ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 449/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 449/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Sighetul

Marmației la data de 16 martie 2006, petenta C.D. prin Primar a formulat

contestație împotriva executării silite pornită de intimata A.V.A.S. asupra

bunului imobil C.B. 1, situată în Stațiunea Izvoare, Localitatea Desești, solicitând

constatarea nulității absolute a licitației din 21 februarie 2006 și a tuturor

actelor de executare silită derulate de A.V.A.S. asupra imobilului.

În motivarea cererii sale, contestatoarea a

arătat că executarea pornită de A.V.A.S. privea creanța deținută de această

instituție împotriva debitorului C.N.M.P.N. R. SA, imobilul C.B. 1 ce a făcut

obiectul licitației aparținând domeniului public al comunei Desești figurând în

Anexa 31 a H.C. nr. 934/2002, publicată în M. Of. nr. 665 bis din 2002 la poziția

24, și prin urmare nu este proprietatea debitoarei supusă executării silite.

Prin întâmpinarea formulată, la data de 6

aprilie 2006, intimata A.V.A.S. a invocat apărări pe excepție vizând necompetența

materială a judecătoriei, prematuritatea și tardivitatea contestației și lipsa

calității procesual active a reclamantei, iar pe fond nemotivarea și

netemeinicia contestației.

În cauză, Judecătoria Sighetu Marmației și-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, care la rândul

său s-a considerat necompetentă teritorial, conflictul de competență ivit fiind

soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4039 din

data de 7 decembrie 2006, în sensul stabilirii competenței de soluționare în

favoarea Curții de Apel București.

Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, astfel investită, prin sentința comercială nr. 100 pronunțată la

data de 23 aprilie 2007, a respins, ca neîntemeiată, excepțiile prematurității,

tardivității contestației la executare și excepția lipsei calității procesual

active a contestatoarei, invocate de A.V.A.S. și pe fond a admis contestația la

executare, constatând nulitatea absolută a licitației din 21 februarie 2006

consemnată în fișa de licitație nr. 153/1 din 21 februarie 2006 și a actelor de

executare silită efectuate de A.V.A.S. asupra imobilului C.B. 1 situată în

Stațiunea Izvoare localitatea Desești. Totodată instanța a dispus suspendarea

executării silite declanșate cu privire la imobil, până la soluționarea irevocabilă

a contestației.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în

sinteză următoarele:

Neîndeplinirea procedurii prealabile

prevăzută de art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 republicată cu privire la

comunicarea cererii și a actelor anexe către A.V.A.S. înainte de introducerea

cererii a fost complinită față de împrejurarea că cererea a fost introdusă la o

instanță necompetentă, iar până la investirea instanței competente obligația

s-a realizat, intimata nedovedind vreo vătămare.

Excepția tardivității contestației apare, ca

nefondată, față de dispozițiile art. 401 alin. (2) C. proc. civ., care stabilesc

termenul de 15 zile pentru introducerea contestației, termen care începe să

curgă de la predarea silită a bunului, predare care în cauză nu s-a dovedit că

a avut loc.

Excepția lipsei calității procesual active a contestatoarei

apare ca neîntemeiată deoarece, aceasta în calitate de terț, ce se pretinde

proprietarul bunului vândut la licitație are legitimarea de a contesta

executarea.

Pe fondul cauzei instanța a constatat că

potrivit Anexei nr. 31 la H.G. nr. 934/2002 (M. Of. nr. 665/9.09.2002) imobilul

supus vânzării a fost declarat ca făcând parte din domeniul public al Comunei

Desești, el neputând face obiectul executării silite, în raport de dispozițiile

art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/1998, care interzice expres acest

lucru.

Împotriva acestei sentințe, au declarat

recurs, în termen legal intimatele A.V.A.S. și C.N.M.P.N. R. SA.

hotărârii în sensul respingerii contestației la executare ca neîntemeiată.

Invocând dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., recurenta A.V.A.S. a critica sentința atacată sub următoarele

aspecte:

- greșita soluționare a excepției

prematurității cererii, excepție absolută, care făcea de prisos cercetarea

fondului, dispozițiile încălcate, art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 republicată,

fiind imperative;

- soluția de respingere a excepției lipsei

calității procesual active a contestatoarei este nefondată, față de probele

administrate în cauză, din care a rezultat că imobilul supus executării silite,

nu este identic ca cel pretins de contestatoare ca aparținând domeniului

public;

- suspendarea executării silite declanșate,

este fără temei legal, față de dispozițiile art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998,

republicată;

- procedura executării silite față de

debitoarea C.N.M.P.N. R. SA s-a fundamentat pe dispozițiile art. 6 alin. (2)

din O.U.G. nr. 95/martie, împotriva acesteia existând o creanță certă, lichidă

și exigibilă, iar imobilul supus valorificării, aparține debitoarei, fiind

înregistrat în evidențele contabile ale acesteia.

recursul său casarea sentinței și rejudecarea cauzei pentru motivul prevăzut de

art. 304 alin. (8) C. proc. civ., susținând că urmare licitației, adjudecatarul

nu a achitat prețul, licitația rămânând fără obiect.

- că activul aparține companiei potrivit

fișei mijlocului fix, declarației de impunere, fiind trecut din eroare în

domeniul public al comunei Desești;

- sub un alt aspect recurenta arată că a

achitat toate datoriile către A.V.A.S.;

- concluzionând recurenta solicită

respingerea contestației ca lipsită de obiect, deoarece cabana nu a fost

înstrăinată urmare licitației contestate, ea rămânând în proprietatea sa, fiind

scoasă de C.L. Desești prin Hotărârea nr. 2 din 25 ianuarie 2005 din inventarul

său.

Recursul declarat de intimata A.V.A.S. este

nefondat pentru considerentele ce urmează:

3.1. Dispozițiile art. 46 alin. (1) din O.U.G.

nr. 51/1998 modificată potrivit cărora, reclamantul este obligat să comunice

cererea și actele pe care se întemeiază, prin scrisoare recomandată cu

confirmare de primire, înainte de depunerea cererii, cu consecința neprimirii

acesteia fără dovada îndeplinirii obligației de comunicare, constituie,

întradevăr un veritabil fine de neprimire, la depunerea cererii, ca moment al

sesizării instanței.

Concluzia se impune, cu forța evidenței, nu numai

din redactarea textului care se referă clar și explicit la momentul depunerii

cererii, fiind în deplină concordanță și cu dispozițiile care reglementează cererea

de chemare în judecată, art. 114 (1) C. proc. civ. și care statuează că „la

primirea cererii președintele instanței sau judecătorul care îl înlocuiește, va

verifica dacă aceasta întrunește cerințele prevăzute de lege, punând în vedere

reclamantului, când este cazul să își completeze cererea.

Rațiunea unei astfel de reglementări rezidă

în sprijinul activ pe care instanța îl acordă reclamantului la depunerea cererii,

punându-i în vedere obligațiile procesuale ce-i revin cu privire la  cerințele

pe care trebuie să le îndeplinească cererea de chemare în judecată, pentru

asigurarea judecării cauzei într-un termen rezonabil sau de urgență și cu

precădere așa cum impun dispozițiile legii speciale incidente în cauza de față.

În ipoteza primirii cererii de chemare în

judecată fără dovada comunicării prealabile și stabilirii primului termen de

judecată cu citarea pârâtului cu copie de pe cerere și acte, s-a realizat

complinirea comunicării.

După primirea cererii și fixarea primului

termen, invocarea neîndeplinirii unor cerințe impuse de lege cererii de chemare

în judecată, ca act de procedură, poate fi primită numai în condițiile

prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în situația existenței

unei vătămări a părții urmare neîndeplinirii formelor legale.

În cauză, intimata A.V.A.S. a depus la primul

termen de judecată statornicit de instanță, întâmpinare la cererea de chemare

în judecată, arătându-și toate excepțiile și apărările, astfel că nu poate

invoca o vătămare a drepturilor sale procesuale sub aspectul dreptului la apărare

sau a încălcării contradictorialității.

3.2. Cu privire la excepția lipsei calității

procesual active a contestatoarei, prima instanță a statuat corect că există

identitate între persoana contestatorului și persoana cu privire la care pe

fondul cauzei se pretinde a fi proprietatul bunului vândut, ceea ce conferă

contestatoarei calitate procesual activă în formularea prezentei contestații.

De altfel, recurenta, în susținerea acestei

critici, nu aduce nici un argument peremtoriu în contra celor reținute de

instanță.

3.3. În sfârșit, ultima critică a recurentei în

sensul că imobilul ce a făcut obiectul licitației aparține debitoarei sale C.N.M.P.N.R.

SA, constituie în realitate o simplă afirmație, nesusținută de dovezi.

Apartenența imobilului la domeniul public al

comunei Desești, atestată de H.G. nr. 934/2002 - Anexa 31, nu este combătută în

niciun mod de recurentă.

Împrejurare că imobilul figura și în evidența

contabilă a debitoarei R., nu constituie, în sine o dovadă a dreptului de

proprietate asupra acestuia în măsura în care nu se coroborează cu alte

înscrisuri și oricum nu înlătură efectele hotărârii de guvern care a stabilit

apartenența bunului la domeniul public al comunei Desești și care nu a fost

invalidată în contenciosul administrativ de cei ce se pretind vătămați.

3.4. Celelalte susțineri ale recurentei cu

privire la caracterul cert lichid și exigibil al creanței sale față de

debitorul cedat R. SA, sunt lipsite de relevanță în soluționarea cauzei,

întrucât obiectul contestației nu a vizat raporturile A.V.A.S. cu debitorul său

ci valorificarea prin executare silită a unui bun ce nu se află în proprietatea

debitorului.

3.5. Chestiunea suspendării executării silite

dispusă de instanță până la soluționarea irevocabilă a contestației, apare în

acest moment al soluționării recursului, lipsită de interes, ea putând fi

eventual discutată până la soluționarea prezentului recurs.

SA este de asemeni nefondat.

Chestiunea apartenenței bunului supus

vânzării la domeniul public al comunei Desești a fost tratată în considerentele

de la pct. 3.3 astfel că nu se mai impune a fi reluată.

Mai trebuie precizat însă, că recurenta prin

întâmpinarea depusă la fond (dosar nr. 978/2006 al Judecătoriei Sighetul

Marmației) nu a invocat niciuna din apărările pe care le formulează pentru

prima dată în fața acestei curți, distinct de faptul că ele nu sunt susținute

de niciun înscris, ceea ce le conferă un caracter pur formal.

Pentru considerentele mai sus înfățișate,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursurile formulate în cauză ca nefondate.

PENTRU ACESRE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de pârâtele A.V.A.S. BUCUREȘTI și C.N.M.P.N.R. SA BAIA MARE împotriva sentinței

comerciale nr. 100 din 23 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8

februarie 2008.