Decizia nr. 848/2009 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 2011/2000 — recurs împotriva sentinței nr. 118/2006 a Tribunalului Galați

Urmare convenției încheiate, SC G.D. SA București se obliga să livreze către SC E.C.I. SRL Galați produse metalurgice, contravaloarea acestora urmând a fi încasată după șapte zile, motiv pentru care plata produselor se făcea cu fila C.E.C. în alb. Pe baza acestei convenții, în perioada 22 decembrie 1998 - 9 februarie 1999, au fost livrate produse metalurgice în valoare totală de 757.307.758 lei, iar, pentru plata facturilor emise, inculpatul a eliberat un număr de 6 file C.E.C. în alb din care patru erau din cele anulate de bancă, iar două erau din cele sustrase de la SC T.P.C. SRL Galați. Deși potrivit convenției încheiate, societatea administrată de inculpat urma să fie creditată doar pentru 7 zile de la data livrării mărfii, după care filele C.E.C. urmau să fie completate și introduse la bancă spre decontare, la solicitarea inculpatului, completarea filelor C.E.C. a fost amânată. La momentul acceptării solicitării, inculpatul nu a adus la cunoștință părții vătămate faptul că societatea se afla în interdicție de a emite cecuri și nici faptul că patru din cecuri sunt anulate, iar două nu aparțin societății sale. Întrucât din suma totală pe care o datora de 757.307.758 lei, inculpatul a achitat doar suma de 92.384 lei, la data de 18 martie 1999 între părți a fost încheiat un contract prin care inculpatul se obliga să plătească cu fila C.E.C. suma de 500.000.000 lei și cu un bilet la ordin suma de 100.000.000 lei, stabilindu-se ca dată scadentă ziua de 30 martie 1999. Acest contract a reprezentat, de fapt, o nouă inducere în eroare a părții vătămate, întrucât societatea inculpatului se afla în interdicție de a emite C.E.C.-uri sau bilete la ordin, iar fila C.E.C. emisă cu acest prilej era din cele sustrase de la SC T.P.C. SRL Galați. La data scadentă, respectiv 30 martie 1999, C.D., administratorul SC G.D. SA București a verificat la B.A. dacă societatea administrată de inculpat are în cont suma înscrisă în C.E.C. și, primind un răspuns negativ, nu a completat-o. Luând legătura cu inculpatul, acesta i-a spus că va avea în cont această sumă la data de 22 decembrie 1999, dată la care C.D. a completat fila C.E.C. și a introdus-o în bancă, dar plata i-a fost refuzată cu mențiunea „lipsă totală de disponibil, trăgător aflat în interdicție”.

La data de 20 ianuarie 1999, între societatea administrată de inculpat și SC N. SA Galați s-a încheiat un contract în baza căruia, în perioada 21 ianuarie 1999 - 25 februarie 1999, acesta din urma a livrat către SC E.C.I. SRL Galați produse metalurgice în valoare de 619.918.386 lei pentru plata cărora inculpatul a emis fila C.E.C. seria D.002 nr. 00233003, făcând parte din cele sustrase anterior de la SC T.P. C. SRL Galați. La data de 21 iulie 1999, beneficiarul filei C.E.C. a completat-o și a introdus-o în bancă, însă plata i-a fost refuzată pentru lipsa de disponibil în cont.

La data de 25 martie 1999, inculpatul D.L., în calitate de administrator al SC E.C.I. SRL Galați, a achiziționat de la SC D. SRL Galați tablă în valoare de 248.985.938 lei, pentru plata căreia a eliberat un număr de trei bilete la ordin, având ca dată scadentă 2, 4, respectiv, 5 aprilie 1999. SC D. SRL Galați a girat cele trei bilete la ordin către SC A. SA Galați la data de 25 martie 1999, iar la scadență, aceasta din urmă a depus biletele la ordin în bancă spre decontare, ocazie cu care a constatat că nu exista disponibil în cont.

Î n perioada 30 aprilie - 18 mai 1999, în baza comenzilor nr. 3574 din 28 aprilie 1999 și nr. 42 din 05 mai 1999, societatea condusă de inculpat a achiziționat de la SC C. SA Galați tablă în valoare totală de 2.950.613.528 lei. Pentru a crea impresia unui bun platnic, în perioada 7 mai - 18 mai 1999, inculpatul a achitat o parte din marfa achiziționată, respectiv, suma de 317.829.450 lei, pentru suma de 266.531.291 lei a emis la data de 20 mai 1999 un bilet la ordin cu scadenta la 5 iunie 1999, iar la data de 25 mai 1999 a mai completat un bilet la ordin pentru suma de 500.000.000 lei, cu scadența la 10 iunie 1999. La momentul în care au fost introduse în bancă, spre decontare, s-a constatat că societatea administrată de inculpat nu avea disponibil în cont.

Î n cursul lunii aprilie 1999, urmare solicitării inculpatului, SC O.M SA Galați a livrat către SC E.C.I. SRL Galați produse metalurgice în valoare de 1,2 miliarde lei pentru plata cărora inculpatul a emis două file C.E.C., stabilindu-se ca aceste file C.E.C. să fie utilizate de către furnizor în cazul în care în 30 de zile plata nu era făcută cu alt instrument de plată. Cele două file C.E.C. erau din cele sustrase de inculpat de la SC T.P.C. SRL Galați. Din suma de 1,2 miliarde lei, inculpatul a achitat circa 400 milioane lei cu ordin de plată și cu file C.E.C. emise de alte societăți pe care Ie-a girat în favoarea SC O.M. SA. Întrucât avea de achitat niște mărfuri către SC C.O. SRL Galați, SC O.M. SA Galați a girat cele două file C.E.C. primite de la inculpat, fapt cunoscut și acceptat de către acesta din urmă. Mai mult, în perioada 19 aprilie - 7 mai 1999, inculpatul a cumpărat de la SC C.O. SRL Galați produse metalurgice în valoare de 1,2 miliarde lei pentru plata cărora a emis fila C.E.C. seria D.002 nr. 00233020, filă sustrasă de la SC T.P.C. SRL Galați. La data de 18 mai 1999, administratorul SC C.O. SRL Galați a introdus spre decontare una din cele două file C.E.C. girate de către SC O.M. SA Galați, însă cererea i-a fost respinsă motivat de faptul că nu există disponibil în cont. Contactându-I pe inculpat, martorul T.V., administratorul SC C.O. SRL Galați a aflat de la acesta că respectiva filă C.E.C. aparține societății inculpatului și că se afla în interdicție bancară. Pe parcursul cercetărilor inculpatul a acoperit prejudiciul către SC C.O. SRL Galați, aceasta comunicând că nu mare nicio pretenție civilă.

În perioada 21 mai - 31 mai 1999, în calitate de administrator al SC C.I. SRL Galați, inculpatul a achiziționat de la SC A. SA Galați, produse siderurgice în valoare totală de 784.066.767 lei, din care, în perioada 17 mai - 27 mai 1999 a achitat suma de 212.000.000 lei. Pentru diferența de bani, inculpatul a emis fila C.E.C. , având ca dată scadentă ziua de 8 iunie 1999. Și această filă C.E.C. făcea parte din cele sustrase de inculpat de la SC T.P.C. SRL Galați și a fost refuzată la plată pentru lipsa de disponibil în cont.

Între societatea administrată de inculpat și SC S.C. SA Brăila administrată de martorul S.G., a intervenit o convenție prin care se stabilea că pentru plata produselor metalurgice achiziționate de societatea administrată de inculpat trebuie să se achite un avans minim de 30 % din valoarea mărfii, iar pentru diferență, emiterea unui instrument de plată în alb, cu termen de introducere în circuit bancar în 30 de ziler de la livrare. Pe baza acestei înțelegeri, în perioada 14 iulie 1998 - 25 ianuarie 1999, au fost livrate produse metalurgice în valoare totală de 617.903.488 lei. Întrucât la plata ultimei facturi, în valoare de 130.763.036 lei, inculpatul înregistra mari întârzieri, la solicitarea martorului S.G., în luna mai 1999, inculpatul a eliberat un bilet la ordin în alb, bilet ce nu a fost introdus imediat după decontare. În luna decembrie, văzând că datoria nu este integral achitată, martorul S.G. a completat biletul la ordin, I-a introdus în bancă pentru decontare la data de 28 decembrie 1999, însă cererea i-a fost respinsă pentru lipsa de disponibil în cont. Martorul a declarat că inculpatul i-a ascuns faptul că biletul la ordin nu putea fi folosit întrucât societatea se afla în interdicție bancară.

În cursul lunii aprilie 1999, inculpatul D.L. s-a deplasat în comuna Ivești, județul Galați, unde s-a înțeles cu partea vătămată S.I., să-i vândă tablă la prețul de 2.000 Iei/Kg, care i-a dat inculpatului suma de 168.000.000 lei, sumă pe care acesta a cheltuit-o în interes personal. La data de 4 iunie 1999 inculpatul a încheiat un proces-verbal prin care a recunoscut că a primit de la S.I. suma de 168 milioane lei, sumă ce reprezenta contravaloarea mărfii. Inculpatul nu și-a respectat obligația de predare a tablei promise și, sub presiunea exercitată de partea vătămată, i-a promis acesteia, i-a eliberat două delegații de ridicare de azbociment de la SC I. SA Medgidia, însă această unitate a refuzat livrarea motivat de faptul că inculpatul are datorii neachitate, Deși inițial inculpatul a recunoscut că a primit acești bani și nu și-a onorat obligațiile, ulterior acesta a revenit și a declarat că i-a livrat părții vătămate, cu factura nr. 144 din 19 mai 1999, marfă în valoare de 370.806.800 lei. S-a apreciat că această ultimă declarație este nesinceră având în vedere faptul că factura respectivă a însoțit marfa virată către SC G.P.C.M.S. SRL București, administrată de S.I. din București. Mai mult, dacă lucrurile ar fi stat așa cum a susținut inculpatul, apare nejustificat încheierea ulterior datei de 19 mai 1999, a procesului- verbal prin care acesta recunoaște că a primit de la S.I. 168 milioane lei reprezentând contravaloare avans marfa. De asemenea, s-a arătat că apare nejustificată livrarea de marfa de 370.806.800 lei, în condițiile în care ceruse obligatoriu banii în avans și primise 168.000.000 lei. S-a reținut că, în drept, fapta inculpatului D.L. care, în mod repetat dar, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a indus în eroare, cu prilejul vânzării-cumpărării de produse metalurgice, mai multe persoane juridice și fizice cărora Ie-a creat impresia, contrară realității, că va achita marfa cumpărată la termenele convenite, respectiv că va procura marfa, folosindu-se în acest scop de mijloace frauduloase, respectiv eliberând file C.E.C. care fuseseră sustrase de la altă societate sau care fuseseră anulate de bancă, ca urmare a interdicției bancare și producându-le prin aceasta un prejudiciu de aproximativ 3 miliarde lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Împotriva sentinței penale sus-menționte, inculpatul a declarat apel, care, prin decizia penală nr. 270 din 26 octombrie 2006 a Curții de Apel Galați, a fost respins ca nefondat. Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat în termen legal recurs, iar, în urma admiterii acestuia, prin decizia penală nr. 3176 din 14 iunie 2007 a instanței supreme, s-a casat decizia nr. 270 din 27 octombrie 2006 a Curții de Apel Galați și s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Galați. În rejudecare, s-a pronunțat decizia penală nr. 30/ A din 12 februarie 2008, prin care, admițându-se apelul inculpatului, s-a desființat, în parte, sentința, respectiv numai în ceea ce privește latura penală, și în rejudecare: A fost înlăturată din sentința penală apelată dispozițiile potrivit cărora: În conformitate cu dispozițiile art. 33 și 34 C. pen., s-a contopit pedeapsa de 12 ani închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 3479 din 8 decembrie 2003 a Judecătoriei Galați și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, sporită la 12 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale; În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii de 24 ore, aferente datei de 14 februarie 2000, iar conform art. 36 C. pen., s-a dedus durata executată cu începere de la data de 6 octombrie 2005 la zi; Potrivit art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 2 luni închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 453/22 februarie 2006 a Judecătoriei Galați, în pedepsele componente, respectiv: - pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 922 din 26 aprilie 2002 a Judecătoriei Buzău; - pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 294 din 06 mai 2004 a Judecătoriei Panciu; - pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 3479 din 08 decembrie 2003 a Judecătoriei Galați. În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 12 ani închisoare, aplicată prin prezenta hotărâre, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 922 din 26 aprilie 2002 a Judecătoriei Buzău, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 294 din 06 mai 2004 a Judecătoriei Panciu și cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 3479 din 08 decembrie 2003 a Judecătoriei Galați și s-a dispus ca inculpatul D. L. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 12 ani închisoare, sporită la 12 ani si 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. În baza art. 36 alin. (3) și art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii preventive de 24 de ore din data de 14 februarie 2000 și durata executată cu începere de la data de 01 martie 2001 până la data de 18 iunie 2003 și cu începere de la data de 06 octombrie 2005 până la data de 11 aprilie 2006. A fost anulat mandatul de executare nr. 631/2006 din 15 martie 2006, emis în baza sentinței penale nr. 453 din 22 februarie 2006 a Judecătoriei Galați și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 453 din 22 februarie 2006 a Judecătoriei Galați și ale sentinței penale apelate. Decizia sus-arătată a fost recurată de inculpat. Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat casarea hotărârilor, invocând temeiurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18, iar, în subsidiar, pct. 17 și 14 C. proc. pen. În susținerea primului temei de casare, a arătat, în esență, că inculpatul nu a săvârșit infracțiunea de înșelăciune, fapta ținând de domeniul dreptului comercial, întrucât a lăsat filele C.E.C. drept garanție de plată și a plătit prin plăți compensatorii sumele datorate. Cu privire la latura civilă, a susținut că nu a fost stabilit corect prejudiciul, impunându-se casarea hotărârilor cu trimitere spre rejudecare. A mai susținut că se impune achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de furt, fiind dispusă în mod greșit grațierea. Sub acest aspect, a arătat că nu s-a făcut dovada sustragerii blanchetelor, ci doar folosirea acestora. Totodată, a învederat că în cursul judecății în apel s-a dispus direct contopirea pedepselor, inculpatul fiind lipsit de un grad de jurisdicție, iar în propria sa cale de atac i s-a agravat situația, impunându-se casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță. În susținerea celui de-al doilea temei de casare, a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 83 din Legea nr. 59/1934, arătând că prin greșita calculare a prejudiciului s-a reținut greșit și alin. (5) al art. 215 C. pen., care se impune a fi înlăturat. Cu privire la ultimul temei de casare, a solicitat reducerea pedepsei inculpatului, avându-se în vedere prejudiciul cauzat și circumstanțele personale ale inculpatului. Recursul inculpatului nu este fondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de apel a reținut corect faptele și vinovăția inculpatului, Ie-a dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale și a individualizat în mod just pedeapsa aplicată. În ce privește prima critică formulată de inculpat, se constată că aceasta nu este întemeiată. Din analiza probelor, rezultă că fapta inculpatului, de a induce în eroare mai multe societăți comerciale și părți vătămate, deși cunoștea că societatea administrată de el se afla în interdicție bancară, iar C.E.C.-urile emise pentru societatea sa fuseseră anulate de bancă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în forma agravantă reținută de instanțe. Pentru dovedirea acțiunii de inducere în eroare, s-a reținut, în mod corect, faptul că inculpatul nu a încunoștiințat părțile vătămate la momentul emiterii cecurilor și a biletelor la ordin că nu exista disponibilul necesar acoperirii acestora în bancă, ba mai mult, Ie-a creat convingerea că este un bun platnic, prin achitarea inițială a unei părți din contravaloarea mărfii, folosindu-se de cec-urile sustrase de la SC T.P.C. SRL Galați. Apărarea inculpatului, în sensul că a lăsat filele C.E.C. drept garanție de plată și a plătit prin plăți compensatorii sumele datorate, nu poate fi primită, deoarece nu este susținută de probele administrate în cauză. În raport cu cele arătate mai sus, se constată că, în mod corect, instanțele, au încadrat juridic fapta reținută în sarcina inculpatului, în infracțiunea de înșelăciune, iar nu în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) din Legea nr. 59/1934. Referitor la infracțiunea de furt, se constată că aceasta a fost dovedită în mod cert, inculpatul folosind filele C.E.C. ale altei societăți, întrucât ale sale erau fie anulate, fie interzise bancar, în scopul achitării mărfurilor achiziționate. Susținerea că nu s-a făcut dovada sustragerii blanchetelor, ci doar folosirea acestora nu poate fi primită. Faptul că inculpatul a folosit filele C.E.C. demonstrează că anterior a avut loc o deposedare și o împosedare a sa cu respectivele cecuri. Nici critica privitoare la reținerea prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii nu poate fi primită. În cadrul operațiunii de încadrare juridică a unei infracțiuni de rezultat se are în vedere prejudiciul creat la momentul comiterii faptei, în raport cu care s-a reținut în mod corect agravanta prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., neavând relevanță că a fost acoperit parțial. Achitarea unei părți din prejudiciu reprezintă un element exterior laturii obiective a infracțiunii, care însă poate fi avut în vedere la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului și, respectiv, la soluționarea laturii civile a cauzei. Nici critica referitoare la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului nu este fondată. La stabilirea pedepsei aplicată inculpatului, s-a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., fiind valorificate toate datele ce caracterizează persoana inculpatului. În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput și realizat inducerea în eroare a numărului mare de părți vătămate, rezultă că instanța de apel a individualizat în mod just cuantumul pedepsei aplicate, acordând eficiență criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. Totodată, se constată că, în mod corect, s-a dispus contopirea pedepselor aplicate anterior inculpatului, în faza de judecată a apelului, dispunându-se, în baza rolului activ, îndreptarea erorilor instanței de fond în ce privește contopirea condamnărilor anterioare ale inculpatului cu pedeapsa aplicată în cauză și, respectiv, deducerea corectă a perioadei executate. De altfel, decizia pronunțată de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, cu nr. LXX (70) din 15 octombrie 2007 (M.O. nr. 539/17.07.2008), care a stabilit că instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanță, nu putea produce efecte în cauză, întrucât la data pronunțării deciziei instanței de apel, nu fusese publicată în M.O.” Pentru aceste considerente, neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat D.L. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU