ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 376/2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 376/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 2 iulie 2002, reclamanta SC C.M. SRL a chemat în judecată pe pârâtul

C.L.S. București solicitând obligarea acestuia să încheie contract de

vânzare-cumpărare asupra spațiului comercial din București, în suprafață de 311

m.p, cu stabilirea prețului de vânzare prin deducerea valorii investițiilor

efectuate de chiriaș în acest spațiu.

Ulterior reclamanta a

precizat că înțelege să se judece și cu MUNICIPIUL BUCUREȘTI reprezentat de C.G.M.B.

În motivarea acțiunii,

reclamanta arată că ocupă spațiul în baza contractului de închiriere nr. 17117

din 30 noiembrie 1992, în derulare în temeiul tacitei relocațiuni. Acest spațiu

este în administrarea pârâtei iar reclamanta susține că a efectuat o serie de

investiții constând în consolidarea clădirii, finisaje interioare, înlocuire

tâmplărie. Pentru efectuarea acestor lucrări a existat aprobarea locatorului și

atunci când dispozițiile legale în materia construcțiilor prevedeau autorizația

de construcție.

Toate lucrările efectuate

reveneau locatorului fiind evaluate printr-un raport de expertiză

extrajudiciară.

Reclamanta mai arată că sunt

întrunite condițiile pentru ca Primăria Sector 5 să accepte cererea de

cumpărare a spațiului comercial cerere formulată în baza H.G. nr. 389/1996

modificată prin H.G. nr. 505/1998.

MUNICIPIUL BUCUREȘTI a

formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calități procesuale pasive iar pe

fondul cauzei a arătat că solicitarea de cumpărare a spațiului trebuia adresată

Primăriei municipiului București, Primăria sectorului 5 având doar un drept de

administrare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de H.G. nr. 505/1998.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

Consiliului Local Sector 5 și s-a admis acțiunea modificată, pârâtele fiind

obligate să încheie cu reclamanta un contract de vânzare-cumpărare asupra

spațiului în litigiu, prețul de vânzare urmând a fi stabilit prin deducerea

valorii investițiilor efectuate de către reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel

instanța de fond a reținut că pârâta Consiliul Local Sector 5 are calitate

procesuală pasivă deoarece a fost parte contractantă și potrivit prevederilor deciziei

nr. 801 din 1 octombrie 1991 și a Legii nr. 69/1991 în vigoare la momentul

încheierii contractului, reclamanta a făcut toate demersurile prevăzute de art.

1 din H.G. nr. 389/1996 astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 505/1998

demersuri pe care pârâtul Consiliul Local Sector 5 nu le-a luat în considerare,

deși trebuia să răspundă conform dispozițiilor legale menționate.

Împotriva acestei soluții a

promovat apel pârâtele, criticile Consiliului Local Sector 5 făcând referire la

faptul că avea numai un drept de administrare cu privire la spațiul în litigiu

și nu un drept de proprietate și în consecință nu putea să înstrăineze spațiul,

H.G. nr. 389/1996 modificată a fost abrogată și deci acțiunea nu avea cum să

fie admisă pe un act normativ abrogat.

Ce-a de-a doua apelantă,

pârâta MUNICIPIUL BUCUREȘTI consideră că instanța de fond în mod greșit a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive neținând cont de faptul că în

calitate de proprietar nu a dat Consiliului Local Sector 5 acordul, în vederea

încheierii contractului de închiriere cu intimata. Se mai susține că cererea

modificatoare a acțiunii a fost tardiv formulată, iar H.G. nr. 505/1998 era

abrogată la data chemării sale în judecată.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia nr. 818 din 19 decembrie 2005, a respins

apelurile ca nefondate.

În motivarea soluției,

instanța de control judiciar a reținut că cererea de modificare a acțiunii s-a

făcut în termenul legal prevăzut de art. 132 C. proc. civ., prima zi de

înfățișare fiind la data de 31 octombrie 2002.

În această împrejurare se

mai arată că, reclamantul a înțeles să impună respectarea contractului de

închiriere și a situației juridice create prin aceasta și altor persoane decât

celor care au calitatea de părți (opozabilitate).

S-a mai arătat că la data

introducerii acțiunii erau în vigoare dispozițiile H.G. nr. 389/1996 dreptul

reclamantei născându-se în temeiul acestui act normativ, fiind îndeplinite

întocmai condițiile cerute de acesta, astfel cum a fost modificat prin H.G. nr.

505/1998.

Împotriva acestei soluții au

declarat recurs ambele pârâte.

Criticile pârâtului

Consiliul Local Sector 5 fac referire la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. arătând că avea numai un drept de administrare supra spațiului, textul de

lege pe care și-a întemeiat acțiunea H.G. nr. 389/1996 fiind abrogat.

Municipiul critică soluția

instanței de apel considerând că au fost încălcate dispozițiile art. 132 C.

proc. civ., iar pe de altă parte susține că dispozițiile H.G. nr. 386/1996

modificată prin H.G. nr. 505/1998 oferă doar o vocație în ce privește vânzarea

spațiului și nu o obligație.

Examinând recursurile sub

aspectul prezumției de comercialitate respectiv a excepției de necompetență

materială a secției comerciale se reține că însăși recurentele au susținut

printre altele că refuzul ofertei de cumpărare constituie un act administrativ

și că potrivit art. 23 din Legea nr. 550/2002 „procedurile de vânzare a

spațiilor comerciale, aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a

prezentei legi, vor continua cu respectarea valabilității actelor și etapelor

consumate până la această dată potrivit dispozițiilor legale anterioare”.

Ori hotărârile pronunțate în

cauză sunt nelegale având în vedere că nu se poate contesta dreptul

deținătorului spațiului de a aprecia asupra oportunității vânzării spațiului.

Acest considerent se

sprijină pe dispozițiile art. 3 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare

a H.G. nr. 505/1998 de modificare a H.G. nr. 389/1998 care prevăd că vânzătorul

are obligația ca în termen de 30 de zile lucrătoare de la data primirii cererii,

să comunice solicitantului decizia de admitere sau respingere a cererii.

Or, dacă deținătorul

spațiului, nu ar avea posibilitatea să refuze oferta, așa cum greșit au reținut

instanțele, prevederile legale menționate mai sus nu și-ar găsi aplicabilitatea.

Potrivit art. 3 din H.G. nr.

505/1998, vânzarea spațiilor comerciale prevăzute la art. 1 se face prin

negociere directă sau prin licitație publică deschisă consacrând libertatea de

voință a vânzătorului ca să examineze dacă sunt îndeplinite cerințele legale

pentru vânzare.

Dreptul de a hotărî asupra

necesității înstrăinării rămâne autorității locale, iar în ipoteza în care

oferta este respinsă, aceasta din urmă are deschisă cale contenciosului

administrativ, și nu a unei acțiuni de obligare a locatorului la vânzare.

În aceste condiții, Înalta

Curte reține că sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

astfel că văzând dispozițiile art. 312 alin. (6) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență

materială.

Admite recursurile declarate

de pârâții C.L.S. București și MUNICIPIUL BUCUREȘTI.

Casează decizia nr. 818 din

19 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, și

sentința nr. 2134 din 12 februarie 2004 a Tribunalului București, secția a VI

și trimite cauza spre soluționare pe fond la Tribunalul București, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 25 ianuarie 2007.