ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3582/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ la data de 1 februarie 2005, reclamantul

D.D. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, să se

dispună anularea hotărârii nr. 10582 din 29 octombrie 2004 a Comisiei pentru

aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind

recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat, în esență, că pârâta refuză să-i acorde drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși a făcut dovada că s-a născut în timpul

refugiului părinților săi, din Ardealul de Nord ocupat de trupele maghiare în

1940, ca urmare a Dictatului de la Viena.

Prin sentința nr. 64/CA/2005

- PI din 28 februarie 2005, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului D.D., a

anulat hotărârea nr. 10582 din 29 octombrie 2004, emisă de pârâta Casa

Județeană de Pensii Bihor, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului,

calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză,

rezultă că reclamantul a făcut dovada că părinții săi au fost refugiați din

orașul Oradea, în orașul Arad, iar reclamantul s-a născut în perioada

refugiului, la data de 6 octombrie 1942.

Totodată, instanța de fond a

concluzionat că în situația copiilor născuți în timpul refugiului părinților,

statutul de refugiat se dobândește de la naștere.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În esență, se susține că

instanța de fond a pronunțat o hotărâre greșită, deoarece reclamantul nu poate

beneficia de drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000, întrucât nu era

născut la data strămutării părinților săi, neavând, astfel, un domiciliu de

unde să fi fost strămutat.

Examinându-se sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în

perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a

avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de

lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu

[art. 1 lit. c)].

Prin Normele pentru

aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că

dovada încadrării în situațiile prevăzute prin ordonanța menționată se poate

face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora,

prin declarații cu martori.

Totodată, prin art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se

prevede că dovada se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Din interpretarea

teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul

reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru

prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în

perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate

persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât

persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care

au îndurat persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au

răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor

care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost

strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit,

astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or, în cauză este de necontestat

că prin înscrisurile și declarațiile cu martori depuse la dosar, reclamantul a

făcut dovada că s-a născut la 6 octombrie 1942, în orașul Arad, unde părinții

săi se refugiaseră din orașul Oradea, în 1940, ca urmare a ocupării Ardealului

de Nord, după Dictatul de la Viena. În acest fel, reclamantul a suferit

aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a îndurat familia sa,

ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Se constată că instanța de

fond a reținut corect situația de fapt și a interpretat judicios dispozițiile

legale aplicabile, motiv pentru care recursul declarat urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 64/CA/2005 - PI din

28 februarie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 iunie 2005.