ÎCCJ, decizie (scj.ro #84007)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84007) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Trafic de persoane. Elemente constitutive. Autoritate de lucru
judecat
Cuprins
pe materii:
Drept penal. Partea specială. Infracțiuni prevăzute în legi
speciale. Infracțiuni privind traficul de persoane
Indice
alfabetic:
Drept penal. Drept procesual penal
-
trafic de persoane
-
autoritate
de lucru judecat
Legea
nr
. 678/2001,
art
. 12 alin. (1)
lit
. a)
C.
proc
.
pen
.,
art
. 10 alin. (1)
lit
. j)
Recrutarea,
transportarea și cazarea mai multor persoane, prin înșelăciune cu privire la
obținerea unor locuri de muncă, în scopul exploatării victimelor prin obligarea
la practicarea prostituției, săvârșită la diferite intervale de timp, în
realizarea aceleiași rezoluții infracționale, de către doi inculpați împreună,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, în
formă continuată, prevăzută în
art
. 12 alin. (2)
lit
. a) din Legea
nr
. 678/2001,
cu aplicarea
art
. 41 alin. (2) C.
pen
.
În cazul în care
pentru una dintre acțiunile care prezintă conținutul infracțiunii de trafic de
persoane, săvârșită asupra uneia dintre victime, inculpații au fost condamnați
în străinătate, printr-o hotărâre penală definitivă, chiar sub o încadrare
juridică diferită, instanța română constată existența autorității de lucru
judecat, conform
art
. 10 alin. (1)
lit
. j) C.
proc
.
pen
., cauză de stingere a acțiunii penale care operează în
raport cu acțiunea săvârșită asupra victimei, pentru care inculpații au fost
condamnați definitiv prin hotărârea instanței străine.
I.C.C.J., Secția penală, decizia
nr
.
3206 din 12 octombrie 2009
Prin sentința penală
nr
. 108 din 1 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul
Olt
:
I. În baza
art
. 12 alin. (2)
lit
. a) din
Legea
nr
. 678/2001, cu aplicarea
art
.
41 alin. (2) C.
pen
. și
art
.
37 alin. (1)
lit
. a) C.
pen
.,
a fost condamnat inculpatul D.G. la o pedeapsă de 5 ani închisoare și pedeapsa
complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în
art
. 64 alin. (1)
lit
. a) teza a
II-a și
lit
. b) C.
pen
., pe
durata de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
A fost admisă cererea
formulată de inculpatul D.G. și a fost recunoscută pe cale incidentală sentința
penală din 16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul de Înaltă Instanță din
Strasbourg
(rămasă definitivă cu privire la acest
inculpat), substituindu-se restul de pedeapsă rămas
neexecutat
din pedeapsa de 5 ani închisoare pronunțată de instanța franceză, cu pedeapsa
principală de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii
exercitării drepturilor prevăzute în
art
. 64 alin.
(1)
lit
. a) teza a II-a și
lit
.
b) C.
pen
., pe o durată de 2 ani, după executarea
pedepsei principale.
În baza
art
. 33
lit
. a) raportat la
art
. 34 alin. (1)
lit
. b) C.
pen
. și
art
. 35 alin. (3) C.
pen
., au fost contopite pedeapsa principală și pedeapsa
complementară nou pronunțate, cu pedepsele principală a închisorii și
complementară a interzicerii de drepturi, cu care a fost substituită pedeapsa
pronunțată de instanța franceză, dispunându-se ca inculpatul să execute
pedeapsa principală de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a
interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în
art
.
64 alin. (1)
lit
. a) teza a II-a și
lit
. b) C.
pen
., pe o durată de 2
ani, după executarea pedepsei principale.
Potrivit
art
. 39 alin. (2) C.
pen
.
raportat la
art
. 34 alin. (1)
lit
.
b) și
art
. 35 alin. (1) C.
pen
.,
a fost contopit restul de pedeapsă rămas
neexecutat
de 4 ani, 4 luni și 25 de zile, din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare
aplicată prin sentința penală
nr
. 1534 din 27
decembrie 2001 a Judecătoriei Caracal, desființată, în parte, prin decizia
penală
nr
. 421 din 8 iulie 2007 a Tribunalului
Olt
, rămasă definitivă prin decizia penală
nr
. 1210 din 30 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova,
cu pedepsele principală de 5 ani închisoare și complementară a interzicerii de
drepturi mai sus menționată, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa de
5 ani închisoare, sporită la 5 ani și 6 luni închisoare, alături de pedeapsa
complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în
art
. 64 alin. (1)
lit
. a) teza a
II-a și
lit
. b) C.
pen
., pe
o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza
art
. 71 C.
pen
., s-a aplicat
inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor
prevăzute în
art
. 64 alin. (1)
lit
.
a) teza a II-a și
lit
. b) C.
pen
.
II. În baza
art
. 12 alin. (2)
lit
. a) din
Legea
nr
. 678/2001, cu aplicarea
art
.
41 alin. (2) C.
pen
.,
art
.
74 alin. (1)
lit
. a) raportat la
art
.
76 alin. (1)
lit
. b) C.
pen
.,
a fost condamnată inculpata C.V. la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare.
S-a aplicat inculpatei
pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în
art
. 64 alin. (1)
lit
. a) teza a
II-a și
lit
. b) C.
pen
., pe
o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
A fost admisă cererea
inculpatei și s-a recunoscut pe cale incidentală sentința penală din 16
octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul de Înaltă Instanță din
Strasbourg
(rămasă definitivă cu privire la această
inculpată), substituindu-se restul de pedeapsă rămas
neexecutat
din pedeapsa de 2 ani închisoare, cu pedeapsa principală de un an închisoare și
pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în
art
. 64 alin. (1)
lit
. a) teza a
II-a și
lit
. b) C.
pen
., pe
o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza
art
. 33
lit
. a) raportat la
art
. 34 alin. (1)
lit
. b) C.
pen
. și
art
. 35 alin. (3) C.
pen
., au fost contopite pedepsele principală a închisorii
și complementară a interzicerii de drepturi, nou pronunțate, cu pedepsele
principală a închisorii și complementară a interzicerii de drepturi, cu care a
fost substituită pedeapsa pronunțată de instanța franceză, dispunându-se ca
inculpata să execute pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a
interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în
art
.
64 alin. (1)
lit
. a) teza a II-a și
lit
. b) C.
pen
., pe o durată de 2
ani, după executarea pedepsei principale.
În baza
art
. 71 C.
pen
., s-a aplicat
inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute
în
art
. 64 alin. (1)
lit
.
a) teza a II-a și
lit
. b) C.
pen
.
A fost respinsă, ca
nefondată
, excepția autorității lucrului judecat invocată
de către inculpați.
Pentru a pronunța
această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul Ministerului
Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată
și Terorism - Biroul Teritorial
Olt
, au fost trimiși
în judecată inculpații C.V. și D.G., pentru comiterea infracțiunii prevăzută în
art
. 12 alin. (2)
lit
. a)
din Legea
nr
. 678/2001, cu aplicarea, în ceea ce-l
privește pe inculpatul D.G., și a dispozițiilor
art
.
37 alin. (1)
lit
. a) C.
pen
.
Pe baza probatorului
administrat în cauză, respectiv declarațiile părților vătămate și civile, ale
inculpaților, martorilor, a unor înscrisuri, între care hotărârea
judecătorească de condamnare a inculpaților de către instanțele franceze,
coroborate cu celelalte acte și lucrări din dosarul de urmărire penală, prima
instanță a reținut în fapt că inculpații se aflau în relații de concubinaj, iar
începând cu anul 2004, au procedat la racolarea de persoane de sex feminin pe
care, în baza promisiunii că vor primi locuri de muncă în
Franța
,
le ajutau să obțină documentele de călătorie, le achitau taxele în acest sens,
precum și contravaloarea transportului, iar la destinație le obligau să
practice prostituția, în condițiile în care sumele obținute erau însușite de
către cei doi inculpați.
În ceea ce o privește
pe Ș.V., care nu a dorit să stea în proces în calitate de parte vătămată, s-a
reținut că aceasta, fiind de loc din comuna R., la fel ca și inculpații, îi
cunoștea pe cei doi, iar în baza unor relații de prietenie ale părinților săi
cu inculpata C.V. a avut posibilitatea să discute cu aceasta din urmă, care a
invitat-o în
Franța
și i-a promis că o va ajuta să
obțină un loc de muncă.
Totodată, inculpata
C.V. nu numai că s-a oferit să achite cheltuielile de transport, în sumă de 300
- 400
euro
, dar chiar a dat părinților martorei Ș.V.
o astfel de sumă.
La sosirea sa în
orașul german
Freiburger
, Ș.V. a fost așteptată de
inculpatul D.G., care a transportat-o cu mașina personală până în orașul
francez
Strasbourg
, unde a fost cazată o săptămână
într-un hotel, apoi în apartamentul inculpatei, după care într-o locuință
închiriată. Ș.V. a lucrat o perioadă scurtă de timp într-un restaurant, după
care inculpata C.V. i-a propus să practice prostituția, însă aceasta a refuzat.
În aceste condiții, inculpata i-a făcut propunerea de a sustrage bunuri din
magazine, fapt materializat de cele două, iar sumele obținute din vânzarea
bunurilor reveneau în cea mai mare parte inculpatei. Ulterior, Ș.V. a revenit
în România.
Referitor la partea
vătămată A.M. s-a reținut că, după ce a cunoscut-o în luna mai 2005 pe
inculpata C.V., aceasta i-a promis obținerea unui loc de muncă în
Franța
, făcând demersurile necesare călătoriei, prin
procurarea documentelor legale, a biletului de călătorie, pe care inculpata l-a
achitat pentru partea vătămată și prin avansarea sumei de 200 lei, pentru ca
aceasta din urmă să-și procure haine. S-a reținut că, odată cu procurarea
biletului de călătorie cu autocarul, inculpata a achitat contravaloarea
călătoriei cu același mijloc de transport și pentru partea vătămată T.A. De
asemenea, în vederea traversării frontierei române, inculpata i-a înmânat
părții vătămate A.M. suma de 1.000
euro
, pentru a
proba că are posibilități materiale de a se întreține în străinătate, sumă care
a fost restituită inculpatei, în
Franța
, de către
A.M.
La sosirea autocarului
în
Franța
, cele două părți vătămate au fost așteptate
de către inculpată, care le-a cazat în apartamentul pe care îl avea închiriat
împreună cu inculpatul D.G.
Ulterior, după două
zile, cele două părți vătămate au fost cazate într-o cameră a unui apartament
dintr-o zonă vecină, pentru care s-a achitat de către inculpați o chirie de 300
euro
pe lună. În acest timp, deși partea vătămată
A.M. nu era închisă în cameră, era urmărită de către inculpați să nu plece.
Deși i s-a promis obținerea unui loc de muncă, partea vătămată A.M. a fost
obligată de către cei doi inculpați să practice prostituția, alături de partea
vătămată T.A., în acest scop cele două fiind plasate într-o zonă cu parcări de
autovehicule a orașului francez, notorie pentru activitățile mai sus arătate.
Sumele obținute din practicarea relațiilor sexuale s-a stabilit a fi împărțite,
în mod egal, cu cei doi inculpați.
În realitate, probele
administrate în cauză au demonstrat că inculpații le lăsau celor două părți
vătămate doar câte 10
euro
, pentru a-și procura
mâncare, restul banilor revenindu-le acestora.
Totodată, inculpatul
D.G. a impus celor două părți vătămate să obțină, în fiecare zi, din
practicarea prostituției, suma de 300 - 400
euro
, iar
în zilele în care acestea nu reușeau să obțină suma stabilită, le adresa
injurii.
De asemenea, s-a mai
reținut că inculpatul a exercitat și constrângeri morale asupra celor două
părți vătămate, prin aceea că a adresat amenințări părții vătămate A.M., în
sensul că aceasta nu va mai vedea comuna natală, în cazul în care va fugi și
prin atenționarea de a nu mai vorbi la telefon cu prietenul său ce se afla în
Franța
.
Mai mult, partea
vătămată A.M. a fost atenționată de către T.A. că inculpatul D.G. este un
individ periculos și să se ferească de acesta.
Cercetările efectuate
în cauză au stabilit că în timpul celor două săptămâni în care partea vătămată
A.M. a practicat prostituția, în urma racolării sale de către cei doi inculpați
și sub supravegherea acestora, a obținut suma de 3.000
euro
.
S-a mai stabilit că
ambele părți vătămate au fost surprinse de către organele de poliție franceze,
la sfârșitul lunii iunie 2005, în parcarea în care se deplasau pentru a găsi
clienți, fiind returnate în România.
Referitor la partea
vătămată O.A. s-a reținut că acesteia, în mod similar, după ce a discutat cu
inculpații, i-a fost făcută promisiunea obținerii unui loc de muncă în
străinătate, la distribuirea de ziare. Mai întâi, partea vătămată, în baza
acestei promisiuni, a ajuns în
Germania
, fiind dusă
acolo cu mașina de un bărbat ce se afla în legătură cu inculpații. Aici partea
vătămată a practicat prostituția sub supravegherea persoanei respective, căreia
îi dădea sumele obținute, iar ulterior a sosit în
Franța
,
la
Strasbourg
, unde a fost adusă de inculpatul D.G.,
cu mașina în care se afla și inculpata C.V. Aici, partea vătămată a constatat
că, în apartamentul în care se afla cazată, locuiau nu numai inculpații, ci și
alte fete, care erau puse să practice prostituția, sub îndrumarea celor doi
inculpați. Părții vătămate O.A. i s-a impus de inculpați și, în special, de
inculpata C.V. să practice prostituția, iar în acest scop, după ce a fost
mutată a doua zi într-un alt imobil, a fost plasată în stradă, într-o zonă de
parcări auto din oraș, cunoscută ca având o astfel de destinație.
Sumele obținute de
către această parte vătămată în perioada de 3 - 4 săptămâni, cât a practicat
prostituția, au fost date inculpatei, după care partea vătămată a revenit în
România, împreună cu inculpata. La scurt timp cele două s-au întors în
Franța
, unde partea vătămată a practicat din nou
prostituția, sub supravegherea celor doi inculpați.
Deși, în mai multe
rânduri, partea vătămată O.A. și-a manifestat dorința de a se reîntoarce în
țară, a fost amenințată de inculpatul D.G. cu consecințe asupra familiei și,
mai mult, a fost chiar lovită de inculpat. Activitatea părții vătămate, dar și
a unei alte fete, cu prenumele de A., la locul de racolare a clienților era
supravegheată de inculpați, care treceau cu mașina pe traseul pe care acestea
se aflau și încetineau pentru a le observa îndeaproape.
În final, partea
vătămată a reușit să fugă, luându-și o cameră la hotel, după care a revenit în
România.
Prin decizia penală
nr
. 21 din 30 ianuarie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis
apelurile declarate de procuror și de inculpații D.G. și C.V., a desființat, în
parte, sentința și, între altele, a înlăturat dispoziția privind respingerea
excepției autorității de lucru judecat, apreciind că, în mod greșit, a fost
respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de inculpați, pentru
fapta săvârșită împotriva părții vătămate T.A., întrucât sunt îndeplinite
condițiile prevăzute în dispozițiile
art
. 10 alin.
(1)
lit
. j) C.
proc
.
pen
., inculpații fiind judecați definitiv pentru aceeași
faptă de instanța franceză.
Decizia pronunțată în
apel a fost atacată cu recurs, atât de procuror, cât și de inculpații D.G. și
C.V.
Pentru motivul de
casare prevăzut în
art
. 385
9
alin. (1)
pct
. 9 teza a II-a C.
proc
.
pen
., Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia
penală
nr
. 1426 din 16 aprilie 2009, a admis
recursurile declarate, a casat decizia penală
nr
. 21
din 30 ianuarie 2009, dispunând
rejudecarea
cauzei de
către Curtea de Apel Craiova.
A mai stabilit
instanța supremă că ultimul act procedural rămas valabil de la care judecata se
reia este încheierea din 16 ianuarie 2009.
Rejudecând
apelurile, Curtea de
Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin
decizia
nr
. 169 din 15 iulie 2009, a hotărât
următoarele:
Au fost admise
apelurile declarate de procuror și de inculpații D.G. și C.V. împotriva
sentinței penale
nr
. 108 din 1 octombrie 2008,
pronunțată de Tribunalul
Olt
.
A fost desființată
sentința și, în
rejudecare
:
I. În baza
art
. 12 alin. (2)
lit
. a) din
Legea
nr
. 678/2001, cu aplicarea
art
.
41 alin. (2) C.
pen
. și
art
.
37 alin. (1)
lit
. a) C.
pen
.,
a fost condamnat inculpatul D.G. la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și
2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în
art
.
64 alin. (1)
lit
. a) teza a II-a și
lit
. b) C.
pen
., ca pedeapsă
complementară, după executarea pedepsei principale.
A fost respinsă
cererea inculpatului, formulată în condițiile prevăzute de
art
.
116 și urm. din Legea
nr
. 302/2004, modificată și
completată, de recunoaștere pe cale incidentală a sentinței penale din 16
octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul de Înaltă Instanță din
Strasbourg
, rămasă definitivă.
În baza
art
. 39 alin. (2) C.
pen
.
raportat la
art
. 34 alin. (1)
lit
.
b) și
art
. 35 alin. (1) C.
pen
.,
a fost contopit restul de pedeapsă de 4 ani, 4 luni și 25 de zile închisoare,
rămas
neexecutat
, din pedeapsa de 4 ani și 6 luni
închisoare, aplicată definitiv prin decizia penală
nr
.
1210 din 30 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova, cu pedeapsa aplicată prin
prezenta decizie, inculpatul având de executat, în final, pedeapsa de 5 ani
închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării
drepturilor prevăzute în
art
. 64 alin. (1)
lit
. a) teza a II-a și
lit
. b) C.
pen
.
Inculpatului i-au fost
interzise drepturile prevăzute în
art
. 64 alin. (1)
lit
. a) teza a II-a și
lit
. b) C.
pen
., ca pedeapsă accesorie.
În aplicarea
prevederilor
art
. 180 din Legea
nr
.
302/2004, modificată și completată, s-a dispus îndeplinirea formalităților
pentru reîntoarcerea inculpatului în
Franța
, de unde
a fost transferat temporar la solicitarea autorităților judiciare române, în
vederea executării pedepsei aplicată de instanța străină.
II. În baza
art
. 12 alin. (2)
lit
. a) din
Legea
nr
. 678/2001, cu aplicarea
art
.
41 alin. (2) C.
pen
.,
art
.
74 alin. (1)
lit
. a) raportat la
art
.
76 alin. (1)
lit
. b) C.
pen
.,
a fost condamnată inculpata C.V. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.
A fost respinsă
cererea inculpatei, formulată în condițiile prevăzute de
art
.
116 și urm. din Legea
nr
. 302/2004, modificată și
completată, de recunoaștere pe cale incidentală a sentinței penale din 16
octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul de Înaltă Instanță din
Strasbourg
, rămasă definitivă.
Inculpatei i-au fost
interzise drepturile prevăzute în
art
. 64 alin. (1)
lit
. a) teza a II-a și
lit
. b) C.
pen
., ca pedeapsă accesorie.
Împotriva acestei
decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpații D.G. și C.V. care, prin
apărători, au invocat fiecare cazurile de casare prevăzute în
art
. 385
9
alin. (1)
pct
.
18 și 17 C.
proc
.
pen
.
În dezvoltarea
motivelor de recurs ambii inculpați:
- au susținut că
instanțele anterioare au comis o gravă eroare de fapt, pronunțând soluții fără
suport probator, întrucât nu se fac vinovați de săvârșirea faptelor pentru care
au fost condamnați;
- au solicitat, în
subsidiar, în baza
art
. 334 C.
proc
.
pen
., schimbarea încadrării juridice a faptelor din
infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută în
art
. 12 alin. (2)
lit
. a) din
Legea
nr
. 678/2001 cu aplicarea
art
.
41 alin. (2) C.
pen
., în infracțiunea de proxenetism
prevăzută în
art
. 329 alin. (1) și (2) C.
pen
.;
- au susținut că, în
mod greșit, instanța de apel nu le-a recunoscut, pe cale incidentală, hotărârea
din 16 octombrie 2007 a Tribunalului de Înaltă Instanță din
Strasbourg
.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din
oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor
art
. 385
9
alin. (3) C.
proc
.
pen
.
combinat cu
art
. 385
6
alin. (1) și
art
. 385
7
alin. (1) C.
proc
.
pen
., constată că instanța de apel a reținut, în mod
corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpaților, pe baza unei
juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de
aceștia încadrarea juridică corespunzătoare.
Pentru a constitui
caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să
fi influențat asupra soluției cauzei, iar, pe de altă parte, să fie vădită,
neîndoielnică.
Eroarea gravă de fapt
nu privește dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute
de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte
evidente, care au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe
care materialul probator o susține.
Verificând probatoriul
administrat în cauză, prin prisma apărărilor formulate de inculpați, Înalta
Curte de Casație și Justiție constată că este
nefondată
susținerea acestora în sensul că faptele ce le-au fost reținute în sarcină nu
au existat în materialitatea lor și că a fost comisă o gravă eroare de fapt.
Astfel, din examinarea
mijloacelor de probă aflate în dosarul de urmărire penală, coroborate cu
probele administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, Înalta
Curte de Casație și Justiție reține că inculpații D.G. și C.V., în perioada
2004 - 2005, au racolat persoane de sex feminin, de pe raza județelor
Olt
și Teleorman, promițându-le un loc de muncă în
Franța
, pe care, ulterior, le-au transportat și le-au cazat
în localitatea
Strasbourg
, unde, împreună, le-au
exploatat prin practicarea prostituției, obligându-le să obțină din această
activitate un minim de 200
euro
zilnic, bani care
erau însușiți de cei doi inculpați și, de asemenea, să participe la diferite
furturi.
Cât privește
activitatea infracțională desfășurată de cei doi inculpați, împotriva părților
vătămate A.M. și O.A., din probatoriul administrat a rezultat că acestea au
ajuns pe teritoriul
Franței
, prin intermediul
inculpaților, cei doi oferind și banii necesari pentru întocmirea actelor de
călătorie, pentru procurarea hainelor și pentru trecerea frontierei, inculpata
C.V. asigurându-le că vor desfășura activități de menaj sau de distribuție
ziare, în țara străină.
Odată ajunse în
Franța
, inculpații s-au ocupat de cazarea părților
vătămate, după care le-au obligat să se prostitueze contra unor sume de bani,
amenințându-le și lovindu-le, astfel cum rezultă din declarațiile celor două.
În acest sens, este
semnificativă declarația părții vătămate A.M., care a susținut că a practicat
„prostituția la stradă”, pentru C.V. și D.G., timp de aproximativ două
săptămâni, perioadă în care a obținut suma de 3.000
euro
.
Aceeași parte vătămată a precizat că nu avea voie să oprească din banii
obținuți din practicarea prostituției, inculpatul D.G. amenințând-o că o va
omorî dacă o va prinde procedând astfel.
De asemenea, partea
vătămată O.A. a susținut, în declarațiile date, că a fost bătută, amenințată de
către inculpații C.V. și D.G. și obligată să practice „prostituția la stradă”,
timp de aproape 3 săptămâni, perioadă în care actele originale de identitate,
inclusiv pașaportul său, s-au aflat la cei doi inculpați, asupra lui O.A.
rămânând doar o fotocopie a pașaportului.
În declarațiile date,
ambele părți vătămate au susținut că nu au avut posibilitatea să refuze
practicarea prostituției, în condițiile în care nu aveau bani, nu cunoșteau
limba și, în același timp, erau amenințate cu moartea de către inculpați, în
cazul în care aveau de gând să fugă.
Împrejurările de fapt
stabilite prin declarațiile celor două părți vătămate se coroborează pe deplin
cu aspectele susținute de martora O.I., care, prin intermediul mamei sale, a
aflat că O.A. se află
Strasbourg
și că este
sechestrată acolo,
neputând
să plece.
Mai mult, această
martoră a declarat că cei doi inculpați supravegheau activitatea fetelor care
practicau „prostituția la stradă”, iar după ce a revenit în țară, partea
vătămată O.A. i-a spus că a fost sechestrată în
Franța
(la
Strasbourg
), de către cei doi inculpați, care o
băteau pentru a practica, în folosul lor, prostituția.
Referitor la persoana
vătămată Ș.V., din același probatoriu a rezultat că aceasta, în toamna anului
2004, sub presiunea unor probleme de familie, a dorit să plece în străinătate,
sens în care a discutat cu inculpata C.V. despre această posibilitate,
inculpata promițându-i că o va ajuta în vederea obținerii unui loc de muncă.
Pentru aceasta,
inculpata C.V. i-a achitat banii necesari pentru obținerea pașaportului și
pentru transportul până în
Franța
unde, după ce a
ajuns, Ș.V. a lucrat o perioada scurtă de timp într-un restaurant, după care
inculpata i-a propus să practice prostituția, în folosul ei.
Invocând unele
probleme de sănătate, persoana vătămată a refuzat propunerea făcută,
împrejurare în care inculpata C.V. i-a sugerat să meargă cu ea în diverse
magazine, pentru a sustrage bunuri, pe care, ulterior, inculpata le-a vândut,
iar din sumele rezultate Ș.V. a primit o infimă parte.
În fața primei
instanțe, Ș.V. a declarat că nu înțelege să participe în proces ca parte
vătămată și că nu se constituie parte civilă, declarațiile acesteia fiind
valorificate în calitate de martor, astfel cum stabilesc dispozițiile
art
. 82 C.
proc
.
pen
.
Situația de fapt mai
sus prezentată se coroborează și cu elementele de fapt stabilite prin hotărârea
Tribunalului de Înaltă Instanță din
Strasbourg
, din
16 octombrie 2007, prin care cei doi inculpați au fost condamnați pentru
același gen de fapte, respectiv infracțiunea de proxenetism agravat, cu victimă
minoră între 15 și 18 ani, precum și pentru infracțiunile de furt agravat, prin
două circumstanțe și de tăinuire de obiecte provenite prin furt, fapte
prevăzute și pedepsite de Codul penal francez, una din victime fiind T.A.
Înalta Curte de
Casație și Justiție constată că cererea formulată de inculpați, de schimbare a
încadrării juridice a faptelor din infracțiunea de trafic de persoane în formă
continuată prevăzută în
art
. 12 alin. (2)
lit
. a) din Legea
nr
. 678/2001,
cu aplicarea
art
. 41 alin. (2) C.
pen
.,
în infracțiunea de proxenetism prevăzută în
art
. 329
alin. (1) și (2) C.
pen
., este
nefondată
.
Astfel, recrutarea,
transportarea, transferarea unei persoane, între altele, prin înșelăciune, cu
promisiunea de a o duce în străinătate, pentru a munci în condiții avantajoase,
dar în realitate pentru a o constrânge la practicarea prostituției, în scopul
exploatării ei de către inculpat, constituie modalități alternative prin care
se săvârșește infracțiunea de trafic de persoane prevăzută în
art
. 12 din Legea
nr
. 678/2001,
iar nu cea de proxenetism prevăzută în
art
. 329 C.
pen
.
Pentru existența
infracțiunii de proxenetism prevăzută în
art
. 329
alin. (1) și (2) C.
pen
., este necesar ca recrutarea
sau traficul de persoane să se facă în vederea practicării prostituției de
bunăvoie de către acele persoane, și nu prin inducerea în eroare ori
constrângerea acestora.
Ca atare, elementul
care face diferențierea între cele două infracțiuni este - în cazul
proxenetismului -
neexercitarea
de acte de
constrângere asupra victimei sau nesupunerea ei la presiuni, în vederea
practicării prostituției.
Or, din actele
dosarului a rezultat că activitatea desfășurată de cei doi inculpați, vizând
atât părțile vătămate A.M. și O.A., cât și persoana vătămată Ș.V., constând în
recrutarea și transportarea acestora în
Franța
, prin
înșelăciune, sub promisiunea obținerii unor locuri de muncă, unde le-au cazat
și, apoi, prin amenințări și violențe și profitând de imposibilitatea acestora
de a se exprima liber, le-au constrâns să practice prostituția și să participe
la săvârșirea unor furturi, în scopul de a obține, pentru ei, foloase,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în
formă continuată, prevăzută în
art
. 12 alin. (2)
lit
. a) din Legea
nr
. 678/2001,
cu aplicarea
art
. 41 alin. (2) C.
pen
.
Cât privește actele
materiale de executare reținute în sarcina celor doi inculpați, în raport cu
partea vătămată T.A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod
corect, instanța de apel a apreciat că în cauză operează cazul de stingere a
acțiunii penale, prevăzut în
art
. 10 alin. (1)
lit
. j) C.
proc
.
pen
., existând autoritate de lucru judecat, întrucât, chiar
sub o încadrare juridică diferită, cu privire la inculpați s-a pronunțat o
hotărâre penală definitivă, respectiv sentința Tribunalului de Înaltă
Instanță din
Strasbourg
, adoptată la 16
octombrie 2007, prin care aceștia au fost condamnați definitiv, între altele,
pentru fapta săvârșită împotriva victimei T.A., infracțiune care face obiectul
prezentei cauze, astfel cum rezultă din actul de sesizare a instanței.
Cu alte cuvinte,
existând identitate de persoane și identitate de obiect, chiar dacă instanța
franceză a dat activității inculpaților o altă încadrare juridică, operează
cauza de stingere a acțiunii penale prevăzută în
art
.
10 alin. (1)
lit
. j) C.
proc
.
pen
., fiind suficient să se constate această cauză,
prin considerentele deciziei de față, referitor la actul de executare privind-o
pe victima T.A.
Mai mult, această
soluție se desprinde și din precizarea hotărârii Camerei de anchetă a Curții de
Apel din
Metz
, din 4 noiembrie 2007, prin care a fost
admisă cererea de predare a persoanei solicitate, respectiv a inculpatului
D.G., formulată de statul român, prin mandatul european de arestare emis la 25
mai 2007 de Tribunalul
Olt
, din care rezultă că
predarea se face numai „pentru urmărirea faptelor calificate de trafic de
persoane, în ce privește traficul de persoane comis față de numitele Ș.V., A.M.
și O.A.”, predare care este însă refuzată în ce privește „urmărirea pentru
faptele de trafic de persoane comise față de T.A.”, inculpatul fiind deja
condamnat de justiția franceză pentru acestea.
Cât privește
recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii penale străine, respectiv a
sentinței din 16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul de Înaltă Instanță
din
Strasbourg
, definitivă pentru ambii inculpați,
Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că cererile celor doi inculpați
recurenți, făcute în aplicarea dispozițiilor
art
. 116
și urm. din Legea
nr
. 302/2004, modificată și
completată, nu pot fi primite.
Recunoașterea
hotărârii penale străine va trebui făcută pe cale principală, în condițiile
stabilite de
art
. 118 din lege, de instanța sesizată
în acest scop de către condamnați, pentru următoarele argumente:
- mai întâi, din
actele de la dosar, respectiv din hotărârea Camerei de anchetă a Curții de Apel
din
Metz
, din 4 noiembrie 2007, rezultă că inculpatul
D.G. a fost predat doar „temporar” statului român, pentru a fi judecat cu
privire la infracțiunile ce fac obiectul cauzei de față și că acesta nu a
consimțit la predare și nici nu a fost de acord să execute o eventuală pedeapsă
în România;
- ambii inculpați sunt
urmăriți și în alte cauze pe teritoriul
Franței
,
astfel că există posibilitatea ca pedepsele ce le-au fost aplicate prin
hotărârea penală străină să fie modificate;
- la data punerii în
executare, de către autoritățile judiciare franceze, a mandatelor europene de
arestare emise de Tribunalul
Olt
, cei doi inculpați
se aflau în executarea pedepselor aplicate prin hotărârea penală străină. Cu
această ocazie, statul francez nu a renunțat la executarea, pe teritoriul
acestuia, a pedepselor primite de inculpați prin hotărârea de condamnare
străină;
- această hotărâre
trebuia certificată și tradusă în limba română. Or, la dosar, deși este depusă
o hotărâre judecătorească, aceasta nu poartă mențiunea că este definitivă
(această împrejurare se desprinde doar din considerente) și nu este certificată
de autoritățile franceze, mai mult, trebuia să fie însoțită de forme de
executare pentru ambii inculpați;
- restul de pedeapsă,
rămas
neexecutat
din pedepsele aplicate inculpaților
de instanța străină, nu este bine determinat, pentru ca, în condițiile
recunoașterii pe cale incidentală, instanța română sesizată cu cererea să poată
substitui acestui rest o pedeapsă corespunzătoare, potrivit legii penale
române;
- în fine, dacă s-ar
aprecia ca fiind îndeplinite condițiile de recunoaștere la care face referire
art
. 116 din Legea
nr
. 302/2004,
instanța ar trebui ca, după desfășurarea procedurii prevăzute de
art
. 117 alin. (4), să stabilească, în final, o pedeapsă
rezultantă și să dispună ca aceasta să se execute potrivit legii române. Or,
din actele dosarului rezultă că inculpatul D.G. a fost predat temporar, iar
autoritățile judiciare franceze, repetat, au solicitat reîntoarcerea lui,
pentru executarea pedepsei începută în
Franța
.
Așadar, după
executarea acestei din urmă pedepse, inculpatul D.G., în aplicarea dispozițiilor
art
. 118 din Legea
nr
.
302/2004, pe cale principală, va putea solicita recunoașterea hotărârii penale
străine, același raționament fiind incident și în cazul inculpatei C.V.
Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție a
respins, ca
nefondate
, recursurile declarate de
inculpații D.G. și C.V. împotriva deciziei
nr
. 169
din 15 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu
minori și de familie.