ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2890/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată A.P.R.

București și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să dispună obligarea acesteia la repararea prejudiciului estimat provizoriu la suma de 51.579.006.678 Rol cu titlu de daune interese datorate ca urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 52 din 29 ianuarie 1999. În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că cererea pentru plata daunelor interese este rezultatul neexecutării culpabile a obligației de plată a prețului de către cumpărător care a avut drept consecință rezoluțiunea contractului prin operarea pactului comisoriu stipulat în art. 5.7.4 prin care părțile au convenit că „neplata la termen a două rate succesiv va avea ca efect desființarea de drept a prezentului contract, pierderea garanției de către cumpărător și reținerea de către vânzător a dobânzilor și penalităților scadente la data desființării contractului”.

Acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 21 din O.G. nr. 25/2002 cu modificările ulterioare pe prevederile art. 720 3 și urm., art. 2 pct. 4 C. proc. civ. și art. 40 din Legea nr. 157/2002. Litigiul a fost soluționat de Tribunalul București, secția comercială, care prin sentința nr. 8165 din 2 iulie 2008, a admis în parte acțiunea reclamantei A.V.A.S. și a obligat-o pe pârâta A.P.R. București la plata sumei de 332.733,90 lei dobânzi la 4.810.216,32 lei penalități calculate până la 20 noiembrie 2003, la 387.281,70 lei penalități pentru neefectuarea investițiilor contractuale, precum și la plata dividendelor în sumă de 14.950,45 lei dividende. Prin aceeași sentință a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 3.406.877 lei reprezentând alte prejudicii aduse A.V.A.S.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în urma administrării probelor și a analizei clauzelor contractului că în sarcina cumpărătorului s-a stabilit obligația de plată a penalităților și dobânzilor întrucât contractul de vânzare-cumpărare a fost desființat în temeiul pactului comisoriu. În temeiul art. 21 alin. (1 1 ) din O.G. nr. 25/2002, pe lângă penalitățile și dobânzile determinate de expertiză, pârâta a fost obligată și la plata contravalorii dividendelor încasate în perioada de valabilitate a contractului. În continuare instanța a examinat capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat plata contravalorii celorlalte prejudicii solicitate de A.V.A.S. pe care l-a respins, pe considerentul că desființarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni a fost înregistrată în R.R.A.

iar reclamanta a fost reînscrisă în locul pârâtei ca deținător al acțiunilor la societatea R. SA București și că în acest mod, prin repunerea părților în situația anterioară a fost reparat prejudiciul. În privința scăderii valorii acțiunilor, tribunalul a reținut că nu s-a făcut dovada scăderii valorii acestora din culpa intimatei pentru a deveni aplicabile prevederile art. 21 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 25/2002. Sentința tribunalului a fost menținută de Curtea de apel București care, prin decizia nr. 611 din 16 decembrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei A.V.A.S. Critica adusă soluției pronunțată de prima instanță a vizat respingerea capătului de cerere pentru plata prejudiciului determinat de raportul de expertiză urmare scăderii valorii acțiunilor pe care instanța de apel a examinat-o și a ajuns la concluzia că dispozițiile art. 21 alin. (2) și (3) din O.G.

nr. 25/2002 leagă obligația de plată a despăgubirilor de cea de culpă care trebuie dovedită și nu presupusă. Din dovezile administrate în cauză, Curtea de Apel a stabilit că nu s-a demonstrat faptul că între cele două momente, respectiv de la preluarea pachetului de acțiuni și până la desființarea contractului, valoarea acțiunilor a scăzut din culpa intimatei. Împotriva deciziei nr. 611 din 16 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de apel a declarat recurs A.V.A.S. București, solicitând Înaltei Curți ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să modifice hotărârile anterior pronunțate și în fond să oblige pârâta și la plata sumei de 3.406.877,93 lei reprezentând prejudiciu stabilit prin raportul de expertiză.

Recurenta a invocat prevederile art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pentru a susține că sentința și decizia sunt parțial criticabile întrucât nu s-au acordat și celelalte daune prevăzute de art. 21 din O.G. nr. 25/2002. În opinia recurentei dispozițiile O.G. nr. 40/2003 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 25/2002 au înlăturat orice dubiu asupra necesității probării existenței unui prejudiciu, că poziția de acționar majoritar a A.P.R. i-a dat posibilitatea de a beneficia de anumite avantaje de care în alte condiții nu ar fi putut beneficia, inclusiv puterea de decizie. Aprecierea instanțelor potrivit căreia nu s-a dovedit că prejudiciul s-a produs din culpa intimatei pârâte, în opinia recurentei, este greșită întrucât prejudiciul este evident și rezultă din faptul că societatea privatizată a înregistrat pierderi în patrimoniul său iar la redobândirea acțiunilor de către A.V.A.S., urmare desființării contractului, acțiunile erau golite de conținut.

Autoarea recursului a pornit de la definiția prejudiciului și a apreciat că O.G. nr. 25/2002 nu oferă instrumente concrete pentru determinarea acestuia dar consecințele concrete dăunătoare, de natură patrimonială, au existat prin încălcarea de către debitor a obligațiilor din contractul de privatizare. Recursul este nefondat. I - Circumstanțe anterioare declarării recursului. La originea cauzei dedusă judecății s-a aflat contractul de vânzare-cumpărare a acțiunilor încheiat între recurentă în calitate de autoritate vânzătoare și A.P.R., în scopul privatizării R. SA. Prin acest contract s-au stipulat clauze sancționatoare în favoarea vânzătorului pentru nerespectarea de către cumpărător a obligațiilor asumate potrivit capitolelor intitulate „Obligațiile și Garanțiile cumpărătorului” și „Angajamentul cumpărătorului”.

Recurenta - reclamantă a obținut în instanțele anterioare dobânzi, penalități pentru neefectuarea investițiilor și contravaloarea dividendelor, declarându-se însă nemulțumită de soluția de respingere a capătului de cerere privind plata altor prejudicii, solicitate în temeiul art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002. II - Motivul de nelegalitate invocat, art. 304 alin. (9) C. proc. civ. Reglementarea legală supusă examinării. 1. Conform art. 304 alin. (9) C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când „Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. 2. Dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.U.G.

nr. 25/2002 reglementează modalitatea de determinare a întinderii prejudiciilor și/sau a daunelor interese prevăzute la alin. (2), precum și a celor provocate Autorității, prin trimitere la proba cu expertiză care poate fi întocmită de persoane fizice și/sau juridice abilitate prin lege pentru astfel de operațiuni. Din modul de argumentare a motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., rezultă că A.V.A.S. a supus spre analiză aplicarea greșită a legii reproșând instanței de apel, în alți termeni, că nu a observat particularitatea reglementării aplicabile în speță în ce privește sarcina probei prejudiciului. Potrivit recurentei, A.V.A.S. în calitate de creditor nu se află în situația de a proba existența unui prejudiciu din moment ce prin modificarea O.G.

nr. 25/2002 s-a statuat că stabilirea și întinderea prejudiciilor se va face pe baza unei expertize financiar contabile prevăzute în mod imperativ de legiuitor. Argumentele recurentei nu sunt în măsură să sprijine critica adusă deciziei pronunțată în apel, întrucât creează o confuzie între modul de determinare a întinderii prejudiciului, a cuantificării lui și proba existenței prejudiciului. Se observă din dispozițiile art. 21 ale O.G. nr. 25/2002, astfel cum a fost modificată, că textul se referă la componența daunelor interese, dobânzi, penalități rate scadente dividende încasate de cumpărător și, separat de această enumerare, a fost reglementată posibilitatea de a se solicita daune-interese pentru prejudiciile cauzate societății privatizate de către cumpărător.

Raportându-se la această ultimă situație, după ce a obținut toate celelalte sume enumerate ca reprezentând daune interese (numite expres în actul normativ), recurenta nu poate pretinde că dispozițiile legale înlătură orice obligație de probă a existenței prejudiciului pe considerentul că acesta ar fi evident și că ar decurge din calitatea de acționar majoritar al cumpărătorului care prin prerogativele sale ar fi putut să înlăture pierderile din societate. Aceste susțineri vin în contradicție cu reglementarea pe care își întemeiază recursul A.V.A.S., prin care în sarcina sa, s-a stabilit obligația de a lua măsuri de urmărire a executării contractelor de privatizare tocmai pentru înlăturarea producerii unor prejudicii.

În acest sens trebuie reținute dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 25/2002 potrivit cărora ordonanța reglementează în sarcina Autorității „controlul post privatizare precum și modul de urmărire a executării obligațiilor asumate de cumpărători pe perioada derulării contractelor de vânzare-cumpărare …”. În măsura în care s-a ajuns la desființarea contractului nu se poate reține că această activitate stabilită prin lege a fost eficientă, iar „golirea acțiunilor de conținut”, așa cum susține recurenta, este urmarea faptelor imputabile intimatei. Ceea ce este însă de esență este faptul că pentru „alte prejudicii”, reglementate de alin. (3) din O.G.

nr. 25/2002, în măsura în care nu au fost oferite instrumentele concrete de determinare a acestora, ci doar posibilitatea părții de a se adresa instanței judecătorești pentru determinarea acestora este evident că este în sarcina instanței să determine dacă prejudiciul reclamat ca fiind o „consecință dăunătoare în patrimoniul societății” este rezultatul neexecutării culpabile a clauzelor asumate prin contract. În consecință, nu va fi primită critica potrivit căreia acest prejudiciu ar fi prestabilit prin simplul fapt al trimiterii ordonanței la modul de determinare prin expertiză a întinderii prejudiciilor.

Dacă s-ar admite acest punct de vedere, ar trebui admis că în nicio situație cumpărătorul nu s-ar putea apăra atunci când se cere desființarea contractului în legătură cu modul de atragere a răspunderii fiind suficient ca printr-o expertiză contabilă să se determine sumele prestabilite de ordonanță ca daune-interese, în sarcina sa, iar obligația de plată să decurgă din această determinare. În acest context concluzia care se impune este aceea că noțiunea de prejudiciu la care se referă art. 21 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 25/2002 este în strânsă legătură cu cea de culpă care trebuie dovedită și nu presupusă.

Nu în ultimul rând trebuie reținut că deși recurenta invocă obligații contractuale neexecutate pentru a obține daunele reclamate nu observă că în cazul răspunderii contractuale obligația încălcată trebuie să fie concretă stabilită prin contract, că sancțiunile se aplică în temeiul clauzelor prevăzute în contract și că în cazul desființării contractului actul normativ invocat stabilește doar componența daunelor-interese și modalitatea de probă, ceea ce înseamnă că în analiza acordării lor nu este exclusă ideea de culpă, atunci când se pretinde acoperirea și a altui prejudiciu decât cel a cărui componență a fost stabilită prin Ordonanță. 3. Asupra pretinsei încălcări a art. 25 alin. (3) din O.G.

nr. 25/2002, ca element de analiză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) teza a II-a C. proc. civ., se va reține, rezumând argumentele anterioare, că instanța de apel a analizat corect dispozițiile legale aplicabile capătului de cerere criticat, dându-i o interpretare corectă și că faptele reținute sunt în concordanță cu exigențele textului. Așa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 611 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2009.