ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.03.2006

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1059/2006

HOTĂRÂRE
29.03.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1059/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată sub nr. 3900/CA din 9 august 2005, reclamanta M.F. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea

hotărârii nr. 11866 din 1 iulie 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea în

favoarea sa, a calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

255/CA/2005 - P.I. din 10 octombrie 2005, a admis acțiunea formulată de

reclamanta M.F., împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Bihor și în

consecință, a anulat hotărârea nr. 11866 din 1 iulie 2005, emisă de pârâtă și a

obligat-o pe aceasta, să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare, pentru perioada 30 iunie 1942 - 31 decembrie 1944.

În motivarea soluției s-a reținut în

baza declarațiilor martorilor G.M. și B.T., că reclamanta, împreună cu familia,

s-a refugiat din Oradea, în zona Beiuș, Sântelec și Tășad, în perioada 30 iunie

1942 - 31 decembrie 1944.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru

nelegalitate, susținând, în esență, că, nu s-a stabilit situația de fapt și de

drept a familiei reclamantei, întrucât nici unul dintre martori nu cunoștea

date certe cu privire la situația familiei reclamantei, atât cu privire la

perioada refugiului, cât și cu privire la persecuție etnică pe care ar fi suferit-o

reclamanta și părinții săi.

Examinând sentința atacată, în

raport cu motivul de recurs invocat, precum și potrivit art. 304

1

C.

proc. civ., se constată că recursul este fondat, pentru următoarele

considerente.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999, modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

drepturi compensatorii, cetățeanul român, care, în perioada 6 septembrie 1940 -

6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, prin aceea că a

fost strămutat în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Dispozițiile art. 1 lit. c) sunt

aplicabile persoanelor care au fost nevoite să-și părăsească localitatea de

domiciliu, din teritoriile vremelnic ocupate și să se refugieze pe teritoriul

aflat sub administrație românească, în acest sens fiind și prevederile art. 2

din Norma adoptată la 14 februarie 2002, de Guvernul României, în aplicarea

O.G. nr. 105/1999.

Așadar, instanța de fond a reținut

în mod corect că reclamanta, născută în Oradea, la 13 octombrie 1939, are

calitatea de persoană refugiată și beneficiază, ca atare, de drepturile

compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Dar, instanța de fond stabilind

statutul de refugiat al reclamantei, pentru perioada 30 iunie 1942 - 31

decembrie 1944, a greșit cu privire la data începerii perioadei de refugiu, în

raport cu probele administrate în cauză, întrucât în extrasul din Registrul cu

evidența refugiaților români din Ungaria, perioada 1940 - 1944, figurează F.M.,

tatăl reclamantei, înregistrat începând cu data de 8 iunie 1944.

Se reține, de asemenea, că, prin

hotărârea nr. 4333 din 25 februarie 2003, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor

a acordat fratelui reclamantei, M.D., de asemenea, minor la data refugiului,

drepturile bănești prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,

stabilind începutul perioadei refugiului la data de 8 iunie 1944.

Așa fiind, se va admite recursul

declarat de pârâtă, se va modifica în parte sentința atacată, în sensul că

reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru

perioada 8 iunie 1944 - 31 decembrie 1944, menținând celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 255/CA/2005 - P.I. din 10

octombrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată,

în sensul că M.F. beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 8 iunie 1944 - 31 decembrie 1944.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 martie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-03-01
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 698/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul O.G. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii
ÎCCJ 2006-02-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 672/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamanta C.V. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii
ÎCCJ 2006-04-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1220/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamanta B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hot
ÎCCJ 2006-06-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2244/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 9 octombrie 2005, reclamanta T.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărâri
ÎCCJ 2006-01-26
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 270/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 4 ianuarie 2005, reclamantul C.F. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărâr
Sursă