ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 672/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamanta C.V. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de

Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 11715 din 15 aprilie 2005, emisă de pârâtă

și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

În susținerea acțiunii, reclamanta a

depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și

declarații autentice a unor martori, care arată că părinții reclamantei s-au

refugiat în perioada 15 noiembrie 1940 - 15 martie 1945, din localitatea de

domiciliu, Cornățel, județul Bihor, în localitatea București, trecând prin

localitatea Roșia Beiuș, din cauza torturilor și persecuțiilor etnice la care

au fost supuși, fapt atestat și de certificatul de refugiat al tatălui său,

atașat la dosar.

Pârâta, prin întâmpinare, a cerut

respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 230/CA/2005-PI

din 19 septembrie 2005, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, reținând ca dovedite susținerile reclamantei, a admis

acțiunea și a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a

Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 iulie 1943 - 6 martie 1945.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană

de Pensii Bihor, invocând dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, atâta

vreme, cât s-a născut ulterior strămutării părinților săi și, deci, nu a fost

supusă unor persecuții etnice.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la

6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege

menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care,

din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face

o diferențiere de tratament între persoanele care au fost strămutate ori

expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în

refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure

toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele

persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în

mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind

aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

Cum, în cauză, s-a făcut dovada și

este necontestat că reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinților

săi, în mod corect a reținut instanța de fond că aceasta, începând cu data

nașterii sale, respectiv 1 iulie 1943, a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care,

implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.

Pentru considerentele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 230/CA/2005-PI din 19

septembrie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 februarie 2006.