ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3389/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 23 octombrie 2003, reclamantul C.Ș. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană

de Pensii Bihor, solicitând anularea hotărârii nr. 6205 din 10 octombrie 2003,

emisă de aceasta și obligarea pârâtei să-i recunoască și să-i acorde drepturile

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii sale,

reclamantul a susținut că a făcut dovada că în luna septembrie 1943 a plecat în

refugiu și s-a întors în localitatea de domiciliu, în luna martie 1944, astfel

că în mod nelegal pârâta i-a respins cererea.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 507/CA/2003 - P.I.

din 7 noiembrie 2003, a admis acțiunea reclamantului, a anulat actul

administrativ atacat și a obligat pârâtă să-i recunoască reclamantului,

calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările și completările ulterioare.

Instanța a reținut în motivarea

soluției, că, în speță, s-a confirmat faptul că reclamantul s-a refugiat din

localitatea de domiciliu, împreună cu familia sa, în altă localitate, aceasta

fiind o modalitate de persecuție etnică.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, susținând că

reclamantul nu a făcut dovada refugiului său, astfel că instanța în mod greșit

i-a admis acțiunea.

În acest sens a susținut că

nu rezultă din nici un act, că reclamantul ar fi fost strămutat sau refugiat,

probele testimoniale și declarațiile reclamantului sunt contradictorii, iar din

certificatul de naștere al surorii reclamantului rezultă că aceasta s-a născut

în decembrie 1943, în localitatea Bicaciu, adică localitatea de unde se

pretinde că familia a trebuit să se refugieze.

Prin decizia nr. 7039 din 21

septembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis recursul, a casat sentința atacată, cu

trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că afirmațiile reclamantului în privința datei producerii

refugiului, sunt contradictorii, iar neconcordanțele se referă la perioade mari

de timp, care ar putea fi greu confundate.

Apoi, declarațiile

martorilor conțin aceleași neconcordanțe, în sensul că oscilează între anul

1940 sau anul 1943, ca fiind cel al producerii refugiului din comuna Bicaciu,

în localitatea Ianosda.

Soluționând cauza în fond

după casare, instanța de trimitere, prin sentința nr. 13/CA/2005 - P.I. din 17

ianuarie 2005, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 6205 din

10 octombrie 2003 și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, calitatea

de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare, reținând, în esență, că prin dovezile

prezentate, reclamantul a probat că s-a refugiat din localitatea de domiciliu,

împreună cu familia sa, în altă localitate, aceasta fiind o modalitate de

persecuție etnică.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, invocând

motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului,

pârâta a susținut, în esență, că instanța a apreciat eronat situația de fapt și

a aplicat greșit legea, în cauză, din probele administrate de reclamant

nerezultând, cu certitudine, refugiul familiei reclamantului și nici perioada

când s-ar fi petrecut acest lucru.

Examinând hotărârea atacată,

în raport cu motivele de casare invocate, actele dosarului și normele legale

incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana,

cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive

etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin persoana care a fost

strămutată în altă localitate, în sensul art. 2 din Normele aprobate prin H.G. nr.

127/2002, pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, se înțelege persoana care a fost

mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul, în altă localitate,

din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate,

s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație,

ca urmare a unui tratat bilateral.

Dovada încadrării în

situațiile prevăzute în O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.

189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr.

127/2002, cu acte oficiale, eliberate de organele competente sau, în lipsa

actelor oficiale, prin declarație cu martori.

În cauză, din adresa nr. 2436

din 8 mai 2003, eliberată de Ministerul de Interne - Direcția Județeană Bihor a

Arhivelor Naționale, rezultă că tatăl reclamantului, C.V., a fost înregistrat

în indexul cu evidența refugiaților români din Ungaria, întocmit la 2 noiembrie

1940, având numărul fișei 196.

Din declarația autentificată

a martorului B.V., rezultă că reclamantul a fost refugiat, din motive etnice,

împreună cu familia, în perioada 2 noiembrie 1940 - 6 martie 1945, în

localitatea Bicaciu, județul Bihor, în localitatea Ianosda, județul Bihor.

Declarația autentică a

martorului B.G., depusă la dosar cu ocazia rejudecării cauzei în fond, atestă

că reclamantul, împreună cu familia, a fost refugiat din luna septembrie 1943,

până în luna martie 1944, din localitatea Bicaciu, județul Bihor, în

localitatea Ianosda, județul Bihor, unde au rămas pe toată perioada refugiului

și unde s-a născut și sora reclamantului, S.M. (n. C.), aceasta din urmă fiind

înregistrată, ca fiind născută în localitatea Bicaciu, la trei luni după

naștere, respectiv după întoarcerea din refugiu.

Probele menționate confirmă,

deci, realitatea refugiului reclamantului și a familiei sale.

Cât privește motivul

refugiului, acesta trebuie apreciat în raport cu realitățile istorice ale

vremii, ce nu pot fi negate, fiind de notorietate persecuțiile etnice suferite

de populația română în Ardealul de Nord, în urma Dictatului de la Viena.

În atare situație, se reține

că instanța de fond a apreciat în mod corect că actele de persecuție pentru

motive etnice suferite de reclamantul C.Ș., împreună cu ceilalți membrii ai

familiei sale, sunt dovedite și i-a admis acțiunea.

În consecință, față de cele

ce preced, se constată că prima instanță a dat o corectă dezlegare cauzei

deduse judecății, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care,

în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 13/CA/2005

- P.I. din 17 ianuarie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 mai 2005.