ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3439/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 27 februarie 2007 reclamanta B.M. a chemat în judecată C.J.P.

Bihor solicitând anularea Hotărârii nr. 12616 din 10 martie 2006 emisă de

pârâtă și constatarea calității de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.

În motivarea cererii

reclamanta a arătat că este soție supraviețuitoare a numitului B.V. care face parte

din categoria persoanelor refugiate din motive etnice, în prezent decedat.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 73/

CA din 20 aprilie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamantă, a dispus

anularea Hotărârii nr. 12616 din 10 martie 2006 emisă de C.J.P. Bihor

obligând-o să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000 cu modificările și completările ulterioare, pe

perioada 1 octombrie 1940 - 6 martie 1945 în calitate de soție supraviețuitoare

a celui decedat din categoria persoanelor prevăzute la art. 1 din lege.

Pentru a hotărî astfel

această Instanță a reținut că reclamanta este urmașă a soțului decedat B.V. care

s-a născut în perioada refugiului părinților săi B.I. și B.A., refugiați din

motive de persecuție etnică din luna octombrie 1940, până în luna martie 1945

din localitatea Livada, județul Bihor, în municipiul Arad, județul Arad așa cum

rezultă din probatoriul administrat în cauză, proba testimonială a martorei D.S.,

fișa primită de la A.N. privind pe refugiatul B.I. (tatăl soțului reclamantei)

în care se menționează că acesta împreună cu soția și trei copii figurează ca

refugiați, precum și declarația autentică a numitelor A.F. și D.S.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta C.J.P. Bihor criticând-o ca nelegală și netemeinică și invocând

dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002.

Recurenta a susținut în

esență că în mod greșit prima Instanță a admis acțiunea și a obligat-o să emisă

o hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a Legii

nr. 189/2000, în calitatea de soție supraviețuitoare, întrucât soțul

reclamantei nu era născut la data strămutării părinților săi și ca urmare nu

avea un domiciliu de unde să fi fost strămutat în altă localitate decât cea de

domiciliu din motive etnice, așa cum expres și limitativ prevede art. 1 lit. c)

din Legea nr. 189/2000.

A mai arătat că strămutarea

în ală localitate decât cea de domiciliu este o modalitate de persecuție

etnică, cu condiția ca persoana respectivă să existe cu capacitate juridică la

data strămutării și să fi avut un domiciliu într-o localitate de unde să fi

fost strămutată, iar în cazul de față, soțul reclamantei, la data refugierii

părinților săi nu exista ca persoană fizică, deci nu putea avea un domiciliu de

unde să se refugieze.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

În cauză nu se contestă

calitatea de persoane refugiate din motive de persecuție etnică a părinților

soțului reclamantei, B.I. și B.A., din luna octombrie 1940 până în luna martie

1945 din localitatea Livada, județul Bihor în localitatea Arad, județul Arad și

nici împrejurarea că soțul reclamantei s-a născut la data de 2 ianuarie 1944 în

timpul refugiului părinților săi.

Potrivit art. (1) lit. c)

din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi

persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere

de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice

, cu

modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut

de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de

lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor

care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se

face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv

strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să

trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi

să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit

consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie

intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia

împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut

l-au dobândit.

Cum, în cauză, s-a făcut

dovada și este necontestat că reclamantul s-a născut în perioada refugiului

părinților săi, în mod corect a reținut Instanța de Fond că acesta, începând cu

data nașterii sale, respectiv 30 ianuarie 1942, a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale

refugiului care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.

Astfel că reclamanta în

calitate de soție supraviețuitoare în temeiul art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 105/1999,

aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000 este beneficiară a drepturilor

prevăzute de această lege.

Pentru aceste motive,

constatându-se că Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Bihor împotriva sentinței civile nr. 73/ CA din 20 aprilie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 septembrie 2007.