ÎCCJ, Decizia nr. 210/2023

Ședința publică din data de 9 octombrie 2023

I. Circumstanțele cauzei

Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 1513 din 20 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I Civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții A., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 131/R din data de 5 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă și a obligat pe revizuenți la plata către intimata S.C. D. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, reduse, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de revizuire a constatat că revizuenții au invocat incidența dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și au susținut că Decizia nr. 131/R din 5 aprilie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă este contradictorie deciziei nr. 683/R/2010 a aceleiași instanțe, pronunțate în dosarul nr. x/2005, precum și deciziei civile nr. 379/R/2011 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, dată în dosarul nr. x/2007.

Înalta Curte a constatat, din succesiunea evenimentelor și din apărările revizuenților de-a lungul procesului, că aceștia și-au justificat demersul prevalându-se de cele statuate prin deciziile a căror autoritate de lucru judecat pretind că ar fi fost încălcată prin decizia atacată cu revizuire, aducând în discuție în procesul finalizat cu decizia atacată autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor date prin deciziile pronunțate în litigiile purtate anterior între părți.

Astfel, instanța a reținut că promovarea cererii de revizuire împotriva Deciziei nr. 131/R din 5 aprilie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, sub motiv că ar nesocoti și ar fi potrivnică Deciziei nr. 683/R/2010 a Curții de Apel Cluj, pronunțate în dosarul nr. x/2005, precum și deciziei civile nr. 379/R/2011 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțate în dosarul nr. x/2007, ale căror efecte au fost invocate de revizuenți în mod constant pe parcursul procesului și care au făcut obiect al analizei tuturor instanțelor care s-au pronunțat în cauză, nesocotește reglementarea și fundamentul acestei căi extraordinare de atac.

Instanța a apreciat că, în realitate, revizuenții își exprimă nemulțumirea față de soluția pronunțată pe fondul cauzei, tinzând să transforme această cale extraordinară de atac de retractare într-una de reformare, care să supună cenzurii instanței de revizuire legalitatea unei hotărâri definitive, în alte cazuri decât cele strict prevăzute de lege.

Cererea de recurs

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, revizuenții A., B. și C. au declarat recurs, în temeiul art. 22 alin. (2), art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., art. 44 din Constituție, art. 555 C. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, solicitând casarea deciziei recurate, admiterea cererii de revizuire și anularea Deciziei nr. 131/R/2022 a Curții de Apel Cluj.

Recurenții au susținut că decizia a fost pronunțată cu încălcarea normelor și a autorității de lucru judecat.

Astfel, au arătat că instanța nu a luat în calcul că prin Decizia nr. 131/R/2022, Curtea de Apel Cluj nu s-a pronunțat și nici pus în discuție autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 683/2005 a Curții de Apel Cluj, ci a încălcat prevederile art. 247 și art. 248 C. proc. civ.. De altfel, instanța a omis să se pronunțe asupra excepției de fond invocate de recurenți, cu privire la Decizia nr. 683/2005 a Curții de Apel Cluj, ca fiind contrară Deciziei nr. 131/R/2022 a aceleiași instanțe.

De altfel, au arătat recurenții, Decizia nr. 683/R/2010 a Curții de Apel Cluj, prin care se motivează respingerea dreptului de superficie solicitat de S.C. D. S.R.L. este anterioară și, totodată, temeiul juridic al Deciziei nr. 379/R/2011 a Tribunalului Bistrița – Năsăud, prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate al recurenților.

Recurenții au criticat considerentele Deciziei nr. 683/R/2010 a Curții de Apel Cluj referitoare la existența dreptului de superficie, la nelegalitatea vânzării cumpărării de construcții de la Stațiunea de cercetare Reghin, dreptul de proprietate al statului român, prin raportare la probatoriul existent la dosarul cauzei.

Recurenții au arătat și că, efect al respingerii cererii de revizuire, Înalta Curte a menținut efectele juridice ale Deciziei nr. 131/R/2022 a Curții de Apel Cluj, prin care construcțiile deținute de intimata S.C. D. S.R.L. ocupă fără drept terenul recurenților în suprafață de 8.000 mp, pentru care intimata nu are nici drept de superficie.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul dedus judecății, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte constată că recurenții și-au întemeiat motivele de recurs pe art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că acestea se impun a fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât se susține că instanța de revizuire a aplicat/interpretat greșit cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire privind tripla identitate de părți, obiect și cauză, încălcând astfel normele referitoare la autoritatea de lucru judecat.

Față de aceste aspecte, se constată că pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. este formal indicat, câtă vreme recurenții nu indică ce norme de drept material ar fi aplicat greșit instanța.

De asemenea, recurenții au susținut și greșita aplicare a art. 22 C. proc. civ., critică pe care instanța urmează să o analizeze din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 din C. proc. civ.

Printr-o primă critică, recurenții au susținut nelegalitatea deciziei, pentru că, prin Decizia nr. 131/R/2022, Curtea de Apel Cluj nu s-ar fi pronunțat asupra autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 683/R/2010.

Înalta Curte reține că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, potrivit dispozițiilor invocate, "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Invocarea normei de drept menționate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Conform art. 430 din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este reglementată astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Prin norma citată s-a urmărit înlăturarea încălcării autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 din C. proc. civ.

Potrivit art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

În acest context, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), în măsura în care există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

În jurisprudența referitoare la acest motiv de revizuire [a se vedea, cu titlu de exemplu, Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători nr. 329 din 11 decembrie 2017 și nr. 120 din 20 mai 2019, publicate pe pagina de internet a Înaltei Curți de Casație și Justiție – www.x.ro – în secțiunea de jurisprudență], s-a reținut că una dintre condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire pentru hotărâri definitive potrivnice este ca excepția autorității de lucru judecat să nu fi fost invocată în al doilea proces ori, în ipoteza în care a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra acesteia.

Art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care este temeiul de drept al cererii de revizuire, nu reglementează expressis verbis o asemenea condiție de admisibilitate, însă această condiționare derivă din faptul că, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanța de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate și temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătorești definitive.

În cauză, revizuienții au susținut că decizia civilă nr. 131/R din 5 aprilie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă este contrară Deciziei nr. 683/R/2010 a aceleiași instanțe, pronunțate în dosarul nr. x/2005, precum și deciziei civile nr. 379/R/2011 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțate în dosarul nr. x/2007, chestiune ce a fost invocată prin întâmpinarea depusă la dosar, dar asupra cărora Curtea de Apel Cluj ar fi omis să se pronunțe.

Analizând aceste susțineri, instanța de revizuire a reținut că, în cuprinsul Deciziei nr. 131R/2022, Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat asupra tuturor chestiunilor invocate de recurenți referitoare la aspectele de drept dezlegate prin Decizia nr. 379/R/2011 a Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Prin motivele de recurs, recurenții au învederat că instanța nu s-ar fi pronunțat și nici nu ar fi pus în discuție autoritatea de lucru judecat anterior amintită, ci a încălcat prevederile art. 247 și art. 248 C. proc. civ. ar fi omis să se pronunțe asupra excepției de fond invocate de recurenți, cu privire la Decizia nr. 683/2005 a Curții de Apel Cluj, ca fiind contrară Deciziei nr. 131/R/2022 a aceleiași instanțe.

În deplin acord cu argumentele instanței de revizuire, Înalta Curte reține, la rândul său, din cronologia dosarului, că prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului dosarul nr. x/2018, reclamanții ce au calitatea de revizuenți în litigiul pendinte au invocat ambele hotărâri judecătorești despre care susțin că sunt contradictorii cu Decizia nr. 131R/2022.

Astfel, reclamanții susținut că prin Decizia nr. 379/R/2011 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, s-a decis irevocabil menținerea dispoziției privind reconstituirea dreptului lor de proprietate asupra terenului de 0,80 ha pe vechiul amplasament, precum și că acțiunile în dobândirea dreptului de superficie promovate de intimata S.C. D. S.R.L. au fost respinse prin Decizia nr. 683/R/2010 a Curții de Apel Cluj, pronunțată dosarul nr. x/2005, și Decizia nr. 379/R/2011 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în dosarul nr. x/2007, irevocabile.

Verificând cronologia evenimentelor, Înalta Curte reține că dosarul nr. x/2018 a fost finalizat prin Decizia nr. 131R din 5 aprilie 2022, prin care Curtea de Apel Cluj a admis recursul declarat de S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 180/A/2021 din 17 iunie 2021 pronunțată în dosar nr. x/2018 al Tribunalului Bistrița-Năsăud, pe care a casat-o în parte.

A rejudecat în parte apelul, a admis apelul declarat de S.C. D. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 453/2019 pronunțate de Judecătoria Beclean în dosarul nr. x/2018, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins integral cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B. și C. și a menținut dispozițiile sentinței referitoare la soluția data cererii reconvenționale.

În considerentele acesteia, instanța a reținut că titlul de proprietate al reclamanților având ca obiect terenul (în suprafață totală de 0,80 ha) pe care sunt amplasate construcțiile litigioase aflate în proprietatea recurentei este cel cu nr. x din 14.09.2015 emis în temeiul Legii nr. 18/1991, fiind emis în executarea Deciziei nr. 379/R/2011 pronunțate de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr. x/2007, prin care Comisiile pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița - Năsăud au fost obligate la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 0,80 ha pe vechiul amplasament în favoarea reclamanților – intimați.

În cuprinsul deciziei, s-a reținut că Decizia nr. 379/R/2011 are autoritate de lucru judecat față de reclamanții intimați și statuează că Statul Român (cel obligat prin decizie să emită titlul de proprietate în beneficiul reclamanților-intimați) avea calitatea de proprietar al terenului la data pronunțării deciziei. Cu atât mai mult, Statul Român era proprietarul terenului și anterior anului 1990, când a dispus edificarea acestor construcții.

În motivarea soluției de admitere a recursului, Curtea de Apel Cluj a arătat că pentru terenul în suprafață de 8000 mp înscris în CF x, nr. cadastral x Silivașul de Câmpie s-a reconstituit dreptul de proprietate, în baza Legii nr. 18/1991 în favoarea reclamanților intimați, în calitate de moștenitori după defunctul A..

La baza acestei reconstituiri, a stat decizia civilă nr. 379/R/2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr. x/2007, prin care s-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de S.C. D. S.R.L., s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților asupra terenului cu vegetație forestieră de 1,15 ha și s-a menținut dispoziția de reconstituire a dreptului de proprietate în beneficiul reclamanților asupra terenului în suprafață de 0,80 ha pe vechiul amplasament.

Recurenții au susținut că prin decizia atacată, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă nu s-ar fi pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat, dar din analiza acestor susțineri se reține că recurenții își exprimă nemulțumirea față de soluția pronunțată pe fondul cauzei, tinzând să transforme această cale extraordinară de atac de retractare într-una de reformare, care să supună cenzurii instanței de revizuire legalitatea unei hotărâri definitive, în alte cazuri decât cele strict prevăzute de lege.

Or, așa cum s-a arătat în doctrină și s-a statuat într-o jurisprudență constantă a instanțelor de judecată, în cazul revizuirii nu e permis un astfel de control de legalitate, câtă vreme verificarea pe care o poate realiza instanța de revizuire se limitează la situația de contrarietate a hotărârilor, cu sancțiunea aplicabilă, respectiv a anulării celei de-a doua hotărâri care nesocotește lucrul judecat anterior.

De altfel, prin încheierea din 12 februarie 2019 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr. x/2018, s-a reținut că reclamanții au depus Deciziile nr. 374/R/2011, nr. 53R/2015 și nr. 379/R/2011 ale Tribunalului Bistrița, precum și sentințele nr. 455/2014 și nr. 4756/2010 ale Judecătoriei Bistrița, hotărâri judecătorești, în raport de care reclamanții au invocat excepția autorității de lucru jduecat în ceea ce privește capătul de cerere reconvențională privind constatarea drpetului de superficie în favoarea pârâtei S.C. D. S.R.L. asupra terenului de 8.000 mp.

Asupra acestei chestiuni s-a pronunțat Judecătoria Beclean prin încheierea din 19 februarie 2019, prin care a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamanți, în considerentele acesteia reținându-se că autoritatea de lucru judecat cu privire la dreptul de superficie asupra terenului a fost constatată și prin Decizia nr. 379/R/2011 a Tribunalului Bistrița Năsăud în dosarul nr. x/2007.

În raport de aceste considerente, instanța va respinge toate criticile recurenților referitoare la neanalizarea chestiunii legate de autoritatea de lucru judecat a Deciziilor nr. 683R/2010 a Curții de Apel Cluj și nr. 379R/2011 a Tribunalului Bistrița Năsăud.

În ceea ce privește critica privind greșita aplicare a art. 22 C. proc. civ., din perspectiva faptului că instanța nu și-a exercitat rolul activ în aflarea adevărului, instanța va respinge și această critică, întrucât repunerea în discuție, fie pe calea revizuirii, fie pe calea recursului exercitat în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., a unei chestiuni de drept soluționate prin hotărâre judecătorească definitivă ar presupune o nouă examinare a cauzei în fond, ceea ce contravine securității juridice, care "implică respectul pentru principiul res judicata", atașat caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești.

În același sens, se reține că, în actualul stadiu procesual, în cadrul căruia instanța de recurs este limitată la verificarea modului în care instanța de revizuire a analizat, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, fără a avea competența de a analiza fondului raportului juridic dedus judecății, nu pot forma obiectul examinării criticile din recurs referitoare la dreptul de proprietate asupra suprafețelor de teren ce au format obiectul litigiilor în care au fost pronunțate hotărârile potrivnice în opinia revizuenților.

În concluzie, se observă că în mod corect instanța de revizuire, în cadrul analizei realizate în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., a constatat că, în raport cu circumstanțele cauzei, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a revizuirii formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru toate aceste argumente, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții A., B. și C..

Asupra cererii de obligare a recurenților la plata cheltuielilor de judecată, formulată de intimata S.C. D. S.R.L., Înalta Curte reține următoarele:

Prin punctul de vedere la raport, intimata a solicitat cheltuieli de judecată, atașând factura fiscală în sumă de 7378 RON; în replică, prin notele scrise depuse la 8 iunie 2023, recurenții au solicitat reducerea acestei sume, prin raportare la complexitatea pricinii.

Înalta Curte are în vedere practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care este unanimă în sensul că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele Costin c. României, Străin c. României, Stere și alții c. României, Raicu c. României).

În egală măsură, practica judecătorească internă este și ea unitară și constantă în acest sens, statuându-se că prerogativa judecătorului de a cenzura onorariul avocatului este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar să-i fie opozabil, iar opozabilitatea este consecința însușirii sale de către instanță prin hotărârea judecătorească.

Prin raportare la prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., în aprecierea cuantumului onorariului de avocat, instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, noutatea sau dificultatea litigiului.

În cauza de față, se reține că avocatul ales al intimatei a redactat și depus întâmpinare, precum și punct de vedere la raport; având în vedere complexitatea cauzei și munca efectivă a apărătorului intimatei, Înalta Curte urmează să reducă, din oficiu, cheltuielile de judecată solicitate de intimată, de la 7.378 RON la 5.000 RON, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții A., B. și C. împotriva Deciziei nr. 1513 din 20 septembrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I Civilă, în dosarul nr. x/2022.

Obligă pe recurenții A., B. și C. la plata sumei de 5.000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată către intimata S.C. D. S.R.L., reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2023.