ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 449/2008

Recurenta A.V.A.S. a solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii contestației la executare ca neîntemeiată. Invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., recurenta A.V.A.S. a critica sentința atacată sub următoarele aspecte: - greșita soluționare a excepției prematurității cererii, excepție absolută, care făcea de prisos cercetarea fondului, dispozițiile încălcate, art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 republicată, fiind imperative; - soluția de respingere a excepției lipsei calității procesual active a contestatoarei este nefondată, față de probele administrate în cauză, din care a rezultat că imobilul supus executării silite, nu este identic ca cel pretins de contestatoare ca aparținând domeniului public; - suspendarea executării silite declanșate, este fără temei legal, față de dispozițiile art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată; - procedura executării silite față de debitoarea C.N.M.P.N. R. SA s-a fundamentat pe dispozițiile art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 95/martie, împotriva acesteia existând o creanță certă, lichidă și exigibilă, iar imobilul supus valorificării, aparține debitoarei, fiind înregistrat în evidențele contabile ale acesteia.

Recurenta C.N.M.N. R. SA a solicitat prin recursul său casarea sentinței și rejudecarea cauzei pentru motivul prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ., susținând că urmare licitației, adjudecatarul nu a achitat prețul, licitația rămânând fără obiect. - că activul aparține companiei potrivit fișei mijlocului fix, declarației de impunere, fiind trecut din eroare în domeniul public al comunei Desești; - sub un alt aspect recurenta arată că a achitat toate datoriile către A.V.A.S.; - concluzionând recurenta solicită respingerea contestației ca lipsită de obiect, deoarece cabana nu a fost înstrăinată urmare licitației contestate, ea rămânând în proprietatea sa, fiind scoasă de C.L. Desești prin Hotărârea nr. 2 din 25 ianuarie 2005 din inventarul său.

Asupra recursurilor: Recursul declarat de intimata A.V.A.S. este nefondat pentru considerentele ce urmează: 3.1. Dispozițiile art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 modificată potrivit cărora, reclamantul este obligat să comunice cererea și actele pe care se întemeiază, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea cererii, cu consecința neprimirii acesteia fără dovada îndeplinirii obligației de comunicare, constituie, întradevăr un veritabil fine de neprimire, la depunerea cererii, ca moment al sesizării instanței. Concluzia se impune, cu forța evidenței, nu numai din redactarea textului care se referă clar și explicit la momentul depunerii cererii, fiind în deplină concordanță și cu dispozițiile care reglementează cererea de chemare în judecată, art. 114 (1) C. proc. civ. și care statuează că „la primirea cererii președintele instanței sau judecătorul care îl înlocuiește, va verifica dacă aceasta întrunește cerințele prevăzute de lege, punând în vedere reclamantului, când este cazul să își completeze cererea. Rațiunea unei astfel de reglementări rezidă în sprijinul activ pe care instanța îl acordă reclamantului la depunerea cererii, punându-i în vedere obligațiile procesuale ce-i revin cu privire la cerințele pe care trebuie să le îndeplinească cererea de chemare în judecată, pentru asigurarea judecării cauzei într-un termen rezonabil sau de urgență și cu precădere așa cum impun dispozițiile legii speciale incidente în cauza de față. În ipoteza primirii cererii de chemare în judecată fără dovada comunicării prealabile și stabilirii primului termen de judecată cu citarea pârâtului cu copie de pe cerere și acte, s-a realizat complinirea comunicării. După primirea cererii și fixarea primului termen, invocarea neîndeplinirii unor cerințe impuse de lege cererii de chemare în judecată, ca act de procedură, poate fi primită numai în condițiile prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în situația existenței unei vătămări a părții urmare neîndeplinirii formelor legale. În cauză, intimata A.V.A.S. a depus la primul termen de judecată statornicit de instanță, întâmpinare la cererea de chemare în judecată, arătându-și toate excepțiile și apărările, astfel că nu poate invoca o vătămare a drepturilor sale procesuale sub aspectul dreptului la apărare sau a încălcării contradictorialității. 3.2. Cu privire la excepția lipsei calității procesual active a contestatoarei, prima instanță a statuat corect că există identitate între persoana contestatorului și persoana cu privire la care pe fondul cauzei se pretinde a fi proprietatul bunului vândut, ceea ce conferă contestatoarei calitate procesual activă în formularea prezentei contestații. De altfel, recurenta, în susținerea acestei critici, nu aduce nici un argument peremtoriu în contra celor reținute de instanță. 3.3. În sfârșit, ultima critică a recurentei în sensul că imobilul ce a făcut obiectul licitației aparține debitoarei sale C.N.M.P.N.R. SA, constituie în realitate o simplă afirmație, nesusținută de dovezi. Apartenența imobilului la domeniul public al comunei Desești, atestată de H.G. nr. 934/2002 - Anexa 31, nu este combătută în niciun mod de recurentă. Împrejurare că imobilul figura și în evidența contabilă a debitoarei R., nu constituie, în sine o dovadă a dreptului de proprietate asupra acestuia în măsura în care nu se coroborează cu alte înscrisuri și oricum nu înlătură efectele hotărârii de guvern care a stabilit apartenența bunului la domeniul public al comunei Desești și care nu a fost invalidată în contenciosul administrativ de cei ce se pretind vătămați. 3.

Celelalte susțineri ale recurentei cu privire la caracterul cert lichid și exigibil al creanței sale față de debitorul cedat R. SA, sunt lipsite de relevanță în soluționarea cauzei, întrucât obiectul contestației nu a vizat raporturile A.V.A.S. cu debitorul său ci valorificarea prin executare silită a unui bun ce nu se află în proprietatea debitorului. 3.

Chestiunea suspendării executării silite dispusă de instanță până la soluționarea irevocabilă a contestației, apare în acest moment al soluționării recursului, lipsită de interes, ea putând fi eventual discutată până la soluționarea prezentului recurs. 4. Recursul declarat de intimata C.N.M.P.N.R. SA este de asemeni nefondat. Chestiunea apartenenței bunului supus vânzării la domeniul public al comunei Desești a fost tratată în considerentele de la pct. 3.3 astfel că nu se mai impune a fi reluată. Mai trebuie precizat însă, că recurenta prin întâmpinarea depusă la fond (dosar nr. 978/2006 al Judecătoriei Sighetul Marmației) nu a invocat niciuna din apărările pe care le formulează pentru prima dată în fața acestei curți, distinct de faptul că ele nu sunt susținute de niciun înscris, ceea ce le conferă un caracter pur formal. Pentru considerentele mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile formulate în cauză ca nefondate.