ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 71/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Reclamanta A.V.A.S.

București, a chemat în judecată pe pârâtul P.I.C. și a solicitat rezoluțiunea

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 352/1997, obligarea pârâtului

la plata daunelor interese în cuantum de 92.198.721 lei dobânzi și penalități

calculate la ratele neachitate, obligarea la

plata dividendelor încasate

pe perioada de valabilitate a contractului

precum și a celorlalte daune interese ce se vor stabili prin efectuarea unei

expertize.

Tribunalul

București, prin sentința comercială nr. 12090 din 25 octombrie 2007 a admis în

parte acțiunea, dispunând rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de

acțiuni, a obligat pe pârât la plata sumei de 17.130,22 lei daune interese

reprezentând penalitățile de întârziere aferente ratelor 2-6, calculate la data

de 21 august 2007 și la plata penalităților de 0,2 % pe zi pentru perioada 21

august 2007 -

25 octombrie 2007 precum și la

250 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut, în esență, că pârâtul nu a îndeplinit

obligația contractuală

de plată a ratelor 4-6 din prețul stabilit așa

încât în temeiul art. 1020 C.

civ. a constatat îndeplinită condiția

rezolutorie, dar și incidența prevederilor art. 4

din contract referitor

la

dobânzi și penalități.

In

privința dividendelor, instanța a considerat că reclamanta

nu a făcut dovada

încasării acestora de către pârât; iar prejudiciul

suferit ca urmare a diminuării

valorii de piață a acțiunilor nu putea

atrage răspunderea pârâtului-acționar care deținea

numai 40% din

capitalul social,

cât timp nu s-a dovedit fapta cauzatoare de prejudicii, legătura de cauzalitate

și culpa.

Curtea

de Apel București, prin decizia comercială nr. 95 din 5 martie 2008, a admis

apelul reclamantei; a schimbat în parte sentința

atacată în sensul că a obligat pe pârât să restituie

reclamantei

acțiunile ce au format obiectul

contractului și a menținut celelalte

dispoziții ale instanței de fond.

Instanța

de apel a considerat că rezoluțiunea contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni

din culpa cumpărătorului, presupunea ca o consecință directă revenirea

acțiunilor în portofoliul A.V.A.S.

În privința

capetelor de cerere privind daunele interese,

instanța

a reținut că societatea comercială nu a înregistrat profit în perioada

1997-2004 iar scăderea valorii activului net contabil nu

rezultă că s-a

datorat exercitării drepturilor de acționar de către

pârât.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat

recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta

susține că, dobândind calitatea de acționar, pârâtul s-a bucurat de drepturile

conferite de aceasta indiferent dacă avea

poziție majoritară sau nu, iar

printre aceste drepturi era și acela de a

participa la dividende. Modul

defectuos de administrare a societății

a condus la diminuarea activului net contabil, iar

la decizia legată de

activitatea persoanei juridice a participat cu un vot semnificativ

pârâtul care astfel și-a

asumat riscul pierderilor financiare.

Instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 21 din O.G. nr.

25/2002 înlăturând

prezumția de culpă și concluziile expertizei

care reflectă diminuarea

valorii de piață a acțiunilor, așa încât

repunerea părților în situația anterioară

încheierii contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni nu a fost efectivă, suma de

68.937,50

lei reprezentând

diferența de valoare a acțiunilor.

Recursul

este nefondat și va fi respins.

Prin clauzele contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni, părțile au convenit transmiterea acțiunilor ce

reprezentau 40% din capitalul social al SC A.O. SA pentru prețul de 103.575.000

lei din care 20% plătit la 12.V.1997 iar restul, eșalonat în 6 rate, până la

10.111.2003, la care au prevăzut dobânzi de 4% pe an pentru neplata ratelor și

0,2% pe zi de întârziere pentru neplata la scadență.

Instanțele au

interpretat judicios atât clauzele contractuale, cât și prevederile legale

stabilite de art. 21 din O.G. nr. 25/2002.

Astfel,

obligația de restituire a dividendelor există în măsura în

care societatea comercială a înregistrat

profit și a acordat dividende. Insă din expertiza efectuată în cauză, rezultă

că societatea nu a înregistrat profit.

Încercând o

interpretare străină principiilor de drept, recurenta confundă răspunderea

obiectivă stabilită pentru anumite raporturi delictuale, cu răspunderea

contractuală și legală.

Prevederile art. 21

din O.G. nr. 25/2002 nu exclud elementele răspunderii juridice, astfel cum

instanțele de fond le-au definit. Simpla calitate de acționar, cu atât mai mult

cu cât nu este majoritar, nu înlătură condiția faptei, legăturii de cauzalitate

și culpei.

Greșita administrare

a societății comerciale nu atrage răspunderea acționarilor pentru diminuarea

activului net contabil, Legea (31/1990) stabilind reguli neechivoce a

răspunderii pentru prejudiciile cauzate entității juridice, fără însă a exclude

elementele răspunderii juridice enunțate de instanțele de fond.

Expertiza contabilă de altfel relevă scăderea valorii mijloacelor

fixe, ca reducere obiectivă ce s-a produs

indiferent de structura acționariatului.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 95 din

5 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S.

București împotriva deciziei comerciale nr.

95 din 5 martie 2008 a

Curtii de apel București,

secția a V- a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată in ședință

publică, astăzi 20 ianuarie 2009.