ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3737/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 26 ianuarie 2006, reclamanta B.J. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 12470 din 2 decembrie 2005, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, în mod eronat, prin hotărârea contestată, pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor compensatorii prevăzute de actul normativ indicat, deși a dovedit că, în perioada septembrie 1940 - martie 1945, familia sa a fost refugiată, din motive etnice, din localitatea de domiciliu, Oradea, la Beiuș.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 66/CA - 2006 din 29 martie 2006, a respins acțiunea. Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu data nașterii reclamantei, care este ulterioară perioadei de persecuție pentru care legiuitorul a înțeles să reglementeze acordarea drepturilor compensatorii. Împotriva sentinței sus menționate, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta B.J., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii judecătorești atacate și, în fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată. Recurenta a susținut, în esență, că beneficiază de drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, aprobată și completată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 5 iulie 1944, chiar dacă s-a născut ulterior datei de 6 martie 1945, deoarece, potrivit art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, capacitatea de folosință este recunoscută de la concepție, în situația în care este vorba despre drepturi și copilul se naște viu. A mai arătat că practica unitară a instanțelor de recunoaștere a drepturilor copiilor născuți în timpul refugiului trebuie extinsă și asupra copiilor concepuți în timpul refugiului, întrucât, în opinia sa, privațiunile refugiului s-au răsfrânt și asupra acestora, consecințele emoționale putând să-i afecteze după nașterea lor. Analizând criticile formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate. În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: lit. c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă persoanelor care, în perioada precizată, din motive etnice, au suferit persecuții materializate sub forma refugiului, expulzării ori strămutării în altă localitate, este necesar, așadar, ca persecuțiile să fi fost suferite efectiv, în mod direct de către persoana în cauză și să fi fost determinate de criterii etnice.

În mod eronat, recurenta, care nu era născută, ci doar concepută în acea perioadă, în timpul refugiului părinților săi, susține că ar beneficia de drepturile compensatorii în temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954. Astfel, capacitatea de folosință a persoanei, definită de prevederile art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, ca fiind capacitatea de a avea drepturi și obligații, începe potrivit regulii generale reglementată de art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, de la data nașterii persoanei . Textul art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, invocat de către recurenta-reclamantă, potrivit căruia „drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune, însă numai dacă el se naște viu”, reglementează o situație de excepție, exprimată și în adagiul infans conceptus pro nato habetur quoties de commodis ejus agitur . Această excepție a capacității de folosință anticipată vizează, însă, exclusiv capacitatea succesorală a persoanei fizice.

Astfel, potrivit art. 645 alin. (1) și (2) C. civ., „Pentru a succede, trebuie neapărat ca persoana ce succede, să existe la momentul deschiderii succesiunii. Copilul conceput se consideră că există”. Întrucât excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare și ținând cont că pricina nu are ca obiect drepturi succesorale pentru a se invoca această capacitate de folosință anticipată, rezultă că soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii, este legală și temeinică. Pentru aceste motive și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta B.J. împotriva sentinței civile nr. 66/CA din 29 martie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2006.