ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 796/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 26 iunie 2006, reclamanta P.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Bihor, anularea hotărârii nr. 12.479 din 2 mai 2006 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivare, reclamanta a arătat că, este îndreptățită la acordarea compensațiilor prevăzute de actul normativ indicat, întrucât, în perioada 1942 - 6 martie 1945 a fost refugiată împreună cu mama sa din localitatea Bălaia, în localitatea Zarand, județul Bihor, datorită persecuțiilor din motive etnice. Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 179/ CA din 1 noiembrie 2006, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 12.479/2006 emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 și cu probele administrate, din care rezultă că reclamanta s-a născut în timpul refugiului mamei sale, căpătând astfel statul de refugiat. Împotriva susmenționatei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta C.J.P. Bihor, solicitând modificarea acestei hotărâri, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut, în esență că, din probatoriul administrat, rezultă situații contradictorii, în sensul că, din certificatul de naștere al reclamantei, emis în anul 1951, rezultă că aceasta s-a născut la data de 26 mai 1942, în localitatea Bălaia, de unde ea susține, că s-ar fi refugiat, ceea ce contravine declarațiilor martorilor și extrasului din registrul refugiaților, din care rezultă că mama intimatei, s-a refugiat din acea localitate anterior anului 1942 și în condițiile în care Bălaia se afla în teritoriul cedat Ungariei. Analizând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă și cu dispozițiile legale incidente inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, așa cum a fost completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. Prin Normele de aplicare a Ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, în art. 2 persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Cum strămutarea (refugiul) din localitatea de domiciliu în alta pe criterii etnice este o modalitate de persecuție etnică, ce durează pe toată durata strămutării (refugiului), în mod legal instanța de fond a apreciat că și copilul născut în timpul acestei perioade are același statut, perioada fiind de la data nașterii lui și până la data retrocedării pământului românesc. În mod eronat, recurenta susține că intimata nu a dovedit faptul că s-ar afla în această situație. Astfel, situația de refugiat a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile autentice ale martorilor N.I. și N.V., copia extras din Registrul cu evidența refugiaților români din Ungaria, unde figurează mama intimatei - reclamante, T.A., înregistrată anterior datei de 18 mai 1942, copiile actelor de stare civilă ale reclamantei.

Aparentele neconcordanțe dintre dovezile administrate sunt înlăturate prin interpretarea coroborată, sistemică, a acestor dovezi, în raport și cu conjunctura istorică a momentului. În consecință, față de dovezile existente la dosar, se constată că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Bihor împotriva sentinței civile nr. 179/ CA din 1 noiembrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2007.