ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3948/2015

Decizia nr. 3948/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. 8719/62/2010, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov, să se dispună anularea deciziei nr. 45 din 15 februarie 2010 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, precum și desființarea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 28 octombrie 2009.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că

l

a data de 05 noiembrie 2009 i s-a comunicat

decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare la plată stabilite de inspecția fiscală nr. 1108 din 28 octombrie 2009.

Prin decizia de impunere s-a constatat, urmare stabilirii bazei de impunere suplimentare, existența unor obligații fiscale suplimentare la plata pentru SC A. SRL totalizând 903.983 RON, după cum urmează:

- contribuția angajatorului la asigurările sociale de stat pentru perioada 01 ianuarie 2004 -30 iunie 2009 - 167.474 RON;

- majorări de întârziere la contribuția angajatorului la asigurările sociale de stat pentru perioada 26 iunie 2005-22 octombrie 2009 -188.311 RON;

- penalități de întârziere la contribuția angajatorului la asigurările sociale de stat pentru perioada 01 iulie 2005-31 decembrie 2005 - 595 RON;

- contribuția individuală la asigurările sociale de stat pentru perioada 01 ianuarie 2004-30 iunie 2009 - 78.297 RON;

- majorări de întârziere la contribuția individuală la asigurările sociale de stat pentru perioada 26 iunie 2005-22 octombrie 2009 - 87.160 RON;

- penalități de întârziere ta contribuția individuală la asigurările sociale de stat pentru perioada 01 iulie 2005-31 decembrie 2005 - 258 RON;

- contribuția angajatorului la fondul pentru accidente de muncă și boli profesionale pentru perioada 01 ianuarie 2004-30 iunie 2009 - 7.800 RON;

- majorări de întârziere la contribuția angajatorului la fondul pentru accidente de muncă și boli profesionale pentru perioada 26 iunie 2005-22 octombrie 2009 - 8.748 RON;

- penalități de întârziere la contribuția angajatorului la fondul pentru accidente de muncă și boli profesionale pentru perioada 01 iulie 2005-31 decembrie 2005 - 25 RON;

- contribuția angajatorului la bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru perioada 01 ianuarie 2004 -30 iunie 2009-20.311 RON;

- majorări de întârziere la contribuția angajatorului Ia bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru perioada 26 iunie 2005-22 octombrie 2009 - 23.579 RON;

- penalități de întârziere la contribuția angajatorului la bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru perioada 01 iulie 2005-31 decembrie 2005-81 RON;

- contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru perioada 01 ianuarie 2004-30 iunie 2009-8.085 RON;

- majorări de întârziere la contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru perioada 26 iunie 2005-22 octombrie 2009 - 9.092 RON;

- penalități de întârziere la contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru perioada 01 iulie 2005-31 decembrie 2005 - 26 RON;

- contribuția la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale pentru perioada 01 ianuarie 2007-30 iunie 2009 - 580 RON;

- majorări de întârziere la contribuția la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariate

pentru

perioada 25 februarie 2007-22 octombrie 2009 - 431 RON;

- contribuția angajatorului la asigurările sociale de sănătate pentru perioada 01 ianuarie 2004-

30 iunie.2009

- 55.216 RON;

- majorări la contribuția angajatorului la asigurările sociale de sănătate pentru perioada

26 iunie

2005-22 octombrie 2009 - 62.420 RON;

- penalități de întârziere la contribuția angajatorului la asigurările sociale de sănătate pentru

perioada 01 iulie

2005

-31 decembrie

.2005 - 189 RON;

- contribuția individuală la asigurările sociale de sănătate pentru perioada

01 ianuarie 2004-30 iunie

2009 - 53.567 RON;

- majorări de întârziere la contribuția individuală la asigurările sociale de sănătate pentru perioada 26 iunie 2005 - 22 octombrie 2009 - 59.650 RON;

- penalități de întârziere la contribuția individuală la asigurările sociale de sănătate pentru perioada 01 iulie 2005-31 decembrie 2005 -176 RON;

- contribuția angajatorului la fondul pentru concedii medicale pentru perioada 01 ianuarie 2006-

30

iunie 2009 - 4.650 RON;

- majorări de întârziere la contribuția angajatorului la fondul pentru concedii medicale pentru perioada 26 februarie 2006-22 octombrie 2009 - 4.551 RON;

- impozitul pe veniturile din salarii pentru perioada 01 ianuarie 2004-30 iunie 2009 - 61.174 RON;

- majorări de întârziere la impozitul pentru veniturile din salarii pentru perioada 26 iunie 2005-22 octombrie 2009 - 4 RON;

- penalități de întârziere la impozitul pentru veniturile din salarii pentru perioada 01 iulie 2005-31 decembrie 2005 - 3 RON;

- vărsăminte pentru persoanele cu handicap pentru perioada 01 ianuarie 2004 - 30 iunie 2009 -15.720 RON;

- majorări de întârziere la vărsăminte pentru persoanele cu handicap pentru perioada 26 iulie 2005-22 octombrie 2009-15.008 RON;

- penalități de întârziere la vărsăminte pentru persoanele cu handicap pentru perioada 01 august 2005-31 decembrie 2005 - 54 RON;

- impozit pe veniturile din alte surse convenții civile pentru perioada 01 mai 2005-31 mai 2008 - 89.400 RON;

- majorări de întârziere la impozit pe veniturile din alte surse convenții civile pentru perioada 26 iunie 2005-22 octombrie 2009 - 116 RON;

- impozit pe veniturile persoanelor juridice nerezidente pentru perioada 01 martie 2005-30 iunie 2009 - 35.042 RON;

- majorări de întârziere la impozit pe veniturile persoanelor juridice nerezidente pentru perioada 26 aprilie 2005 - 22 octombrie 2009 - 24.510 RON;

- penalități la impozit pe veniturile persoanelor juridice nerezidente pentru perioada 01 mai 2005-31 decembrie 2005 -102 RON;

- impozit pe veniturile microîntreprinderilor pentru perioada 01 ianuarie 2003-31 decembrie 2004 - 390

RON; amenda 1.000 RON;

- impozit pe profit pentru perioada 01 ianuarie 2005-30 iunie 2009 - 0 RON.

Împotriva acestei decizii de impunere a formulat contestație pe cale administrativă, care a fost respinsă prin decizia nr. 45 din 15 februarie 2010 privind soluționarea contestației împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare la plata stabilite de inspecția fiscală din 28 octombrie 2009, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brașov.

În motivare s-au menținut aceleași argumente avute în vedere de inspectori cu ocazia întocmirii

deciziei de

impunere, fără a se da un răspuns concret susținerilor reclamantei care vizau în principal inexistența unui temei legal pentru pretinderea contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale și majorărilor aferente.

1.2. La data de 20 august 2010, reclamanta a formulat o nouă cerere de chemare în judecată prin care a solicitat desființarea deciziei nr. 4 din 18 februarie 2010 prin care s-a dispus respingerea contestației formulată de reclamantă împotriva dispoziției de măsuri din 27 octombrie 2009 ca neîntemeiată, acțiune înregistrată sub. nr. 8822/62/2010.

În cadrul acestei acțiuni, reclamanta a reluat argumentele din prima acțiune, în rezumat - lit. a)-h), cu particularitățile specifice actului administrativ contestat.

La data de 4 mai 2011, tribunalul a admis excepția de conexitate și a dispus conexarea Dosarului nr. x/62/2010 la dosarul inițial înregistrat cu nr. y/62/2010.

1.3. Sentința instanței de fond

Prin sentința nr. 21/F din data de 20 februarie 2015, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, în dos. civ. nr. y/62/2010 și în consecință:

A anulat în parte decizia de impunere nr. 1108 din 28 octombrie 2009 și decizia nr. 45 din 15 februarie 2010 de soluționare a contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 1108 din 28 octombrie 2009 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, doar cu privire la plata obligațiilor fiscale accesorii (majorări și penalități de întârziere) în sumă de 460.361 RON.

A respins restul pretențiilor.

A respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, în dosarul civil conexat nr. x/62/2010.

A obligat reclamanta să plătească expertului B. suma de 3.240 RON reprezentând onorariu parțial expertiză, prin Biroul local pentru expertize tehnice judiciare Brașov.

A respins cererea formulată de reclamantă privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

procesul verbal de control din 07 septembrie 2006 întocmit de inspectorii din cadrul Inspectoratului de muncă Brașov s-a constatat că societatea a folosit 11 persoane care lucrau în baza unor contracte civile de prestări servicii, dar în realitate muncitorii respectivi se aflau în executarea unor raporturi de muncă și lucrau mai mult de 2 ore/zi sau 8 ore/săptămână. Conform și declarației administratorului societății, s-a constatat nerealitatea celor prevăzute în contractele de prestări servicii și mai precis faptul că este vorba despre raporturi de muncă și nicidecum raporturi civile de prestări servicii. Prin acest proces verbal, s-a dispus sancționarea reclamantei cu avertisment și luarea măsurilor de intrare în legalitate.

În cursul acestei inspecții fiscale, urmare p

rocesului verbal de control din 07 septembrie 2006 antemenționat, echipa de inspecție fiscală a solicitat, prin adresa înregistrată sub nr. 8169A din 03 aprilie 2008 la Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov, comunicarea unui punct de vedere. Prin adresa nr. 8299 din 30 aprilie 2008, Inspectoratul Teritorial de Muncă a precizat că

C. muncii impune ca orice activitate de muncă să fie prestată în temeiul unui contract individual de muncă, iar pentru situațiile în care activitatea desfășurată este redusă din punct de vedere al timpului de muncă sau este sezonieră, legea a prevăzut forme speciale ale contractului individual de muncă tocmai în intenția de a preveni fraudarea legii în scopul încheierii unei convenții civile care nu asigura garanțiile specifice contractului individual de muncă.

La adresa nr. 8299 din 30 aprilie 2008, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov a anexat și anexa 3 la procesul verbal de control din 07 iunie 2006 în care se menționează faptul ca nicio persoană nu are forme legale de angajare și au fost primite la muncă fără contracte individuale de muncă încheiate anterior începerii raporturilor de muncă.

De asemenea, prin notificarea înregistrată la reclamantă sub nr. 84 din 04 aprilie 2008, organele de inspecție fiscală au solicitat reclamantei explicații referitoare la neîncheierea de contacte individuale de muncă pe perioada mai 2005-februarie 2008 pentru persoanele care au prestat muncă salarială. Prin adresa nr. 102 din 10 aprilie 2008, reclamanta a precizează că „acesta este cadrul în care A. a trebuit să lucreze un număr de ani, iar încercările societății de a satisface nevoile din regiune sunt parțial reflectate în cifrele aflate în discuție. [...] Referitor la modul în care a lucrat A., numeroși factori au ridicai piedici mari în calea încadrării oamenilor într-un sistem de muncă inflexibil și exagerat de complicat [...]. Au existat numeroase situații când a durat foarte mult - luni de zile uneori până când oamenii și-au găsit cărțile de muncă pentru a le depune la A.”.

Urmare acestor constatări, pârâta a emis

dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Inspecție Fiscală nr. 10684A din 08 mai 2008

. Prin acest act s-a dispus la pct. 2 întocmirea, în termen de 30 de zile, a statelor de plată pe perioada mai 2005-februarie 2008 pentru persoanele ale căror sume de bani au fost înregistrate în contul 628, cheltuieli cu colaboratorii și calcularea contribuțiilor datorate bugetului consolidat al statului, precum și a impozitului pe veniturile din salarii.

Ulterior, în cursul aceleiași inspecții fiscale, p

rin procesul verbal din 14 mai 2008, încheiat de organul de inspecție fiscală (dos. civ. nr. y/62/2010 al Tribunalului Brașov), s-a reținut din nou că, în perioada mai 2005 - februarie 2008, pentru executarea unor lucrări de construcții, lucrări zootehnice și lucrări agricole, societatea reclamantă a folosit un număr mare de persoane angajate cu contracte civile de prestări servicii, persoane care au lucrat pe mai multe luni consecutiv pentru care societatea a reținut și virat impozit pe venit cu cotele de 10% și respectiv 16%. În consecință, organul fiscal a dispus întocmirea, în termen de 30 de zile, a statelor de plată pe perioada mai 2005 - februarie 2008 pentru persoanele ale căror sume de bani au fost înregistrate în contul 628, cheltuieli cu colaboratorii și calcularea contribuțiilor datorate bugetului consolidat al statului, precum și a impozitului pe veniturile din salarii. Totodată, s-a dispus suspendarea inspecției fiscale până la primirea răspunsului la solicitarea menționată prin adresa înregistrată la Administrația Finanțelor Publice Brașov sub nr. 8170A din 3 aprilie 2008 și pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite prin dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Inspecție Fiscală nr. 10684A din 08 mai 2008.

Împotriva măsurilor dispuse de organul fiscal prin dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Inspecție Fiscală nr. 10684A din 08 mai 2008 și prin procesul verbal din 14 mai 2008, reclamanta a formulat contestație, susținând că, pe perioada mai 2005-septembrie 2006, încadrarea în muncă a unei persoane se putea face și în baza unei convenții civile, iar pentru perioada octombrie 2006-mai 2008, reclamanta a recunoscut obligația întocmirii statelor de plată, calcularea contribuțiilor datorate bugetului consolidat al statului și a impozitului pe venituri din salarii pentru persoanele ale căror sume de bani au fost înregistrate în contul 621 "Cheltuieli cu colaboratorii", precizând că, în ce privește această perioadă, urmează să îndeplinească măsura dispusă de organele de inspecție fiscală prin dispoziția  din 08 mai 2008

(dos. civ. nr. y/62/2010 al Tribunalului Brașov)

.

Prin decizia nr. 3 din 14 iulie 2008, organul fiscal a respins ca neîntemeiată contestația reclamantei.

Ulterior comunicării deciziei de soluționare a contestației, prin adresa din 22 august 2008, înregistrată Ia A.F.P. Brașov sub nr. 62843A din 26 august 2008 (

dos. civ. nr. y/62/2010 al Tribunalului Brașov)

, reclamanta comunică pârâtei că perioada pentru care calculează contribuțiile datorate bugetului consolidat al statului, precum și impozitul pe venit din salarii este octombrie 2006-februarie 2008 (perioada la care se referă dispoziția de măsuri nr. 10684A din 18 mai 2008).

În cursul anului 2009, organele de inspecție fiscală au procedat la efectuarea unei noi inspecții fiscale, încunoștințând reclamanta despre această activitate. Urmare solicitării reclamantei, inspecția fiscală a fost amânată cu o lună de zile, iar față de schimbarea sediului social al firmei, inspecția s-a desfășurat în perioada 11 august 2009-19 august 2009 și 27 august 2009-27 octombrie 2009. Perioada supusă controlului a fost ianuarie 2003 - iunie 2009 (astfel cum rezultă din raportul de inspecție fiscală).

În urma acestei inspecții, organele de inspecție fiscală au emis raportul de inspecție fiscală din 27 octombrie 2009 și decizia de impunere nr. 1108 din 28 octombrie 2009, precum și dispoziția de măsuri din 27 octombrie 2009.

Prin decizia de impunere contestată, organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Brașov - Activitatea de Inspecție fiscală, au stabilit în sarcina reclamantei plata, pe perioada 01 ianuarie 2004-22 octombrie 2009, a unor obligații fiscale în valoare totală de 903.983 RON reprezentând contribuție la asigurări sociale datorată de angajator, contribuție Ia asigurări sociale reținută de la asigurați, contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată de angajator, contribuția de asigurări pentru șomaj datorată de angajator, contribuția individuală de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați, contribuția pentru asigurări de sănătate datorată de angajator, contribuția angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați, contribuția pentru concedii și indemnizații de la persoane juridice sau fizice, impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor, impozit pe veniturile din activități desfășurate în baza convențiilor, contractelor civile încheiate potrivit C. civ., vărsăminte de la persoane juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate, impozit pe venit microîntreprinderi, impozit pe veniturile obținute din România de nerezidenți - persoane juridice nerezidente, precum și majorări de întârziere aferente.

Prin raportul de inspecție fiscală din 27 octombrie 2009, care a stat la baza emiterii deciziei de impunere contestate, s-a reținut că, în perioada mai 2005 - mai 2008, reclamanta a folosit, pentru executarea unor lucrări de construcții, lucrări zootehnice și lucrări agricole, un număr mare de persoane angajate cu contracte civile de prestări servicii, persoane care au lucrat pe mai multe luni consecutiv pentru care societatea a reținut și virat impozit pe venit cu cotele de 10% și respectiv 16%. Potrivit contractelor civile de prestare de servicii, beneficiarul se obliga să plătească prestatorului o suma totală sau pe ora efectiv lucrată. Pentru sumele plătite acestor persoane, reclamanta a reținut și virat impozit pe venit cu cotele de 10% și respectiv 16%. Organele de inspecție fiscală au constatat că societatea a înregistrat în evidențele contabile, respectiv în contul 621 "Cheltuieli cu colaboratorii" suma de 823.514 RON plătită persoanelor care au efectuat lucrări de construcții, lucrări zootehnice și agricole, mai multe luni consecutiv, astfel: în anul 2005 s-a plătit suma de 234.435 RON, în anul 2006 s-a plătit suma de 356.956 RON, în anul 2007 s-a plătit suma de 201.392 RON, în anul 2008 s-a plătit suma de 30.731 RON. Din listele detaliate cu persoanele care au lucrat în această perioadă la societate, organele de inspecție fiscală au constatat că societatea a plătit persoanelor angajate în baza convențiilor civile suma de 824.134 RON.

Prin dispoziția de măsuri din 27 octombrie 2009 (Dosar nr. y/62/2010 al Tribunalului Brașov), s-a dispus la pct. 1 întocmirea și înregistrarea la organul fiscal, în termen de 30 de zile, a fișelor fiscale și a declarațiilor informative rectificative privind impozitul reținut pe veniturile cu regim de reținere la sursă, pe beneficiari de venit pentru perioada mai 2005-mai 2008 pentru persoanele ale căror sume de bani au fost înregistrate în contul 621, cheltuieli cu colaboratorii.

Nemulțumită de constatările organului de inspecție fiscală, reclamanta a formulat contestație împotriva acestor acte, înregistrată cu nr. 1250 din 12 ianuarie 2010.

Prin decizia nr. 45 din 15 februarie 2010 s-a dispus respingerea contestației formulată de reclamantă ca fiind neîntemeiată pentru suma totală de 933.235 RON. Totodată, s-a dispus respingerea contestației ca fiind nemotivată pentru suma de 89.906 RON care se compune din: (89.400 RON) reprezentând impozit pe veniturile din activități desfășurate pe baza convențiilor/contractelor civile încheiate potrivit C. civ., (116 RON) reprezentând majorări de întârziere aferente impozit pe veniturile din activități desfășurate pe baza convențiilor/contractelor civile, (390 RON) reprezentând impozitul pe veniturile microîntreprinderilor. De asemenea, s-a dispus respingerea contestației ca fiind nemotivată și nesusținută cu documente pentru suma totală de 59.654 RON, care se compune din: 35.042 RON reprezentând impozitul pe veniturile persoanelor juridice nerezidente, 24.510 RON reprezentând majorări de întârziere la impozitul pe veniturile persoanelor juridice nerezidente, 102 RON reprezentând penalități de întârziere la impozitul pe veniturile persoanelor juridice nerezidente, (390 RON) reprezentând impozitul pe veniturile microîntreprinderilor și respingerea contestației ca inadmisibilă pentru suma de 1000 RON reprezentând amenda.

În ce privește contestația formulată de reclamantă împotriva dispoziției de măsuri din 27 octombrie 2009, s-a dispus declinarea competenței cu privire la acest aspect

organelor de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Brașov - Activitatea de Inspecție Fiscală (organele fiscale emitente ale actului administrativ contestat), reținându-se că Biroul de Soluționare a Contestațiilor din cadrul D.G.F.P. Brașov nu are competența materială pentru soluționarea acestui capăt de cerere raportat la prevederile art. 209 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 coroborate cu prevederile pct. 5.2 din Ordinul 519/2005 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din O.G. nr. 92/2003.

Prin decizia nr. 4 din 18 februarie 2010, s-a dispus respingerea contestației formulată de reclamantă împotriva dispoziției de măsuri din 27 octombrie 2009 ca neîntemeiată.

La data de 20 august 2010, reclamanta a formulat o nouă cerere de chemare în judecată prin care a solicitat desființarea deciziei nr. 4 din 18 februarie 2010 prin care s-a dispus respingerea contestației formulată de reclamantă împotriva dispoziției de măsuri din 27 octombrie 2009 ca neîntemeiată, acțiune înregistrată sub nr. 8822/62/2010 la Tribunalul Brașov. La data de 4 mai 2011, tribunalul a admis excepția de conexitate și a dispus conexarea dosarului cu nr. x/62/2010 la dosarul inițial înregistrat cu nr. y/62/2010.

Reclamanta a susținut în esență că, în mod neîntemeiat și nelegal, organele de inspecție fiscală au stabilit suplimentar obligații de plată care ar rezulta din contracte de muncă, în perioada mai 2005-mai 2008, cu motivarea că mai multe persoane au desfășurat activitate în cadrul reclamantei în baza unor convenții civile, neavând încheiate contracte de muncă. Atât stabilirea bazei suplimentare impozabile, cât și stabilirea obligațiilor suplimentare de plată, s-a făcut fără a exista baza legală în acest sens, urmarea fiind ca actele atacate sunt nule, iar obligația de plată nu subzistă. Societatea nu ar fi putut încheia contracte de muncă acestor persoane deoarece persoanale în cauză au desfășurat activitate temporar, specifică convențiilor civile. Convențiile civile nu sunt scoase în afara legii, ele reprezintă contracte legale, specific reglementate, iar desfășurarea unei activități în baza acestora nu determină aplicarea vreunei sancțiuni legale; convențiile între părți, de orice natură, sunt încheiate câtă vreme nu sunt contrare legilor și bunelor moravuri. Reclamanta a considerat că chiar dacă, pe perioada verificată, activitatea colaboratorilor s-a desfășurat cu încălcarea legislației muncii în vigoare, acest fapt nu atrage consecința încheierii contractelor de muncă individuale, ci, pentru nerespectarea legislației referitoare la încheierea contractelor de muncă, legea prevede două categorii de consecințe: mai întâi, unele de natură contravențională și, progresiv, angajarea răspunderii penale a persoanei răspunzătoare, în cazul reclamantei, administratorul societății; în plus, legea dă posibilitatea persoanei care a prestat muncă să solicite instanței constatarea existentei raportului de muncă și încheierea contractului de muncă în forma scrisă. Reclamanta a arătat că legea nu prevede ca sancțiune prezumarea existenței contractului de muncă și încheierea acestuia dincolo de voința pârâților, cu toate consecințele de natură pecuniară și fiscală care decurg de aici. De asemenea, reprezentanții statului, ai autorităților, nu au posibilitatea de a interveni pentru a solicita încheierea unui act juridic între alte părți.

Pe baza acestei situații de fapt, necontestată de către niciuna dintre părți, instanța de fond a aplicat dispozițiile legale incidente și a constatat următoarele:

- reclamanta a folosit, pentru executarea unor lucrări de construcții, lucrări zootehnice și lucrări agricole, un număr mare de persoane angajate cu contracte civile de prestări servicii, persoane care au lucrat pe mai multe luni consecutiv, pentru care societatea a reținut și virat impozit pe venit cu cotele de 10% și respectiv 16%. Chestiunea de drept discutată în prezenta cauză are ca obiect legalitatea încheierii de către reclamantă a unor convenții civile și a unor contracte de muncă pentru aceste persoane pe care le-a folosit în activitățile sale.

Astfel cum susține pârâtul, o astfel de operațiune este nelegală deoarece, la data la care reclamanta a încheiat convențiile, acestea nu mai erau reglementate de lege, iar începând cu data intrării in vigoare a Legii nr. 53/2003 privind C. muncii, singura forma de încadrare în muncă a unei persoane o constituie contractul individual de muncă. Procedând în acest fel, reclamanta a diminuat cuantumul obligațiilor sale fiscale către stat, regimul juridic aplicabil fiind diferit în cazul convențiilor civile. Mai mult, acestea nu puteau fi încheiate având în vedere că angajații au prestat mai multe ore decât cele pentru care se pot încheia convențiile civile.

Analizând dispozițiile legale incidente, Curtea de apel a constatat că legea care reglementa convențiile civile de prestări servicii la data respectivă era Legea nr. 130/1999

privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă.

Potrivit art.

2 (în vigoare la data respectivă), prevederile art. 1 nu se aplică:

a) în cazul în care, potrivit legii, munca este prestată în temeiul unei convenții civile de prestări de servicii;

b) în cazul membrilor consiliilor de administrație, cenzorilor, consilierilor locali și județeni, experților, arbitrilor, mediatorilor și al altor persoane care prestează diferite servicii în baza unor legi speciale, ei fiind plătiți în temeiul acestora;

c) în cazul persoanelor care execută lucrări pentru care primesc drepturi de autor.

Art. 3 stipulează că munca poate fi prestată prin încheierea unor convenții civile de prestări de servicii, în următoarele situații:

a) pentru desfășurarea, cu regularitate, a unor activități care nu depășesc, în medie, 3 ore pe zi în raport cu programul lunar de lucru;

b) activitatea este prestată în folosul asociațiilor de proprietari sau, după caz, de locatari, cu excepția cazurilor pentru care se încheie contracte de muncă.

De asemenea, art. 4 prevede că (1) Persoanele juridice care folosesc personal încadrat cu convenție civilă de prestări de servicii au obligația să întocmească aceste convenții în formă scrisă și să le înregistreze într-un registru special. (2) În cazul societăților comerciale și al regiilor autonome, activitățile pentru care se folosește personal încadrat cu convenție civilă de prestări de servicii se stabilesc de consiliile de administrație. (3) Angajatorii prevăzuți la alin. (1) au obligația să înregistreze convențiile civile de prestări de servicii la inspectoratul teritorial de muncă, în termen de 20 de zile de la încheierea acestora.

Aceste texte de lege au fost însă abrogate prin pct. 17 din Legea nr. 577 din 22 decembrie 2003 privind aprobarea O.U.G. nr. 9/2003 pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în M. Of. nr. 1/05.01.2004.

Prin urmare, în perioada verificată de organele fiscale, mai 2005 - mai 2008, dispozițiile legale invocate de către reclamantă și în baza cărora a încheiat convențiile civile erau deja abrogate. În consecință, ele nu mai puteau constitui un temei legal pentru reglementarea raporturilor juridice cu angajații.

A conchis prima instanță că singura modalitate de a legaliza activitatea acestor salariați era încheierea unor contracte de muncă, în condițiile prevăzute de C. muncii, astfel cum corect a susținut pârâtul.

Curtea de apel a reținut, de asemenea, că susținerea reclamantei că persoanele care au lucrat pe perioada mai 2005 - mai 2008 în baza unor convenții civile au desfășurat doar o activitatea temporară nu poate fi primită deoarece reclamanta nu a respectat nici condițiile prevăzute de lege pentru aceste convenții civile încheiate, respectiv "durata serviciilor prestate de prestator nu va depăși 2 ore/zi și 8 ore/săptămână". Or, din actele dosarului rezultă că există persoane care au depășit această limită, ele regăsindu-se cu intermitență pe listele de ore plătite, de exemplu: C. a lucrat pe perioada mai 2005 - septembrie 2005; D. a lucrat pe perioada septembrie 2005 - august 2006; E. a lucrat pe perioada iunie 2005-ianuarie 2007.

Curtea de apel a reținut și faptul că reclamanta nu a contestat actele administrative încheiate cu privire la activitatea sa.

Astfel, din actele dosarului rezultă că reclamanta nu a contestat procesul verbal de control din 07 septembrie 2006,

întocmit de inspectorii din cadrul Inspectoratului de Muncă Brașov, antemenționat, prin care s-a constatat că societatea a folosit 11 persoane care lucrau în baza unor contracte civile de prestări servicii, dar în realitate muncitorii respectivi se aflau în executarea unor raporturi de muncă și lucrau mai mult de 2 ore/zi sau 8 ore/săptămână, s-a constatat nerealitatea celor prevăzute în contractele de prestări servicii și mai precis faptul că este vorba despre raporturi de muncă și nicidecum raporturi civile de prestări servicii. Prin acest proces verbal, s-a dispus sancționarea reclamantei cu avertisment și luarea măsurilor de intrare în legalitate. Din actele dosarului rezultă că reclamanta nu a luat nicio măsură pentru a intra în legalitate, continuându-și activitatea în același mod.

De asemenea, după contestarea măsurilor

dispuse de organul fiscal prin dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației Finanțelor Publice Brașov - Serviciul Inspecție Fiscală nr. 10684A din 08 mai 2008 și prin procesul verbal din 14 mai 2008, și respingerea contestației prin decizia nr. 3 din 14 iulie 2008, reclamanta nu a înțeles să atace aceste acte și în fața instanței de judecată, astfel acestea sunt și în prezent în vigoare, iar datele și constatările inserate în cuprinsul lor produc efecte juridice.

Mai mult, în contestația antemenționată formulată, chiar reclamanta a recunoscut obligația întocmirii statelor de plată, calcularea contribuțiilor datorate bugetului consolidat al statului și a impozitului pe venituri din salarii pentru persoanele ale căror sume de bani au fost înregistrate în contul 621 "Cheltuieli cu colaboratorii", precizând că, în ce privește această perioadă, urmează să îndeplinească măsura dispusă de organele de inspecție fiscală prin dispoziția din 08 mai 2008 (dos. civ. nr. y/62/2010 al Tribunalului Brașov).

De asemenea, ulterior comunicării deciziei de soluționare a contestației, prin adresa nr. 280 din 22 august 2008 (dos. civ. nr. y/62/2010 al Tribunalului Brașov), reclamanta a comunicat pârâtei că perioada pentru care calculează contribuțiile datorate bugetului consolidat al statului, precum și impozitul pe venit din salarii este octombrie 2006-februarie 2008 (perioada la care se referă dispoziția de măsuri nr. 10684A din 18 mai 2008). În aceste condiții, apărările reclamantei cu privire la faptul că persoanele în cauză au desfășurat activități în baza convențiilor civile încheiate cu acestea sunt neîntemeiate, ea recunoscând că datorează bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale impozitele și contribuțiile aferente plăților efectuate către persoanele fizice care au efectuat lucrări de construcție, lucrări agricole și zootehnice în cadrul firmei.

Prin urmare, în mod corect organele de inspecție fiscală au constatat că sumele înregistrate în contabilitatea reclamantei în contul 621 "Cheltuieli cu colaboratorii" sunt sume de natură salarială pentru care societatea nu a constituit, declarat și achitat obligațiile de plată către bugetului general consolidat al statului.

De altfel, organele fiscale au încunoștințat în mod repetat reclamanta despre nelegalitatea încheierii convențiilor civile de prestări civile față de angajați și au manifestat o indulgență foarte mare față de atitudinea reclamantei. Aceasta a cunoscut despre aspectul analizat din anul 2006, când a fost sancționată, însă a rămas în deplină pasivitate fără a lua vreo măsură de intrare în legalitate, a continuat să își desfășoare activitatea fără a lua în seamă prevederile legale în vigoare, cele invocate de ea fiind abrogate.

În ce privește susținerea reclamantei în sensul că organul fiscal a procedat în mod greșit la reconsiderarea activelor, potrivit art. 7 C. fisc. în loc de a aplica retratarea fiscală, conform art. 11 C. fisc., Curtea de apel a constatat că aceste apărări nu sunt întemeiate.

Art. 11 C. fisc. prevede că

la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului Cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unui tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției. De asemenea, art. 7 C. fisc. (forma în vigoare la data deciziei de impunere contestate și a deciziei dată în contestație) prevede că activitate este orice activitate desfășurată de către o persoană în scopul obținerii de venit; activitate dependentă este orice activitate desfășurată de o persoană fizică într-o relație de angajare; activitate dependentă la funcția de bază este orice activitate dependentă care este declarată astfel de persoana fizică, în conformitate cu prevederile legii.

Prin urmare, Curtea de apel a apreciat că organul fiscal a procedat corect la recalcularea obligațiilor fiscale ale reclamantei ținând seama de faptul că aceasta trebuia să încheie contracte de muncă, iar nu convenții civile, pentru care regimul fiscal este mai relaxat. Astfel, activitatea prestată de angajații reclamantei se încadrează în noțiunea de activitate dependentă, astfel cum o definește legiuitorul,

persoana fizică fiind într-o relație de angajare față de reclamantă

. Prin urmare, Curtea de apel va înlătura și aceste susțineri ale reclamantei, fiind în mod vădit nefondate.

În cauză a fost efectuată și o expertiză, pe care Curtea de apel a înlăturat-o deoarece nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Analizând întregul raport de expertiză, Curtea de apel a reținut situația, potrivit căreia, criteriile

după care expertul analizează și își susține opinia sunt necorespunzătoare, niciunul din motivele invocate nu sunt susținute, întemeiate pe prevederi legale aplicabile acestei situații.

Prin urmare, Curtea de apel a reținut că,

în mod corect, organele de inspecție fiscală au constatat că sumele înregistrate în contabilitatea reclamantei în contul 621 "Cheltuieli cu colaboratorii" sunt sume de natură salarială pentru care societatea nu a constituit, declarat și achitat obligațiile de plată către bugetului general consolidat al statului.

În ce privește însă majorările și penalitățile de întârziere stabilite de organul fiscal, Curtea de apel constată că se impune înlăturarea acestora.

Pârâta a invocat în susținerea calculelor sale dispozițiile

art. 115 și 120, 121 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., potrivit cărora majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv, respectiv plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere de (...) pentru fiecare lună și/sau pentru fiecare fracțiune de lună de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare scadenței acestora până la data stingerii acestora inclusiv.

Curtea de apel a constatat că textele de lege antemenționate au în vedere ipoteza în care debitorul nu a achitat la termenul de scadență obligațiile de plată, majorările de întârziere și penalitățile de întârziere fiind o sancțiune pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor sale fiscale. Aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în speță deoarece reclamanta nu avea de plată o sumă stabilită de pârât, pe care nu a achitat-o culpabil. Aceasta a fost stabilită doar o dată cu decizia de impunere contestată, termenul de scadență putând fi calculat doar în raport de această decizie de impunere. Prin urmare, nu puteau fi calculate obligații accesorii de plată de către pârâtă, câtă vreme acesta nu a dat mai întâi posibilitatea reclamantei să achite debitul, iar neplata debitului nu putea fi prezumată.

În lipsa emiterii unei decizii de impunere care să stabilească în concret suma ce trebuie plătită de către contribuabil, precum și în lipsa comunicării efective a acesteia către contribuabil, este evident că acesta nu poate ști cât să plătească și până la ce dată, astfel încât să i se calculeze ulterior dobânzi și penalități de întârziere, situația nefiindu-i imputabilă.

Regula

în materie fiscală o constituie stabilirea obligațiilor fiscale printr-o decizie de impunere, iar

excepția

o constituie stabilirea obligațiilor fiscale prin declarația fiscală, atunci când legea stabilește obligația contribuabilului de a calcula cuantumul obligației fiscale. Acest fapt se datorează evident faptului că contribuabilii nu au pregătire de specialitate în domeniul fiscal, fiind astfel posibil ca stabilirea propriilor obligații de plată să se facă eronat, ceea ce este și cazul în speță. Chiar și în cazul în care există obligația stabilirii din oficiu a obligațiilor fiscale, această stabilire din oficiu a obligațiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului.

Pârâta a emis direct decizia de impunere iar în suma de plată a calculat și inclus în mod nelegal majorări și penalități de întârziere, fără a da posibilitatea debitorului de a plăti debitul principal. Decizia trebuie comunicată contribuabilului pentru ca acesta să poată ști cât trebuie să plătească și până la ce dată, fiind evident că, în lipsa înștiințării sale cu privire la ambele aspecte, contribuabilul este în imposibilitate de a face plata chiar dacă ar dori, cuantumul obligațiilor sale fiscale suplimentare neputând fi cunoscute până la calculul efectuat de organele fiscale.

Pentru aceste considerente, Curtea de apel urmează să exonereze reclamanta de la plata majorărilor și a penalităților de întârziere, ținând seama și de faptul că reclamanta a renunțat la petitul privitor la impozitul pe veniturile nerezidenților și la accesoriile aferente acestora (dosar curte apel nr. y/62/2010), precum și de inexistența majorărilor de întârziere sau plătite în plus (punctele 12, 14 din decizia de impunere). Astfel, calculul sumei acestor obligații de plată accesorii este următorul:

188.906 (pct. 1 - majorări și penalități de întârziere), 87.418 (pct. 2 - majorări și penalități de întârziere), 8.773 (pct. 3 - majorări și penalități de întârziere), 23.660 (pct. 4 - majorări și penalități de întârziere), 9.118 (pct. 5 - majorări și penalități de întârziere), 431 (pct. 6 - majorări și penalități de întârziere), 62.609 (pct. 7 - majorări și penalități de întârziere), 59.826 (pct. 8 - majorări și penalități de întârziere), 4.551 (pct. 9 - majorări și penalități de întârziere), 7 (pct. 10 - majorări și penalități de întârziere), 15.062 (pct. 11 - majorări și penalități de întârziere), rezultând un total de 460.361 RON.

În ce privește acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov în dos. civ. conexat nr. x/62/2010, față de obiectul judecății (

desființarea deciziei nr. 4 din 18 februarie 2010 prin care s-a dispus respingerea contestației formulată de reclamantă împotriva dispoziției de măsuri din 27 octombrie 2009, iar prin dispoziția de măsuri din 27 octombrie 2009 s-a dispus la pct. 1 întocmirea și înregistrarea la organul fiscal, în termen de 30 de zile, a fișelor fiscale și a declarațiilor informative rectificative privind impozitul reținut pe veniturile cu regim de reținere la sursă, pe beneficiari de venit pentru perioada mai 2005-mai 2008 pentru persoanele ale căror sume de bani au fost înregistrate în contul 621, cheltuieli cu colaboratorii)

și față de considerentele deja expuse anterior cu privire la aspectele ce fac obiectul deciziei respective, Curtea de apel a apreciat-o, de asemenea, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta SC A. SRL și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov.

Recurenta-reclamantă a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat analizarea cauzei în limitele prevăzute de art. 304

1

C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se arată că instanța de fond a dat o interpretare greșită convențiilor încheiate cu persoanele fizice atunci când a stabilit că societatea avea obligația să încheie contracte individuale de muncă deoarece dispozițiile art. 2 - 4 din Legea nr. 130/1999 nu reprezenta singurul temei juridic pentru încheierea unor astfel de convenții. Scopul Legii nr. 130/1999 a fost acela de a institui măsuri de protecție în favoarea persoanelor încadrate în muncă iar dispozițiile art. 2-4 citate de instanța de fond nu făceau decât să instituie o excepție respectiv excluderea din aria de aplicare a Legii nr. 130/1999 convențiile civile de prestări servicii.

Rațiunea pentru care acestea erau excluse de la aplicare era reprezentată tocmai de faptul că în baza acelor convenții se desfășurau activități independente și nu dependente și toate pentru servicii ocazionale specifice contractului civil de locațiune a lucrărilor sau de prestări servicii.

Abrogarea Legii nr. 130/1999 nu a echivalat cu suprimarea temeiului juridic pentru încheierea convențiilor civile întrucât la data la care au fost încheiate convențiile acestea erau reglementate și puteau fi încheiate în mod valabil în temeiul dispozițiilor C. civ.

Critică rațiunea instanței de excludere de plano a posibilității de a încheia convenții civile ca urmare a suprimării temeiului de drept apreciind nelegală sub acest aspect soluția pronunțată.

În continuare critică interpretarea dată de instanța de fond prevederilor C. civ. în sensul că acestea ar impune desfășurarea unei activități în România în mod legal și valabil exclusiv sub auspiciile unui contract individual de muncă.

Susține că dispozițiile C. civ. trebuie interpretate coroborat cu celelalte norme legale inclusiv dispozițiile C. fisc. care în continuare prevăd regimul fiscal al convențiilor civile.

C. muncii nu reglementează convențiile civile însă nici nu interzice în mod expres desfășurarea unei activității în temeiul unei convenții civile care intră sub incidența altor acte normative.

Dispozițiile C. muncii sunt irelevante din punct de vedere fiscal din moment ce tocmai C. fisc. reglementează activitatea desfășurată în baza convențiilor civile și stabilește tratamentul fiscal al acestora.

Reclamanta-recurentă mai critică hotărârea primei instanțe și pentru însușirea dispoziției de măsuri nr. 11219 A din 14 mai 2008 încheiată de reprezentanții I.T.M. și apreciază că a fost încălcate prevederile art. 47 alin. (2) C. proc. fisc. întrucât dispoziția de măsuri nu-i poate fi opusă pentru a fundamenta o creanță fiscală atâta timp cât anularea actului de impunere atrage cu sine și anularea actelor subsecvente chiar dacă nu au fost contestate.

Nu se poate reține o recunoaștere din partea societății a consemnărilor din această dispoziție de măsuri, toate situațiile întocmite de reprezentanții societății în baza acestei dispoziții de măsuri s-au făcut la cererea expresă a organelor fiscale dar aceste demersuri nu pot avea semnificația recunoașterilor de drepturi civile.

În continuare, este contestată legalitatea reîncadrării activității independente în activități dependente efectuată de intimata - pârâtă pe motiv că dispozițiile care permiteau organelor fiscale să procedeze la reconsiderarea unei activității din dependentă în independentă au fost introduse în C. fisc. după data emiterii deciziei de impunere iar principiul de retratare reglementat de dispozițiile art. 11 alin. (1) C. fisc. nu era de plano aplicabil.

Caracterul de normă de excepție și raportat la aria de aplicare strict determinată de lege (taxe și impozite) nu este permisă o extindere a acestui principiu și în materia stabilirii de contribuții sociale. Mai mult retratarea fiscală nu poate schimba natura civilă a tranzacțiilor supuse retratării întrucât atributul de jurisdicție aparține doar puterii judecătorești.

În condițiile în care se acceptă aplicarea principiului retratării și în materia contribuțiilor sociale trebuie să se constate că în speță nu a operat o retratare fiscală și mai de grabă o modificare a unor raporturi juridice cu efect retroactiv, recalificare care atrage nulitatea actelor fiscale.

În susținerea motivelor de recurs mai invocă incertitudinea creanței fiscale întrucât din modalitatea de calcul reținută în cuprinsul deciziei, sumele impuse prin decizie nu se pot determina cu exactitate. Concluziile din raportul de expertiză fiscală administrate în cauză nu se coroborează cu cele reținute în decizia de impunere, instanța a ignorat acest raport deși prin el însuși se făcea proba incertitudinii creanței fiscale.

Pârâta D.G.R.F.P. Brașov prin cererea de recurs formulată critică hotărârea primei instanțe pentru dispozițiile de înlăturare a accesoriilor la creanța principală, din decizia de impunere nr. 1168 din 28 octombrie 2009 și susține că aceste obligații au fost calculate pentru perioada 26 iunie 2005-22 octombrie 2009 cu respectarea prevederilor art. 121 și urm. din O.G. nr. 92/2003 și art. 3 din Legea nr. 210/2005 pentru aprobarea O.G. nr. 20/2005 de modificare și completare a O.G. nr. 92/2003.

Accesoriile se impuneau a fi calculate deoarece reclamanta nu se afla în situația de a nu cunoaște obligația de plată a creanțelor fiscale datorită lipsei de pregătire în materie fiscală sau culpei organului fiscal.

Reclamanta nu a declarat cu bună știință la organul fiscal obligațiile de plată constând în contribuția de asigurări sociale datorată de angajator, contribuțiile de asigurări sociale reținute de la asigurați, contribuțiile de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorate de angajator, contribuția de asigurări pentru șomaj datorată de angajator, contribuția individuală de asigurări pentru șomaj reținută de la asigurați, contribuția pentru asigurări de sănătate datorată de angajator, contribuția angajatorilor la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, contribuția pentru asigurări de sănătate obținută de la asigurați, contribuția pentru concediu și indemnizații de la persoane juridice sau fizice, impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor, vărsăminte de la persoane juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate.

Examinând sentința recurată din perspectiva motivelor de recurs invocate de reclamantă se reține următoarele:

Urmare a inspecției fiscale desfășurate în perioada 14 martie 2008 - 8 mai 2008 la nivelul societății comerciale SC A. SRL s-a constatat că societatea în perioada mai 2005 - mai 2008 a înregistrat în evidențele contabile respectiv în contul 621 „cheltuieli cu colaboratori” suma de 813.514 RON reprezentând plăți către persoane care au efectuat lucrări de construcții, lucrări zootehnice și agricole mai multe luni consecutiv.

Chestiunea de drept ce se impune a fi lămurită în prezenta cauză o reprezintă așadar legalitatea încheierii de către reclamantă a unor convenții civile și a unor contracte de muncă pentru persoanele pe care le-a folosit în activitățile sale.

Rezultă din procesul verbal de control din 7 septembrie 2006 întocmit de inspectorii din cadrul Inspectoratului de Muncă Brașov existent la dosar că societatea a folosit 11 persoane care lucrau în baza unor convenții civile de prestări servicii dar în realitate muncitorii respectivi se aflau în executarea unor raporturi de muncă și lucrau mai mult de 2 ore pe zi sau 8 ore pe săptămână.

Nu poate fi vorba așadar de muncii desfășurate cu titlu ocazional. Aceste împrejurări relevate în procesul verbal încheiat de inspectorii din cadrul Inspectoratului de Muncă Brașov nu au fost combătute de reclamantă, situație în care se apreciază că în mod temeinic și legal organele fiscale și judecătorul fondului au tratat aceste convenții ca fiind contracte de muncă dat fiind cadrului legislativ în vigoare în perioada în care s-au prestat aceste activități.

Trebuie arătat că noțiunea de convenție civilă în raporturile de muncă a fost introdusă în legislația românească de Legea nr. 83/1995 privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă. Ulterior, convenția civilă a fost preluată de Legea nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă, care menține posibilitatea încheierii de convenții civile pentru desfășurarea cu regularitate a unor activității care nu depășesc în medie 3 ore pe zi. O.U.G. nr. 23/2003 a abrogat dispoziț