ÎCCJ, decizie (scj.ro #84007)

Trafic de persoane. Elemente constitutive. Autoritate de lucru judecat Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Infracțiuni privind traficul de persoane Indice alfabetic: Drept penal.

Drept procesual penal - trafic de persoane - autoritate de lucru judecat Legea nr . 678/2001, art . 12 alin. (1) lit . a) C. proc . pen ., art . 10 alin. (1) lit . j) 1. Recrutarea, transportarea și cazarea mai multor persoane, prin înșelăciune cu privire la obținerea unor locuri de muncă, în scopul exploatării victimelor prin obligarea la practicarea prostituției, săvârșită la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, de către doi inculpați împreună, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută în art . 12 alin. (2) lit . a) din Legea nr . 678/2001, cu aplicarea art . 41 alin. (2) C. pen . 2. În cazul în care pentru una dintre acțiunile care prezintă conținutul infracțiunii de trafic de persoane, săvârșită asupra uneia dintre victime, inculpații au fost condamnați în străinătate, printr-o hotărâre penală definitivă, chiar sub o încadrare juridică diferită, instanța română constată existența autorității de lucru judecat, conform art . 10 alin. (1) lit . j) C. proc . pen ., cauză de stingere a acțiunii penale care operează în raport cu acțiunea săvârșită asupra victimei, pentru care inculpații au fost condamnați definitiv prin hotărârea instanței străine.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr . 3206 din 12 octombrie 2009 Prin sentința penală nr . 108 din 1 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt : I. În baza art . 12 alin. (2) lit . a) din Legea nr . 678/2001, cu aplicarea art . 41 alin. (2) C. pen . și art . 37 alin. (1) lit . a) C. pen ., a fost condamnat inculpatul D.G. la o pedeapsă de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a) teza a II-a și lit . b) C. pen ., pe durata de 2 ani, după executarea pedepsei principale. A fost admisă cererea formulată de inculpatul D.G.

și a fost recunoscută pe cale incidentală sentința penală din 16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul de Înaltă Instanță din Strasbourg (rămasă definitivă cu privire la acest inculpat), substituindu-se restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare pronunțată de instanța franceză, cu pedeapsa principală de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a) teza a II-a și lit . b) C. pen ., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art . 33 lit . a) raportat la art . 34 alin. (1) lit . b) C. pen . și art . 35 alin. (3) C. pen ., au fost contopite pedeapsa principală și pedeapsa complementară nou pronunțate, cu pedepsele principală a închisorii și complementară a interzicerii de drepturi, cu care a fost substituită pedeapsa pronunțată de instanța franceză, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a) teza a II-a și lit . b) C. pen ., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

Potrivit art . 39 alin. (2) C. pen . raportat la art . 34 alin. (1) lit . b) și art . 35 alin. (1) C. pen ., a fost contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 4 ani, 4 luni și 25 de zile, din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr . 1534 din 27 decembrie 2001 a Judecătoriei Caracal, desființată, în parte, prin decizia penală nr . 421 din 8 iulie 2007 a Tribunalului Olt , rămasă definitivă prin decizia penală nr . 1210 din 30 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova, cu pedepsele principală de 5 ani închisoare și complementară a interzicerii de drepturi mai sus menționată, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, sporită la 5 ani și 6 luni închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a) teza a II-a și lit . b) C. pen ., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art . 71 C. pen ., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a) teza a II-a și lit . b) C. pen . II. În baza art . 12 alin. (2) lit . a) din Legea nr . 678/2001, cu aplicarea art . 41 alin. (2) C. pen ., art . 74 alin. (1) lit . a) raportat la art . 76 alin. (1) lit . b) C. pen ., a fost condamnată inculpata C.V. la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare. S-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a) teza a II-a și lit . b) C. pen ., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

A fost admisă cererea inculpatei și s-a recunoscut pe cale incidentală sentința penală din 16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul de Înaltă Instanță din Strasbourg (rămasă definitivă cu privire la această inculpată), substituindu-se restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, cu pedeapsa principală de un an închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a) teza a II-a și lit . b) C. pen ., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art . 33 lit . a) raportat la art . 34 alin. (1) lit . b) C. pen . și art . 35 alin. (3) C. pen ., au fost contopite pedepsele principală a închisorii și complementară a interzicerii de drepturi, nou pronunțate, cu pedepsele principală a închisorii și complementară a interzicerii de drepturi, cu care a fost substituită pedeapsa pronunțată de instanța franceză, dispunându-se ca inculpata să execute pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a) teza a II-a și lit . b) C. pen ., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art . 71 C. pen ., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a) teza a II-a și lit . b) C. pen . A fost respinsă, ca nefondată , excepția autorității lucrului judecat invocată de către inculpați.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul Ministerului Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Olt , au fost trimiși în judecată inculpații C.V.

și D.G., pentru comiterea infracțiunii prevăzută în art . 12 alin. (2) lit . a) din Legea nr . 678/2001, cu aplicarea, în ceea ce-l privește pe inculpatul D.G., și a dispozițiilor art . 37 alin. (1) lit . a) C. pen . Pe baza probatorului administrat în cauză, respectiv declarațiile părților vătămate și civile, ale inculpaților, martorilor, a unor înscrisuri, între care hotărârea judecătorească de condamnare a inculpaților de către instanțele franceze, coroborate cu celelalte acte și lucrări din dosarul de urmărire penală, prima instanță a reținut în fapt că inculpații se aflau în relații de concubinaj, iar începând cu anul 2004, au procedat la racolarea de persoane de sex feminin pe care, în baza promisiunii că vor primi locuri de muncă în Franța , le ajutau să obțină documentele de călătorie, le achitau taxele în acest sens, precum și contravaloarea transportului, iar la destinație le obligau să practice prostituția, în condițiile în care sumele obținute erau însușite de către cei doi inculpați.

În ceea ce o privește pe Ș.V., care nu a dorit să stea în proces în calitate de parte vătămată, s-a reținut că aceasta, fiind de loc din comuna R., la fel ca și inculpații, îi cunoștea pe cei doi, iar în baza unor relații de prietenie ale părinților săi cu inculpata C.V. a avut posibilitatea să discute cu aceasta din urmă, care a invitat-o în Franța și i-a promis că o va ajuta să obțină un loc de muncă. Totodată, inculpata C.V. nu numai că s-a oferit să achite cheltuielile de transport, în sumă de 300 - 400 euro , dar chiar a dat părinților martorei Ș.V. o astfel de sumă. La sosirea sa în orașul german Freiburger , Ș.V. a fost așteptată de inculpatul D.G., care a transportat-o cu mașina personală până în orașul francez Strasbourg , unde a fost cazată o săptămână într-un hotel, apoi în apartamentul inculpatei, după care într-o locuință închiriată.

Ș.V. a lucrat o perioadă scurtă de timp într-un restaurant, după care inculpata C.V. i-a propus să practice prostituția, însă aceasta a refuzat. În aceste condiții, inculpata i-a făcut propunerea de a sustrage bunuri din magazine, fapt materializat de cele două, iar sumele obținute din vânzarea bunurilor reveneau în cea mai mare parte inculpatei. Ulterior, Ș.V. a revenit în România. Referitor la partea vătămată A.M. s-a reținut că, după ce a cunoscut-o în luna mai 2005 pe inculpata C.V., aceasta i-a promis obținerea unui loc de muncă în Franța , făcând demersurile necesare călătoriei, prin procurarea documentelor legale, a biletului de călătorie, pe care inculpata l-a achitat pentru partea vătămată și prin avansarea sumei de 200 lei, pentru ca aceasta din urmă să-și procure haine.

S-a reținut că, odată cu procurarea biletului de călătorie cu autocarul, inculpata a achitat contravaloarea călătoriei cu același mijloc de transport și pentru partea vătămată T.A. De asemenea, în vederea traversării frontierei române, inculpata i-a înmânat părții vătămate A.M. suma de 1.000 euro , pentru a proba că are posibilități materiale de a se întreține în străinătate, sumă care a fost restituită inculpatei, în Franța , de către A.M. La sosirea autocarului în Franța , cele două părți vătămate au fost așteptate de către inculpată, care le-a cazat în apartamentul pe care îl avea închiriat împreună cu inculpatul D.G. Ulterior, după două zile, cele două părți vătămate au fost cazate într-o cameră a unui apartament dintr-o zonă vecină, pentru care s-a achitat de către inculpați o chirie de 300 euro pe lună.

În acest timp, deși partea vătămată A.M. nu era închisă în cameră, era urmărită de către inculpați să nu plece. Deși i s-a promis obținerea unui loc de muncă, partea vătămată A.M. a fost obligată de către cei doi inculpați să practice prostituția, alături de partea vătămată T.A., în acest scop cele două fiind plasate într-o zonă cu parcări de autovehicule a orașului francez, notorie pentru activitățile mai sus arătate. Sumele obținute din practicarea relațiilor sexuale s-a stabilit a fi împărțite, în mod egal, cu cei doi inculpați. În realitate, probele administrate în cauză au demonstrat că inculpații le lăsau celor două părți vătămate doar câte 10 euro , pentru a-și procura mâncare, restul banilor revenindu-le acestora.

Totodată, inculpatul D.G. a impus celor două părți vătămate să obțină, în fiecare zi, din practicarea prostituției, suma de 300 - 400 euro , iar în zilele în care acestea nu reușeau să obțină suma stabilită, le adresa injurii. De asemenea, s-a mai reținut că inculpatul a exercitat și constrângeri morale asupra celor două părți vătămate, prin aceea că a adresat amenințări părții vătămate A.M., în sensul că aceasta nu va mai vedea comuna natală, în cazul în care va fugi și prin atenționarea de a nu mai vorbi la telefon cu prietenul său ce se afla în Franța . Mai mult, partea vătămată A.M. a fost atenționată de către T.A. că inculpatul D.G. este un individ periculos și să se ferească de acesta.

Cercetările efectuate în cauză au stabilit că în timpul celor două săptămâni în care partea vătămată A.M. a practicat prostituția, în urma racolării sale de către cei doi inculpați și sub supravegherea acestora, a obținut suma de 3.000 euro . S-a mai stabilit că ambele părți vătămate au fost surprinse de către organele de poliție franceze, la sfârșitul lunii iunie 2005, în parcarea în care se deplasau pentru a găsi clienți, fiind returnate în România. Referitor la partea vătămată O.A. s-a reținut că acesteia, în mod similar, după ce a discutat cu inculpații, i-a fost făcută promisiunea obținerii unui loc de muncă în străinătate, la distribuirea de ziare. Mai întâi, partea vătămată, în baza acestei promisiuni, a ajuns în Germania , fiind dusă acolo cu mașina de un bărbat ce se afla în legătură cu inculpații.

Aici partea vătămată a practicat prostituția sub supravegherea persoanei respective, căreia îi dădea sumele obținute, iar ulterior a sosit în Franța , la Strasbourg , unde a fost adusă de inculpatul D.G., cu mașina în care se afla și inculpata C.V. Aici, partea vătămată a constatat că, în apartamentul în care se afla cazată, locuiau nu numai inculpații, ci și alte fete, care erau puse să practice prostituția, sub îndrumarea celor doi inculpați. Părții vătămate O.A. i s-a impus de inculpați și, în special, de inculpata C.V. să practice prostituția, iar în acest scop, după ce a fost mutată a doua zi într-un alt imobil, a fost plasată în stradă, într-o zonă de parcări auto din oraș, cunoscută ca având o astfel de destinație.

Sumele obținute de către această parte vătămată în perioada de 3 - 4 săptămâni, cât a practicat prostituția, au fost date inculpatei, după care partea vătămată a revenit în România, împreună cu inculpata. La scurt timp cele două s-au întors în Franța , unde partea vătămată a practicat din nou prostituția, sub supravegherea celor doi inculpați. Deși, în mai multe rânduri, partea vătămată O.A. și-a manifestat dorința de a se reîntoarce în țară, a fost amenințată de inculpatul D.G. cu consecințe asupra familiei și, mai mult, a fost chiar lovită de inculpat. Activitatea părții vătămate, dar și a unei alte fete, cu prenumele de A., la locul de racolare a clienților era supravegheată de inculpați, care treceau cu mașina pe traseul pe care acestea se aflau și încetineau pentru a le observa îndeaproape.

În final, partea vătămată a reușit să fugă, luându-și o cameră la hotel, după care a revenit în România. Prin decizia penală nr . 21 din 30 ianuarie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate de procuror și de inculpații D.G. și C.V., a desființat, în parte, sentința și, între altele, a înlăturat dispoziția privind respingerea excepției autorității de lucru judecat, apreciind că, în mod greșit, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de inculpați, pentru fapta săvârșită împotriva părții vătămate T.A., întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute în dispozițiile art . 10 alin. (1) lit . j) C. proc . pen ., inculpații fiind judecați definitiv pentru aceeași faptă de instanța franceză.

Decizia pronunțată în apel a fost atacată cu recurs, atât de procuror, cât și de inculpații D.G. și C.V. Pentru motivul de casare prevăzut în art . 385 9 alin. (1) pct . 9 teza a II-a C. proc . pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr . 1426 din 16 aprilie 2009, a admis recursurile declarate, a casat decizia penală nr . 21 din 30 ianuarie 2009, dispunând rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Craiova. A mai stabilit instanța supremă că ultimul act procedural rămas valabil de la care judecata se reia este încheierea din 16 ianuarie 2009. Rejudecând apelurile, Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr . 169 din 15 iulie 2009, a hotărât următoarele: Au fost admise apelurile declarate de procuror și de inculpații D.G.

și C.V. împotriva sentinței penale nr . 108 din 1 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt . A fost desființată sentința și, în rejudecare : I. În baza art . 12 alin. (2) lit . a) din Legea nr . 678/2001, cu aplicarea art . 41 alin. (2) C. pen . și art . 37 alin. (1) lit . a) C. pen ., a fost condamnat inculpatul D.G. la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a) teza a II-a și lit . b) C. pen ., ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale. A fost respinsă cererea inculpatului, formulată în condițiile prevăzute de art . 116 și urm. din Legea nr . 302/2004, modificată și completată, de recunoaștere pe cale incidentală a sentinței penale din 16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul de Înaltă Instanță din Strasbourg , rămasă definitivă.

În baza art . 39 alin. (2) C. pen . raportat la art . 34 alin. (1) lit . b) și art . 35 alin. (1) C. pen ., a fost contopit restul de pedeapsă de 4 ani, 4 luni și 25 de zile închisoare, rămas neexecutat , din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată definitiv prin decizia penală nr . 1210 din 30 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova, cu pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, inculpatul având de executat, în final, pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a) teza a II-a și lit . b) C. pen . Inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a) teza a II-a și lit . b) C. pen ., ca pedeapsă accesorie.

În aplicarea prevederilor art . 180 din Legea nr . 302/2004, modificată și completată, s-a dispus îndeplinirea formalităților pentru reîntoarcerea inculpatului în Franța , de unde a fost transferat temporar la solicitarea autorităților judiciare române, în vederea executării pedepsei aplicată de instanța străină. II. În baza art . 12 alin. (2) lit . a) din Legea nr . 678/2001, cu aplicarea art . 41 alin. (2) C. pen ., art . 74 alin. (1) lit . a) raportat la art . 76 alin. (1) lit . b) C. pen ., a fost condamnată inculpata C.V. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare. A fost respinsă cererea inculpatei, formulată în condițiile prevăzute de art . 116 și urm. din Legea nr . 302/2004, modificată și completată, de recunoaștere pe cale incidentală a sentinței penale din 16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul de Înaltă Instanță din Strasbourg , rămasă definitivă.

Inculpatei i-au fost interzise drepturile prevăzute în art . 64 alin. (1) lit . a) teza a II-a și lit . b) C. pen ., ca pedeapsă accesorie. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații D.G. și C.V.

care, prin apărători, au invocat fiecare cazurile de casare prevăzute în art . 385 9 alin. (1) pct . 18 și 17 C. proc . pen . În dezvoltarea motivelor de recurs ambii inculpați: - au susținut că instanțele anterioare au comis o gravă eroare de fapt, pronunțând soluții fără suport probator, întrucât nu se fac vinovați de săvârșirea faptelor pentru care au fost condamnați; - au solicitat, în subsidiar, în baza art . 334 C. proc . pen ., schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută în art . 12 alin. (2) lit . a) din Legea nr . 678/2001 cu aplicarea art . 41 alin. (2) C. pen ., în infracțiunea de proxenetism prevăzută în art . 329 alin. (1) și (2) C. pen .; - au susținut că, în mod greșit, instanța de apel nu le-a recunoscut, pe cale incidentală, hotărârea din 16 octombrie 2007 a Tribunalului de Înaltă Instanță din Strasbourg . Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art . 385 9 alin. (3) C. proc . pen . combinat cu art . 385 6 alin. (1) și art . 385 7 alin. (1) C. proc . pen ., constată că instanța de apel a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpaților, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de aceștia încadrarea juridică corespunzătoare.

1. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar, pe de altă parte, să fie vădită, neîndoielnică. Eroarea gravă de fapt nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține. Verificând probatoriul administrat în cauză, prin prisma apărărilor formulate de inculpați, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondată susținerea acestora în sensul că faptele ce le-au fost reținute în sarcină nu au existat în materialitatea lor și că a fost comisă o gravă eroare de fapt.

Astfel, din examinarea mijloacelor de probă aflate în dosarul de urmărire penală, coroborate cu probele administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că inculpații D.G. și C.V., în perioada 2004 - 2005, au racolat persoane de sex feminin, de pe raza județelor Olt și Teleorman, promițându-le un loc de muncă în Franța , pe care, ulterior, le-au transportat și le-au cazat în localitatea Strasbourg , unde, împreună, le-au exploatat prin practicarea prostituției, obligându-le să obțină din această activitate un minim de 200 euro zilnic, bani care erau însușiți de cei doi inculpați și, de asemenea, să participe la diferite furturi. Cât privește activitatea infracțională desfășurată de cei doi inculpați, împotriva părților vătămate A.M.

și O.A., din probatoriul administrat a rezultat că acestea au ajuns pe teritoriul Franței , prin intermediul inculpaților, cei doi oferind și banii necesari pentru întocmirea actelor de călătorie, pentru procurarea hainelor și pentru trecerea frontierei, inculpata C.V. asigurându-le că vor desfășura activități de menaj sau de distribuție ziare, în țara străină. Odată ajunse în Franța , inculpații s-au ocupat de cazarea părților vătămate, după care le-au obligat să se prostitueze contra unor sume de bani, amenințându-le și lovindu-le, astfel cum rezultă din declarațiile celor două. În acest sens, este semnificativă declarația părții vătămate A.M., care a susținut că a practicat „prostituția la stradă”, pentru C.V.

și D.G., timp de aproximativ două săptămâni, perioadă în care a obținut suma de 3.000 euro . Aceeași parte vătămată a precizat că nu avea voie să oprească din banii obținuți din practicarea prostituției, inculpatul D.G. amenințând-o că o va omorî dacă o va prinde procedând astfel. De asemenea, partea vătămată O.A. a susținut, în declarațiile date, că a fost bătută, amenințată de către inculpații C.V. și D.G. și obligată să practice „prostituția la stradă”, timp de aproape 3 săptămâni, perioadă în care actele originale de identitate, inclusiv pașaportul său, s-au aflat la cei doi inculpați, asupra lui O.A. rămânând doar o fotocopie a pașaportului. În declarațiile date, ambele părți vătămate au susținut că nu au avut posibilitatea să refuze practicarea prostituției, în condițiile în care nu aveau bani, nu cunoșteau limba și, în același timp, erau amenințate cu moartea de către inculpați, în cazul în care aveau de gând să fugă.

Împrejurările de fapt stabilite prin declarațiile celor două părți vătămate se coroborează pe deplin cu aspectele susținute de martora O.I., care, prin intermediul mamei sale, a aflat că O.A. se află Strasbourg și că este sechestrată acolo, neputând să plece. Mai mult, această martoră a declarat că cei doi inculpați supravegheau activitatea fetelor care practicau „prostituția la stradă”, iar după ce a revenit în țară, partea vătămată O.A. i-a spus că a fost sechestrată în Franța (la Strasbourg ), de către cei doi inculpați, care o băteau pentru a practica, în folosul lor, prostituția. Referitor la persoana vătămată Ș.V., din același probatoriu a rezultat că aceasta, în toamna anului 2004, sub presiunea unor probleme de familie, a dorit să plece în străinătate, sens în care a discutat cu inculpata C.V.

despre această posibilitate, inculpata promițându-i că o va ajuta în vederea obținerii unui loc de muncă. Pentru aceasta, inculpata C.V. i-a achitat banii necesari pentru obținerea pașaportului și pentru transportul până în Franța unde, după ce a ajuns, Ș.V. a lucrat o perioada scurtă de timp într-un restaurant, după care inculpata i-a propus să practice prostituția, în folosul ei. Invocând unele probleme de sănătate, persoana vătămată a refuzat propunerea făcută, împrejurare în care inculpata C.V. i-a sugerat să meargă cu ea în diverse magazine, pentru a sustrage bunuri, pe care, ulterior, inculpata le-a vândut, iar din sumele rezultate Ș.V. a primit o infimă parte. În fața primei instanțe, Ș.V.

a declarat că nu înțelege să participe în proces ca parte vătămată și că nu se constituie parte civilă, declarațiile acesteia fiind valorificate în calitate de martor, astfel cum stabilesc dispozițiile art . 82 C. proc . pen . Situația de fapt mai sus prezentată se coroborează și cu elementele de fapt stabilite prin hotărârea Tribunalului de Înaltă Instanță din Strasbourg , din 16 octombrie 2007, prin care cei doi inculpați au fost condamnați pentru același gen de fapte, respectiv infracțiunea de proxenetism agravat, cu victimă minoră între 15 și 18 ani, precum și pentru infracțiunile de furt agravat, prin două circumstanțe și de tăinuire de obiecte provenite prin furt, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal francez, una din victime fiind T.A.

2. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că cererea formulată de inculpați, de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată prevăzută în art . 12 alin. (2) lit . a) din Legea nr . 678/2001, cu aplicarea art . 41 alin. (2) C. pen ., în infracțiunea de proxenetism prevăzută în art . 329 alin. (1) și (2) C. pen ., este nefondată . Astfel, recrutarea, transportarea, transferarea unei persoane, între altele, prin înșelăciune, cu promisiunea de a o duce în străinătate, pentru a munci în condiții avantajoase, dar în realitate pentru a o constrânge la practicarea prostituției, în scopul exploatării ei de către inculpat, constituie modalități alternative prin care se săvârșește infracțiunea de trafic de persoane prevăzută în art . 12 din Legea nr . 678/2001, iar nu cea de proxenetism prevăzută în art . 329 C. pen . Pentru existența infracțiunii de proxenetism prevăzută în art . 329 alin. (1) și (2) C. pen ., este necesar ca recrutarea sau traficul de persoane să se facă în vederea practicării prostituției de bunăvoie de către acele persoane, și nu prin inducerea în eroare ori constrângerea acestora.

Ca atare, elementul care face diferențierea între cele două infracțiuni este - în cazul proxenetismului - neexercitarea de acte de constrângere asupra victimei sau nesupunerea ei la presiuni, în vederea practicării prostituției. Or, din actele dosarului a rezultat că activitatea desfășurată de cei doi inculpați, vizând atât părțile vătămate A.M.

și O.A., cât și persoana vătămată Ș.V., constând în recrutarea și transportarea acestora în Franța , prin înșelăciune, sub promisiunea obținerii unor locuri de muncă, unde le-au cazat și, apoi, prin amenințări și violențe și profitând de imposibilitatea acestora de a se exprima liber, le-au constrâns să practice prostituția și să participe la săvârșirea unor furturi, în scopul de a obține, pentru ei, foloase, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută în art . 12 alin. (2) lit . a) din Legea nr . 678/2001, cu aplicarea art . 41 alin. (2) C. pen . 3. Cât privește actele materiale de executare reținute în sarcina celor doi inculpați, în raport cu partea vătămată T.A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod corect, instanța de apel a apreciat că în cauză operează cazul de stingere a acțiunii penale, prevăzut în art . 10 alin. (1) lit . j) C. proc . pen ., existând autoritate de lucru judecat, întrucât, chiar sub o încadrare juridică diferită, cu privire la inculpați s-a pronunțat o hotărâre penală definitivă, respectiv sentința Tribunalului de Înaltă Instanță din Strasbourg , adoptată la 16 octombrie 2007, prin care aceștia au fost condamnați definitiv, între altele, pentru fapta săvârșită împotriva victimei T.A., infracțiune care face obiectul prezentei cauze,

astfel cum rezultă din actul de sesizare a instanței. Cu alte cuvinte, existând identitate de persoane și identitate de obiect, chiar dacă instanța franceză a dat activității inculpaților o altă încadrare juridică, operează cauza de stingere a acțiunii penale prevăzută în art . 10 alin. (1) lit . j) C. proc . pen ., fiind suficient să se constate această cauză, prin considerentele deciziei de față, referitor la actul de executare privind-o pe victima T.A. Mai mult, această soluție se desprinde și din precizarea hotărârii Camerei de anchetă a Curții de Apel din Metz , din 4 noiembrie 2007, prin care a fost admisă cererea de predare a persoanei solicitate, respectiv a inculpatului D.G., formulată de statul român, prin mandatul european de arestare emis la 25 mai 2007 de Tribunalul Olt , din care rezultă că predarea se face numai „pentru urmărirea faptelor calificate de trafic de persoane, în ce privește traficul de persoane comis față de numitele Ș.V., A.M.

și O.A.”, predare care este însă refuzată în ce privește „urmărirea pentru faptele de trafic de persoane comise față de T.A.”, inculpatul fiind deja condamnat de justiția franceză pentru acestea. 4. Cât privește recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii penale străine, respectiv a sentinței din 16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul de Înaltă Instanță din Strasbourg , definitivă pentru ambii inculpați, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că cererile celor doi inculpați recurenți, făcute în aplicarea dispozițiilor art . 116 și urm. din Legea nr . 302/2004, modificată și completată, nu pot fi primite.

Recunoașterea hotărârii penale străine va trebui făcută pe cale principală, în condițiile stabilite de art . 118 din lege, de instanța sesizată în acest scop de către condamnați, pentru următoarele argumente: - mai întâi, din actele de la dosar, respectiv din hotărârea Camerei de anchetă a Curții de Apel din Metz , din 4 noiembrie 2007, rezultă că inculpatul D.G.

a fost predat doar „temporar” statului român, pentru a fi judecat cu privire la infracțiunile ce fac obiectul cauzei de față și că acesta nu a consimțit la predare și nici nu a fost de acord să execute o eventuală pedeapsă în România; - ambii inculpați sunt urmăriți și în alte cauze pe teritoriul Franței , astfel că există posibilitatea ca pedepsele ce le-au fost aplicate prin hotărârea penală străină să fie modificate; - la data punerii în executare, de către autoritățile judiciare franceze, a mandatelor europene de arestare emise de Tribunalul Olt , cei doi inculpați se aflau în executarea pedepselor aplicate prin hotărârea penală străină. Cu această ocazie, statul francez nu a renunțat la executarea, pe teritoriul acestuia, a pedepselor primite de inculpați prin hotărârea de condamnare străină; - această hotărâre trebuia certificată și tradusă în limba română.

Or, la dosar, deși este depusă o hotărâre judecătorească, aceasta nu poartă mențiunea că este definitivă (această împrejurare se desprinde doar din considerente) și nu este certificată de autoritățile franceze, mai mult, trebuia să fie însoțită de forme de executare pentru ambii inculpați; - restul de pedeapsă, rămas neexecutat din pedepsele aplicate inculpaților de instanța străină, nu este bine determinat, pentru ca, în condițiile recunoașterii pe cale incidentală, instanța română sesizată cu cererea să poată substitui acestui rest o pedeapsă corespunzătoare, potrivit legii penale române; - în fine, dacă s-ar aprecia ca fiind îndeplinite condițiile de recunoaștere la care face referire art . 116 din Legea nr . 302/2004, instanța ar trebui ca, după desfășurarea procedurii prevăzute de art . 117 alin. (4), să stabilească, în final, o pedeapsă rezultantă și să dispună ca aceasta să se execute potrivit legii române.

Or, din actele dosarului rezultă că inculpatul D.G. a fost predat temporar, iar autoritățile judiciare franceze, repetat, au solicitat reîntoarcerea lui, pentru executarea pedepsei începută în Franța . Așadar, după executarea acestei din urmă pedepse, inculpatul D.G., în aplicarea dispozițiilor art . 118 din Legea nr . 302/2004, pe cale principală, va putea solicita recunoașterea hotărârii penale străine, același raționament fiind incident și în cazul inculpatei C.V. Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate , recursurile declarate de inculpații D.G. și C.V. împotriva deciziei nr . 169 din 15 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.