ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4358/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4358/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.

122/F din 9 iunie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta admite acțiunea

formulată și precizată de reclamanta SC H. SA, reprezentată prin administrator

judiciar C.I.T. Cluj, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor

Publice - A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționarea a Contestațiilor și

A.N.A.F. - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii

Brașov, și a dispus anularea deciziei nr. 274 din 08 octombrie 2010, emisă de

primul pârât, precum și a deciziei de calcul a accesoriilor nr. 9922 din 01

iunie 2009, emisă de cel de-al doilea pârât, pentru suma de

6

.

338.577 RON, reținută

în sarcina reclamantei cu titlu de obligații fiscale. De asemenea, au fost

obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de

40,3 RON taxă timbru și timbru judiciar.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

SC H. SA a fost privatizată

la data de 07 ianuarie 2005 (dată la care a fost vândut pachetul de acțiuni al societății).

În contextul unor măsuri pentru accelerarea privatizării și creșterea activității

societăților privatizate, Statul Român a decis să acorde o serie de facilități fiscale

constând în eșalonări la plata obligațiilor fiscale și scutiri de la plata unora

dintre obligațiile fiscale.

Actul normativ principal

în acest sens îl constituie O.U.G. nr. 26/2005, pe baza căruia a fost, apoi, elaborată

legislația secundară, respectiv Ordinul Comun înregistrat sub nr. 10 din 30

ianuarie 2007 la A.V.A.S. și sub nr. 145/ 30 ianuarie 2007 la Ministerul Finanțelor,

prin care s-au stabilit, la nivel național, condițiile concrete de aplicare a O.U.G.

nr. 26/2005.

Din analiza documentelor

menționate, rezultă faptul că SC H. SA a beneficiat de eșalonări pentru o sumă totală

de aproximativ 13 milioane RON pentru o perioadă de 5 ani, cu termen de grație de

6 luni.

SC H. SA apreciază că

obligațiile accesorii nu au fost legal stabilite, întrucât O.U.G. nr. 26/2005, Ordinul

Comun și Actul Adițional prevăd posibilitatea stabilirii de obligații fiscale accesorii

doar după data pierderii facilităților.

Aplicând principiul de

drept roman audiatur et altera pars înaintea luării deciziei, organul fiscal este

întotdeauna obligat și era obligat inclusiv în această cauză să asigure contribuabilului

posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la/aptele relevante pentru

luarea deciziei.

În esență, din punct de

vedere formal, reclamantei nu i s-a acordat legal dreptul la apărare înainte de

întocmirea deciziei de impunere - fapt prevăzut de art. 9 din O.G. nr. 92/2003.

Or, sub acest aspect,

instanța are în vedere atât dispozițiile legale naționale cât și jurisprudența Curții

de Justiție a Uniunii Europene și practica judiciară a instanțelor naționale care

au receptat această jurisprudența, spre exemplu decizia civilă nr. 2615 din 21

mai 2009 depusă la dosar, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Întrucât pârâta a nesocotit

dreptul reclamantei la apărare, înainte de a emite decizia privind obligațiile fiscale,

se reține ca nelegală formal decizia de impunere atacată.

Un alt aspect de nelegalitate

a deciziei de impunere îl reține instanța de fond din faptul că decizia nu a fost

motivată, iar motivarea ulterioară nu poate fi primită ca justificativă și legală

deoarece motivarea nu poate fi oferită ulterior, pentru că motivarea este inerentă

actului administrativ fiscal și stă la baza emiterii acestuia. Pe cale de consecință,

dacă motivarea lipsește, legalitatea actului administrativ fiscal emis fără motivare

nu mai poate fi susținută.

Se reține din actele dosarului

raportat la prevederile legale că nu există cadru juridic fiscal pentru stabilirea

acestor obligații fiscale accesorii, contestate în cauză.

Se constată că pârâta

a justificat decizia de impunere și potrivit concluziilor formulate de organul fiscal,

stabilirea obligațiilor fiscale accesorii s-a tăcut automat de către calculatorul

A.F.P. Contribuabili Mijlocii Brașov, în momentul în care au fost revocate facilitățile

fiscale acordate contribuabilului. Făcând trimitere la precizarea de acțiune, subliniază

faptul că se află în afara oricărui cadru procedural. O asemenea procedură nu este

cunoscută în dreptul fiscal și nici în cel european, tocmai pentru că ea ar fi o

procedură arbitrară, în afara oricărui control de legalitate. Ar trebui menționat

doar faptul că o asemenea procedură ignoră orice documente juridice, precum cele

invocate în argumentația pe fond, care fixează un alt regim juridic al obligațiilor

fiscale accesorii, iar în cauză trebuie anulate actele administrative fiscale și

pentru acest motiv.

Ca atare, din punct de

vedere legal, pentru aspectele reținute mai sus, se apreciază că nu au fost respectate

prevederile legale de către pârâtă și că pentru aceste neregularități procedurale

se impune înlăturarea acestor acte.

Cât privește fondul cauzei,

instanța de fond reține că, în speță, sunt incidente prevederile O.U.G. nr. 26/2004

(M. Of. nr. 385/30.042004), art. 26 alin. (8) care prevede că pentru obligațiile

bugetare ce fac obiectul înlesnirilor la plată prevăzute la alin. (1), (2) și (3)

nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de orice fel între data

transferului dreptului de proprietate și data emiterii ordinului comun și ale

art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 26/2005, aprobată prin Legea nr. 244/2005. Potrivit

acestor prevederi legale, societățile comerciale la care transferul dreptului de

proprietate a avut loc până la data intrării în vigoare a respectivei ordonanțe

de urgență sau la care s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni înainte

de data intrării în vigoare a acestui act normativ, cuprinzând clauze referitoare

la acordarea de înlesniri la plata de către autoritatea implicată în privatizare,

cu creditorii bugetari vor beneficia de înlesnirile la plată reglementate de prevederile

Legii nr. 137/ 2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările

și completările ulterioare, cu excepția prevederilor art. 18 alin. (6

2

)

și/sau ale O.U.G. nr. 26/2004 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării

societăților comerciale aflate în portofoliul Autorității pentru Privatizare și

Administrarea Participațiilor Statului și consolidarea unor privatizări, aprobată

cu modificări și completări prin Legea nr. 442/2004, cu modificările ulterioare,

după caz, inclusiv pentru creanțele preluate de A.V.A.S. de la C.N.A.S., în temeiul

O.U.G. nr. 95/2003 privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Bancare a unor creanțe bugetare în vederea încasării și virării lor la Fondul național

unic de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 557/2003.

Art. II alin. (2

1

),

prevede că pentru obligațiile bugetare ce fac obiectul înlesnirilor la plată prevăzute

la alin. (1) și (2) nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de

orice fel între data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor și

data emiterii ordinului comun.

Art. II alin. (2

2

),

prevede că obligațiile bugetare, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere

calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor,

ce fac obiectul înlesnirilor la plată prevăzute la alin. (2), se scutesc la plată

și în situația în care debitul principal a fost achitat.

Art. II alin. (2

3

),

prevede că în cazul în care, după semnarea ordinului comun privind acordarea de

înlesniri la plată prevăzute la alin. (1) și (2), se constată că în perioada cuprinsă

intre dat eliberării certificatului de obligații bugetare și data emiterii ordinului

comun s-au încasat sume reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri

bugetare, inclusiv dobânzi și penalități de orice fel, aferente, prin plată, compensare,

executare silită și alte modalități prevăzute de reglementările legale în materie

și care sunt cuprinse în suma care face obiectul eșalonării la plată, societățile

comerciale vor achita ratele eșalonate până la concurența sumei rămase de plată,

iar în cazul în care sunt cuprinse în suma care face obiectul scutirii de plată,

acestea nu se restituie și nu se compensează.

De asemenea, se rețin

dispozițiile art. 1 alin. (4) din Ordinul comun nr. 10 din 30 ianuarie 2007 emis

de A.V.A.S. și Ministerul Finanțelor sub nr. 145/03 ianuarie 2007, în sensul că:

„Potrivit art. III din actul adițional nr. A1./1633 din 23 mai 2008 pentru obligațiile

bugetare ce fac obiectul înlesnirilor la plată acordate prin ordinul comun și prezentul

act adițional, nu se calculează și nu se datorează obligații fiscale accesorii,

de la data transferării dreptului de proprietate asupra acțiunilor și pana la data

ordinului comun”.

În esență, față de prevederile

legale sus menționate și față de actele de la dosar, rezultă că, pentru perioada

30 ianuarie 2007 - 22 mai 2008, SC H. SA nu datorează nici dobânzi, nici penalități

de întârziere, acestea fiind calculate în mod nelegal de organul fiscal, motiv pentru

care ele vor fi anulate.

Față de cele arătate,

se reține că decizia nr. 274 din 08 octombrie 2010 emisă de pârâta A.N.A.F. - Direcția

Generală de soluționară a contestațiilor București și decizia de impunere nr. 9922

din 01 iunie 2009 de calcul și stabilire a obligațiilor fiscale accesorii în sarcina

reclamantei sunt nelegale, urmând a fi anulate.

2.1. Împotriva acestei

soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs A.N.A.F. și Administrația

Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Brașov, prin D.G.F.P. Brașov, care

au invocat ca temei dispozițiile art. 304 pct. 9, în condițiile art. 304

1

din C. proc. civ., susținând, în esență, că hotărârea pronunțată de instanța de

fond este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită

a legii.

Referitor la concluzia

instanței de fond, că decizia de calcul a accesoriilor este nemotivată, ceea ce

atrage nulitatea actului administrativ-fiscal, se susține că formularul tipizat

folosit, aprobat prin ordin al Președintelui A.N.A.F. cuprinde toate elementele

cerute de lege: natura obligației, perioada, cuantumul, etc., precum și dispozițiile

legale aplicabile.

În ceea ce privește cel

de-al doilea motiv de nelegalitate reținut de instanța de fond constând în neaudierea

contribuabilului, se susține că în cauză nu a fost vorba de o inspecție fiscală

pentru a fi necesară audierea contribuabilului, fiind incidente prevederile

art. 9 lit. d) C. proc. fisc.

Pe de altă parte, se mai

argumentează că la art. 46 C. proc. fisc., care enumeră motivele de nulitate a actului

administrativ fiscal, legiuitorul nu a menționat și motivul invocat de societatea

comercială, astfel încât concluzia instanței de fond este lipsită de temei legal.

În ceea ce privește fondul

cauzei, s-a susținut, în esență, că instanța de fond a reținut în mod nelegal și

netemeinic că nu ar datora obligațiile de plată accesorii stabilite prin decizia

de impunere nr. 9922 din 1 iunie 2009, în sumă totală de 6.338.577 RON reprezentând

majorări de întârziere, așa cum acestea au fost menținute prin decizia nr. 274 din

8 octombrie 2010 emisă în soluționarea contestației fiscale formulate de societatea

comercială.

Astfel, argumentează cele

două autorități recurente, societatea comercială a beneficiat de înlesniri la plată

acordate prin ordinul comun nr. 10-145 din 30 ianuarie 2007 emis de A.V.A.S. și

M.F.P. și prin actul adițional nr. A1. din 23 aprilie 2008 și nr. A2. din 23

mai 2008, în care s-a prevăzut că pentru înlesnirile respective nu se datorează

accesorii între data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor (7

noiembrie 2005) și data emiterii ordinului comun (30 ianuarie 2007).

Or, susțin autoritățile

fiscale recurente, prin decizia nr. 9922 din 1 iunie 2009, au fost calculate accesoriile

pentru perioada următoare:30 ianuarie 2007 și 22 mai 2008, data emiterii actului

adițional, legiuitorul instituind regimuri juridice diferite pentru obligațiile

bugetare la care se referă art. 26 alin. (6) din O.U.G. nr. 26/2004, față de obligațiile

bugetare la care se referă art. 26 alin. (8) din aceeași O.U.G.

Deci, cu alte cuvinte,

susțin recurentele, legiuitorul nu a prevăzut ca dispozițiile art. 26 alin. (8)

din O.U.G. nr. 26/2004 să se aplice și pentru obligațiile fiscale prevăzute la

alin. (6) de la art. 26 din aceeași O.U.G.

În concluzie, s-a cerut

admiterea celor două recursuri, cu consecința respingerii acțiunii și menținerii

actelor administrative fiscale.

2.2. Societatea comercială

intimată a depus întâmpinare și Concluzii scrise prin care a invocat excepțiile

care au fost soluționate prin încheierea din 27 septembrie 2012.

Cu privire la fondul cauzei,

societatea comercială a răspuns criticilor formulate în cele două recursuri, solicitând

respingerea ca nefondate a acestora și susținând, în esență, că soluția instanței

de fond este legală și temeinică.

Astfel, s-a argumentat,

în esență, că instanța de fond a reținut în mod întemeiat că organele fiscale care

nu au procedat la audierea contribuabilului înainte de emiterea deciziei de impunere,

i-au încălcat dreptul la apărare.

De asemenea, s-a argumentat

că instanța de fond a reținut în mod corect și cel de-al doilea motiv de nelegalitate

a deciziei de impunere care nu a fost motivată în conformitate cu prevederile legale.

În ceea ce privește fondul

litigiului, societatea comercială a susținut că soluția pronunțată de Curtea de

apel este legală și temeinică, iar pentru perioada 30 ianuarie 2007 - 22 mai 2008

nu datorează nici un fel de accesorii, așa cum în mod nelegal au reținut organele

fiscale.

În concluzie, intimata-reclamantă

a solicitat respingerea recursurilor și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor

de judecată.

recurs

Recursurile sunt întemeiate

pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare, criticile fiind tratate

împreună.

3.1. În ceea ce privește

criticile referitoare la motivele de nelegalitate ale actelor administrativ-fiscale

reținute de instanța de fond

a) Așa cum s-a arătat

și în expunerea rezumativă de la pct. 1 al acestor considerente, instanța de fond

a reținut nulitatea actelor administrative fiscale atacate, în primul rând, ca urmare

a faptului că „reclamantei nu i s-a acordat legal dreptul la apărare înainte de

întocmirea deciziei de impunere - fapt prevăzut de art. 9 din O.G. nr. 92/2003”.

Într-adevăr, în cauză,

este necontestat că autoritatea fiscală competentă, mai înainte de emiterea deciziei

de impunere nr. 9922 din 1 iunie 2009, nu a procedat la audierea contribuabilului

așa cum cer prevederile art. 9 alin. (1) C. proc. fisc., potrivit cărora: „Înaintea

luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea

de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante

în luarea deciziei”.

În cauză, prin decizia

de impunere nr. 9922 din 1 iunie 2009, organul fiscal a stabilit ca obligație bugetară

suplimentară în sarcina societății comerciale, suma totală de 6.338.577 RON, cu

titlu de accesorii reprezentând:

- 346.986 RON majorări

de întârziere aferente TVA;

- 818.389 RON majorări

de întârziere aferente impozitului pe veniturile din salarii;

- 136.954 RON majorări

de întârziere aferente vărsămintelor de la persoane juridice pentru persoane cu

handicap neîncadrate;

- 2.154.966 RON majorări

de întârziere aferente contribuției de asigurări sociale datorată de angajator;

- 975.066 RON majorări

de întârziere aferente contribuției de asigurări socială datorată de asigurați;

- 149.293 RON majorări

de întârziere aferente fondului de accidente și boli profesionale;

- 266.319 RON majorări

de întârziere aferente contribuției de asigurări pentru șomaj datorată de angajator;

- 69.667 RON majorări

de întârziere aferente contribuției de asigurări pentru șomaj datorată de asigurați,

- 817.386 RON majorări

de întârziere aferente contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de

angajator,

- 579.384 RON majorări

de întârziere aferente contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de

asigurați,

- 18.664 RON majorări

de întârziere aferente contribuției de asigurări de sănătate pentru persoane aflate

în concediu medical sau pentru îngrijire copil;

- 5.503 RON majorări de

întârziere aferente contribuției pentru concedii și indemnizații de la persoane

juridice sau fizice.

Decizia de impunere

nr. 9922/2009 reprezintă un act administrativ fiscal în sensul art. 41 C. proc.

fisc., care la art. 46 enumeră cauzele de nulitate absolută a actului administrativ

fiscal care se poate constata la cerere sau din oficiu, între care nu se regăsește

și cazul reglementat la art. 9 alin. (1) din același cod.

Astfel fiind, în condițiile

art. 2 alin. (3) C. proc. fisc., devin aplicabile prevederile art. 105 alin. (2)

din C. proc. civ., nefiind vorba de o nulitate anume prevăzută de lege, era necesar

ca partea să probeze existența unei vătămări care nu putea fi înlăturată decât prin

anularea actului.

Or, în cauză, societatea

comercială nu a invocat o astfel de vătămare, existența și întinderea debitelor

la care au fost calculate accesoriile nefiind contestate de către intimata-reclamantă,

nici în cadrul contestației fiscale și nici în cadrul acțiunii cu care a investit

instanța.

De altfel, art. 9

alin. (1) C. proc. fisc. se referă la obligația autorității, corelativă dreptului

contribuabilului de a-și exprima punctul de vedere cu privire la fapte și împrejurări

de fapt relevante în luarea deciziei, în timp ce apărările societății comerciale

au constat în susțineri referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor

legale incidente în cauză, pe care și le-a formulat pe deplin în contestația fiscală

și în acțiunea cu care a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că în cauză, nu a existat o încălcare a dreptului la apărare și nicio cauză

de nulitate absolută a deciziei de impunere nr. 9922/2009, cum a reținut fără temei

instanța de fond, criticile formulate în recurs fiind întemeiate.

b) În al doilea rând,

instanța de fond a reținut că un alt motiv de nelegalitate al deciziei nr. 9922/2009

îl reprezintă faptul că aceasta nu a fost motivată în conformitate cu dispozițiile

legale incidente, concluzie lipsită de temei legal.

Într-adevăr, la art. 43

C. proc. fisc., care reglementează conținutul și motivarea actului administrativ

fiscal, la lit. d), e) și f) se specifică expres că actul trebuie să cuprindă obiectul,

motivele de fapt și de drept.

În cauză, din analiza

deciziei nr. 9922/2009, se observă că aceasta nu cuprinde o prezentare analitică

a faptelor, dar în conținutul său (dosarul de fond) sunt evidențiate debitele principale,

numărul de zile de întârziere și suma calculată ca accesoriu (majorare de întârziere),

cu indicarea documentului prin care s-a individualizat și data când a fost depus,

fiind indicate și dispozițiile legale incidente.

Astfel fiind, instanța

de recurs constată că decizia nr. 9922/2009 satisface cerințele art. 43 din C.

proc. civ., concluzia instanței de fond fiind lipsită de temei legal.

3.2. În ceea ce privește

criticile referitoare la concluziile instanței în legătură cu fondul litigiului.

Așa cum s-a arătat în

expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, Curtea de Apel

a reținut, în esență, că societatea comercială nu datorează obligațiile fiscale

stabilite prin decizia nr. 9922/ 2009 pentru perioada 30 ianuarie 2007 și 22

mai 2008, concluzie lipsită de temei.

Astfel, societatea comercială

nu contestă că înlesnirile la plată i-au fost acordate în condițiile stabilite prin

ordinul comun nr. 10/145 din 30 ianuarie 2007 și a actului adițional la ordinul

comun cu nr. 2881/1633/2008.

Or, potrivit art. 4 din

ordinul comun, modificat prin actul adițional „nerespectarea condițiilor și a termenelor

în care s-au aprobat înlesnirile la plată prin ordinul comun și actul adițional

atrage anularea acestora, începerea sau continuarea, după caz, a executării silite

pentru întreaga sumă neplătită și obligația de plată a obligațiilor fiscale accesorii

calculate de la data la care termenele și/ sau condițiile nu au fost respectate,

iar sumele scutite la plată prin ordinul comun și actul adițional se repun în sarcina

debitorului și se recuperează conform prevederilor legale în vigoare, împreună cu

eventualele obligații fiscale accesorii.

De menționat că societatea

comercială recurentă nu a contestat existența debitelor principale pentru plata

cărora, de altfel a și primit înlesnirile respective, necontestând nici nerespectarea

condițiilor ce i-au fost stabilite prin ordinul comun și actul adițional, despre

care a și fost înștiințată cu adresa nr. A2. din 10 iulie 2009 și cu adresa nr.

A3. din 14 iulie 2009.

Mai mult, societatea comercială

recurentă nu a contestat nici măsura pierderii înlesnirilor la plată acordate prin

ordinul comun și actul adițional care i-a fost comunicată cu Adresa nr. A4. din

6 august 2009.

Or, într-o astfel de situație,

în mod legal, organul fiscal competent a constatat incidența art. 4 din ordinul

comun, modificat prin actul adițional și în temeiul art. 88 lit. c) și art. 119

C. proc. fisc. a calculat și stabilit accesoriile aferente debitelor respective,

fiind emisă decizia nr. 501/2011 din 5 ianuarie 2010.

Societatea comercială

a susținut, iar instanța de fond și-a însușit susținerea că intimata-reclamantă

nu datorează accesoriile calculate prin decizia de impunere nr. 9922/2009, aferente

perioadei 30 ianuarie 2007 - 22 mai 2008, reținând incidența prevederilor art. 26

alin. (6) și (8) din O.U.G. nr. 26/2004, ale ordinului comun nr. 10145 din 30

ianuarie 2007 și actului adițional nr. A1./2008, ceea ce este lipsit de temei legal.

Într-adevăr, potrivit

art. 26 din O.U.G. nr. 26/2004 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării

societăților comerciale aflate în portofoliul A.P.A.P.S. și consolidarea unor privatizări,

„(1) A.P.A.P.S. și instituțiile bugetare

creditoare, la solicitarea A.P.A.P.S., vor acorda societăților comerciale cu capital

majoritar de stat, aflate în proces de privatizare, următoarele înlesniri:

a)

scutirea totală sau parțială de la plată a obligațiilor restante la data de 31 decembrie

2003, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare, precum

și credite și garanții acordate de creditorii bugetari

;

b)

scutirea totală sau parțială de la plată a obligațiilor reprezentând creanțe proprii

și credite bugetare gestionate de către A.P.A.P.S.

;

c)

scutirea totală sau parțială de la plată a obligațiilor restante la data de 31 decembrie

2003 către bugetele locale, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri,

precum și a celor reprezentând creanțele proprii și a celor provenite din credite

bugetare gestionate de autoritatea administrației publice locale

;

d)

în cazul scutirii parțiale, diferența rămasă de plată în sarcina societății comerciale

va fi achitată eșalonat pe o perioadă de până la 5 ani, cu 6 luni perioadă de grație,

cuprinsă în perioada de eșalonare, conform graficului întocmit de către creditorul

bugetar, autoritatea administrației publice locale sau A.P.A.P.S., după caz;

e)

scutirea de plată a dobânzilor și a penalităților de orice fel aferente obligațiilor

bugetare datorate și neachitate la data de 31 decembrie 2003, cuprinse în certificatele

de obligații bugetare, calculate până la data transferului dreptului de proprietate

asupra acțiunilor;

f)

scutirea totală de la plată a dobânzilor și a penalităților de orice fel aferente

creanțelor prevăzute la lit. b), cuprinse în notificările emise de A.P.A.P.S., calculate

până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor.

(3)

De la prevederile alin. (1) lit. a) fac excepție obligațiile bugetare restante ale

societăților comerciale, reprezentând contribuția pentru pensia suplimentară, contribuția

individuală de asigurări sociale, contribuția individuală pentru asigurările de

șomaj, T.V.A. suspendată în vamă, impozitul pe veniturile din salarii, impozitul

pe dividende și celelalte impozite cu reținere la sursă, pentru care se acordă următoarele

înlesniri:

a)

eșalonarea la plată a obligațiilor bugetare restante pe o perioadă de până la 5

ani, cu o perioadă de grație de 6 luni, cuprinsă în perioada de eșalonare, conform

graficului întocmit de creditorul bugetar care administrează venitul respectiv

;

b)

scutirea de plată a dobânzilor și penalităților de orice fel aferente obligațiilor

bugetare eșalonate conform lit. a), calculate până la data transferului dreptului

de proprietate asupra acțiunilor;

c)

T.V.A. suspendată în vamă se va înscrie în primul decont de T.V.A. depus după privatizare

atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, fără plata efectivă a acesteia.

Se scutesc de la plată dobânzile și penalitățile de întârziere aferente T.V.A. suspendate

în vamă, calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor.

Reflectarea în contabilitate a acestor operațiuni se efectuează potrivit reglementărilor

contabile aplicabile.

(4)

De la prevederile alin. (1) fac excepție obligațiile bugetare restante ale societăților

comerciale, datorate fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, și

contribuția angajaților pentru asigurările sociale de sănătate, pentru care se acordă,

după caz, următoarele înlesniri:

a)

eșalonarea obligațiilor bugetare restante pe o perioadă de 5 ani, cu 6 luni perioadă

de grație, cuprinsă în perioada de eșalonare

;

b)

scutirea la plată a dobânzilor și penalităților de orice fel aferente obligațiilor

bugetare prevăzute la lit. a), calculate până la data transferului dreptului de

proprietate asupra acțiunilor.

(6)

Obligațiile bugetare

datorate și neachitate până la data emiterii ordinului comun, de natura celor prevăzute

la alin. (1) și/sau (3) și care nu fac obiectul înlesnirilor la plată, se eșalonează

la plată pe o perioadă de până la 5 ani, cu o perioadă de grație de 6 luni, cuprinsă

în perioada de eșalonare, prin emiterea unui act adițional la ordinul comun”.

Deci, din textele legale

citate mai sus, rezultă că există temei legal pentru exonerarea de la plata accesoriilor

pentru perioada 07 ianuarie 2005 (data transferului dreptului de proprietate asupra

acțiunilor) și 30 ianuarie 2007 (data emiterii ordinului comun), dar nu și pentru

perioada următoare:30 ianuarie 2007 și 22 mai 2008, care a făcut obiectul calculului

și impunerii realizate prin Decizia nr. 9922/2009.

Astfel fiind, recursurile

sunt întemeiate, soluția instanței de fond fiind nelegală și netemeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de pârâtele A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația

Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Brașov, prin D.G.F.P. Brașov, împotriva

sentinței civile nr. 122/F din 9 iunie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și respinge acțiunea

formulată de reclamanta SC H. SA, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie

2012.