ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2612/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2612/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursului de față, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei,

constată următoarele:

secția penală, prin sentința penală nr. 69 din 20 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul

nr. 3484/89/2011, a respins cererea de schimbare încadrării juridice a

infracțiunii pentru care inculpatul M.V.R. a fost trimis în judecată, din

infracțiunea de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr.

678/2001 în infracțiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (3) C. pen.

Pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr.

678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., a fost

condamnat inculpatul M.V.R., deținut în Penitenciarul Iași, la pedeapsa de 5

ani închisoare.

Pe durata executării pedepsei

i-a interzis inculpatului M.V.R. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului M.V.R.

și, în baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa stabilită durata reținerii

și arestării preventive, de la 08 decembrie 2011 la zi.

A admis în parte acțiunea

civilă formulată de partea vătămată T.L.A. și a obligat pe inculpatul M.V.R. să

îi achite acesteia suma de 25.000 RON cu titlu de daune morale. S-a respins restul

pretențiilor civile până la concurența sumei de 50.000 RON, ca neîntemeiate.

În temeiul art. 169 C.

proc. pen., a restituit inculpatului M.V.R. un hard-disk cu capacitate de 250 GB,

aflat la S.C.C.O. Vaslui din cadrul B.C.C.O. Iași.

A fost obligat inculpatul

la plata sumei de 3.500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150

RON reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu asigurat părții vătămate

T.L.A. s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Instanța a fost sesizată

prin rechizitoriul nr. 69/D/P/2011 din 27 decembrie 2011 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul

Teritorial Iași, consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a și învestit

cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului M.V.R.

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. și ped. de art. 13

alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, constând, în esență, în acea că, în perioada

2010-2011, inculpatul a recrutat victima minoră T.L.A., de 16 ani, transportând-o

și plasând-o în diferite locații din municipiul Bârlad, în scopul exploatării sexuale,

sumele de bani astfel obținute fiind însușite de către inculpat.

Hotărând soluționarea

în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu disp. art. 345 alin.

(2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288-291

C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea

penală și alte probe noi – audiere martori – instanța a examinat și apreciat materialul

probator evocat, conformând existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția

penală a autorului acestora, în care sens a reținut că inculpatul M.V.R. a fost

locuitor al municipiului Bârlad, a avut vârsta de 20 ani, a fost fără ocupație și

nu a fost cunoscut cu antecedente penale.

La sfârșitul anului 2009,

a cunoscut-o pe partea vătămată T.L.A. cu care a inițiat o relație de prietenie

care s-a transformat într-o relație de concubinaj. Partea vătămată a avut la acea

dată vârsta de 16 ani, era elevă în clasa a X-a și avea unele probleme în ceea ce

privește relațiile cu familia.

La scurtă perioadă de

timp când partea vătămată a intrat în anturajul inculpatului, împreună cu acesta

a început să consume plante etnobotanice cu efect halucinogen. Deși a urmat cursurile

unei școli liceale din mun. Bârlad, datorită vieții dezordonate pe care a început

să o aibă, partea vătămată a renunțat la cursuri și determinată de inculpatul M.V.R.

a început să întrețină relații intime cu clienții recrutați de către acesta, personal

sau prin intermediul unor cunoscuți.

Inculpatul M.V.R. a început

să recruteze clienți atât din cercul lui de prieteni, dar și prin intermediul unor

persoane cunoscute de către el, solicitând pentru un raport sexual pe care urmau

să-l aibă aceștia cu partea vătămată între 120-150 RON. Astfel, au fost identificați

martori care au declarat că inculpatul a fost cel care a coordonat întreaga activitate

de prostituție a părții vătămate în sensul că a recrutat clienți dornici să întrețină

relații intime cu partea vătămată T.L.A., a fost cel care a stabilit prețurile,

deținând astfel un control total.

Martorul D.L. a declarat

că l-a cunoscut pe M.V.R. ca fiind un client al barului unde a lucrat și că acesta

i-a propus să caute clienți care să întrețină relații intime cu T.L.A. Această situație

de fapt a fost susținută și de martorii P.A.A., Z.C.T., B.R., I.D., care a confirmat

faptul că inculpatul M.V.R., a fost cel care a căutat clienți atât personal, dar

și prin intermediul lor și care să fi întreținut relații intime cu partea vătămată,

prețurile fiind stabilite de către acesta. Totodată, martorii au relatat că inculpatul

s-a ocupat inclusiv de găsirea locurilor de cazare unde au trebuit să meargă partea

vătămată cu clienții.

Și din conținutul convorbirilor

telefonice obținute în baza autorizațiilor emise de Tribunalul Vaslui, a rezultat

că inculpatul a avut un control total asupra părții vătămate, nu putea ieși din

casă fără voia inculpatului și de fiecare dată când era pusă să întrețină relații

intime cu clienții, a fost transportată personal de către inculpat la diferite locații,

a fost preluată tot de el, iar sumele de bani rezultate în urma practicării prostituției

de către T.L.A. au fost luate de către acesta.

Deoarece partea vătămată

a locuit cu părinții, care nu i-au permis acesteia să iasă în oraș seara târziu,

inculpatul M.V.R. a încercat de mai multe ori să plece de acasă, ceea ce s-a și

întâmplat de câteva ori, scopul urmărit de către inculpat fiind acela de a deține

un control asupra părții vătămate. Prin această modalitate s-a urmărit de către

inculpat ca partea vătămată să poată să meargă cu clienții de câte ori se dorea

și pe care-i găsea inculpatul M.V.R.

De câte ori partea vătămată

T.L.A. a refuzat să întrețină relații intime cu clienții motivat că nu a fost lăsată

de părinți să iasă seara din casă sau era foarte obosită, inculpatul a amenințat-o

și chiar au fost situații când a lovit-o. Starea în care s-a aflat victima a fost

relevată și de raportul de evaluare psihologică care a concluzionat în urma evaluării

stării afectiv-emoționale că partea vătămată s-a aflat într-o stare emoțională labilă

cu un risc suicidar crescut, și a prezentat simptome întâlnite la victimele traficului

de persoane.

De multe ori victima a

fost observată purtând urme de lovituri, atât de familie, cât și de martori, lovituri

care au fost produse de către inculpat.

Atitudinea inculpatul

M.V.R. față de partea vătămată în sensul că exercita și o constrângere psihică a

acesteia a rezultat din analiza convorbirilor telefonice purtate în cauză. Tonul

folosit de inculpat față de partea vătămată a fost foarte agresiv și a cuprins deseori

amenințări directe adresate părții vătămate.

Faptul că scopul urmărit

de către inculpat a fost acela de a o exploata sexual pe T.L.A. a rezultat și din

modalitatea în care a recomandat-o pe aceasta din urmă, ca fiind o persoană dispusă

să întrețină relații intime și în acest mod să obțină sume de bani. Partea vătămată

a fost obligată să întrețină cu până la patru clienți pe zi, situație ce a venit

în susținerea scopului urmărit de către inculpat. După fiecare întâlnire cu câte

un client, partea vătămată i-a predat inculpatului M.V.R. toți banii încasați.

În discuțiile telefonice

pe care le-a purtat cu clienții, inculpatul M.V.R. a folosit un limbaj codificat.

O perioadă de aproximativ

un 1 an și 6 luni partea vătămată minoră T.L.A., a întreținut relații intime cu

clienții pe care i-a recrutat inculpatul personal sau prin intermediul altor persoane.

În legătură cu activitatea

infracțională reținută în sarcina sa, inculpatul M.V.R. a susținut că a avut o relație

de prietenie cu T.L.A., niciodată nu a amenințat-o sau lovit-o dar nici nu a avut

cunoștință de faptul că aceasta practica prostituția.

Susținerile inculpatului

M.V.R. au fost înlăturate atât de declarațiile părții vătămate sau coroborat cu

declarațiile martorilor și cu conținutul convorbirilor telefonice.

În cursul urmăririi penale,

inculpatul M.V.R. a propus în apărarea sa audierea martorilor M.G.D., P.I., T.S.

și M.S. (mama sa). Contrar celor declarate de către inculpat, aceștia au relatat

că inculpatul a avut cunoștință că partea vătămată practica prostituția și a consumat

împreună plante etnobotanice, dar și că inculpatul M.V.R. a căutat clienți pentru

ca partea vătămată să întrețină relații intime cu ei. Martorii au încercat să minimalizeze

contribuția inculpatului M.V.R. la activitatea de prostituție desfășurată de către

partea vătămată, în sensul că au declarat că T.L.A. personal și-a căutat clienți

cu care să întrețină relații intime sau prin intermediul martorului D.L. Situația

relatată de martori a fost infirmată de conținutul convorbirilor telefonice (discuție

purtată la data de 29 octombrie 2011 între inculpat și martorul D.L.) din care a

rezultat faptul că inculpatul M.V.R. a fost intermediarul dintre partea vătămată

și client, a fost cel care a stabilit prețul unui raport sexual și scopul urmărit

a fost acela de a obține venituri.

La data de 27

noiembrie 2011 partea vătămată T.L.A. a împlinit vârsta de 18 ani, moment așteptat

de către inculpatul M.V.R., întrucât a întreprins anterior acestei date demersuri,

contactând diferite persoane în vederea plecării cu partea vătămate în străinătate

scopul urmărit fiind același, și anume de a o determina pe victimă să practice prostituția

în folosul său.

În ceea ce privește consimțământul

victimei de a practica prostituția, acesta nu a înlăturat răspunderea penală, conform

dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 678/2001. Totodată, s-a considerat că consimțământul

victimei a fost viciat, însă s-a dovedit și activitatea de constrângere fizică și

psihică pe care inculpatul o aplica asupra acesteia.

Exploatarea sexuală în

sensul prevăzut în dispozițiile art. 13 din Legea nr. 678/2001 a avut o noțiune

mult mai largă decât cea incriminată în infracțiunea de proxenetism prev. de

art. 329 C. pen. Din întreg materialul administrat în cauză a rezultat că inculpatul

M.V.R. a acționat pentru recrutarea, cazarea victimei minore și a urmărit încă de

la început obținerea de sume de bani din practicarea prostituției de către aceasta

din urmă. Inculpatul a pus într-o situație de subordonare pe victima T.L.A. față

de el pe tot parcursul exploatării sexuale și a adresat amenințări, dar și constrângeri

fizice și psihice atunci când aceasta a refuzat să întrețină relații intime cu clienții.

De cele mai multe ori, inculpatul a transportat-o pe partea vătămată la locațiile

unde aceasta urma să aibă raporturi sexuale cu clienții și de la acele locații către

locuința sa. Inculpatul a încasat direct sau a primit de la partea vătămată banii

pe care aceasta i-a obținut prin practicarea prostituției.

Fapta inculpatului M.V.R.

de a recruta, transporta, caza și exploata sexual pe victima T.L.A., care la acea

dată a fost minoră, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de trafic

de minori, prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001.

Cererea formulată de inculpat,

prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de trafic

de minori prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea

de proxenetism prev. de art. 329 alin. (3) C. pen. a fost neîntemeiată. A rezultat

din actele dosarului că inculpatul a desfășurat o activitate prealabilă de recrutare,

cazare, transportare a părții vătămate în scopul exploatării acesteia prin practicarea

prostituției.

Obiectul juridic generic

al faptei inculpatului a fost apărarea dreptului la libertate de voință și acțiune

a părții vătămate, ceea ce a circumscris fapta sa infracțiunii de trafic de minori.

De altfel, infracțiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001 a avut un conținut

identic cu infracțiunea prev. de art. 329 C. pen., raportat la latura obiectivă.

În contextul unui concurs de text a fost aplicabilă legea specială, respectiv dispozițiile

Legii nr. 678/2001 și nu ale art. 329 C. pen., dându-se eficiență principiului potrivit

căruia specialul a primat generalului. Ori de câte ori s-a constatat că sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, s-au aplicat prevederile

Legii nr. 678/2001, incidența prevederilor art. 329 C. pen. fiind limitată. Distincția

dintre infracțiunea de trafic de persoane și cea de proxenetism a fost stabilită

prin decizia nr. 16 din 19 martie 2007 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție, dată într-un recurs în interesul legii.

Pentru aceste considerente,

cererea de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă.

Pentru infracțiunea săvârșită

inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă la individualizarea căreia, în cadrul general

prev. de art. 52 și art. 72 C. pen., au fost avute în vedere pericolul social concret

al faptei comise, datele privind persoana inculpatului și ale părții vătămate, atitudinea

inculpatului în timpul procesului penal.

Având în vedere faptul

că inculpatul nu a fost cunoscut cu antecedente penale și a avut o bună conduită

până la data comiterii faptelor, Tribunalul a apreciat că în favoarea lui a putut

fi reținută circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 74 alin. (1) lit. a)

C. pen. De asemenea, modul concret în care s-au derulat faptele, relațiile apropiate

dintre inculpat și partea vătămată, cel puțin la începutul relației lor, a putut

constitui o circumstanță atenuantă judiciară în sensul dispozițiilor art. 74

alin. (2) C. pen.

Pentru aceste considerente,

pedeapsa aplicată inculpatului a fost redusă sub minimul special prevăzut de lege

pentru fapta comisă.

Raportat la pericolul

social concret al faptei comise, instanța a apreciat că scopul pedepsei a putut

fi atins doar prin executarea pedepsei în regim de detenție.

Pe durata executării pedepsei

i-au fost interzise inculpatului M.V.R. exercitarea drepturilor prev. de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 350

alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului

M.V.R. și în baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa stabilită durata

reținerii și arestării preventive, de la 08 decembrie 2011 la zi.

A fost evident că partea

vătămată a suferit, ca urmare a infracțiunii comise de către inculpat și a cărei

victimă ea a fost, un prejudiciu moral, respectiv un prejudiciu de imagine și un

prejudiciu afectiv. A rezultat din raportul de evaluare psihologică faptul că partea

vătămată s-a aflat la data întocmirii raportului într-o stare afectivă labilă cu

un risc suicidal crescut, prezentând sentimente de vinovăție și stimă de sine scăzută,

simptome frecvent întâlnite la victimele traficului de persoane.

Ca urmare a stării în

care s-a aflat, partea vătămată a fost nevoită să încheie la data de 13

decembrie 2011 un contract de asistare cu Centrul de tranzit pentru victime ale

traficului de ființe umane din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială

și Protecția Copilului Vaslui.

Prejudiciul moral a justificat

cererea de acordare a unei sume de bani cu titlu de daune morale și care a fost

de natură să compenseze dauna morală suferită. Tribunalul a apreciat însă că suma

de 50.000 RON solicitată a fost prea mare și că o sumă de 25.000 RON a putut constitui

o justă și echitabilă reparație a prejudiciului moral suferit de către partea vătămată.

A fost admisă în parte

acțiunea civilă formulată de partea vătămată T.L.A. și a fost obligat inculpatul

M.V.R. să îi achite acesteia suma de 25.000 RON cu titlu de daune morale. Au fost

respinse restul pretențiilor civile până la concurența sumei de 50.000 RON, ca neîntemeiate.

În temeiul art. 169 C.

proc. pen., s-au restituit inculpatului M.V.R. un hard-disk cu capacitate de 250

GB, aflat la S.C.C.O. Vaslui din cadrul B.C.C.O. Iași.

amintite a declarat, în termen legal, apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie,

fără a indica motivele.

Apărătorul ales al inculpatului,

cu ocazia dezbaterilor apelului, a solicitat:

- schimbarea încadrării

juridice a infracțiunii pentru care inculpatul M.V.R. a fost trimis în judecată

și condamnat, din infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1),

(2) din Legea nr. 678/2001, în infracțiunea de proxenetism prev. de art. 329

alin. (3) C. pen. și trimiterea cauzei la Judecătoria Bârlad, competentă să judece

această faptă, cu motivarea că nu există infracțiunea de proxenetism așa cum a arătat

și în fața primei instanțe și această solicitare i-a fost respinsă;

- în subsidiar, a solicitat

redozarea pedepsei în sensul reducerii acesteia și suspendarea condiționată;

- o altă critică s-a referit

la faptul că instanța de fond s-a pronunțat cu privire la măsura arestării preventive,

fără ca aceasta să fi fost pusă în discuție deși expirase termenul de punere în

discuție.

Verificând sentința atacată,

prin prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept,

conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul inculpatului

a fost nefondat din următoarele motive:

Cu privire la solicitarea

de schimbare a încadrării juridice:

Potrivit art. 62 C.

proc. pen., instanța a fost obligată să lămurească cauza sub toate aspectele, pe

bază de probe.

Conform art. 63 alin.

(2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită. Aprecierea fiecăreia

s-a făcut în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Art. 65 alin. (1), stipulează

că sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire

penală și instanței de judecată.

Instanța de fond a administrat

un probatoriu complet, care a fost interpretat just în lumina disp. art. 63 C.

proc. pen. și pe baza acestuia, s-a făcut încadrarea în drept și s-a dispus condamnarea

inculpatului pentru fapta dovedită.

Curtea și-a însușit argumentarea

primei instanțe conform căreia, din actele dosarului a rezultat că inculpatul a

desfășurat o activitate prealabilă de recrutare, cazare, transportare a părții vătămate

în scopul exploatării acesteia prin practicarea prostituției.

Martorii audiați în cauză

au confirmat că inculpatul M.V.R. a acționat pentru recrutarea, cazarea victimei

minore și a urmărit obținerea de sume de bani din practicarea prostituției de către

aceasta din urmă. A mai rezultat din depozițiile acestora că pe tot parcursul exploatării

sexuale i-a adresat amenințări, precum și constrângeri fizice și psihice atunci

când aceasta a refuzat să întrețină relații intime cu clienții. De asemenea, inculpatul

a transportat-o pe partea vătămată la locațiile unde aceasta a urmat să aibă raporturi

sexuale cu clienții și de la acele locații către locuința sa. Banii pe care aceasta

i-a obținut prin practicarea prostituției au fost luați de inculpat.

În baza acestor considerente,

cererea de schimbare a încadrării juridice, a fost respinsă în mod legal de prima

instanță și critica din apel a fost înlăturată.

Cu privire la individualizarea

pedepsei aplicată de prima instanță:

În cadrul sancțiunilor

de drept penal, un loc important a ocupat pedeapsa care a fost singura sancțiune

penală și a fost menită să asigure restabilirea ordinii de drept încălcată prin

săvârșirea de infracțiuni. Pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de

reeducare, prevăzută de lege, aplicată de instanța judecătorească infractorului

în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Trăsăturile pedepsei reținute

mai sus s-au regăsit și în definiția legală dată acesteia prin dispoziția art. 52

C. pen., unde s-a arătat că: „Pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc

de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni”.

Prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni s-a realizat și pentru cel căruia i s-a aplicat o pedeapsă care

a fost menită să asigure constrângerea și reeducarea infractorului - prevenție specială.

Solicitarea inculpatului,

prin apărătorul său, privind reducerea cuantumului și de schimbare a modalității

de executare a pedepsei aplicate, nu a putut fi primită de instanța de apel cu motivarea

că instanța de fond a ținut cont de criteriile generale de individualizare a pedepselor,

prevăzute de art. 72 C. pen., precum și de scopul acestora, prevăzut de art. 52

C. pen.

De altfel, prima instanță

a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante prev. de art. 74

alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 C. pen. și pedeapsa aplicată

a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.

Și instanța de apel a

constatat că pedeapsa aplicată inculpatului de 5 ani închisoare, cu executare în

regim de detenție, a fost bine individualizată și a corespuns scopului pedepselor,

privind prevenția generală și specială și a fost de natură să-l determine ca pe

viitor să nu mai comită fapte penale.

Constatându-se, așadar,

că individualizarea pedepsei a fost realizată în mod judicios atât ca întindere,

cât și ca mod de executare și această critică formulată de apărătorul inculpatului

a apărut ca neîntemeiată și a urmat a fi înlăturată.

Nici critica ce s-a referit

la împrejurarea că instanța de fond s-a pronunțat cu privire la măsura arestării

preventive, fără ca aceasta să fi fost pusă în discuție deși expirase termenul de

punere în discuție nu a avut fundament real.

S-a putut observa că prima

instanță a dispus în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. menținerea stării de

arest preventiv a inculpatului și în baza art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din

pedeapsa stabilită durata reținerii și arestării preventive de la 08 decembrie

2011 la zi.

Măsura arestării preventive

a fost discutată la termenul din 22 februarie 2012 de prima instanță și de la acest

termen au curs 60 de zile până când instanța a fost obligată să verifice această

măsură, termen care ar fi expirat la data de 20 aprilie 2012, dată la care instanța

s-a pronunțat.

În consecință, prin decizia

penală nr. 105 din 31 mai 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori, a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul M.V.R. împotriva

sentinței penale nr. 69 din 20 aprilie 2012 a Tribunalului Vaslui, dispunând menținerea

stării de arest a acestuia, deducerea din pedeapsa aplicată a duratei arestului

preventiv de la 20 aprilie 2012 la zi și obligarea apelantului-inculpat la plata

cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

amintite a formulat în termen legal recurs inculpatul M.V.R. aducând critici pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 10, 17 C. proc. pen.

În cuprinsul motivelor

de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, precum și în cadrul dezbaterilor, recurentulinculpat

arată că atât în judecata în primă instanță, cât și în fața instanței de prim control

judiciar nu s-a răspuns cererilor privitoare la administrarea probatoriului, respectiv

audierea tuturor martorilor din lucrări (faza urmăririi penale), părții vătămate,

cât și a unor martori propuși în apărare.

Se apreciază că dacă în

primă instanță s-a refuzat audierea martorilor pe considerentul că sunt suficiente

probele administrate, în instanța de apel judecătorii nici măcar nu s-au pronunțat

asupra cererilor.

Referitor la greșita încadrare

juridică a faptei, recurentul-inculpat, în cuprinsul motivelor scrise de recurs

înfățișează punctul de vedere al unor magistrați în realizarea distincției cuvenite

între infracțiunea de trafic de persoane și proxenetism, prezentând deosebirile

dintre cele două infracțiuni și concluzionând prin a solicita ca instanța să rețină

în sarcina sa săvârșirea infracțiunii de proxenetism, în urma schimbării încadrării

juridice.

În contextul celor susținute,

recurentul-inculpat a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție, într-o primă

teză, admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate și trimiterea cauzei spre

rejudecare, în vederea administrării probatoriului în totalitate.

În plan secundar s-a cerut

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de persoane în cea de

proxenetism, cu consecința redozării pedepsei, cu coborârea cuantumului acesteia,

care să permită executarea în regim de suspendare.

Examinând legalitatea

și temeinicia hotărârii recurate sub aspectul motivelor invocate, prin prisma criticilor

aduse, conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație

și Justiție, constată că recursul declarat în cauză nu este fondat, în virtutea

considerentelor ce urmează:

Situația de fapt a fost

corect reținută de cele două instanțe în urma coroborării tuturor probelor administrate

atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, încadrarea

juridică dată faptei fiind corespunzătoare situației de fapt reținute, în mod corect

instanța statuând asupra întrunirii exigențelor tragerii la răspundere penală a

inculpatului.

Anterior analizei cu privire

la încadrarea juridică dată faptei, se impune evaluarea cu privire la pretinsa incidență

în cauză a cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 10 C. proc.

pen., în împrejurarea în care recurentul-inculpat susține că instanțele nu s-au

pronunțat asupra unor probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru

părți, de natură a garanta drepturile lor și a influența soluția procesului.

În concret, inculpatul

invocă faptul că, deși a solicitat instanței audierea unor martori, cererea i-a

fost respinsă, iar în cauză materialul probator nu a fost administrat în mod complet.

Asemenea critici au fost

formulate de către inculpat și în fața instanței de prim control judiciar, unde

a arătat că hotărârile pronunțate s-au fundamentat pe susținerile actului de inculpare,

în cauză nefiind reaudiată partea vătămată și nici toți martorii din acte, precum

nici cei propuși de inculpat în apărarea sa.

Astfel cum instanța de

apel a arătat, conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare

dinainte stabilită, aprecierea fiecăreia efectuându-se în urma examinării tuturor

probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Instanța de fond a administrat

un probatoriu complet, procedând la o interpretare adecvată a acestuia, potrivit

art. 63 C. proc. pen.

Din această perspectivă,

susținerile recurentului-inculpat sunt nefondate, rațiunile pentru care instanța

nu a audiat anumiți martori ori partea vătămată fiind fundamentate.

Pe de o parte, reaudierea

părții vătămate minore, având în vedere natura infracțiunii săvârșite asupra sa,

a fost apreciată ca nefiind necesară, atâta vreme cât era în măsură a produce grave

consecințe psihice acesteia.

Pe de altă parte, instanța

a îndeplinit exigențele rolului său activ în lămurirea cauzei sub toate aspectele

și a aflării adevărului, dispunând aducerea cu mandat a martorilor și, constatând

imposibilitatea obiectivă a audierii acestora în condițiile legale.

Instanța de control judiciar,

apreciind cu privire la caracterul complet al materialului probatoriu al cauzei,

a respins solicitarea inculpatului, privind administrarea ori readministrarea de

noi probe.

În consecință, în cauză

nu-și află incidența cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 10 C.

proc. pen.

În raport cu cel de-al

doilea motiv de recurs, anume greșita încadrare juridică a faptei, în sensul reținerii

infracțiunii de proxenetism și nu a celei de trafic de minori, Înalta Curte de Casație

și Justiție expune:

Materialul probator al

cauzei a relevat că inculpatul a desfășurat o activitate prealabilă de recrutare,

cazare, transportare a părții vătămate cu scopul vădit de a o exploata prin practicarea

prostituției. Mai mult decât atât, a mai reieșit că pe tot parcursul exploatării

sexuale a minorei, inculpatul i-a adresat acesteia amenințări, a exercitat constrângeri

fizice și psihice, atunci când minora refuza să întrețină relații intime cu clienții.

De altfel, un element

semnificativ în contextul faptic al cauzei îl reprezintă aspectul că la o scurtă

perioadă de timp de când partea vătămată a intrat în anturajul inculpatului, cei

doi au început să consume plante etnobotanice cu efect halucinogen, ceea ce în mod

evident a fost de natură și în măsură a crea o anumită dependență a minorei dată

de inculpat, dar și să determine acesteia o viață dezordonată, renunțarea la cursuri

și începutul întreținerii unor relații intime cu clienți recrutați de inculpat,

personal sau prin interpuși.

Astfel, cum Înalta Curte

de Casație și Justiție, secțiile unite, prin decizia nr. 16 din 19 martie 2007,

în urma admiterii recursului în interesul legii declarat de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat distincția

dintre infracțiunea de trafic de persoane prev. de art. 12 și, respectiv art. 13

din Legea nr. 678/2001 și cea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C.

pen., este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv

de valoarea socială diferită protejată de legiuitor prin textele incriminatorii

ale celor două legi, în cazul infracțiunii prev. de Legea nr. 678/2001, aceasta

fiind apărarea drepturilor la libertatea de voință și acțiunea personală, iar în

cazul infracțiunii de proxenetism prev. de art. 329 C. pen., apărarea bunurilor

minorei în relațiile de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor

de existență.

În speța de față ne aflăm

în ipoteza unor acte de recrutare, transportare prin forme de constrângere, inculpatul

profitând de starea de dependență creată minorei de autoritatea pe care o căpătase

asupra acesteia, în scopul exploatării sexuale.

În virtutea considerentelor

ce preced, criticile avansate de inculpat cu privire la greșita încadrare juridică

a faptei sunt lipsite de fundament.

În fine, nici criticile

aduse hotărârii cu privire la greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate

nu pot fi primite.

Se observă că instanța

fondului a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante judiciare reglementate

de art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., coroborând în mod sensibil cuantumul

pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de textul incriminatoriu.

În efectuarea controlului

judecătoresc, instanța de apel a apreciat, în mod judicios, că pedeapsa de 5 ani

închisoare corespunde, în planul naturii, cuantumurilor, modalității de executare,

scopului pedepsei, asigurând îndeplinirea exigențelor prevenției generale și speciale.

În consecință, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție,

va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V.R. împotriva deciziei

penale nr. 105 din 31 mai 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive, de la 08 decembrie

2011 la 29 august 2012.

Va obliga recurentul-inculpat

la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.V.R. împotriva deciziei penale nr. 105 din 31

mai 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive, de la 08 decembrie 2011

la 29 august 2012.

Obligă recurentul-inculpat

la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 august 2012.