ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3361/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Iași

SC P. SA a contestat licitația organizată la 5 aprilie 2006 de către intimata

A.V.A.S. București și a invocat nulitatea acesteia în raport de dispozițiile art.

4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001; a solicitat suspendarea executării până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației.

Judecătoria Iași prin

sentința civilă nr. 8003 din 21 iunie 2006 a declinat competența soluționării

cauzei față de dispozițiile art. 44 și 45 din O.U.G. nr. 51/1998 în favoarea

Curții de Apel Iași.

La rândul său această

instanță, prin sentința nr. 2/16 octombrie 2006 a admis excepția necompetenței

materiale iar potrivit art. 95 O.U.G. nr. 51/1998 a declinat competența de

soluționarea a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Soluționând cauza

această instanță prin sentința comercială nr. 20 din 5 februarie 2007 a respins

ca nefondată contestația la executare.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția comercială, prin Decizia nr. 3439 din 1 noiembrie

2007 a admis recursul contestatoarei SC P. SA Iași împotriva sentinței

instanței de fond pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe, cu motivarea că nu s-a verificat critica privind nelegalitatea

licitației organizată de A.V.A.S. la 5 aprilie 2006 în raport de dispozițiile art.

4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor

istorice.

Rejudecând cauza

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin sentința comercială nr.

86 din 14 mai 2008 a respins contestația la executare formulată de SC P. SA ca

nefondată, a admis cererea de intervenție în interesul A.V.A.S. formulată de SC

M. SRL și a obligat pe contestatoare la cheltuieli de judecată.

S-a reținut în

considerentele hotărârii că intimata A.V.A.S. prin licitația organizată la 5

aprilie 2006 privind vânzarea imobilului „F.C.” situat în comuna Ciurea Județ

Iași proprietatea contestatoarei debitoare a respectat dispozițiile art. 71 și

73 pct. 4 și 5 din O.U.G. nr. 51/1998 privind stabilirea prețului bunului și

reducerea acestuia conform rapoartelor de evaluare depuse la dosar.

Intimata a respectat

și dispozițiile art. 71 alin. (2) și 74 alin. (4) din același act normativ

privind comunicarea anunțului de vânzare și a procesului verbal de licitație.

Susținerea

contestatoarei că i s-a încălcat dreptul de preempțiune prevăzut de art. 4 din

Legea nr. 422/2001 la vânzarea imobilului prin licitația publică de la 5

aprilie 2006 către intervenienta SC M. SRL a fost înlăturată cu motivarea că în

speță, contestatoarea nu și-a îndeplinit propria obligație prevăzută de art. 16

alin. (2) din Legea nr. 422/2001 de a înscrie în C.F. calitatea de monument

istoric a bunului.

Împotriva acestei

sentințe contestatoarea SC P. SA Iași a declarat recurs și a solicitat în

principal admiterea și casarea cu trimitere spre rejudecare și în subsidiar

anularea procesului verbal de licitație din 5 aprilie 2006, respingerea cererii

de intervenție în interesul intimatei și obligarea în solidar la cheltuieli de

judecată.

A susținut recurenta

că la licitația organizată de intimata A.V.A.S. la 5 aprilie 2006, aceasta nu a

respectat dispozițiile legale prevăzute de art. 75 din O.U.G. nr. 51/1998 de

diminuare și stabilire a prețului la nivelul de 50% din valoarea acestuia.

S-a invocat că au

fost interpretate în mod greșit dispozițiile art. 4 din Legea nr. 422/2001

privind exercitarea dreptului de preempțiune, întrucât vânzarea imobilului

proprietatea sa s-a vândut prin procedura specială a executării silite de către

intimata A.V.A.S. și numai, aceasta avea obligația să anunțe M.C.C. despre

intenția de vânzare a bunului declarat monument istoric.

A arătat recurenta că

instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind nulitatea

licitației în raport de dispozițiile Legii nr. 7/2000 a cadastrului.

Prin întâmpinările

depuse intimatele au solicitat respingerea recursului întrucât în speță nu sunt

incidente dispozițiile art. 4 alin. (4) și (5) din Legea nr. 422/2001 privind

exercitarea dreptului de prempțiune deoarece imobilul a fost vândut în cadrul

procedurii executării silite de către A.V.A.S. în temeiul dispozițiile O.U.G. nr.

51/1998 și nu de către proprietarul acestuia, respectiv contestatoarea SC P.

SA.

Recursul este fondat

pentru următoarele considerente.

Trebuie menționat că

deși recurenta nu a invocat în drept motivele de recurs, în raport de expunerea

acestora ele pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.

Prin cererea

formulată de contestatoarea SC P. SA s-a solicitat nulitatea licitației

organizată la 5 aprilie 2006 pentru nerespectarea dispozițiilor art. 4 alin.

(4) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.

Potrivit acestor

dispoziții legale „monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor

fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute numai în condițiile

exercitării dreptului de preempțiune ale statului român prin M.C.C., sub

sancțiunea nulității absolute a vânzării.

Cum în speță nu s-a făcut

dovada că dreptul de preempțiune asupra imobilului „Fabrica de cărămidă”

proprietatea contestatoarei - recurente a fost exercitat în condițiile legii,

sancțiunea prevăzută în mod imperativ este nulitatea absolută a vânzării, care

poate fi invocată de oricine are interes, respectiv a procesului verbal de

licitație din 5 aprilie prin care bunul a fost adjudecat de intervenienta SC M.

SRL.

În raport de aceste

prevederi legale nu se poate reține apărarea invocată de către intimate că

dispozițiile legale menționate nu sunt incidente în cauză întrucât se referă

numai la situația vânzării bunului de către proprietarul acestuia, iar în speță

vânzarea s-a efectuat în cadrul procedurii executării silite prevăzută de

O.U.G. nr. 51/1998.

În altă ordine de

idei, instanța de fond a reținut în mod greșit că recurenta - contestatoare nu

și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 422/2001

de a înscrie în C.F. calitatea de monument istoric a bunului, deoarece aceasta

nu a cunoscut acest aspect pentru că nu i s-a adus la cunoștință că imobilul

proprietatea sa a fost declarat monument istoric.

De altfel, potrivit

dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 serviciile publice ale M.C.C.

au obligația de a comunica de îndată proprietarului declanșarea procedurii de

clasare prin care se conferă regim de monument istoric unui bun imobil, ori în

speță nu s-a depus nici o dovadă în acest sens.

Deși instanța a

reținut că titularul dreptului de preempțiune respectiv M.C.C. prin adresă a precizat

că „F.C.” Ciurea este înscrisă ca monument istoric, dar nu și-a manifestat în

nici un fel intenția exercitării dreptului de preempțiune, acest act nu poate

produce nici un efect cât timp a fost emis la 24 aprilie 2008 (fila 100 fond)

deci ulterior licitației organizate de intimata A.V.A.S. la 5 aprilie 2006.

Pe de altă parte

intimata A.V.A.S. avea obligația în cadrul procedurii privind executarea silită

prevăzute la cap. X din O.U.G. nr. 51 /1998, art. 55 lit. c) să solicite și să

cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă în

determinarea bunurilor proprietatea debitorului.

Pentru toate aceste

considerente urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ.

să se admită recursul declarat de contestatoare, să se modifice sentința

atacată în sensul că se va admite contestația la executare formulată de SC P.

SA Iași și se va constata nulitatea absolută a procesului verbal de licitație

din 5 aprilie 2006 în baza art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001.

În raport de soluția

pronunțată nu se mai impune examinarea motivului invocat la pct. 4 din cererea

de recurs care se referea la faptul că instanța de fond nu a examinat critica

privind nulitatea licitației pentru încălcarea dispozițiilor art. 7/2001

privind cadastrul.

Conform art. 274 C.

proc. civ. urmează a obliga intimata A.V.A.S. la plata sumei de 115 lei

cheltuieli de judecată către recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de

contestatoarea SC P. SA Iași împotriva sentinței comerciale nr. 86 din 14 mai 2008

a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Modifică sentința

atacată, în sensul că admite contestația la executare formulată de

contestatoarea

SC

P. SA Iași și constată nulitatea absolută a procesului - verbal de licitație

din 5 aprilie 2006, în baza art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001.

Obligă intimata

A.V.A.S. la plata sumei de 115 lei cheltuieli de judecată către recurentă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2008.