ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 529/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată

la Curtea de Apel Oradea, sub nr. 468/ CA din 18 ianuarie 2005, reclamanta C.F.

a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea

Hotărârii nr. 10480 din 15 octombrie 2004 emisă de aceasta și recunoașterea

calității sale de beneficiar al drepturilor acordate de Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 198/ CA din

13 iunie 2005 a admis acțiunea formulată de C.F., a anulat hotărârea contestată

și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască

reclamantei drepturile solicitate pentru perioada 5 mai 1942 – 6 martie 1945.

În motivarea soluției s-a

reținut că, probele administrate în cauză – adresa din 10 mai 2005 a M.A.N., extrasul din Registrul refugiaților eliberat de Arhivele Naționale cu adresa din 19

august 2004 și depozițiile martorilor C.F. și P.C. fac dovada refugiului reclamantei

datorită persecuției etnice.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 269

din 26 ianuarie 2006 a admis recursul declarat de pârâta Casa Județeană de

Pensii Bihor împotriva acestei hotărâri, a casat sentința atacată și a trimis

cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe, pentru completarea probatoriului în

ceea ce privește motivul care a determinat refugiul reclamantei, locul și

perioada refugiului.

Rejudecând cauza în fond,

după casare, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal. prin Hotărârea nr. 134/ CA din 15 septembrie 2006 a admis acțiunea introdusă de reclamanta C.F. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Bihor.

A anulat Hotărârea nr. 10480 din 15 octombrie 2004 emisă de pârâtă, pe care a

obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000,

cu modificările și completările ulterioare pentru perioada mai 1942 - iunie

1945.

Instanța de Fond a reținut

că, reclamanta a făcut dovada cu declarațiile martorilor și cu înscrisuri de la Arhivele Naționale că a fost nevoită să-și părăsească domiciliul din localitatea Hotar,

plecând în localitatea Vârciorog, lângă Beiuș, în perioada mai 1942 – iunie

1945.

Și această hotărâre a fost

atacată cu recurs de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o în

temeiul art. 304 pct. 8 – 9 C. proc. civ., susținând în esență că, reclamanta

nu a făcut dovada persecuției etnice, întrucât localitatea Hotar a rămas sub

administrarea autorităților române, nefiind cedată statului maghiar.

Examinând sentința atacată

în raport cu critica formulată, probele administrate în cauză, precum și

dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul este fondat,

însă pentru următoarele considerente:

Potrivit art.

1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, modificată și completată prin Legea nr. 189/2000,

beneficiază de drepturi compensatorii, cetățeanul român care, în perioada 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice,

prin aceea că a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Dispozițiile art.

1 lit. c) sunt aplicabile persoanelor care au fost nevoite să-și părăsească localitatea

de domiciliu din teritoriile vremelnic ocupate și să se refugieze pe teritoriul

aflat sub administrație românească, în acest sens fiind și prevederile art. 2

din Norma adoptată la 14 februarie 2002 de Guvernul României în aplicarea

Ordonanței Guvernului nr. 105/1999.

Așadar, Instanța

de Fond a reținut în mod corect că reclamanta născută în satul Subpiatra,

județul Bihor născută în 4 iunie 1923 are calitatea de persoană refugiată și

beneficiază ca atare, de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000,

fapt dovedit cu declarațiile martorilor audiați în instanță: P.C. beneficiar al

drepturilor acordate de Legea nr. 189/2000 și P.D., cu declarația autentificată

a martorului C.F., precum și cu înscrisuri emise de M.A.E. – Oficiul Arhive

Diplomatice, fișa și harta satului Hotar, județul Bihor, reclamanta fiind

nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu Hotar, Județul Bihor în

localitatea Beiuș.

Dar, Instanța

de Fond stabilind statutul de refugiat al reclamantei pentru perioada mai 1942

– iunie 1945 a greșit, acordând mai mult decât prevede legea cu privire la data

încetării perioadei de refugiu, a cărei dată limită este 6 martie 1945.

Așa fiind,

recursul declarat de pârâtă va fi admis, se va modifica sentința atacată în

sensul că, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 se vor acorda reclamantei

– intimate pentru perioada 15 mai 1942 - 6 martie 1945, menținând celelalte dispoziții

ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor împotriva Hotărârii nr. 134/ CA din 15 septembrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 se acordă reclamantei

intimate pentru perioada 15 mai 1942 – 6 martie 1945.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 ianuarie 2007.