ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8741/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8741/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Reclamanta S.M. a chemat în judecată,
pe pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând anularea hotărârii nr. 6189
din 10 octombrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia, să-i recunoască
calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000,
cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea acțiunii sale, astfel
cum a fost precizată, reclamanta a arătat că hotărârea contestată, este
nelegală, întrucât ea s-a născut în refugiu și a dobândit statutul de refugiată,
ca și părinții săi.
Curtea de Apel Oradea, secția comercială
și de contencios administrativ, prin sentința nr. 589/CA/2003 - P din 15
decembrie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat
pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei,
calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000,
cu modificările și completările ulterioare.
Instanța a reținut că reclamanta a
făcut dovada refugiului părinților, din motive etnice, neavând relevanță faptul
că mama acesteia s-a întors pentru nașterea ei, în localitatea de domiciliu.
Împotriva sentinței a declarat
recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, susținând în esență că instanța
a interpretat eronat probele dosarului și a aplicat greșit legea. În acest sens
a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada unei persecuții etnice și nici a
situației de strămutare sau refugiu în altă localitate, conform dispozițiilor art.
1 din Legea nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
Din declarațiile autentificate ale
martorilor C.Ș. și P.N., rezultă că familia reclamantei a fost refugiată în
perioada 1940 - 1945, din localitatea Bicaciu, județul Bihor, în localitatea
Ianoșda, județul Bihor.
Acest fapt este atestat și de
mențiunile din extrasul nr. 2409/2003, eliberat de Direcția Județeană Bihor a
Arhivelor Naționale, din care rezultă că tatăl reclamantei, C.V., figurează în
indexul refugiaților întocmit la 2 noiembrie 1940.
Este adevărat că reclamanta s-a
născut în localitatea Bicaciu, județul Bihor, de unde s-au refugiat părinții
săi, însă în raport cu data nașterii acesteia, 17 decembrie 1943, este de
necontestat că nașterea a avut loc în perioada de refugiu al părinților.
Faptul că mama s-a întors în
localitatea de domiciliu, pentru nașterea reclamantei, acolo având condiții mai
bune, asistență și sprijin din partea rudelor, așa cum corect a reținut
instanța de fond, nu are relevanță, persecuția etnică constând în mutarea din
localitatea de domiciliu, în alta, ceea ce în speță este dovedit.
În consecință, față de cele de
preced, se constată că hotărârea curții de apel este legală și temeinică, iar
recursul fiind nefondat, se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa
Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 589/CA/2003 - P din 15
decembrie 2003 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios
administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 7 decembrie 2004.