ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 516/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 13 aprilie 2005 reclamanta A.V.A.S. București a acționat în judecată pe pârâta A.S.P.E. ARAD pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 959 din 27 iulie 1997, să fie obligată pârâta la plata de daune-interese în sumă de 3.129.159.376 lei în cuantum reactualizat la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, să fie obligată pârâta la plata sumei de 44.380.000 lei penalități aferente investițiilor nerealizate în anii 2000 și 2001 și la plata sumelor încasate de cumpărător cu titlu de dividende pentru anul 2003 precum și la plata celorlalte daune-interese reprezentând valoarea prejudiciilor aduse reclamantei, altele decât cele solicitate mai sus, a căror valoare va fi stabilită prin expertiză.

Acțiunea reclamantei a fost precizată ulterior, respectiv la 31 mai 2005 și 6 decembrie 2005, când reclamanta a solicitat să se dispună iar nu să se constate rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni iar în ce privește capătul doi din acțiune a solicitat suma de 361.166,99 lei reprezentând daune-interese calculate la 27 februarie 2005. Prin sentința comercială nr. 13001 din 8 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a comercială, acțiunea precizată a reclamantei s-a admis în parte dispunându-se rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.959 din 27 iunie 1997 încheiat între cele două părți în proces. Pârâta a fost obligată la plata daunelor-interese compuse din: 16.618,23 lei dobânzi la ratele 3-6, 501.514,5 lei penalități calculate la 20 septembrie 2007, 101.105,68 lei dividende și 1.600 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în ce privește contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni că reclamanta a făcut dovada existenței creanței; pârâta însă nu a făcut dovada plății și a efectuării investițiilor cuprinse în anexa 1 la contract, sau a unor eventuale motive de exonerare cu privire la obligațiile asumate. Pentru obligarea pârâtei la plata de daune-interese s-au reținut concluziile din expertiza dispusă și efectuată în cauză. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a fost respins, ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, care, prin decizia comercială nr. 154 din 24 martie 2008 a reținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre corectă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta A.V.A.S. București a declarat recurs, a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate prin admiterea și a apelului său, iar pe fondul cauzei a solicitat să se admită în tot acțiunea sa în sensul de a se obliga pârâta și la plata sumei de 129.542,5 lei, prejudiciu A.V.A.S., cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii instanței de apel. Au fost invocate în drept prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Recurenta a criticat hotărârea din apel susținând că în considerentele acesteia sunt cuprinse motive contradictorii și străine cauzei. Sub acest aspect, recurenta a susținut că instanța de apel în loc de a acorda A.V.A.S. București daunele-interese ce trebuiau să îi revină în aplicarea principiului repunerii părților în situația anterioară încheierii contractului, a analizat un alt motiv, neinvocat de reclamantă în apel ce viza scăderea valorii acțiunilor.

Hotărârea recurată a mai fost criticată și din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. respectiv că a fost dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii. S-a invocat aplicarea greșită a prevederilor art. 21 din O.G. nr. 25/2002 cu modificările și completările ulterioare. Recursul reclamantei este nefondat. Prin modul de formulare a primei critici din recurs, reclamanta A.V.A.S. București a stăruit să fie obligată pârâta și la plata sumei de 129.542,5 lei respectiv, pe fondul cauzei să se admită capătul de cerere având ca obiect alte daune interese decât cele cuantificate provizoriu de reclamantă prin primul petit al acțiunii. În hotărârea recurată, instanța de apel reiterând cele reținute și la judecarea fondului cauzei, corect a apreciat că pentru antrenarea răspunderii contractuale trebuie dovedită existența elementelor acestei răspunderi respectiv prejudiciul, fapta cauzatoare de prejudicii și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

S-a apreciat, de asemenea corect că față de probatoriul administrat în cauză adică înscrisuri și expertiză contabilă, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale pentru antrenarea răspunderii contractuale prevăzută de art. 1082 C. civ. Raportat la cele de mai sus, nu este întemeiat nici motivul de recurs vizând aplicarea art. 21 din O.G. nr. 25/2002, care la alin. (2) cuprinde prevederea potrivit cu care pentru prejudiciile cauzate societății de către cumpărător, acesta poate cere instanței judecătorești daune-interese, iar la alin.3 se statuează că stabilirea prejudiciilor și a întinderii daunelor interese prevăzută la alin. (2) precum și a celor provocate AUTORITĂȚII se va face la solicitarea acesteia, pe baza unei expertize.

Susținerea reclamantei că pierderile suferite sunt imputabile cumpărătorului adică pârâtei A.S.P.S. și că reprezintă daune-interese cu care trebuie să fie despăgubită, a fost analizată de instanța de apel, care, a reținut din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză concluzia corectă că reclamanta nu a făcut dovada existenței unui atare prejudiciu ce ar îndreptăți-o să îl solicite în instanță. În aceste împrejurări, recursul reclamantei este neîntemeiat și în baza prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 154 din 24 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 19 februarie 2009.