ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3439/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 27 februarie 2007 reclamanta B.M. a chemat în judecată C.J.P. Bihor solicitând anularea Hotărârii nr. 12616 din 10 martie 2006 emisă de pârâtă și constatarea calității de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivarea cererii reclamanta a arătat că este soție supraviețuitoare a numitului B.V. care face parte din categoria persoanelor refugiate din motive etnice, în prezent decedat. Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 73/ CA din 20 aprilie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamantă, a dispus anularea Hotărârii nr. 12616 din 10 martie 2006 emisă de C.J.P.

Bihor obligând-o să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 cu modificările și completările ulterioare, pe perioada 1 octombrie 1940 - 6 martie 1945 în calitate de soție supraviețuitoare a celui decedat din categoria persoanelor prevăzute la art. 1 din lege. Pentru a hotărî astfel această Instanță a reținut că reclamanta este urmașă a soțului decedat B.V. care s-a născut în perioada refugiului părinților săi B.I. și B.A., refugiați din motive de persecuție etnică din luna octombrie 1940, până în luna martie 1945 din localitatea Livada, județul Bihor, în municipiul Arad, județul Arad așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, proba testimonială a martorei D.S., fișa primită de la A.N.

privind pe refugiatul B.I. (tatăl soțului reclamantei) în care se menționează că acesta împreună cu soția și trei copii figurează ca refugiați, precum și declarația autentică a numitelor A.F. și D.S. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.J.P. Bihor criticând-o ca nelegală și netemeinică și invocând dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002. Recurenta a susținut în esență că în mod greșit prima Instanță a admis acțiunea și a obligat-o să emisă o hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, în calitatea de soție supraviețuitoare, întrucât soțul reclamantei nu era născut la data strămutării părinților săi și ca urmare nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu din motive etnice, așa cum expres și limitativ prevede art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

A mai arătat că strămutarea în ală localitate decât cea de domiciliu este o modalitate de persecuție etnică, cu condiția ca persoana respectivă să existe cu capacitate juridică la data strămutării și să fi avut un domiciliu într-o localitate de unde să fi fost strămutată, iar în cazul de față, soțul reclamantei, la data refugierii părinților săi nu exista ca persoană fizică, deci nu putea avea un domiciliu de unde să se refugieze. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În cauză nu se contestă calitatea de persoane refugiate din motive de persecuție etnică a părinților soțului reclamantei, B.I. și B.A., din luna octombrie 1940 până în luna martie 1945 din localitatea Livada, județul Bihor în localitatea Arad, județul Arad și nici împrejurarea că soțul reclamantei s-a născut la data de 2 ianuarie 1944 în timpul refugiului părinților săi.

Potrivit art. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice , cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit. Cum, în cauză, s-a făcut dovada și este necontestat că reclamantul s-a născut în perioada refugiului părinților săi, în mod corect a reținut Instanța de Fond că acesta, începând cu data nașterii sale, respectiv 30 ianuarie 1942, a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.

Astfel că reclamanta în calitate de soție supraviețuitoare în temeiul art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000 este beneficiară a drepturilor prevăzute de această lege. Pentru aceste motive, constatându-se că Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Bihor împotriva sentinței civile nr. 73/ CA din 20 aprilie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2007.