ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 971/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 23 februarie 2004, reclamanta G.A. a solicitat anularea hotărârii nr.

9044 din 30 ianuarie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și obligarea

acesteia să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamanta

a arătat că s-a refugiat, împreună cu mama sa, în localitatea în care tatăl său

era deja refugiat.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 213/CA - PI

din 22 martie 2004, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 9024

din 30 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o să-i recunoască reclamantei,

calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000,

cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 15 februarie 1944 -

6 martie 1945.

Hotărând astfel, instanța a

reținut că reclamanta, împreună cu familia sa, a fost refugiată din localitatea

de domiciliu, într-o altă localitate, aceasta constituind o modalitate de

persecuție etnică, situație prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor, considerând-o nelegală și

netemeinică.

În motivarea cererii de

recurs s-a susținut că reclamanta nu a făcut dovada unei persecuții etnice și

nici a situației de strămutare sau de refugiu în altă localitate, așa cum în

mod expres prevăd dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

Conform prevederilor art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care în perioada regimurile

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut

de suferit persecuții din motive etnice, dacă a fost strămutată în altă

localitate, decât cea de domiciliu.

Rezultă că atât obiectul,

cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii

pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective,

în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, din motive etnice, inclusiv de

către copii născuți în timpul refugiului părinților.

Conform extrasului nr. 6386

din 14 noiembrie 2003, eliberat de Arhivele Naționale - Direcția Județeană

Bihor, precum și din declarațiile martorilor G.V. și P.G., rezultă că tatăl

reclamantei s-a refugiat la data de 6 decembrie 1943, datorită persecuției

etnice, din Bălnaca, în localitatea Zece Hotare.

La data de 15 februarie 1944,

mama reclamantei, împreună cu reclamanta (născută la data de 8 ianuarie 1944)

s-au refugiat în localitatea Zece Hotare, de unde s-au întors împreună cu întreaga

familie, în aprilie 1945.

Așa fiind, interpretarea

dată de instanța de fond este legală, iar recursul se privește ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 213/CA - PI

din 22 martie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 februarie 2005.