ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 270/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 4 ianuarie 2005, reclamantul C.F. a solicitat, în contradictoriu cu Casa

Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 10256 din 15 octombrie 2004,

emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

196/CA/2005-P.I. din 13 iunie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea

contestată și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i

recunoască reclamantului, drepturile solicitate, pentru perioada 5 mai 1942 - 6

martie 1945.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că reclamantul a făcut dovada, prin adresa nr. C/685 din 3

martie 2005, precum și cu declarațiile autentificate ale martorilor B.Ș. și

P.C., acesta din urmă fiind audiat și în instanță, că refugiul familiei sale,

din comuna Hotar, în localitatea Beiuș, a fost consecința persecuțiilor etnice

suportate din partea autorităților maghiare.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor.

Criticând hotărârea atacată,

recurenta a arătat că soluția este nelegală, întrucât intimatul nu face dovada

persecuției etnice prevăzută de art. 1 din Legea nr. 189/2000, extrasul din

tabelul refugiaților comunicat de Arhivele Naționale, prin adresa menționată

mai sus, neputând fi considerat o probă concludentă, în condițiile în care nu

rezultă cu certitudine că refugiatul înscris la nr. 553, C.A., este una și aceiași persoană cu tatăl intimatului-reclamant.

Mai mult decât atât, s-a susținut că

localitatea Hotar, unde familia C. avea domiciliul, a rămas la sud de granița

trasată prin Dictatul de la Viena, nefiind ocupată de autoritățile maghiare și,

totodată, că „Valea Subpiatră”, unde pretinde intimatul că se afla locuința

familiei sale, nu este o parte a localității Hotar, ci o localitate separată.

Recursul este fondat și urmează a fi

admis, în sensul și în considerarea celor ce se vor expune în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art.

129 alin. (5) teza I C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin

toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii

faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri

temeinice și legale.

În acest scop, judecătorii sunt în

drept să pună în discuția părților, orice împrejurări care pot duce la

lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră

folositoare.

În ceea ce privește cauza dedusă judecății,

probatoriile administrate în cauză nu au fost suficiente, pentru a dovedi cu

certitudine din ce localitate s-au refugiat familia intimatului și unde se

situa aceasta, în raport cu granița.

Aceasta, cu atât mai mult, cu cât

relațiile furnizate de instituțiile statului: Arhivele Naționale, Ministerul

Apărării și Ministerul Afacerilor Externe, sunt contradictorii cu privire la

situarea comunei Țețchea, sat Hotar, la sud sau la nord de granița

româno-maghiară stabilită prin Dictatul de la Viena.

Pentru aceste motive, în

considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 313 teza I

C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va

trimite cauza, spre rejudecare, la aceiași instanță, pentru suplimentarea

probatoriilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 196/CA/2005-P.I. din 13 iunie

2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 ianuarie 2006.