ÎCCJ, decizie (scj.ro #83783)

Trafic de minori. Elemente constitutive Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Trafic de persoane.

Trafic de minori Indice alfabetic: Drept penal - trafic de minori Legea nr. 678/2001, art. 2 pct. 2 lit. e), art. 12 alin. (1) și (2) lit. a), art. 13 alin. (1), (2) și (3) Recrutarea, transportarea și găzduirea unei persoane minore, prin amenințare, violență și înșelăciune, de către două sau mai multe persoane împreună, în scopul exploatării persoanei minore, victima fiind obligată să cerșească, să spele parbrize ale autoturismelor aflate în trafic și să săvârșească infracțiuni de furt din magazine, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) și (3) raportat la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, fiind îndeplinite și condițiile art. 2 pct. 2 lit. e) din Legea nr. 678/2001 privind efectuarea unor activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2248 din 26 iunie 2012 Prin sentința nr. 154 din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Buzău, Secția penală, în baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) raportat art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.G. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de trafic de persoane minore. S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), teza a doua și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce urmează a fi executată după executarea pedepsei principale.

Totodată, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), teza a doua și lit. b) C. pen., pedeapsă ce se execută, în conformitate cu art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei principale. Prin aceeași sentință, în baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) raportat art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de persoane minore. S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), teza a doua și lit. b) C. pen.

pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce urmează a fi executată după executarea pedepsei principale. Totodată, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), teza a doua și lit. b) C. pen., pedeapsă ce se execută, în conformitate cu art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei principale. Din analiza mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul N.F. și partea vătămată M.S., în vârstă de 17 ani, s-au logodit conform tradiției etniei rrome în luna martie 2010. Cei doi s-au cunoscut prin intermediul martorului G.I., unchiul părții vătămate, iar pentru încheierea acestei logodne familia inculpatului a plătit suma de 7.500 de euro.

După petrecerea de logodnă, cei doi tineri au stat o perioadă în domiciliul părinților inculpatului N.F., în localitatea R. Împreună cu familia inculpatului N.F., tinerii au hotărât să plece în Spania pentru a presta diferite activități, printre care și culesul fructelor și legumelor, aspect ce a fost adus la cunoștință și părinților minorei, care au făcut demersuri pentru eliberarea unei cărți de identitate pentru partea vătămată. La scurt timp după eliberarea cărții de identitate, în luna mai 2010, partea vătămată M.S. a plecat în Spania împreună cu inculpatul N.F., părinții acestuia, inculpatul I.G. și martora I.D. și sora inculpatului, martora I.I. Persoanele menționate s-au stabilit în zona localității Cordoba, la intrarea în oraș, pe un câmp situat la aproximativ 200 de metri de hotelurile O. și C., în apropierea unei stații de distribuție a carburanților.

În zona respectivă, reține tribunalul, erau amplasate mai multe barăci din lemn amenajate provizoriu pentru locuit unde locuiau și alți membri ai familiei inculpatului I.G., soția acestuia, I.D. și fiicele acestora cu concubinii lor, respectiv I.L., I.I., I.F., I.S. și martorii A.N., G.I. și P.A. Inculpatul I.G. i-a cerut părții vătămate minore, a doua zi după instalarea în barăcile improvizate, să meargă pe o arteră de circulație din apropiere, într-un sens giratoriu cu fântână arteziană, pentru a apela la mila publicului și a solicita bani. Partea vătămată urma să fie însoțită de către martora I.L. care era familiarizată cu această activitate. Partea vătămată a refuzat să efectueze această activitate, invocând faptul că nu a existat o discuție în legătură cu practicarea cerșetoriei la plecarea din România.

Inculpatul N.F. a avertizat-o pe minoră că nu este bine să se împotrivească voinței tatălui său. Partea vătămată s-a deplasat împreună cu martora I.L. în zona sensului giratoriu, menționată anterior, unde a apelat la mila publicului, cerșind ori spălând parbrizele autoturismelor aflate în trafic, activități în urma cărora obținea zilnic aproximativ 10 euro. Inculpatul I.G. i-a reproșat părții vătămate că nu realizează suficienți bani și i-a solicitat să se inițieze în practicarea furturilor din magazine. Partea vătămată s-a opus acestei solicitări, motiv pentru care a fost lovită cu palma peste față de către inculpații I.G. și N.F. Ulterior, inculpatul N.F. a dus-o pe minoră într-o baracă unde i-a aplicat mai multe lovituri peste tot corpul cu un cablu prevăzut la extremități cu dispozitive de racordare tip ștecăr.

Inculpatul i-a solicitat părții vătămate să nu se împotrivească voinței tatălui său, afirmând că, în caz contrar, „o va bate până o va omorî.” Partea vătămată a mers împreună cu martora I.F. într-un magazin tip „mercadona” situat în fața hotelului O., de unde au sustras, în data de 20 august 2010, câte un recipient ce conținea 5 litri de ulei de măsline, pe care l-au introdus în sacoșele de sub fuste, special confecționate pentru a nu fi detectate de dispozitivele tip alarmă din magazin. Partea vătămată și martora au fost surprinse în zona casei de marcat de către supraveghetorul unității. Prin sentința nr. 262 din 24 august 2010, pronunțată de către Judecătoria de instrucție nr. 3 din Cordoba, au fost condamnate la pedeapsa pecuniară de 2 euro pe zi timp de o lună.

Partea vătămată a fost bătută de către inculpatul I.G. atunci când a fost prinsă furând, acesta reproșându-i că „nu este bună de nimic”, „nu știe să facă bani” și i-a cerut ca a doua zi să meargă la cerșit și spălat parbrize. Datorită actelor de violență exercitate asupra sa, partea vătămată a mers împreună cu unele dintre fiicele inculpatului I.G. sau cu martora G.I. pe artere stradale din apropierea zonei în care locuia, cerșind ori spălând parbrizele autoturismelor care opreau la intersecțiile semaforizate. Din această activitate, pe care partea vătămată a practicat-o timp de 3 luni, obținea zilnic sume de bani ce nu depășeau 10 euro. Banii obținuți de către partea vătămată erau dați seara inculpatului I.G.

care era nemulțumit de faptul că sunt prea puțini. În toamna anului 2010 inculpatul N.F. și părinții acestuia s-au întors în România, fără să o aducă cu ei pe partea vătămată M.S., care a rămas în grija celorlalți membri ai familiei. Profitând de faptul că nu mai era supravegheată de către cei doi inculpați, partea vătămată a telefonat membrilor familiei sale solicitându-le să o aducă în tară. În aceste condiții, mama părții vătămate, martora C.I., s-a deplasat în Spania, împreună cu fiul său M.E. Pentru a obține consimțământul membrilor familiei I. de a pleca împreună cu partea vătămată în România, martora C.I. a invocat faptul că minora trebuie să meargă la un control medical în țară, iar la refuzul acestora a amenințat că va informa autoritățile spaniole.

Partea vătămată împreună cu mama și fratele său au fost transportate la autogara din Madrid cu autoturismul condus de către martorul F.I. Pe drum, partea vătămată le-a relatat celor prezenți în mașină că a fost obligată să cerșească, să spele parbrize și să fure, fiind lovită de către cei doi inculpați și de alți membri ai familiei. Vinovăția inculpaților a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: declarațiile părții vătămate, ale martorilor C.I., A.P. și M.E., părinții și respectiv fratele părții vătămate, date în cursul urmăririi penale, coroborate cu declarațiile martorilor F.V., F.I., F.A., B.D. și I.C., mențiunile din certificatul medico-legal eliberat părții vătămate și raportul de expertiză medico-legală efectuat în faza de cercetare judecătorească.

Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, analizând sentința atacată, actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și sub toate aspectele, conform art. 371 alin. (1) și (2) C. proc. pen., prin decizia nr. 61 din 10 aprilie 2012, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații I.G. și N.F. împotriva sentinței penale nr. 154 din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Buzău. Împotriva deciziei nr. 61 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat inculpații I.G. și N.F. În cauză au fost invocate, între altele, cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 12 și pct. 18 C. proc.

pen. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale unei infracțiuni, cazul de casare este nefondat. Astfel, conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracțiunea de trafic de persoane minore recrutarea, transportarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia. Alin. (2) al aceluiași articol prevede o variantă agravată a faptei de la alin. (1), în cazul în care a fost săvârșită prin amenințare, violență sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-și exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra minorului.

În acord cu instanța de fond și cea de apel, instanța de recurs constată că inculpații I.G. și N.F. au comis, dintre acțiunile prevăzute ca modalități alternative ale infracțiunii de trafic de persoane minore, acțiuni specifice recrutării, transportării și găzduirii părții vătămate. Victima a fost adusă în Spania prin promisiuni false cu privire la efectuarea unor activități de recoltare a fructelor și legumelor. Transportul a fost asigurat de către inculpați, care au folosit pentru deplasarea în Spania o mașină aparținând familiei inculpatului I.G. Acordul părții vătămate și al părinților acesteia de a pleca în Spania a fost determinat de inducerea în eroare de către inculpați, prin promisiune falsă că vor putea obține venituri importante din activitățile menționate anterior.

Partea vătămată a aflat în Spania că urmează să meargă împreună cu alți membri ai familiei să cerșească ori să spele parbrizele mașinilor într-o intersecție, situație cu care nu a fost de acord. Elementul material al infracțiunii de trafic de persoane minore, prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, s-a realizat prin mai multe acțiuni prevăzute ca modalități alternative în norma incriminatoare, respectiv recrutarea, transportarea și găzduirea victimei prin inducere în eroare, amenințare și violență. Acțiunile inculpaților, astfel cum au fost descrise de instanța de fond și cea de apel, au fost realizate în scopul exploatării părții vătămate prin obligarea la efectuarea de activități (spălatul de parbrize) și fapte ilicite (cerșit, furat) în folosul inculpaților.

De asemenea, s-a reținut că, din activitățile prestate, parte vătămată a obținut sume modice zilnic, care erau predate inculpatului I.G., în total suma de 750 de euro. Inculpații au realizat fiecare în parte acțiuni de coautorat care întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane minore în modalitatea recrutării, transportării și găzduirii prin înșelăciune, violență și amenințare, în scopul exploatării, faptă prevăzută în art. 13 alin. (1), (2) și (3) raportat la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În acord cu instanța de fond și cea de apel, în recurs se apreciază că sunt îndeplinite și condițiile art. 2 pct. 2 lit. e) din Legea nr. 678/2001 privind efectuarea unor activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului, partea vătămată fiind obligată să cerșească, să spele parbrize și să fure din magazine pentru a realiza sumele de bani ce erau pretinse de către inculpatul I.G. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, cazul de casare este nefondat. Prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act ar demonstra existența unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă rezultă contrariul.

O eroare gravă de fapt trebuie să decurgă din probele administrate care se află la dosar și faptele reținute de instanța de fond, și nu dintr-o omisiune în administrarea unei probe concludente și utile. Recurenții invocă în cadrul acestui caz de casare lipsa de rol activ a instanțelor și modul în care probele au fost coroborate. Instanța de recurs apreciază că nu există o stabilire greșită a situației de fapt, nu au fost ignorate probe și nici nu s-a acordat încredere excesivă unor probe. În acord cu instanța de fond și cea de apel, instanța de recurs, astfel cum a precizat anterior în cadrul analizei cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., constată că inculpații I.G.

și N.F. au comis, dintre acțiunile prevăzute ca modalități alternative ale infracțiunii de trafic de persoane minore, acțiuni specifice recrutării, transportării și găzduirii părții vătămate. Partea vătămată a aflat în Spania că urmează să meargă împreună cu alți membri ai familiei să cerșească ori să spele parbrizele mașinilor într-o intersecție, situație cu care nu a fost de acord. Victima a fost atrasă prin promisiuni neadevărate cu privire la recoltarea fructelor și legumelor în Spania, fiind ulterior constrânsă să se supună voinței inculpaților I.G. și N.F., practicând cerșetoria, furtul din magazine și spălatul parbrizelor autoturismelor care opreau în intersecții, constrângere exercitată prin amenințare și violență.

Constrângerea exercitată asupra părții vătămate rezultă din faptul că partea vătămată nu avea asupra sa actul de identitate și certificatul de naștere pe care i le ceruse martora I.D. înainte de plecarea din România, neputând să se descurce într-o țară străină. Astfel cum reține instanța de fond, minora, în vârstă de a 17 ani la data plecării din țară, era vulnerabilă dată fiind vârsta acesteia, lipsa documentelor de identitate, plasarea acesteia într-o baracă dintr-un loc mărginaș, faptul că nu cunoștea limba spaniolă, fiind în permanență împreună cu membrii familiei inculpaților care îi erau ostili. Partea vătămată a refuzat la început să practice activitățile care i se impuneau și a declarat că inculpatul I.G.

i-a interzis să mai ia legătura cu părinții pentru a nu le spune ceea ce se întâmplă, obligând-o să nu mai plece din zona barăcilor fără a fi însoțită de un membru al familiei. Partea vătămată a fost amenințată de către inculpatul I.G. care i-a precizat că o va omorî în cazul în care le va spune părinților ce face în Spania. Partea vătămată era însoțită, atunci când vorbea la telefon cu părinții săi, de către inculpatul N.F. ori surorile acestuia care o amenințau să nu spună ce activități desfășoară în Spania. Faptul că minora nu era lăsată să vorbească la telefon cu membrii familiei sale din România este confirmat de către martora C.I., care a susținut că a vorbit de foarte puține ori la telefon cu fiica sa în perioada mai-septembrie 2010. Conform declarației martorei C.I., partea vătămată nu și-a sunat părinții aproximativ o lună și jumătate de la plecarea din țară.

Aceeași martoră susține că au fost nevoiți să afle numărul de telefon al inculpatului N.F. prin intermediul surorii sale, C.A. Declarația martorei se coroborează că cele afirmate de către martorul A.P., tatăl părții vătămate, care a susținut că nu a putut să ia legătura telefonic cu fiica în Spania, că timp de aproximativ o lună după plecarea din România minora nu a dat telefon, iar în momentul în care vorbea cu aceasta i se părea că are vocea schimbată. Violențele exercitate de inculpați au fost corect reținute de instanța de fond și cea de apel. Partea vătămată a relatat în declarația dată la urmărirea penală cum a fost lovită de către inculpații I.G. și N.F. pentru că a refuzat inițial să fure diferite produse din magazine; i s-a solicitat să meargă la furat la aproximativ o săptămână de la sosirea în Spania; a mai susținut partea vătămată că a fost lovită cu un briceag în ambele picioare de către inculpatul I.G.

Actele de violență exercitate de către inculpatul I.G. erau urmate de bătăi aplicate de către N.F., în prezența celorlalți membri ai familiei. Constrângerile la care era supusă partea vătămată sunt probate și de faptul că aceasta a declarat că nu putea să plece din Spania pentru că era mereu supravegheată, iar ulterior, atunci când martora C.I. s-a deplasat în Spania pentru a-și aduce fiica în România, inculpații au încercat să le împiedice să plece, martora fiind nevoită să amenințe că va anunța autoritățile spaniole. În mod corect instanța de fond și cea de apel au apreciat că probele conduc la reținerea vinovăției inculpaților, reținând în mod corect situația de fapt ce a determinat condamnarea recurenților.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații I.G. și N.F. împotriva deciziei nr. 61 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.