ÎCCJ, decizie (scj.ro #84101)

Trafic de persoane. Elemente constitutive Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Infracțiuni privind traficul de persoane Indice alfabetic: Drept penal - trafic de persoane Legea nr. 678/2001, art. 12 Fapta de a recruta, transporta, caza și primi persoane pentru a fi angajate în străinătate, în schimbul unor sume de bani, de către făptuitori care nu au calitatea de agenți de ocupare a forței de muncă în străinătate potrivit Legii nr. 156/2000, prin înșelăciune cu privire la condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, în scopul exploatării lor prin executarea unei munci cu încălcarea normelor privind aceste condiții și fără încheierea unor contracte legale de muncă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. a) din aceeași lege, astfel cum a fost modificată prin O. U. G. nr. 79/2005.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 3361 din 22 octombrie 2008 Tribunalul Buzău, prin sentința penală nr. 223 din 29 decembrie 2006, a condamnat pe inculpații G.M., D.E. și I.I., în baza art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen ., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane. În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen . au fost aplicate inculpaților pedepsele accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen . Prima instanța a reținut că, prin rechizitoriul din 28 februarie 2006, emis de procurorul din cadrul Biroului Teritorial Buzău aparținând Direcției de Investigare al Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din structura Ministerului Public, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților G.M., D.E.

și I.I. pentru săvârșirea infracțiunilor continuate de trafic de persoane prevăzute în art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen . În rechizitoriu, s-a reținut, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, că în perioada cuprinsă între luna noiembrie 2004 - septembrie 2005 inculpata D.E. și inculpatul G.M. au convins, prin acte de inducere în eroare, un număr de 38 de persoane din România să lucreze în Italia, cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, în România și Italia, privind munca în străinătate, cu scopul exploatării acestor persoane. S-a menționat, în actul de inculpare, că D.E. racola, în România, persoane care doreau să lucreze în Italia și le prezenta acestora informații false cu privire la condițiile de muncă în Italia: un salariu lunar de 500 de euro, program normal de lucru, hrana și cazarea asigurate de angajatorul din Italia.

În rechizitoriu s-a arătat că, în Italia, persoanele venite din România erau primite de inculpatul G.M. care, după caz, le asigura transport și cazare într-o locuință a sa, după care îi repartiza la diferite locuri de muncă găsite de acesta. Conform rechizitoriului, pentru trimiterea la muncă în Italia, inculpata D.E. a pretins și primit, pentru fiecare persoană plecată în Italia, între 50 și 100 de euro, iar inculpatul G.M., câte 350 de euro pentru fiecare lucrător, cu titlul de comision.

S-a concluzionat, în rechizitoriu, că persoanele care au plecat la munca în Italia au fost înșelate de ambii inculpați, constând în faptul că le-au promis acestora că în Italia vor primi salariu lunar de 500 de euro, vor avea program normal de lucru și că angajatorii le vor asigura gratuit hrana și cazarea, iar în fapt, în Italia, angajatorii le-au asigurat salarii mai mici, de 300 - 400 de euro lunar, le-au impus program de lucru de 12 - 14 ore zilnic și le-au oferit condiții inacceptabile de cazare și hrană. S-a mai reținut că, în aceleași condiții, inculpatul G.M. și inculpatul I.I. au trimis în Italia un număr de 10 persoane, de la fiecare cel din urmă luând un comision cuprins între 50 și 100 de euro.

Instanța de fond a reținut, în urma analizării întregului material probator administrat în cauză, că faptele pentru care a fost sesizată cu actul de inculpare au fost comise de cei trei inculpați, stabilind următoarele: În anul 2004, inculpata D.E. și inculpatul G.M. s-au înțeles să coopereze pentru a duce la îndeplinire hotărârea luată în comun de a asigura recrutarea din România a persoanelor care doresc să lucreze în Italia, fără încheierea, în România, a unor contracte care să conțină oferte ferme de locuri de muncă și a unor contracte individuale de muncă încheiate cu angajatorii din Italia, încălcând în acest mod dispozițiile imperative cuprinse în legislația română, respectiv în Legea nr. 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate și a dispozițiilor legislației italiene aplicabilă în domeniul imigrării.

Altfel spus, inculpații au organizat activitatea de recrutare de muncitori români pentru a lucra „la negru” în Italia. Inculpații D.E. și G.M. au convenit ca racolarea muncitorilor români să se facă din România, de D.E. În înțelegere cu inculpatul G.M., inculpata D.E. le prezenta solicitanților condițiile de muncă din Italia, le promitea că angajatorul italian le va asigura un salariu lunar de 500 de euro - cu posibilități ulterioare de majorare - masă și cazare, precum și un program normal de lucru, cu o zi liberă săptămânal. Inculpata D.E. a solicitat și încasat de la fiecare persoană pe care o trimitea la muncă în Italia un comision cuprins între 50 și 100 de euro. Transportul în Italia, la Roma, era organizat de inculpata D.E.

în cooperare cu inculpatul G.M., inculpata D.E. ocupându-se de îndrumarea părților vătămate să procure bilete de transport, să plătească asigurarea de sănătate, iar în Italia, la Roma, părțile vătămate erau așteptate de inculpatul G.M. Persoanele pentru care angajarea urma să se facă ulterior erau transportate de inculpat din Roma în localitatea S., unde acesta deținea un apartament special amenajat pentru găzduirea mai multor persoane. După ce inculpatul le găsea locuri de muncă, părțile vătămate, singure sau însoțite de acesta, se prezentau la angajator. Instanța de fond a mai reținut că toate părțile vătămate audiate au relatat că a existat o discrepanță evidentă între condițiile privind salariul, felul muncii, programul de lucru, asigurarea cazării și a mesei descrise de inculpata D.E.

și cele oferite de angajatorii italieni. Văzând condițiile în care urmau să lucreze, majoritatea bărbaților repartizați să lucreze la diferite circuri și cele mai multe femei ce urmau sa fie angajate ca îngrijitoare au refuzat aceste locuri de muncă sau au lucrat o perioadă scurtă de timp după care, luând legătura cu rudele din țară sau cu alți concetățeni aflați în Italia, au făcut rost de bani și s-au întors în țară. În schimb, persoanele care nu au avut bani să se întoarcă în țară sau au dorit cu orice preț să lucreze în Italia au acceptat locurile de munca oferite de inculpatul G.M. și au lucrat perioade de timp cuprinse între o lună si 3 luni. Pentru activitatea desfășurată în Italia, constând în căutarea de locuri de muncă și plasarea la diferiți angajatori, inculpatul G.M.

a pretins de la fiecare parte vătămată un comision de 350 de euro, pe care fiecare parte vătămată s-a angajat să-l plătească din salariu, după prima lună de muncă. Prin acțiuni organizate, inculpații D.E. și G.M. au trimis la muncă în Italia, fără contracte de muncă, în perioada cuprinsă între luna noiembrie 2004 și începutul lunii septembrie 2005, un număr de 38 de persoane. În România, independent de inculpata D.E., a exercitat acte de racolare și de trimitere la munca în Italia și inculpatul I.I., colaborând cu inculpatul G.M., de la care primea instrucțiuni cu privire la numărul de persoane și meseriile cerute în Italia. La fel ca și inculpata D.E., inculpatul I.I.

le-a promis femeilor că vor lucra ca menajere cu un salariu de 500 de euro pe lună, având masa și cazarea asigurată, iar bărbaților că vor fi angajați ca șoferi la circuri sau parcuri de distracție, cu suma de 500 de euro pe lună, program normal de muncă, masa și cazarea gratuite fiind suportate de angajatori. Pentru serviciile asigurate, inculpatul I.I. a perceput pentru el un comision cuprins între 50 și 100 de euro și a convenit cu părțile vătămate să plătească inculpatului G.M. un comision de 350 de euro. În luna septembrie 2004, inculpatul I.I. a racolat și trimis la muncă în Italia pe părțile vătămate C.I., A.N., I.R., D.Ș., C.I., G.V., E.I. și F.O. și în luna aprilie 2005 pe părțile vătămate U.M.

și T.M. Tribunalul a concluzionat că, din declarațiile părților vătămate audiate în faza de urmărire penală coroborate cu declarațiile inculpaților, cu depozițiile martorilor și cu conținutul înregistrărilor audio și convorbirilor dintre D.E. și I.I. și investigatorii sub acoperire „V” și „O.”, rezultă că părțile vătămate au fost induse în eroare cu privire la salarizarea și condițiile de muncă din Italia și că inculpații au urmărit, în schimbul încasării unor comisioane, trimiterea acestora la munca în Italia unde au fost obligate să lucreze „la negru”, în condiții inferioare celor promise în România, în scopul exploatării lor. În fapt, în România, inculpații D.E. și I.I. nu au fost autorizați conform Legii nr. 156/2000 să îndeplinească atribuții de agenți de ocupare a forței de muncă pentru a desfășura activități de mediere a angajării cetățenilor români în străinătate, iar în Italia inculpatul G.M.

nu s-a conformat Decretului Lege nr. 286/1998 privind imigrarea, în sensul că nu era autorizat să efectueze activități privind obținerea vizei de intrare în Italia a cetățenilor romani pentru motive de muncă, obținerea permiselor de ședere pe motiv de muncă de la autoritățile italiene și nici nu era împuternicit să medieze cu angajatori italieni încheierea contractelor de muncă. Instanța de fond a mai stabilit că din probele dosarului rezultă că inculpatul G.M. s-a ocupat cu recrutarea și angajarea părților vătămate pentru a lucra la angajatori italieni, fără încheierea unor contracte de muncă, iar activitatea de inducere în eroare a părților vătămate în scopul exploatării acestora este relevată de faptul că, în Italia, inculpatul urma să facă angajări în locuri de muncă dificile, pentru care nu existau oferte de la muncitorii care doreau să se angajeze cu contracte de munca încheiate cu respectarea legii.

Persoanele vătămate au luat cunoștință de condițiile grele de muncă oferite în Italia, numai în momentul în care inculpatul i-a trimis la angajatori. Acestea sunt considerentele, bazate pe probele dosarului, care au format primei instanțe convingerea că recrutarea și trimiterea în Italia a părților vătămate s-a făcut prin înșelăciune, în scopul exploatării lor. În drept, faptele inculpaților G.M. și D.E. și, respectiv, ale inculpaților G.M.

și I.I., de a recruta, transporta, caza și determina părțile vătămate să se angajeze în Italia, în condițiile ilegale și inferioare celor promise în România, prin înșelăciune, în scopul exploatării acestora, au fost considerate de tribunal ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor continuate de trafic de persoane prevăzute în art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) cu referire la art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 și art. 41 alin. (2) C. pen . Din modul în care au acționat inculpații, relevat de probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut că infracțiunea de trafic de persoane s-a realizat în modalitățile normative indicate în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constând în recrutarea, transportarea, cazarea și primirea persoanelor vătămate în Italia, toate aceste activități fiind executate în scopul exploatării acestor persoane.

Termenul de exploatare a unei persoane este definit în art. 2 din Legea nr. 678/2001, iar inculpații, prin activitatea de recrutare, transportare, cazare și primire a persoanelor vătămate, realizată prin acte de inducere în eroare a acestora, au urmărit exploatarea acestor persoane, în sensul ca le-au trimis la munca în Italia pentru executarea unor munci cu încălcarea normelor legale privind salarizarea, condițiile de muncă referitoare la durata programului de muncă, la activitățile efectiv executate, la cazarea și asigurarea hranei etc. Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 144 din 4 octombrie 2007, a admis apelurile declarate de inculpați și a desființat în parte, pe latură penală, sentința penală nr. 223 din 29 decembrie 2006, în sensul că a înlăturat pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege prevăzut în art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen . Recursurile declarate, între alții, de inculpați, prin care au cerut să fie achitați, considerându-se nevinovați cu privire la faptele pentru care au fost trimiși în judecată, sunt nefondate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând hotărârea atacată, în raport cu criticile aduse, precum și din oficiu, în baza probatoriului administrat, reține că acesta a fost corect și complet evaluat, iar încadrarea juridică este cea legală și corespunzătoare activității întreprinsă de fiecare inculpat, pentru întreaga perioadă infracțională. Astfel, se constată că nu există niciun dubiu asupra vinovăției penale a inculpaților cu privire la comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, atâta vreme cât prin încălcarea dispozițiilor legale, pe timpul aflării în România, inculpatul G.M. împreună cu inculpata D.E.

au recrutat, în intervalul de timp noiembrie 2004 - septembrie 2005, un număr de 38 de cetățeni români, pe care i-au trimis și, respectiv, primit în Italia, în scopul exploatării lor, prin obligarea la prestare de munci și servicii cu încălcarea normelor legale de muncă, salarizare, sănătate și securitate și prin inducere în eroare asupra tuturor acestor condiții. Pentru realizarea acestui scop, aceiași inculpați au încheiat și contracte fictive „de împrumut” cu părțile vătămate, pentru ca astfel să obțină foloase materiale nelegale. Față de inculpatul I.I.

se reține că, prin aceleași mijloace de înșelare, ca și cei doi inculpați sus-menționați, a recrutat un alt număr de 10 persoane în intervalul cuprins între lunile mai 2004 - iunie 2005, pe care, de asemenea, le-a trimis la muncă în Italia, cu aceleași scopuri materiale nelegale și prin încălcarea normelor de asigurare a condițiilor de muncă, salarizare, sănătate și securitate, după cum o prevăd dispozițiile art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu modificările aduse prin O. U. G. nr. 79/2005. Acestea fiind faptele săvârșite de inculpați și cum în România atât recurenta D.E., cât și recurentul I.I. nu au fost autorizați , potrivit Legii nr. 156/2000, să îndeplinească atribuții de agenți de recrutare a forței de muncă și nici pentru a desfășura activități de mediere a angajării cetățenilor români în străinătate, pe de o parte, iar pe de altă parte în Italia, inculpatul G.M.

nu a respectat Decretul Lege nr. 286/1998 privind imigrarea, și anume nu era autorizat să efectueze activități privind obținerea vizei de intrare în Italia a cetățenilor români pentru muncă, obținerea permiselor de ședere în acest scop de la autoritățile italiene și nici nu era împuternicit să medieze cu angajatorii italieni încheierea contractelor de muncă respective, întreaga lor activitate îndeplinește elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost condamnați fiecare și, în detaliu, analizate de primele două instanțe. În consecință, recursurile declarate de inculpați au fost respinse, ca nefondate.