ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3275/2008

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 478/E din 2 martie

2007 a Tribunalului Iași, secția comercială și de contencios administrativ, a

fost admisă excepția necompetenței materiale și teritoriale a acestei instanțe,

fiind declinată în favoarea Curții de Apel București competența soluționării cererii

formulate de SC I. SA Iași privind restituirea de către A.V.A.S. București a

sumei de 1.275.817,61 lei T.V.A. și dobânzi la T.V.A. precum și a cererii de

chemare în garanție formulată de A.V.A.S. București împotriva A.N.A.F. - D.G.A.M.C.

București, cu același obiect ca și acțiunea principală.

În esență, s-a

reținut că litigiul are o natură comercială, fiind în legătură cu o creanță

neperformantă, așa încât competența soluționării pricinii revine Curții de Apel

București în temeiul art. 44 și 45 din O.U.G. nr. 51/1998.

Investită cu

soluționarea pricinii Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin

încheierea de la 25 octombrie 2007 (fila 14 dosar) a respins excepția

necompetenței materiale a acestei instanțe invocată de reclamantă prin

„precizarea” din 23 octombrie 2007 (filele 10-12) întrucât a apreciat că

obiectul litigiului îl constituie restituirea unei sume achitată cu titlu de T.V.A.

în cadrul unei licitații organizate de A.V.A.S. București în temeiul O.U.G. nr.

51/1998, așa încât nu a fost primită susținerea reclamantei privind natura

civilă a litigiului, argumentată pe plata nedatorată guvernată de art. 1092 C.

civ.

Mai mult, excepția

necompetenței materiale invocată de reclamant privește secțiile aceleeași

instanțe, specializate după materia de drept aplicabilă și nu instanțe

judecătorești diferite așa încât s-a reținut că excepția a fost și greșit

invocată de reclamantă.

După administrarea

probatoriului instanța de fond, prin sentința comercială nr. 5 din 17 ianuarie

2008 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția

prescripției dreptului material la acțiune invocate de A.V.A.S. București iar

pe fond a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta A.V.A.S. la plata

sumei de 1.275.817,61 lei reprezentând T.V.A. nedatorat (1.119.316,05 lei) și

dobândă legală calculată pe perioada 23 februarie 2005 - 30 august 2006

(140.699,56 lei).

Prin aceeași sentință

a fost admisă și cererea de chemare în garanție formulată de A.V.A.S. împotriva

A.N.A.F. - D.G.A.M.C. București, chemata în garanție fiind obligată către A.V.A.S.

- după cum s-a rectificat dispozitivul prin Încheierea din 24 ianuarie 2008

dată în camera de consiliu în temeiul dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. - la

plata acelorași sume.

În argumentarea

soluției instanța de fond a reținut că A.V.A.S. București a preluat în temeiul

O.U.G. nr. 95/2003 debitul pe care SC N. SA Pitești îl avea către C.N.A.S. și

M.F.P., debit pentru recuperarea căruia a organizat licitația publică din 3

iunie 2004, în conformitate cu O.U.G. nr. 51/1998.

Adjudecatara

bunurilor scoase la licitație a fost reclamanta, încheindu-se procesul-verbal

de adjudecare din 3 iunie 2004 în care s-a trecut prețul licitației, plătibil

în tranșe, precum și T.V.A.-ul datorat de reclamantă.

Pentru prima tranșă

reclamanta a achitat preț și T.V.A. cu O.P. din 1 iulie 2004, iar pentru a doua

tranșă a achitat pe lângă preț și T.V.A. în sumă de 17.834.863.790 lei (cu O.P.

din 23 februarie 2005) sumă din care a recuperat prin decont T.V.A. doar 6.641.703.260

lei, rămânând un rest solicitat prin cererea de față.

Întrucât la 1

ianuarie 2005 au intrat în vigoare dispozițiile art. 65 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., iar potrivit

acestora operațiunile de vânzare-cumpărare, inclusiv cele din cadrul

executărilor silite, deși supuse T.V.A., acesta nu se mai plătea de beneficiar

furnizorului, ci se înregistra contabil într-un cont special.

Întrucât A.V.A.S.

București a încasat T.V.A. de la reclamantă și după 1 ianuarie 2005 s-a

apreciat că este ținută să-l restituie acesteia apreciindu-se că are calitate

procesuală deoarece, chiar dacă nu este un organ fiscal, ea a figurat în O.P.

din 23 februarie 2005 ca beneficiar al T.V.A. pe care ulterior l-a predat

bugetului de stat.

Cât privește

prescripția dreptului la acțiune instanța de fond a reținut că termenul de

prescripție de 6 luni reglementat în art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 a fost

întrerupt prin recunoașterea datoriei de către A.V.A.S. prin adresele din 27

iulie 2005, din 22 septembrie 2005 și din 18 octombrie 2005, așa încât, în

temeiul art. 16 din Decretul nr. 167/1958, s-a apreciat ca nefondată excepția

invocată de A.V.A.S.

În temeiul O.G. nr. 9/2000

pârâta a fost obligată și la plata dobânzii legale până la 30 august 2006

pentru suma percepută cu titlu de T.V.A., nefiind primită cererea reclamantei

privind acordarea dobânzii până la plata efectivă întrucât o asemenea cerere

s-a formulat tardiv, după prima zi de înfățișare.

Întrucât A.V.A.S. a

virat cu O.P. din 3 martie 2005 suma încasată cu titlu de T.V.A. de la

reclamantă Trezoreriei Pitești, iar beneficiar al sumelor a devenit A.F.P.

Pitești care ulterior - începând cu 1 iulie 2005 - a transmis din punct de

vedere fiscal SC N. SA către A.N.A.F. - D.G.A.M.C. București, a fost admisă și

cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, iar A.N.A.F., prin direcția

sa, a fost obligată la plata către A.V.A.S. a T.V.A.-ului încasat.

Nemulțumite de

această sentință au declarat recursuri pârâta A.V.A.S. și chemata în garanție

A.N.A.F. solicitând modificarea ei pentru netemeinicie și nelegalitate.

În recursul său

pârâta A.V.A.S. București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. critică sentința de fond pentru nelegala rezolvare a excepției

prescripției dreptului la acțiune și greșita aplicare a dispozițiilor art. 16

din Decretul nr. 167/1958 întrucât din conținutul nici uneia dintre adresele

reținute de instanța de fond nu rezultă că ea ar fi recunoscut datoria ci doar

că a făcut toate demersurile la organele fiscale pentru rezolvarea situației.

În consecință nu a

operat întreruperea cursului prescripției.

Chiar și în situația

în care s-ar trece peste acest aspect, cursul prescripției reglementat în art. 49

din O.U.G. nr. 51/1998 era împlinit în raport de ultima adresă emisă la 18

octombrie 2005 și data promovării acțiunii 8 noiembrie 2006.

Pe fondul cauzei,

recurenta pârâtă apreciază că reclamanta nu-și poate invoca propria culpă și

încălcarea art. 160

1

alin. (5) C. fisc. întrucât era obligată să

aplice taxarea inversă și să nu facă plata T.V.A. la furnizor.

În recursul său

chemata în garanție critică admiterea cererii formulate împotriva sa și

motivată de instanța de fond pe dispoziții legale abrogate.

Astfel, la data

formulării chemării în garanție SC N. SA a trecut - începând cu 1 iulie 2005 -

în administrarea D.G.A.M.C., dar prin Ordinul M.F. nr. 753/2006 începând cu 1

iulie 2006 a trecut în administrarea A.F.P. a Municipiului Pitești, așa încât

D.G.A.M.C. nu mai avea calitate procesuală.

Mai mult, prin H.G. nr.

1171/2007 D.G.A.M.C. s-a organizat prin comasare în A.N.A.F., împrejurare ignorată

de instanța de fond, deși i s-a adus la cunoștință la 10 ianuarie 2008 acest

fapt și s-a solicitat citarea A.N.A.F. în sector 5 București.

Instanța de fond cu

totul nejustificat i-a comunicat actele procedurale în sector 5.

În drept recursul său

a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

Prin întâmpinare

intimata reclamantă a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

La termenul de astăzi

Curtea a pus în discuția părților natura juridică a cauzei și competența materială

a soluționării cauzei.

Recursurile urmează

să fie admise pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. atunci când recursul vizează o

hotărâre care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel - caz în speță -

recursul declarat nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.

În considerarea

acestor dispoziții Curtea apreciază că dezlegarea dată de instanța de fond naturii

juridice a pricinii și excepției necompetenței instanței este greșită pentru

următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 1 lit. b) din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor

active ale statului normele ordonanței se aplică și valorificării unor creanțe

fiscale preluate în temeiul unor acte normative, creanțe care - potrivit art. 3

lit. h) - reprezintă drepturi patrimoniale care rezultă din raporturile de

drept material fiscal.

De asemenea, potrivit

art. 81 din același act normativ în cazul debitorilor societăți comerciale la

care statul sau autoritățile administrației publice locale sunt acționari, care

au evidențiate în conturile din bilanț creanțe bugetare restante, pentru

recuperarea lor se pot aplica și metodele de stingere a creanțelor bugetare

prevăzute în O.U.G. nr. 15/1998 de completare a O.G. nr. 11/1996 pe lângă cele ale

O.U.G. nr. 51/1998.

Din aceste dispoziții

legale rezultă că A.V.A.S. recuperează nu numai creanțe bancare neperformante

sau creanțe comerciale ci și creanțe bugetare, așa încât nu întotdeauna

raporturile juridice în care este parte A.V.A.S. au natura unor raporturi

juridice comerciale cum greșit a reținut instanța de fond la 25 octombrie 2007.

Recuperarea unor

creanțe bugetare, cum este cazul în speță, nu conferă raporturilor juridice

create în acest context caracter comercial, chiar dacă executarea lor s-a făcut

în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998, completate cu cele ale C. proc.

civ.

În speță, reclamanta

a solicitat prin cererea sa restituirea unei sume de bani plătită cu titlu de

taxă pe valoare adăugată în cadrul unei executări silite, făcute de A.V.A.S. în

recuperarea unor datorii la fondul asigurărilor de sănătate ale SC N. SA

Pitești, creanțe bugetare preluate de A.V.A.S.

Aceste sume au fost

virate la bugetul de stat de către A.V.A.S., fapt ce a determinat-o să invoce

lipsa calității sale procesuale, chemând la rândul său în garanție A.N.A.F. - D.G.A.M.C.

Întreaga soluție de

fond este argumentată pe dispoziții legale fiscale și nu comerciale, aspect în

contradicție cu natura comercială a raporturilor juridice stabilită de instanță

la 25 octombrie 2007.

În consecință, Curtea

apreciază că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul

administrativ litigiile ce privesc taxe și impozite precum și accesoriile

acestora revin în competența instanțelor de contencios administrativ-fiscal și

nu în competența instanțelor comerciale, cum greșit a apreciat instanța de

fond.

În speță, având în

vedere valoarea litigiului și dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004

competența soluționării pricinii revenea în primă instanță Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, instanța căreia urmează a i se

trimite cauza spre soluționare, urmare admiterii recursurilor în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1), (3) și (6) C. proc. civ. coroborat cu art. 304

1

C. proc. civ. și art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și casării sentinței de fond.

Cu ocazia rejudecării

de către instanța competentă se vor avea în vedere și criticile invocate de

cele două recurente, atât cu privire la excepții cât și cu privire la fond,

inclusiv criticile A.N.A.F. privind persoana chemată în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile pârâtei A.V.A.S.

București și al chematei în garanție A.N.A.F. - D.G.A.M.C. București împotriva

sentinței comerciale nr. 5 din 17 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 6 noiembrie 2008.