decizia penală

nr. 222 din 17 august 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul

art. 379 alin. (1), pct. 1 lit. a) teza a doua C. proc. pen., a fost respins, ca

inadmisibil, apelul formulat de apelantul-inculpat I.Ș.P. împotriva sentinței penale

nr. 125 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția

penală, în dosarul penal nr. 4254/87/2008.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la 300 RON cheltuieli

judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200

RON se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva deciziei

penale nr. 222 din 17 august 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a

declarat recurs inculpatul I.Ș.P., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție la data de 29 august 2012, sub nr. 5273/2/2012.

La termenul fixat

pentru soluționarea recursului și anume, 06 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație

și Justiție, din oficiu, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a

II-a C. proc. pen., raportat la art. 385

1

C. proc. pen., a pus în discuția

părților excepția inadmisibilității recursului declarat în cauză.

Excepția pusă

în discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Examinând hotărârea

atacată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385

6

alin. ultim,

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil,

având în vedere că decizia penală nr. 222 din 17 august 2012 a Curții de Apel București,

secția I penală, este definitivă.

Înalta Curte reține

că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când

părțile implicate în proces efectuează un act pe care lega nu îl prevede sau îl

exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe

o altă cale procesuală.

Prin art. 129

din Constituția României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile

interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate,

oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului penal.

Mai mult, potrivit

dispozițiilor cuprinse în C. proc. pen., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor

interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele

stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația

de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual penale, aceleași

pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Legea procesual

penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura,

concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să

corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale

sau morale părților din proces. În raport de dispozițiile art. 385

1

C.

proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești,

sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive.

Totodată, potrivit

art. 416 C. proc. pen., hotărârile primei instanțe rămân definitive: la data pronunțării,

când hotărârea nu este supusă apelului și nici recursului; la data expirării termenului

de apel: când nu s-a declarat apel în termen; când apelul declarat a fost retras

înăuntrul termenului; la data retragerii apelului, dacă aceasta s-a produs după

expirarea termenului de apel.

Raportând cauzei

aceste considerații teoretice, Înalta Curte reține că prin decizia penală nr. 346/A/08

decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I-a penală, în temeiul art. 379

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca tardiv, apelul formulat de inculpatul

I.Ș.P. împotriva sentinței penale nr. 125 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul

Teleorman, secția penală, în dosarul penal nr. 4254/87/2008, această hotărâre rămânând

definitivă prin în urma respingerii ca nefondat a recursului declarat de inculpat,

prin decizia penală nr. 1766 din 28 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, Dosar nr. 4254/87/2008.

Cum inculpatul

a înțeles să formuleze un nou apel împotriva sentinței penale nr. 125 din 27

octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în dosarul penal

nr. 4254/87/2008, hotărâre care era deja definitivă, prin decizia penală nr. 222

din 17 august 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, calea de atac exercitată

a fost respinsă în mod justificat, ca fiind inadmisibilă, această hotărâre fiind

definitivă.

Secția penală,

a Înaltei Curții de Casație și Justiție a fost investită cu recursul declarat de

inculpatul I.Ș.P. împotriva deciziei penale nr. 222 din 17 august 2012 a Curții

de Apel București, secția I penală, hotărâre care este definitivă, astfel că în

cauză, calea de atac exercitată este inadmisibilă.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesuală penală,

constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință,

pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform

art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va

respinge recursul declarat de inculpatul I.Ș.P. împotriva deciziei penale nr. 222

din 17 august 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, ca inadmisibil.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei

de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de inculpatul I.Ș.P. împotriva deciziei penale nr. 222 din 17

august 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

6 decembrie 2012.