ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 700/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 13954 din 26 noiembrie 2007,

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte

cererea precizată formulată de A.V.A.S. București împotriva

pârâtei SC A.C. SA și a obligat-o pe pârâtă la plata către

reclamantă a sumei de 6.369,20 lei despăgubiri, din care suma de 1.325,42

lei dobânzi și suma de 5.043,78 lei penalități aferente ratelor nr.

7 și 8.

A respins ca nefondat

capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de

186.465 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului ca urmare a

diminuării activului net.

A obligat-o pe pârâtă

la plata sumei de 2.000 lei către reclamantă reprezentând cheltuieli

de judecată.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a reținut în legătură cu obligația

pârâtei de a plăti dobânzi și penalități, că sunt

îndeplinite cerințele prevăzute de art. 21 din O.G. nr. 25/2002

aplicate situației de fapt stabilită corespunzător

obligațiilor contractuale asumate de pârâtă.

Cât privește cererea de

acordare a daunelor interese în cuantum de 186.465 lei, tribunalul a constatat

că este neîntemeiată, întrucât nu s-au apreciat ca fiind îndeplinite

condițiile pentru atragerea răspunderii civile a pârâtei pentru acest

prejudiciu.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel în termen A.V.A.S. și prin decizia comercială

nr. 26 din 22 ianuarie 2009 Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, a respins ca nefondat apelul.

Pentru a se pronunța

astfel instanța de apel a reținut că în mod corect a apreciat

tribunalul că nu s-a făcut dovada încălcării de către

pârâtă a obligațiilor asumate prin contract (clauza 7.3. și

7.7.), astfel încât să se probeze existența faptei ilicite pentru

acest capăt de cerere; simplul fapt al participării la A.G.A. a SC A.C.

SA a asociației ce a cumpărat pachetul de acțiuni de 40% de la

F.P.S. (A.V.A.S.) nu este de natură a face dovada defectuoasei

administrări a societății comerciale de către

acționarul intimat și cu atât mai puțin a legăturii

acestuia cu declanșarea insolvenței societății; că din

actele dosarului nu rezultă că asociația pârâtă a

participat la administrarea societății, că a luat decizii

individual creând prejudicii A.V.A.S. și nici că a participat la

diminuarea activului net contabil (ca diferență între activul total

și datoriile totale ale societății) de vreme ce înstrăinările

de active invocate de apelantă nu au fost fapte voluntare ale pârâtei

intimate, ci executări silite în baza unor hotărâri

judecătorești prin care societatea a fost obligată la

înstrăinare; că parcul de mașini agricole a ieșit din

patrimoniu ca urmare a amortizării acestuia, iar activele imobilizate ale

societății au fost preluate de lichidatorul judiciar; că

asociația SC A.C. SA nu s-a dovedit că ar fi luat vreo hotărâre,

ca acționar cu 40% acțiuni din capitalul societății, prin

care să fi diminuat activul net contabil.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamanta A.V.A.S. București, invocând motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul

căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, cu

consecința admiterii apelului și schimbarea în parte a sentinței

nr. 13954 din 26 noiembrie 2007 în sensul obligării intimatei – pârâte la

plata sumei de 186.465 ron reprezentând valoarea prejudiciilor create A.V.A.S. București,

stabilite prin expertiza contabilă întocmită în cauză, și

menținerea celorlalte dispoziții.

În dezvoltarea în fapt a

recursului, s-a susținut, în esență, că prin O.G. nr. 25/2002,

cu modificările și completările ulterioare, a fost instituit

prin lege dreptul autorității de a cere și a obține daune –

interese în cazul desființării contractului de vânzare –

cumpărare de acțiuni; că dispozițiile art. 21 alin. (1)

indice 1 din O.G. nr. 25/2002 arată exemplificativ și nu limitativ

categoriile de daune interese pe care A.V.A.S. le poate solicita pentru

repararea prejudiciului în cazul rezoluțiunii contractului; că

sarcina probei existenței prejudiciului și a culpei pârâtei

incumbă creditorului, cu excepția situațiilor în care întinderea

prejudiciilor este fixată de lege și culpa este prezumată;

că o astfel de excepție se instituie prin O.G. nr. 40/2003 pentru

modificarea și completarea O.G. nr. 25/2002 prin care a fost

înlăturat orice dubiu asupra necesității probării

existenței unui prejudiciu, a culpei cumpărătorului și

implicit a legăturii de cauzalitate între prejudiciu și fapta

prejudiciabilă, art. 21 prevăzând că stabilirea și

întinderea prejudiciilor se vor face în baza unei expertize financiar contabile

prevăzută în mod imperativ de către legiuitor.

S-a mai arătat că

în cadrul probatoriului administrat se poate observa că începând cu anul

1997 și până în anul 2002 în cadrul ședințelor A.G.A. a SC A.C.

SA au fost discutate și aprobate printre altele contractarea de către

societate de credite bancare și ipotecarea bunurilor societății

până la acoperirea garanțiilor solicitate de creditor, în acest sens

fiind hotărârea nr. 1/6 din 22 aprilie 1997, hotărârea nr. 1/7 din 22

aprilie 1997, procesul verbal din 15 aprilie 1998, procesul verbal din 29

martie 2002; că expertiza efectuată în cauză a relevat un

prejudiciu creat A.V.A.S. în cuantum de 186.465 ron, constând în deprecierea

activului net contabil în perioada de valabilitate a contractului de vânzare –

cumpărare de acțiuni.

Intimata SC A.C. SA, a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Din examinarea actelor de la

dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale

incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a

pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate

fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.

Criticile aduse deciziei

vizează nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate în ce

privește respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la

plata sumei de 186.465 lei reprezentând prejudiciul cauzat A.V.A.S. în

conformitate cu prevederile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002 cu

modificările și completările ulterioare.

Instanța de apel, în

mod întemeiat a apreciat că nu sunt întrunite condițiile pentru

antrenarea răspunderii civile a pârâtei întrucât nu s-a făcut dovada

existenței faptei ilicite pentru acest capăt de cerere.

În cauză nu s-a

făcut dovada încălcării de către pârâtă a

obligațiilor asumate prin contract și reaua credință în

exercitarea dreptului de acționar.

Existența unui

prejudiciu nu generează răspunderea debitorului până nu se vor

proba fapta ilicită a debitorului și legătura de cauzalitate

între prejudiciu și faptă.

Reclamanta nu a dovedit nici

fapta prejudiciabilă a pârâtei și nici împrejurarea că aceasta

ar fi cauzat diminuarea activului net contabil, scăderea valorii

acțiunilor și respectiv o legătură de cauzalitate dintre acestea.

Referitor la criticile

recurentei referitoare la prezumarea prejudiciului în contextul

dispozițiilor art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002 instanța de apel

a apreciat corect că nu are suport, de vreme ce textul vizează

„stabilirea prejudiciilor și a întinderii daunelor interese”.

„Stabilirea prejudiciilor”

ca sintagmă folosită de legiuitor privește chiar indentificarea

prejudiciilor sub aspectul existenței lor. A admite altfel, adică a

prezumării prejudiciului, înseamnă a goli de conținut această

sintagmă, fiind suficientă numai expertizarea întinderii daunelor

interese.

Restul criticilor

vizează aspecte ce țin de reaprecierea situației de fapt, prin

reanalizarea probelor și a concludenței acestora, încât nu sunt

susceptibile de a fi încadrate în vreunul din cazurile de casare sau de

modificare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Instanța de apel a

făcut o aplicare și interpretare corectă a dispozițiilor art.

21 din O.G. nr. 25/2002, modificată și completată, astfel

că hotărârea atacată nu este afectată de motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Făcând aplicarea

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. se va obliga recurenta –

reclamantă să plătească intimatei – pârâte 2.000 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 26

din 22 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială.

Obligă recurenta –

reclamantă să plătească intimatei – pârâte SC A.C. SA 2.000

lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.