ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3275/2008

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 478/E din 2 martie 2007 a Tribunalului Iași, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă excepția necompetenței materiale și teritoriale a acestei instanțe, fiind declinată în favoarea Curții de Apel București competența soluționării cererii formulate de SC I. SA Iași privind restituirea de către A.V.A.S. București a sumei de 1.275.817,61 lei T.V.A. și dobânzi la T.V.A. precum și a cererii de chemare în garanție formulată de A.V.A.S. București împotriva A.N.A.F. - D.G.A.M.C. București, cu același obiect ca și acțiunea principală. În esență, s-a reținut că litigiul are o natură comercială, fiind în legătură cu o creanță neperformantă, așa încât competența soluționării pricinii revine Curții de Apel București în temeiul art. 44 și 45 din O.U.G.

nr. 51/1998. Investită cu soluționarea pricinii Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin încheierea de la 25 octombrie 2007 (fila 14 dosar) a respins excepția necompetenței materiale a acestei instanțe invocată de reclamantă prin „precizarea” din 23 octombrie 2007 (filele 10-12) întrucât a apreciat că obiectul litigiului îl constituie restituirea unei sume achitată cu titlu de T.V.A. în cadrul unei licitații organizate de A.V.A.S. București în temeiul O.U.G. nr. 51/1998, așa încât nu a fost primită susținerea reclamantei privind natura civilă a litigiului, argumentată pe plata nedatorată guvernată de art. 1092 C. civ. Mai mult, excepția necompetenței materiale invocată de reclamant privește secțiile aceleeași instanțe, specializate după materia de drept aplicabilă și nu instanțe judecătorești diferite așa încât s-a reținut că excepția a fost și greșit invocată de reclamantă.

După administrarea probatoriului instanța de fond, prin sentința comercială nr. 5 din 17 ianuarie 2008 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune invocate de A.V.A.S. București iar pe fond a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta A.V.A.S. la plata sumei de 1.275.817,61 lei reprezentând T.V.A. nedatorat (1.119.316,05 lei) și dobândă legală calculată pe perioada 23 februarie 2005 - 30 august 2006 (140.699,56 lei). Prin aceeași sentință a fost admisă și cererea de chemare în garanție formulată de A.V.A.S. împotriva A.N.A.F. - D.G.A.M.C. București, chemata în garanție fiind obligată către A.V.A.S. - după cum s-a rectificat dispozitivul prin Încheierea din 24 ianuarie 2008 dată în camera de consiliu în temeiul dispozițiilor art. 281 C. proc.

civ. - la plata acelorași sume. În argumentarea soluției instanța de fond a reținut că A.V.A.S. București a preluat în temeiul O.U.G. nr. 95/2003 debitul pe care SC N. SA Pitești îl avea către C.N.A.S. și M.F.P., debit pentru recuperarea căruia a organizat licitația publică din 3 iunie 2004, în conformitate cu O.U.G. nr. 51/1998. Adjudecatara bunurilor scoase la licitație a fost reclamanta, încheindu-se procesul-verbal de adjudecare din 3 iunie 2004 în care s-a trecut prețul licitației, plătibil în tranșe, precum și T.V.A.-ul datorat de reclamantă. Pentru prima tranșă reclamanta a achitat preț și T.V.A. cu O.P. din 1 iulie 2004, iar pentru a doua tranșă a achitat pe lângă preț și T.V.A. în sumă de 17.834.863.790 lei (cu O.P.

din 23 februarie 2005) sumă din care a recuperat prin decont T.V.A. doar 6.641.703.260 lei, rămânând un rest solicitat prin cererea de față. Întrucât la 1 ianuarie 2005 au intrat în vigoare dispozițiile art. 65 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., iar potrivit acestora operațiunile de vânzare-cumpărare, inclusiv cele din cadrul executărilor silite, deși supuse T.V.A., acesta nu se mai plătea de beneficiar furnizorului, ci se înregistra contabil într-un cont special. Întrucât A.V.A.S. București a încasat T.V.A. de la reclamantă și după 1 ianuarie 2005 s-a apreciat că este ținută să-l restituie acesteia apreciindu-se că are calitate procesuală deoarece, chiar dacă nu este un organ fiscal, ea a figurat în O.P.

din 23 februarie 2005 ca beneficiar al T.V.A. pe care ulterior l-a predat bugetului de stat. Cât privește prescripția dreptului la acțiune instanța de fond a reținut că termenul de prescripție de 6 luni reglementat în art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 a fost întrerupt prin recunoașterea datoriei de către A.V.A.S. prin adresele din 27 iulie 2005, din 22 septembrie 2005 și din 18 octombrie 2005, așa încât, în temeiul art. 16 din Decretul nr. 167/1958, s-a apreciat ca nefondată excepția invocată de A.V.A.S. În temeiul O.G. nr. 9/2000 pârâta a fost obligată și la plata dobânzii legale până la 30 august 2006 pentru suma percepută cu titlu de T.V.A., nefiind primită cererea reclamantei privind acordarea dobânzii până la plata efectivă întrucât o asemenea cerere s-a formulat tardiv, după prima zi de înfățișare.

Întrucât A.V.A.S. a virat cu O.P. din 3 martie 2005 suma încasată cu titlu de T.V.A. de la reclamantă Trezoreriei Pitești, iar beneficiar al sumelor a devenit A.F.P. Pitești care ulterior - începând cu 1 iulie 2005 - a transmis din punct de vedere fiscal SC N. SA către A.N.A.F. - D.G.A.M.C. București, a fost admisă și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, iar A.N.A.F., prin direcția sa, a fost obligată la plata către A.V.A.S. a T.V.A.-ului încasat. Nemulțumite de această sentință au declarat recursuri pârâta A.V.A.S. și chemata în garanție A.N.A.F. solicitând modificarea ei pentru netemeinicie și nelegalitate. În recursul său pârâta A.V.A.S. București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. critică sentința de fond pentru nelegala rezolvare a excepției prescripției dreptului la acțiune și greșita aplicare a dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958 întrucât din conținutul nici uneia dintre adresele reținute de instanța de fond nu rezultă că ea ar fi recunoscut datoria ci doar că a făcut toate demersurile la organele fiscale pentru rezolvarea situației. În consecință nu a operat întreruperea cursului prescripției. Chiar și în situația în care s-ar trece peste acest aspect, cursul prescripției reglementat în art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 era împlinit în raport de ultima adresă emisă la 18 octombrie 2005 și data promovării acțiunii 8 noiembrie 2006. Pe fondul cauzei, recurenta pârâtă apreciază că reclamanta nu-și poate invoca propria culpă și încălcarea art. 160 1 alin. (5) C. fisc.

întrucât era obligată să aplice taxarea inversă și să nu facă plata T.V.A. la furnizor. În recursul său chemata în garanție critică admiterea cererii formulate împotriva sa și motivată de instanța de fond pe dispoziții legale abrogate. Astfel, la data formulării chemării în garanție SC N. SA a trecut - începând cu 1 iulie 2005 - în administrarea D.G.A.M.C., dar prin Ordinul M.F. nr. 753/2006 începând cu 1 iulie 2006 a trecut în administrarea A.F.P. a Municipiului Pitești, așa încât D.G.A.M.C. nu mai avea calitate procesuală. Mai mult, prin H.G. nr. 1171/2007 D.G.A.M.C. s-a organizat prin comasare în A.N.A.F., împrejurare ignorată de instanța de fond, deși i s-a adus la cunoștință la 10 ianuarie 2008 acest fapt și s-a solicitat citarea A.N.A.F.

în sector 5 București. Instanța de fond cu totul nejustificat i-a comunicat actele procedurale în sector 5. În drept recursul său a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. Prin întâmpinare intimata reclamantă a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. La termenul de astăzi Curtea a pus în discuția părților natura juridică a cauzei și competența materială a soluționării cauzei. Recursurile urmează să fie admise pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. atunci când recursul vizează o hotărâre care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel - caz în speță - recursul declarat nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele. În considerarea acestor dispoziții Curtea apreciază că dezlegarea dată de instanța de fond naturii juridice a pricinii și excepției necompetenței instanței este greșită pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului normele ordonanței se aplică și valorificării unor creanțe fiscale preluate în temeiul unor acte normative, creanțe care - potrivit art. 3 lit. h) - reprezintă drepturi patrimoniale care rezultă din raporturile de drept material fiscal. De asemenea, potrivit art. 81 din același act normativ în cazul debitorilor societăți comerciale la care statul sau autoritățile administrației publice locale sunt acționari, care au evidențiate în conturile din bilanț creanțe bugetare restante, pentru recuperarea lor se pot aplica și metodele de stingere a creanțelor bugetare prevăzute în O.U.G.

nr. 15/1998 de completare a O.G. nr. 11/1996 pe lângă cele ale O.U.G. nr. 51/1998. Din aceste dispoziții legale rezultă că A.V.A.S. recuperează nu numai creanțe bancare neperformante sau creanțe comerciale ci și creanțe bugetare, așa încât nu întotdeauna raporturile juridice în care este parte A.V.A.S. au natura unor raporturi juridice comerciale cum greșit a reținut instanța de fond la 25 octombrie 2007. Recuperarea unor creanțe bugetare, cum este cazul în speță, nu conferă raporturilor juridice create în acest context caracter comercial, chiar dacă executarea lor s-a făcut în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998, completate cu cele ale C. proc. civ. În speță, reclamanta a solicitat prin cererea sa restituirea unei sume de bani plătită cu titlu de taxă pe valoare adăugată în cadrul unei executări silite, făcute de A.V.A.S.

în recuperarea unor datorii la fondul asigurărilor de sănătate ale SC N. SA Pitești, creanțe bugetare preluate de A.V.A.S. Aceste sume au fost virate la bugetul de stat de către A.V.A.S., fapt ce a determinat-o să invoce lipsa calității sale procesuale, chemând la rândul său în garanție A.N.A.F. - D.G.A.M.C. Întreaga soluție de fond este argumentată pe dispoziții legale fiscale și nu comerciale, aspect în contradicție cu natura comercială a raporturilor juridice stabilită de instanță la 25 octombrie 2007. În consecință, Curtea apreciază că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ litigiile ce privesc taxe și impozite precum și accesoriile acestora revin în competența instanțelor de contencios administrativ-fiscal și nu în competența instanțelor comerciale, cum greșit a apreciat instanța de fond.

În speță, având în vedere valoarea litigiului și dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 competența soluționării pricinii revenea în primă instanță Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, instanța căreia urmează a i se trimite cauza spre soluționare, urmare admiterii recursurilor în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (3) și (6) C. proc. civ. coroborat cu art. 304 1 C. proc. civ. și art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și casării sentinței de fond. Cu ocazia rejudecării de către instanța competentă se vor avea în vedere și criticile invocate de cele două recurente, atât cu privire la excepții cât și cu privire la fond, inclusiv criticile A.N.A.F. privind persoana chemată în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile pârâtei A.V.A.S. București și al chematei în garanție A.N.A.F. - D.G.A.M.C. București împotriva sentinței comerciale nr. 5 din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2008.