ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2890/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată A.P.R.

București și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să dispună

obligarea acesteia la repararea prejudiciului estimat provizoriu la suma de

51.579.006.678 Rol cu titlu de daune interese datorate ca urmare a desființării

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 52 din 29 ianuarie 1999.

În motivarea acțiunii reclamanta a susținut

că cererea pentru plata daunelor interese este rezultatul neexecutării

culpabile a obligației de plată a prețului de către cumpărător care a avut drept

consecință rezoluțiunea contractului prin operarea pactului comisoriu stipulat în

art. 5.7.4 prin care părțile au convenit că „neplata la termen a două rate

succesiv va avea ca efect desființarea de drept a prezentului contract, pierderea

garanției de către cumpărător și reținerea de către vânzător a dobânzilor și

penalităților scadente la data desființării contractului”.

Acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art.

21 din O.G. nr. 25/2002 cu modificările ulterioare pe prevederile art. 720

3

și urm., art. 2 pct. 4 C. proc. civ. și art. 40 din Legea nr. 157/2002.

Litigiul a fost soluționat de Tribunalul

București, secția comercială, care prin sentința nr. 8165 din 2 iulie 2008, a

admis în parte acțiunea reclamantei A.V.A.S. și a obligat-o pe pârâta A.P.R. București

la plata sumei de 332.733,90 lei dobânzi la 4.810.216,32 lei penalități calculate

până la 20 noiembrie 2003, la 387.281,70 lei penalități pentru neefectuarea investițiilor

contractuale, precum și la plata dividendelor în sumă de 14.950,45 lei

dividende. Prin aceeași sentință a fost respins capătul de cerere privind

obligarea pârâtei la plata sumei de 3.406.877 lei reprezentând alte prejudicii

aduse A.V.A.S.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în

urma administrării probelor și a analizei clauzelor contractului că în sarcina

cumpărătorului s-a stabilit obligația de plată a penalităților și dobânzilor întrucât

contractul de vânzare-cumpărare a fost desființat în temeiul pactului

comisoriu. În temeiul art. 21 alin. (1

1

) din O.G. nr. 25/2002, pe

lângă penalitățile și dobânzile determinate de expertiză, pârâta a fost

obligată și la plata contravalorii dividendelor încasate în perioada de

valabilitate a contractului. În continuare instanța a examinat capătul de

cerere prin care reclamanta a solicitat plata contravalorii celorlalte

prejudicii solicitate de A.V.A.S. pe care l-a respins, pe considerentul că

desființarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni a fost înregistrată

în R.R.A. iar reclamanta a fost reînscrisă în locul pârâtei ca deținător al acțiunilor

la societatea R. SA București și că în acest mod, prin repunerea părților în

situația anterioară a fost reparat prejudiciul. În privința scăderii valorii

acțiunilor, tribunalul a reținut că nu s-a făcut dovada scăderii valorii

acestora din culpa intimatei pentru a deveni aplicabile prevederile art. 21 alin.

(2) și (3) din O.G. nr. 25/2002.

Sentința tribunalului a fost menținută de Curtea

de apel București care, prin decizia nr. 611 din 16 decembrie 2008, a respins, ca

nefondat, apelul reclamantei A.V.A.S.

Critica adusă soluției pronunțată de prima instanță

a vizat respingerea capătului de cerere pentru plata prejudiciului determinat

de raportul de expertiză urmare scăderii valorii acțiunilor pe care instanța de

apel a examinat-o și a ajuns la concluzia că dispozițiile art. 21 alin. (2) și (3)

din O.G. nr. 25/2002 leagă obligația de plată a despăgubirilor de cea de culpă

care trebuie dovedită și nu presupusă. Din dovezile administrate în cauză,

Curtea de Apel a stabilit că nu s-a demonstrat faptul că între cele două

momente, respectiv de la preluarea pachetului de acțiuni și până la

desființarea contractului, valoarea acțiunilor a scăzut din culpa intimatei.

Împotriva deciziei nr. 611 din 16 decembrie

2006 pronunțată de Curtea de apel a declarat recurs A.V.A.S. București,

solicitând Înaltei Curți ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să modifice hotărârile

anterior pronunțate și în fond să oblige pârâta și la plata sumei de

3.406.877,93 lei reprezentând prejudiciu stabilit prin raportul de expertiză.

Recurenta a invocat prevederile art. 304 alin.

(9) C. proc. civ., pentru a susține că sentința și decizia sunt parțial

criticabile întrucât nu s-au acordat și celelalte daune prevăzute de art. 21

din O.G. nr. 25/2002.

În opinia recurentei dispozițiile O.G. nr. 40/2003

pentru modificarea și completarea O.G. nr. 25/2002 au înlăturat orice dubiu

asupra necesității probării existenței unui prejudiciu, că poziția de acționar

majoritar a A.P.R. i-a dat posibilitatea de a beneficia de anumite avantaje de

care în alte condiții nu ar fi putut beneficia, inclusiv puterea de decizie.

Aprecierea instanțelor potrivit căreia nu s-a dovedit că prejudiciul s-a produs

din culpa intimatei pârâte, în opinia recurentei, este greșită întrucât prejudiciul

este evident și rezultă din faptul că societatea privatizată a înregistrat pierderi

în patrimoniul său iar la redobândirea acțiunilor de către A.V.A.S., urmare

desființării contractului, acțiunile erau golite de conținut.

Autoarea recursului a pornit de la definiția prejudiciului

și a apreciat că O.G. nr. 25/2002 nu oferă instrumente concrete pentru

determinarea acestuia dar consecințele concrete dăunătoare, de natură

patrimonială, au existat prin încălcarea de către debitor a obligațiilor din

contractul de privatizare.

Recursul este nefondat.

I - Circumstanțe anterioare declarării recursului.

La originea cauzei dedusă judecății s-a aflat

contractul de vânzare-cumpărare a acțiunilor încheiat între recurentă în calitate

de autoritate vânzătoare și A.P.R., în scopul privatizării R. SA. Prin acest

contract s-au stipulat clauze sancționatoare în favoarea vânzătorului pentru

nerespectarea de către cumpărător a obligațiilor asumate potrivit capitolelor intitulate

„Obligațiile și Garanțiile cumpărătorului” și „Angajamentul cumpărătorului”.

Recurenta - reclamantă a obținut în

instanțele anterioare dobânzi, penalități pentru neefectuarea investițiilor și

contravaloarea dividendelor, declarându-se însă nemulțumită de soluția de

respingere a capătului de cerere privind plata altor prejudicii, solicitate în

temeiul art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002.

II - Motivul de nelegalitate invocat, art. 304

alin. (9) C. proc. civ.

Reglementarea legală supusă examinării.

sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate

atunci când „Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată

cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

25/2002 reglementează modalitatea de determinare a întinderii prejudiciilor

și/sau a daunelor interese prevăzute la alin. (2), precum și a celor provocate Autorității,

prin trimitere la proba cu expertiză care poate fi întocmită de persoane fizice

și/sau juridice abilitate prin lege pentru astfel de operațiuni.

Din modul de argumentare a motivului de recurs

prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., rezultă că A.V.A.S. a supus spre

analiză aplicarea greșită a legii reproșând instanței de apel, în alți termeni,

că nu a observat particularitatea reglementării aplicabile în speță în ce

privește sarcina probei prejudiciului.

Potrivit recurentei, A.V.A.S. în calitate de creditor

nu se află în situația de a proba existența unui prejudiciu din moment ce prin

modificarea O.G. nr. 25/2002 s-a statuat că stabilirea și întinderea

prejudiciilor se va face pe baza unei expertize financiar contabile prevăzute în

mod imperativ de legiuitor.

Argumentele recurentei nu sunt în măsură să

sprijine critica adusă deciziei pronunțată în apel, întrucât creează o confuzie

între modul de determinare a întinderii prejudiciului, a cuantificării lui și

proba existenței prejudiciului. Se observă din dispozițiile art. 21 ale O.G.

nr. 25/2002, astfel cum a fost modificată, că textul se referă la componența

daunelor interese, dobânzi, penalități rate scadente dividende încasate de

cumpărător și, separat de această enumerare, a fost reglementată posibilitatea

de a se solicita daune-interese pentru prejudiciile cauzate societății privatizate

de către cumpărător.

Raportându-se la această ultimă situație, după

ce a obținut toate celelalte sume enumerate ca reprezentând daune interese

(numite expres în actul normativ), recurenta nu poate pretinde că dispozițiile

legale înlătură orice obligație de probă a existenței prejudiciului pe

considerentul că acesta ar fi evident și că ar decurge din calitatea de

acționar majoritar al cumpărătorului care prin prerogativele sale ar fi putut

să înlăture pierderile din societate.

Aceste susțineri vin în contradicție cu

reglementarea pe care își întemeiază recursul A.V.A.S., prin care în sarcina sa,

s-a stabilit obligația de a lua măsuri de urmărire a executării contractelor de

privatizare tocmai pentru înlăturarea producerii unor prejudicii. În acest sens

trebuie reținute dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 25/2002 potrivit cărora

ordonanța reglementează în sarcina Autorității „controlul post privatizare

precum și modul de urmărire a executării obligațiilor asumate de cumpărători pe

perioada derulării contractelor de vânzare-cumpărare …”.

În măsura în care s-a ajuns la desființarea

contractului nu se poate reține că această activitate stabilită prin lege a

fost eficientă, iar „golirea acțiunilor de conținut”, așa cum susține recurenta,

este urmarea faptelor imputabile intimatei.

Ceea ce este însă de esență este faptul că

pentru „alte prejudicii”, reglementate de alin. (3) din O.G. nr. 25/2002, în

măsura în care nu au fost oferite instrumentele concrete de determinare a

acestora, ci doar posibilitatea părții de a se adresa instanței judecătorești

pentru determinarea acestora este evident că este în sarcina instanței să

determine dacă prejudiciul reclamat ca fiind o „consecință dăunătoare în

patrimoniul societății” este rezultatul neexecutării culpabile a clauzelor asumate

prin contract. În consecință, nu va fi primită critica potrivit căreia acest

prejudiciu ar fi prestabilit prin simplul fapt al trimiterii ordonanței la modul

de determinare prin expertiză a întinderii prejudiciilor. Dacă s-ar admite

acest punct de vedere, ar trebui admis că în nicio situație cumpărătorul nu

s-ar putea apăra atunci când se cere desființarea contractului în legătură cu

modul de atragere a răspunderii fiind suficient ca printr-o expertiză contabilă

să se determine sumele prestabilite de ordonanță ca daune-interese, în sarcina

sa, iar obligația de plată să decurgă din această determinare.

În acest context concluzia care se impune

este aceea că noțiunea de prejudiciu la care se referă art. 21 alin. (2) și (3)

din O.G. nr. 25/2002 este în strânsă legătură cu cea de culpă care trebuie dovedită

și nu presupusă.

Nu în ultimul rând trebuie reținut că deși

recurenta invocă obligații contractuale neexecutate pentru a obține daunele

reclamate nu observă că în cazul răspunderii contractuale obligația încălcată

trebuie să fie concretă stabilită prin contract, că sancțiunile se aplică în temeiul

clauzelor prevăzute în contract și că în cazul desființării contractului actul

normativ invocat stabilește doar componența daunelor-interese și modalitatea de

probă, ceea ce înseamnă că în analiza acordării lor nu este exclusă ideea de

culpă, atunci când se pretinde acoperirea și a altui prejudiciu decât cel a

cărui componență a fost stabilită prin Ordonanță.

(3) din O.G. nr. 25/2002, ca element de analiză a motivului de nelegalitate prevăzut

de art. 304 alin. (9) teza a II-a C. proc. civ., se va reține, rezumând

argumentele anterioare, că instanța de apel a analizat corect dispozițiile

legale aplicabile capătului de cerere criticat, dându-i o interpretare corectă

și că faptele reținute sunt în concordanță cu exigențele textului.

Așa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ.,

recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 611 din 16

decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie

2009.