Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.02.2005
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 683/2005

HOTĂRÂRE
08.02.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 683/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 6 februarie 2004, reclamanta R.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 8486 din 16 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că este îndreptățită la acordarea drepturilor compensatorii prevăzute de actul normativ indicat, întrucât s-a născut în timpul refugiului părinților săi, dobândind același statut de refugiat cu aceștia. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 172/CA/2004 - PI din 8 martie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 7 martie 1943 - 6 martie 1945. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că și copiii născuți în localitatea în care părinții au fost strămutați ori s-au refugiat, au același statut cu părinții lor, respectiv au suferit persecuții din motive etnice, în perioada cuprinsă între data nașterii lor și data de 6 martie 1945, când teritoriul a fost retrocedat și a încetat motivul strămutării.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, susținând, în esență, că nefiind născută la data strămutării părinților săi, intimata-reclamantă nu poate beneficia de prevederile actului normativ reparatoriu, întrucât legislația română nu recunoaște capacitatea de folosință, nici de domiciliu, în favoarea fătului conceput, singura excepție fiind cea în care fătul conceput să se fi născut viu, pentru a i se deschide dreptul la moștenire. Criticile formulate sunt neîntemeiate, în speță nepunându-se problema statutului sau drepturilor copilului, înainte de momentul nașterii sale, ci după. Este necontestat că reclamanta s-a născut la data de 7 martie 1943, în orașul Stalin, unde părinții săi se refugiaseră din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate la lit. a) - g). Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective, în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or, în cauză, este de necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999, și soțului supraviețuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară, soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor etnice. Cu această motivare, soluția curții de apel este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca neîntemeiat, potrivit art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 172/CA - PI din 8 martie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2005.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-22
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1853/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 29 martie 2004, reclamantul V.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea h
ÎCCJ 2005-01-25
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 323/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 19 decembrie 2003, reclamanta B.M. a solicitat, pe calea contenciosului administrativ, în contradictoriu cu pârâta C
ÎCCJ 2004-10-19
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7639/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 24 septembrie 2003, reclamantul V.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anular
ÎCCJ 2005-03-16
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1733/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 30 martie 2004, reclamanta B.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 8631 din 30 ianuarie 2004, emisă de Casa Județean
ÎCCJ 2005-01-25
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 331/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 12 decembrie 2003, reclamanta C.V. a solicitat, pe calea contenciosului administrativ, în contradictoriu cu pârâta C
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă