ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1537/2009

Asupra contestației în

anulare de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 59 din 14

martie 2008 Tribunalul Alba, l-a condamnat pe inculpatul T.G. la 4 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte,

prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74-76 C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen.

a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului

de încercare de 6 ani.

A interzis drepturile prevăzute de

art. 64 lit. a) și c) C. pen. pe durata și în condițiile art. 71 C. pen., iar

în baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepselor accesorii.

Aceeași instanță a obligat

inculpatul la plata despăgubirilor civile astfel: 10.000 lei, cu titlu de daune

morale către partea civilă M.I., tatăl victimei și 4.000 lei, cu titlu de

despăgubiri materiale către partea civilă M.V., constatându-se, totodată, că

inculpatul a achitat 4.000 lei din suma de 8000 lei, reprezentând cheltuieli de

înmormântare.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut ,în esență, că în ziua de 5 mai 2007, în jurul orelor 20,00,

inculpatul s-a deplasat la Barul „Mia” din satul Gârbova de Jos, municipiul

Aiud unde s-a întâlnit cu opt tineri, printre care și victima M.D., cu toții

hotărând să se deplaseze cu un autoturism ARO la discoteca din satul Beldiu. Pe

drum, șoferul a oprit și toți tinerii au coborât să-și satisfacă necesitățile

fiziologice, ocazie cu care, fără niciun motiv, probabil din cauza stării de

ebrietate, inculpatul l-a lovit pe M.D. de două ori cu pumnul în obraz, ceea ce

a determinat căderea victimei. Realizând că victima este inconștientă,

inculpatul i-a aplicat câteva palme pentru ca aceasta să-și revină, iar când

victima și-a revenit a fost ajutată să urce în autoturism. Ajunși în dreptul

casei victimei, aceasta i-a invitat pe toți să intre să consume vin, dar și-au

continuat drumul și, în satul Geomal, toți tinerii, cu excepția victimei au

coborât și au intrat la bar.

S-a reținut că victimei i s-a făcut

rău, a coborât și s-a sprijinit de un gard, apoi s-a deplasat pe o stradă din

apropierea barului și căzând de câteva ori a ajuns în cele din urmă în livada

martorei G.M., unde s-a așezat pe iarbă și la scurt timp a decedat.

Tribunalul Alba, în drept, a reținut

că fapta inculpatului de a aplica victimei două lovituri cu pumnul în zona

feței, ce a determinat căderea victimei, iar după scurt timp, decesul,

constituie infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită

de art. 183 C. pen.

Împotriva sentinței au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și partea civilă M.I.

Reprezentantul parchetului a

criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că: instanța de

fond nu a menționat că urmează să fie înștiințat organul de poliție din

localitatea de domiciliu despre suspendarea pedepsei; că în contextul cauzei,

s-a dispus, greșit, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

c) C. pen. și că pedeapsa a fost greșit individualizată.

Apelanta parte civilă a criticat

sentința atacată pentru netemeinicie și a solicitat desființarea ei și

schimbarea modalității de executare a pedepsei aplicată inculpatului, urmând ca

aceasta să fie executată prin privare de libertate. De asemenea, a solicitat

majorarea daunelor morale, apreciate ca insuficiente pentru a acoperi

prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului fiului său.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală,

prin decizia penală nr. 64/A din 26 iunie 2008, a constatat fondate ambele

apeluri, pe care le-a admis ca atare, a desființat, în parte, sentința atacată

și a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen., precum și

pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. e) C. pen.

De asemenea, instanța de prim

control judiciar a majorat cuantumul daunelor morale de la 10.000 lei la 25.000

lei și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacată.

În termen legal, inculpatul T.G. a

formulat, recurs, criticând decizia mai sus-menționată pentru nelegalitate și

netemeinicie, solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu,

casarea acesteia și menținerea hotărârii primei instanțe. S-a reținut de către

instanța de ultim control judiciar că inculpatul, deși a fost prezent la primul

termen din 7 octombrie 2008, când a solicitat amânarea judecării cauzei pentru

a-și angaja apărător, nu s-a mai prezentat nici la cel de-al doilea termen

acordat la 18 noiembrie 2008 pentru pregătirea apărării și pentru depunerea

motivelor de recurs și nici ulterior, la termenul din 20 ianuarie 2009, când

acesta a lipsit și nu a depus motivele de recurs la care făcuse referire la

termenul anterior, instanța de recurs acordând cuvântul la dezbateri.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, prin decizia penală nr. 120 din 20 ianuarie 2009 a respins, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva deciziei penale nr. 64/A

din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, obligându-l pe recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

dispunând ca suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu să se avanseze din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte

a constatat că prin cuantumul redus al pedepsei și prin executarea acesteia în

regim de detenție s-a făcut o justă individualizare a pedepsei conform art. 72 C.

pen., apreciind că nu au existat motive care să justifice reducerea acesteia

sau modificarea modalității de executare.

Împotriva deciziei mai

sus-menționate, contestatorul, prin apărător, a formulat contestație în

anulare, invocând drept motive dispozițiile art. 386 lit. a) și e) C. proc.

pen. În cuprinsul memoriului depus la dosar (filele 1-5 dosar nr. 1092/1/2009)

contestatorul a mai invocat în scris și faptul că instanța de recurs nu l-a

ascultat, deși era obligatoriu, potrivit dispozițiilor legale în vigoare,

solicitând, totodată și suspendarea executării pedepsei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție sub nr. 1092/1/2008, fixându-se prim termen pentru

discutarea admisibilității în principiu a contestației în anulare la 16 martie

2009, dosarul amânându-se la data 27 aprilie 2009, în vederea atașării

dosarului în care s-a pronunțat decizie contestată.

La termenul fixat, Înalta Curte,

constatând că în cauză s-a atașat dosarul în care s-a pronunțat decizia

contestată și că apărătorul ales al acestuia, avocat C.V., deși avea cunoștință

de termen nu a depus nici împuternicire avocațială și nici vreo altă cerere

care să justifice lipsa sa, a acordat cuvântul părților atât cu privire la

admisibilitatea în principiu a contestației în anulare cât și pe fondul

acesteia, susținerile acestora fiind consemnate în partea introductivă a

prezentei decizii, pentru susținerea intereselor contestatorului condamnat

formulând concluzii apărătorul desemnat din oficiu.

Înalta Curte constată că deși în cauză sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se aprecia admisibilă în

principiu contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat T.G. (

este introdusă de una din părțile prevăzute de art. 387 C. proc. pen., cu

respectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen., iar

motivele invocate se încadrează între cele limitativ prevăzute de disp. art.

386 din același cod), contestația în anulare este nefondată pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare .

În conformitate cu dispozițiile art. 386

alin. (1) lit. a) și e) C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive

se poate face contestație în anulare când procedura de citare a părții pentru

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii și respectiv, când la judecarea recursului sau la

rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost

ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie, potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1).

Așa cum rezultă din actele existente la

dosarul nr. 2514/107/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul

inculpat T.G. fost citat, pentru termenul din 7 octombrie 2008, la adresa din

Alba Iulia, județul Alba, la fila 7 dosar recurs fiind atașată dovada de citare

a acestuia, termen la care s-a și prezentat, personal, în fața instanței de

recurs și a solicitat amânarea judecării cauzei în vederea angajării unui

apărător, primind astfel termen în cunoștință.

Ulterior, la termenul din 18 noiembrie

2008, apărătorul ales al recurentului inculpat a solicitat din nou amânarea

judecării cauzei pentru a-și pregăti apărarea și pentru a depune motivele de

recurs, cerere încuviințată de instanța de recurs, fiind evident faptul că

recurentul inculpat a rămas cu termen în cunoștință de la termenul anterior,

așa cum rezultă, în mod cert din cuprinsul încheierii de ședință din 18

noiembrie 2008 ( fila 18 dosar recurs).

Așadar contestatorul condamnat T.G.

(recurentul inculpat), deși cunoștea termenul nou fixat în vederea soluționării

recursului, nu s-a mai prezentat nici el și nici apărătorul ales al acestuia la

data de 20 ianuarie 2009 (termen la care s-a acordat cuvântul la dezbateri,

cauza rămânând în pronunțare) și nici nu a depus la dosar motivele de recurs

sau vreun alt înscris care să justifice absența lor ori eventuala

imposibilitate de prezentare, astfel că inculpatul nu a fost ascultat de către

instanța de recurs, dar din motive ce nu pot fi imputate instanței, întrucât a

lipsit nejustificat la termenul acordat.

Având în vedere cele mai sus

relevate și constatând că în cauză contestatorul condamnat nu a depus la dosar

înscrisuri doveditoare în susținerea cererii formulate, nefiind deci, întrunite

condițiile impuse de textul de lege invocat în susținerea cererii, art. 386 lit.

a) și e) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în

anulare formulată de contestatorul condamnat T.G. împotriva deciziei penale nr.

120 din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 2514/107/2007.

Totodată, Înalta Curte va obliga

contestatorul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, incluzând

și onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația

în anulare formulată de contestatorul condamnat T.G. împotriva deciziei penale

nr.120 din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

în dosarul nr.2514/107/2007.

Obligă contestatorul condamnat la

plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 aprilie 2009.