ÎCCJ, decizie (scj.ro #83783)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83783) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Trafic

de minori. Elemente constitutive

Cuprins pe materii:

Drept

penal. Partea specială. Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Trafic de

persoane. Trafic de minori

Indice alfabetic:

Drept penal

-

trafic

de minori

Legea

nr. 678/2001,

art. 2 pct. 2 lit. e),

art. 12 alin. (1) și (2)

lit. a),

art. 13

alin. (1), (2) și (3)

Recrutarea,

transportarea și găzduirea unei persoane minore, prin amenințare, violență și

înșelăciune, de către două sau mai multe persoane împreună, în scopul

exploatării persoanei minore, victima fiind obligată să cerșească, să spele

parbrize ale autoturismelor aflate în trafic și să săvârșească infracțiuni de

furt din magazine, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

trafic de minori prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) și (3) raportat la art. 12

alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, fiind îndeplinite și

condițiile art. 2 pct. 2 lit. e) din Legea nr. 678/2001 privind efectuarea unor

activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

I.C.C.J., Secția penală,

decizia nr. 2248 din 26 iunie 2012

Prin sentința nr. 154 din 14 noiembrie 2011 pronunțată de

Tribunalul Buzău, Secția penală, în baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) raportat

art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen.

și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.G. la

pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de trafic de

persoane minore.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), teza a doua și lit. b) C.

pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce urmează a fi executată după executarea

pedepsei principale.

Totodată, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a

interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), teza a doua și

lit. b) C. pen., pedeapsă ce se execută, în conformitate cu art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

Prin aceeași sentință, în baza art. 13 alin. (1), (2) și (3)

raportat art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2)

C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.F.

la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de persoane

minore.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), teza a doua și lit. b) C.

pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce urmează a fi executată după executarea

pedepsei principale.

Totodată, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a

interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), teza a doua și

lit. b) C. pen., pedeapsă ce se execută, în conformitate cu art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

Din analiza mijloacelor de probă administrate pe parcursul

urmăririi penale și al cercetării judecătorești, tribunalul a reținut

următoarea situație de fapt:

Inculpatul N.F. și partea vătămată M.S., în vârstă de 17 ani,

s-au logodit conform tradiției etniei rrome în luna martie 2010. Cei doi s-au

cunoscut prin intermediul martorului G.I., unchiul părții vătămate, iar pentru

încheierea acestei logodne familia inculpatului a plătit suma de 7.500 de euro.

După petrecerea de logodnă, cei doi tineri au stat o perioadă în

domiciliul părinților inculpatului N.F., în localitatea R. Împreună cu familia

inculpatului N.F., tinerii au hotărât să plece în Spania pentru a presta

diferite activități, printre care și culesul fructelor și legumelor, aspect ce

a fost adus la cunoștință și părinților minorei, care au făcut demersuri pentru

eliberarea unei cărți de identitate pentru partea vătămată. La scurt timp după

eliberarea cărții de identitate, în luna mai 2010, partea vătămată M.S. a

plecat în Spania împreună cu inculpatul N.F., părinții acestuia, inculpatul

I.G. și martora I.D. și sora inculpatului, martora I.I. Persoanele menționate

s-au stabilit în zona localității Cordoba, la intrarea în oraș, pe un câmp

situat la aproximativ 200 de metri de hotelurile O. și C., în apropierea unei

stații de distribuție a carburanților. În zona respectivă, reține tribunalul,

erau amplasate mai multe barăci din lemn amenajate provizoriu pentru locuit

unde locuiau și alți membri ai familiei inculpatului I.G., soția acestuia, I.D.

și fiicele acestora cu concubinii lor, respectiv I.L., I.I., I.F., I.S. și

martorii A.N., G.I. și P.A.

Inculpatul I.G. i-a cerut părții vătămate minore, a doua zi după

instalarea în barăcile improvizate, să meargă pe o arteră de circulație din

apropiere, într-un sens giratoriu cu fântână arteziană, pentru a apela la mila

publicului și a solicita bani. Partea vătămată urma să fie însoțită de către

martora I.L. care era familiarizată cu această activitate.

Partea vătămată a refuzat să efectueze această activitate,

invocând faptul că nu a existat o discuție în legătură cu practicarea

cerșetoriei la plecarea din România. Inculpatul N.F. a avertizat-o pe minoră că

nu este bine să se împotrivească voinței tatălui său.

Partea vătămată s-a deplasat împreună cu martora I.L. în zona

sensului giratoriu, menționată anterior, unde a apelat la mila publicului,

cerșind ori spălând parbrizele autoturismelor aflate în trafic, activități în

urma cărora obținea zilnic aproximativ 10 euro.

Inculpatul I.G. i-a reproșat părții vătămate că nu realizează

suficienți bani și i-a solicitat să se inițieze în practicarea furturilor din

magazine. Partea vătămată s-a opus acestei solicitări, motiv pentru care a fost

lovită cu palma peste față de către inculpații I.G. și N.F. Ulterior,

inculpatul N.F. a dus-o pe minoră într-o baracă unde i-a aplicat mai multe

lovituri peste tot corpul cu un cablu prevăzut la extremități cu dispozitive de

racordare tip ștecăr. Inculpatul i-a solicitat părții vătămate să nu se

împotrivească voinței tatălui său, afirmând că, în caz contrar, „o va bate până

o va omorî.”

Partea vătămată a mers împreună cu martora I.F. într-un magazin

tip „mercadona” situat în fața hotelului O., de unde au sustras, în data de 20

august 2010, câte un recipient ce conținea 5 litri de ulei de măsline, pe care

l-au introdus în sacoșele de sub fuste, special confecționate pentru a nu fi

detectate de dispozitivele tip alarmă din magazin. Partea vătămată și martora

au fost surprinse în zona casei de marcat de către supraveghetorul unității.

Prin sentința nr. 262 din 24 august 2010, pronunțată de către Judecătoria de

instrucție nr. 3 din Cordoba, au fost condamnate la pedeapsa pecuniară de 2

euro pe zi timp de o lună.

Partea vătămată a fost bătută de către inculpatul I.G. atunci

când a fost prinsă furând, acesta reproșându-i că „nu este bună de nimic”, „nu

știe să facă bani” și i-a cerut ca a doua zi să meargă la cerșit și spălat

parbrize.

Datorită actelor de violență exercitate asupra sa, partea

vătămată a mers împreună cu unele dintre fiicele inculpatului I.G. sau cu

martora G.I. pe artere stradale din apropierea zonei în care locuia, cerșind

ori spălând parbrizele autoturismelor care opreau la intersecțiile

semaforizate. Din această activitate, pe care partea vătămată a practicat-o

timp de 3 luni, obținea zilnic sume de bani ce nu depășeau 10 euro. Banii

obținuți de către partea vătămată erau dați seara inculpatului I.G. care era

nemulțumit de faptul că sunt prea puțini.

În toamna anului 2010 inculpatul N.F. și părinții acestuia s-au

întors în România, fără să o aducă cu ei pe partea vătămată M.S., care a rămas

în grija celorlalți membri ai familiei. Profitând de faptul că nu mai era

supravegheată de către cei doi inculpați, partea vătămată a telefonat membrilor

familiei sale solicitându-le să o aducă în tară. În aceste condiții, mama

părții vătămate, martora C.I., s-a deplasat în Spania, împreună cu fiul său

M.E. Pentru a obține consimțământul membrilor familiei I. de a pleca împreună

cu partea vătămată în România, martora C.I. a invocat faptul că minora trebuie

să meargă la un control medical în țară, iar la refuzul acestora a amenințat că

va informa autoritățile spaniole. Partea vătămată împreună cu mama și fratele

său au fost transportate la autogara din Madrid cu autoturismul condus de către

martorul F.I. Pe drum, partea vătămată le-a relatat celor prezenți în mașină că

a fost obligată să cerșească, să spele parbrize și să fure, fiind lovită de

către cei doi inculpați și de alți membri ai familiei.

Vinovăția inculpaților a fost reținută pe baza următoarelor

mijloace de probă: declarațiile părții vătămate, ale martorilor C.I., A.P. și

M.E., părinții și respectiv fratele părții vătămate, date în cursul urmăririi

penale, coroborate cu declarațiile martorilor F.V., F.I., F.A., B.D. și I.C.,

mențiunile din certificatul medico-legal eliberat părții vătămate și raportul

de expertiză medico-legală efectuat în faza de cercetare judecătorească.

Curtea de Apel Ploiești, Secția penală

și

pentru cauze cu minori și de familie, analizând sentința atacată, actele și

lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și sub toate aspectele,

conform art. 371 alin. (1) și (2) C. proc. pen., prin decizia nr. 61 din 10

aprilie 2012, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații I.G. și

N.F. împotriva sentinței penale nr. 154 din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul

Buzău.

Împotriva deciziei nr. 61 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești, Secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat inculpații

I.G. și N.F.

În cauză au fost invocate, între altele, cazurile de casare

prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și pct. 18 C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin.

(1) pct. 12 C. proc. pen., nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale unei

infracțiuni, cazul de casare este nefondat.

Astfel, conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001,

constituie infracțiunea de trafic de persoane minore recrutarea, transportarea,

găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia.

Alin. (2) al aceluiași articol prevede o variantă agravată a

faptei de la alin. (1), în cazul în care a fost săvârșită prin amenințare,

violență sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune,

abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori

de a-și exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de

bani sau alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are

autoritate asupra minorului.

În acord cu instanța de fond și cea de apel, instanța de recurs

constată că inculpații I.G. și N.F. au comis, dintre acțiunile prevăzute ca

modalități alternative ale infracțiunii de trafic de persoane minore, acțiuni

specifice recrutării, transportării și găzduirii părții vătămate.

Victima a fost adusă în Spania prin promisiuni false cu privire

la efectuarea unor activități de recoltare a fructelor și legumelor.

Transportul a fost asigurat de către inculpați, care au folosit pentru

deplasarea în Spania o mașină aparținând familiei inculpatului I.G.

Acordul părții vătămate și al părinților acesteia de a pleca în

Spania a fost determinat de inducerea în eroare de către inculpați, prin

promisiune falsă că vor putea obține venituri importante din activitățile

menționate anterior.

Partea vătămată a aflat în Spania că urmează să meargă împreună

cu alți membri ai familiei să cerșească ori să spele parbrizele mașinilor

într-o intersecție, situație cu care nu a fost de acord.

Elementul material al infracțiunii de trafic de persoane minore,

prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, s-a realizat

prin mai multe acțiuni prevăzute ca modalități alternative în norma

incriminatoare, respectiv recrutarea, transportarea și găzduirea victimei prin

inducere în eroare, amenințare și violență.

Acțiunile inculpaților, astfel cum au fost descrise de instanța

de fond și cea de apel, au fost realizate în scopul exploatării părții vătămate

prin obligarea la efectuarea de activități (spălatul de parbrize) și fapte

ilicite (cerșit, furat) în folosul inculpaților. De asemenea, s-a reținut că,

din activitățile prestate, parte vătămată a obținut sume modice zilnic, care

erau predate inculpatului I.G., în total suma de 750 de euro.

Inculpații au realizat fiecare în parte acțiuni de coautorat

care întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane

minore în modalitatea recrutării, transportării și găzduirii prin înșelăciune,

violență și amenințare, în scopul exploatării, faptă prevăzută în art. 13 alin.

(1), (2) și (3) raportat la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În acord cu instanța de fond și cea de apel, în recurs se

apreciază că sunt îndeplinite și condițiile art. 2 pct. 2 lit. e) din Legea nr.

678/2001 privind efectuarea unor activități prin care se încalcă drepturi și

libertăți fundamentale ale omului, partea vătămată fiind obligată să cerșească,

să spele parbrize și să fure din magazine pentru a realiza sumele de bani ce

erau pretinse de către inculpatul I.G.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin.

(1) pct. 18 C. proc. pen., s-a comis o gravă eroare de fapt având drept

consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, cazul de casare

este nefondat.

Prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor

administrate în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate

aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act ar demonstra

existența unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă

rezultă contrariul. O eroare gravă de fapt trebuie să decurgă din probele

administrate care se află la dosar și faptele reținute de instanța de fond, și

nu dintr-o omisiune în administrarea unei probe concludente și utile.

Recurenții invocă în cadrul acestui caz de casare lipsa de rol

activ a instanțelor și modul în care probele au fost coroborate.

Instanța de recurs apreciază că nu există o stabilire greșită a

situației de fapt, nu au fost ignorate probe și nici nu s-a acordat încredere

excesivă unor probe.

În acord cu instanța de fond și cea de apel, instanța de recurs,

astfel cum a precizat anterior în cadrul analizei cazului de casare prevăzut în

art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., constată că inculpații I.G. și N.F. au comis, dintre acțiunile prevăzute ca modalități alternative

ale infracțiunii de trafic de persoane minore, acțiuni specifice recrutării,

transportării și găzduirii părții vătămate. Partea vătămată a aflat în Spania

că urmează să meargă împreună cu alți membri ai familiei să cerșească ori să

spele parbrizele mașinilor într-o intersecție, situație cu care nu a fost de

acord.

Victima a fost atrasă prin promisiuni neadevărate cu privire la

recoltarea fructelor și legumelor în Spania, fiind ulterior constrânsă să se

supună voinței inculpaților I.G. și N.F., practicând cerșetoria, furtul din

magazine și spălatul parbrizelor autoturismelor care opreau în intersecții,

constrângere exercitată prin amenințare și violență.

Constrângerea exercitată asupra părții vătămate rezultă din

faptul că partea vătămată nu avea asupra sa actul de identitate și certificatul

de naștere pe care i le ceruse martora I.D. înainte de plecarea din România,

neputând să se descurce într-o țară străină. Astfel cum reține instanța de

fond, minora, în vârstă de a 17 ani la data plecării din țară, era vulnerabilă

dată fiind vârsta acesteia, lipsa documentelor de identitate, plasarea acesteia

într-o baracă dintr-un loc mărginaș, faptul că nu cunoștea limba spaniolă,

fiind în permanență împreună cu membrii familiei inculpaților care îi erau

ostili.

Partea vătămată a refuzat la început să practice activitățile

care i se impuneau și a declarat că inculpatul I.G. i-a interzis să mai ia

legătura cu părinții pentru a nu le spune ceea ce se întâmplă, obligând-o să nu

mai plece din zona barăcilor fără a fi însoțită de un membru al familiei.

Partea vătămată a fost amenințată de către inculpatul I.G. care

i-a precizat că o va omorî în cazul în care le va spune părinților ce face în

Spania. Partea vătămată era însoțită, atunci când vorbea la telefon cu părinții

săi, de către inculpatul N.F. ori surorile acestuia care o amenințau să nu

spună ce activități desfășoară în Spania. Faptul că minora nu era lăsată să

vorbească la telefon cu membrii familiei sale din România este confirmat de

către martora C.I., care a susținut că a vorbit de foarte puține ori la telefon

cu fiica sa în perioada mai-septembrie 2010. Conform declarației martorei C.I.,

partea vătămată nu și-a sunat părinții aproximativ o lună și jumătate de la

plecarea din țară. Aceeași martoră susține că au fost nevoiți să afle numărul

de telefon al inculpatului N.F. prin intermediul surorii sale, C.A. Declarația

martorei se coroborează că cele afirmate de către martorul A.P., tatăl părții

vătămate, care a susținut că nu a putut să ia legătura telefonic cu fiica în

Spania, că timp de aproximativ o lună după plecarea din România minora nu a dat

telefon, iar în momentul în care vorbea cu aceasta i se părea că are vocea

schimbată.

Violențele exercitate de inculpați au fost corect reținute de

instanța de fond și cea de apel. Partea vătămată a relatat în declarația dată

la urmărirea penală cum a fost lovită de către inculpații I.G. și N.F. pentru

că a refuzat inițial să fure diferite produse din magazine; i s-a solicitat să

meargă la furat la aproximativ o săptămână de la sosirea în Spania; a mai

susținut partea vătămată că a fost lovită cu un briceag în ambele picioare de

către inculpatul I.G.

Actele de violență exercitate de către inculpatul I.G. erau

urmate de bătăi aplicate de către N.F., în prezența celorlalți membri ai

familiei.

Constrângerile la care era supusă partea vătămată sunt probate

și de faptul că aceasta a declarat că nu putea să plece din Spania pentru că

era mereu supravegheată, iar ulterior, atunci când martora C.I. s-a deplasat în

Spania pentru a-și aduce fiica în România, inculpații au încercat să le

împiedice să plece, martora fiind nevoită să amenințe că va anunța autoritățile

spaniole.

În mod corect instanța de fond și cea de apel au apreciat că

probele conduc la reținerea vinovăției inculpaților, reținând în mod corect

situația de fapt ce a determinat condamnarea recurenților.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații I.G. și N.F. împotriva deciziei

nr. 61 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.