ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4031/2012

Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 125 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat, inculpatul I.Ș.P., la pedeapsa închisorii de 9 (nouă) ani. În baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 2 (doi) ani. În baza art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 (nouă) ani închisoare. S-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare, acordat prin sentința penală nr. 531 din 18 iunie 2006, pronunțată de Judecătoria Oltenița și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, care nu se contopește cu pedepsele aplicate în speță.

Au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen. Au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 65 C. pen., pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 74-76 C. pen., prin aceeași sentință penală, a fost condamnat inculpatul F.I.V., la 200 RON amendă penală. S-a atras atenția inculpatului asupra prev. art. 63 1 C. pen. A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență B.A. și au fost obligați inculpații în solidar la plata sumei de 5.572,22 RON către aceasta, cu titlu de despăgubiri civile.

A fost admisă - în parte - acțiunea civilă formulată de partea civilă M.M. și s-a dispus obligarea în solidar a inculpaților la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de despăgubiri materiale și 10.000 RON despăgubiri morale. Au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. H4/P/2008 din 17 noiembrie 2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului I.Ș.P., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen., art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, ambele cu aplic.

art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului F.I.V., pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. S-a reținut în actul de sesizare a instanței că la data de 08 martie 2008, între grupul părții vătămate și grupul inculpatului a avut loc o altercație generată de faptul că membrii primului grup au adresat cuvinte indecente și gesturi obscene concubinei inculpatului, pe fondul cărora inculpatul I.Ș.P. a lovit-o în zona capului, cu o lopată, cauzându-i leziuni ce au necesitat 90-100 zile îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața, iar inculpatul F.I.V. a lovit-o cu pumnul și picioarele provocându-i suferință fizică.

Analizând întreg materialul probator de la dosar, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: La data de 2008, în jurul orei 15:30, partea vătămată și persoanele ce o însoțeau au circulat cu autoturismul prin comuna B. și observând că pe partea dreaptă a sensului de mers se afla la poartă C.D., concubina inculpatului I.Ș.P., i-au adresat gesturi și cuvinte obscene. Indignat de cele întâmplate, inculpatul I.Ș.P., s-a deplasat cu autoturismul împreună cu inculpatul F.I.V. și martorul D.L.F. după autoutilitara în care se afla partea vătămată, deși nu deținea permis de conducere. Între cele două grupuri a avut loc o altercație în urma căreia inculpatului i-au fost cauzate leziuni superficiale.

Inculpatul F.I.V. a rămas la locul incidentului, iar inculpatul I.Ș.P. și martorul D.L.F. s-au întors la locuința inculpatului, au relatat cele întâmplate și apoi au pornit din nou cu autoturismul după partea vătămată însoțit fiind și de martorii A.M.M., S.A.M., luîndu-l din drum și pe inculpatul F.I.V. Părțile au coborât din autoturismul în care se aflau și a avut loc, din nou, o altercație, s-au lovit reciproc, apoi inculpatul I.Ș.P. a lovit partea vătămată cu o lopată în zona capului cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 90-100 zile de îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața, iar inculpatul F.I.V. a lovit-o cu picioarele, cauzându-i suferință fizică. În drept, prima instanță a apreciat că, faptele inculpatului I.Ș.P.

care a lovit partea vătămată cu lopata în zona capului cauzându-i leziuni ce au necesitat 90-100 îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața și de a conduce un autoturism pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. și art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 săvârșite în concurs. De asemenea, s-a precizat că fapta inculpatului F.I.V., de a fi lovit partea vătămată, cauzându-i suferință fizică, întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului I.Ș.P., instanța fondului a avut în vedere disp.

art. 52 și 72 C. pen., ținând cont atât de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta - împreună cu alte persoane, a agresat partea vătămată, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului care a fost cercetat de mai multe ori pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, tentativă de furt, lovire și amenințare, a fost trimis în judecată pentru infracțiunea prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 180 alin. (2) C. pen., a avut o atitudine nesinceră pe tot parcursul procesului penal și a săvârșit faptele în stare de recidivă, apreciindu-se că prin condamnarea la pedeapsa închisorii de 9 ani pentru infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen.

și 2 ani pentru infracțiunea prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, va fi atins scopul educativ al legii penale. Potrivit dispoz. art. 34 C. pen., instanța a contopit pedepsele aplicate inculpatului, dispunând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 ani închisoare. Potrivit disp. art. 83 C. pen., instanța de fond a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare, acordat prin sentința penală nr. 531 din 18 iunie 2006, pronunțată de Judecătoria Oltenița și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, care nu s-a contopit cu pedepsele aplicate în speță. Făcând aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen., instanța a interzis inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Având în vedere disp. art. 65 C. pen., instanța a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripția executării pedepsei, pe o durată de 5 ani stabilită potrivit disp. art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. În ceea ce-l privește pe inculpatul F.I.V., instanța de fond a apreciat că scopul legii penale va putea fi atins prin condamnarea acestuia la pedeapsa amenzii în cuantum de 200 RON, având în vedere faptul că a fost împins în această încăierare de către celălalt inculpat, a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal și nu este cunoscut cu antecedente penale, atrăgând atenția inculpatului F.I.V.

asupra dispoz. art. 63 1 C. pen. Cu privire la acțiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic de Urgență B.A., instanța a apreciat-o ca fiind întemeiată și în baza art. 346 și art. 14 C. proc. pen. și art. 998-999 C. civ., a admis-o și a dispus obligarea inculpaților, în solidar, la plata sumei de 5.572,22 RON către acesta, cu titlu de despăgubiri civile. Referitor la acțiunea civilă formulată de partea vătămată M.M., instanța de fond - în baza acelorași texte de lege - a admis-o, în parte și a dispus obligarea inculpaților, în solidar, la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de despăgubiri materiale - sumă dovedită cu declarațiile martorilor și 10.000 RON cu titlu de despăgubiri morale. Instanța de fond a apreciat că suma de 10.000 RON este de natură să acopere prejudiciul moral cauzat părții vătămate prin săvârșirea infracțiunilor, în integralitatea sa.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel inculpatul I.Ș.P., fără a indica în cuprinsul cererii de apel eventualele motive de nelegalitate sau netemeinicie care l-au determinat a ataca hotărârea instanței de fond, arătând că a fost judecat în lipsă, fără a putea să-și formuleze apărarea și că abia la data de 18 iunie 2012, ca răspuns la petiția sa nr. 31 PT/11 iunie 2012 i-a fost comunicată copia sentinței penale nr. 125 din 27 octombrie 2009 a Tribunalului Teleorman, secția penală, în dosarul penal nr. 4254/87/2008, cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile lipsă. Calea de atac astfel promovată a fost înaintată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, la data de 19 iunie 2012. Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva chestiunii prealabile invocată de reprezentantul Ministerului Public, instanța de apel a constatat că apelul declarat de inculpatul I.Ș.P.

este inadmisibil, având în vedere următoarele considerente: Prin decizia penală nr. 346/A/08 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I-a penală, în temeiul art. 379 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca tardiv, apelul formulat de inculpatul I.Ș.P. împotriva sentinței penale nr. 125 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - secția penală în dosarul penal nr. 4254/87/2008. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că potrivit art. 363 alin. (3) C. proc.

pen., termenul de apel este de 10 zile și curge de la pronunțarea hotărârii, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, iar pentru părțile care au lipsit atât de la dezbateri, cât și de la pronunțare, precum și pentru inculpatul deținut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituții militare de învățământ ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ care a lipsit de la pronunțare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. S-a arătat că în cazul de față, din examinarea încheierii de ședință a Tribunalului Teleorman, pronunțată la data de 20 octombrie 2009, când, în fața instanței de fond, au avut loc dezbaterile asupra fondului cauzei, rezultă că inculpatul I.Ș.P.

nu a fost prezent la respectivele dezbateri și mai mult decât atât, astfel cum reiese din adresa nr. A1. din 11 decembrie 2009 emisă de Penitenciarul Giurgiu, precum și din referatul întocmit de grefierul de ședință, la data sus-menționată inculpatul se afla în stare privativă de libertate, fiind arestat încă din data de 30 iulie 2009 în executarea pedepsei de 5 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 165 din 11 iunie 2009 pronunțată de Judecătoria Roșiori de Vede în baza căreia a fost emis M.E.P.I. nr. P1. din 30 iunie 2009, astfel încât prin raportare la dispozițiile legale anterior evocate, termenul de 10 zile prevăzut de lege pentru declararea apelului ar fi trebuit a începe să curgă din momentul comunicării copiei de pe dispozitivul sentinței penale nr. 125 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală.

De asemenea, s-a menționat că, dată fiind starea privativă de libertate în care se afla inculpatul la momentul pronunțării sentinței penale nr. 125 din 27 octombrie 2009 a Tribunalului Teleorman, secția penală, copia dispozitivului acesteia nu a fost comunicată inculpatului la locul de deținere unde acesta era încarcerat, însă actele și lucrările dosarului relevă că acesta a luat efectiv la cunoștință de conținutul respectivei sentințe la data de 15 iunie 2010. Astfel, instanța de apel a observat că la dosarul de fond se află atașată o cerere a inculpatului, formulată la data de 28 mai 2010 prin care a solicitat instanței de executare a sentinței penale nr. 125 din 27 octombrie 2009, studierea Dosarului nr. 4254/87/2008 în care a fost pronunțată această hotărâre, cerere căreia i s-a dat curs favorabil prin stabilirea unui termen de grefă în vederea studierii dosarului la data de 15 iunie 2010. Drept urmare, la data stabilită - 15 iunie 2010 - astfel cum rezultă din procesul verbal întocmit la aceeași dată de către un grefier din cadrul Tribunalului Teleorman, inculpatului i-a fost pus la dispoziție și a studiat efectiv conținutul Dosarului nr. 4254/87/2008, împrejurare care practic a marcat momentul de la care a început să curgă termenul de apel de 10 zile prevăzut de art. 363 alin. (3) C. proc.

pen. S-a concluzionat că, întrucât inculpatul a declarat apelul dedus judecății abia după o perioadă de 1 an și 5 luni de la data la care a luat, în mod nemijlocit, la cunoștință de conținutul sentinței de condamnare pe care a înțeles să o conteste pe calea acestui apel, instanța de apel nu poate decât să constate că apelul acestuia este tardiv, sens în care l-a respins are în temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Instanța de prim control judiciar nu a primit susținerea invocată de inculpat prin intermediul apărătorului său, în sensul că declararea atât de tardivă a apelului s-ar datora faptului că acesta nu are discernământul necesar pentru a fi stăpân pe actele și faptele sale, astfel încât să poată fi luată în calcul o eventuală repunere în termenul de apel în conformitate cu prevederile art. 364 C. proc.

pen., întrucât în cauză nu există niciun fel de date din care să rezulte existența vreunei astfel de cauze de împiedicare. De asemenea, instanța de prim control judiciar a considerat că nu poate fi luată în discuție nici ipoteza unui apel declarat peste termen, în condițiile art. 365 C. proc.

pen., întrucât, deși în adresa aflată la dosar fond se menționează că executarea pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 125 din 27 octombrie 2009 a Tribunalului Teleorman va începe a fi executată la data de 30 septembrie 2019, totuși în cauză nu este aplicabil acest text de lege, interpretarea sistematică a normelor legale care reglementează termenele și condițiile de declarare a apelului impunând concluzia că una dintre cerințele esențiale pe care le presupune declararea apelului peste termen este aceea ca titularul respectivei căi de atac să nu fi avut cunoștință despre conținutul hotărârii pe care o contestă până în momentul începerii executării dispozițiilor, penale sau civile, ale acesteia, situație care, așa cum s-a precizat în cele ce preced, nu se regăsește în cazul de față.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu, s-a dispus să fie avansat din fondul Ministerului Justiției. Decizia penală nr. 346/A/08 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I-a penală, a rămas definitivă în urma respingerii ca nefondat a recursului declarat de inculpat, prin decizia penală nr. 1766 din 28 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, Dosar nr. 4254/87/2008.

În consecință, având în vedere că prezentul apel este al doilea apel, declarat de același inculpat împotriva sentinței penale nr. 125 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în dosarul penal nr. 4254/87/2008, și că problema invocată de acesta, a necomunicării sentinței de condamnare, a fost definitiv tranșată prin hotărârile penale anterior menționate și care astfel au intrat în puterea lucrului judecat, este evident că excepția inadmisibilității invocate de parchet apare ca fiind întemeiată. Pentru aceste considerente și, având în vedere că împotriva unei hotărâri judecătorești nu se poate exercita decât o singură dată, o cale ordinară de atac, prin decizia penală nr. 222 din 17 august 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379 alin. (1), pct. 1 lit. a) teza a doua C. proc.

pen., a fost respins, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul-inculpat I.Ș.P. împotriva sentinței penale nr. 125 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în dosarul penal nr. 4254/87/2008. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 RON se avansează din fondul Ministerului Justiției. Împotriva deciziei penale nr. 222 din 17 august 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs inculpatul I.Ș.P., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29 august 2012, sub nr. 5273/2/2012.

La termenul fixat pentru soluționarea recursului și anume, 06 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., raportat la art. 385 1 C. proc. pen., a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului declarat în cauză. Excepția pusă în discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Examinând hotărârea atacată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alin. ultim, C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil, având în vedere că decizia penală nr. 222 din 17 august 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, este definitivă.

Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care lega nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală. Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului penal. Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în C. proc. pen., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces. În raport de dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive. Totodată, potrivit art. 416 C. proc.

pen., hotărârile primei instanțe rămân definitive: la data pronunțării, când hotărârea nu este supusă apelului și nici recursului; la data expirării termenului de apel: când nu s-a declarat apel în termen; când apelul declarat a fost retras înăuntrul termenului; la data retragerii apelului, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de apel. Raportând cauzei aceste considerații teoretice, Înalta Curte reține că prin decizia penală nr. 346/A/08 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I-a penală, în temeiul art. 379 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca tardiv, apelul formulat de inculpatul I.Ș.P.

împotriva sentinței penale nr. 125 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în dosarul penal nr. 4254/87/2008, această hotărâre rămânând definitivă prin în urma respingerii ca nefondat a recursului declarat de inculpat, prin decizia penală nr. 1766 din 28 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, Dosar nr. 4254/87/2008. Cum inculpatul a înțeles să formuleze un nou apel împotriva sentinței penale nr. 125 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în dosarul penal nr. 4254/87/2008, hotărâre care era deja definitivă, prin decizia penală nr. 222 din 17 august 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, calea de atac exercitată a fost respinsă în mod justificat, ca fiind inadmisibilă, această hotărâre fiind definitivă.

Secția penală, a Înaltei Curții de Casație și Justiție a fost investită cu recursul declarat de inculpatul I.Ș.P. împotriva deciziei penale nr. 222 din 17 august 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, hotărâre care este definitivă, astfel că în cauză, calea de atac exercitată este inadmisibilă. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de inculpatul I.Ș.P.

împotriva deciziei penale nr. 222 din 17 august 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, ca inadmisibil. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul I.Ș.P. împotriva deciziei penale nr. 222 din 17 august 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 decembrie 2012.