ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 270/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 4 ianuarie 2005, reclamantul C.F. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 10256 din 15 octombrie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000. Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 196/CA/2005-P.I. din 13 iunie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile solicitate, pentru perioada 5 mai 1942 - 6 martie 1945. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut dovada, prin adresa nr. C/685 din 3 martie 2005, precum și cu declarațiile autentificate ale martorilor B.Ș.

și P.C., acesta din urmă fiind audiat și în instanță, că refugiul familiei sale, din comuna Hotar, în localitatea Beiuș, a fost consecința persecuțiilor etnice suportate din partea autorităților maghiare. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor. Criticând hotărârea atacată, recurenta a arătat că soluția este nelegală, întrucât intimatul nu face dovada persecuției etnice prevăzută de art. 1 din Legea nr. 189/2000, extrasul din tabelul refugiaților comunicat de Arhivele Naționale, prin adresa menționată mai sus, neputând fi considerat o probă concludentă, în condițiile în care nu rezultă cu certitudine că refugiatul înscris la nr. 553, C.A., este una și aceiași persoană cu tatăl intimatului-reclamant.

Mai mult decât atât, s-a susținut că localitatea Hotar, unde familia C. avea domiciliul, a rămas la sud de granița trasată prin Dictatul de la Viena, nefiind ocupată de autoritățile maghiare și, totodată, că „Valea Subpiatră”, unde pretinde intimatul că se afla locuința familiei sale, nu este o parte a localității Hotar, ci o localitate separată. Recursul este fondat și urmează a fi admis, în sensul și în considerarea celor ce se vor expune în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) teza I C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuția părților, orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare. În ceea ce privește cauza dedusă judecății, probatoriile administrate în cauză nu au fost suficiente, pentru a dovedi cu certitudine din ce localitate s-au refugiat familia intimatului și unde se situa aceasta, în raport cu granița. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât relațiile furnizate de instituțiile statului: Arhivele Naționale, Ministerul Apărării și Ministerul Afacerilor Externe, sunt contradictorii cu privire la situarea comunei Țețchea, sat Hotar, la sud sau la nord de granița româno-maghiară stabilită prin Dictatul de la Viena.

Pentru aceste motive, în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 313 teza I C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceiași instanță, pentru suplimentarea probatoriilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 196/CA/2005-P.I. din 13 iunie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2006.