ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2622/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2622/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

deduse judecății

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC "T.C." SRL, a solicitat, în contradictoriu cu Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice

Bacău și Activitatea de Inspecție Fiscală Bacău anularea Deciziei nr. 1792 din

30 decembrie 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Municipiului Bacău având nr. de înregistrare nr. 37712 din 29 decembrie 2010,

privind soluționarea contestației formulate de SC "T.C." SRL

împotriva Deciziei de impunere nr. 723 din 13 septembrie 2010 emisă de

Activitatea de Inspecție Fiscală Bacău, a Deciziei de impunere nr. 723 din 13

septembrie 2010 emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală Bacău; a

Procesului-verbal nr. 22051 din 09 septembrie 2010 încheiat, conform

mențiunilor înscrise în act, de către numiții P.G. și S.I., inspectori

principali în cadrul Activității de Inspecție Fiscală/Serviciul de Inspecție

Fiscală; a Raportului de inspecție fiscală nr. 22133 din 13 septembrie 2010

încheiat, conform mențiunilor înscrise în act, de către numiții P.G. și S.I.,

inspectori principali și L.I. referent superior în cadrul Activității de Inspecție

Fiscală/Serviciul de Inspecție Fiscală; a Deciziei de impunere privind

obligațiile suplimentare stabilite de inspecția fiscală din 13 septembrie 2010

înregistrate la A.I.F.Bacău; a Deciziei nr. din 13 octombrie 2010, referitoare

la obligațiile de plată accesorii, în sensul desființării actelor atacate, ca

fiind netemeinice și nelegale. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat faptul

că în luna iunie 2010, s-a dispus de către Activitatea de Inspecție Fiscală

Bacău, în privința sa, un control fiscal.

În perioada

efectuării așa zisului control, I.C., a fost în concediu medical, fapt pe care

l-a adus la cunoștința organelor fiscale, soția acestuia I.M., prin adrese la

care s-au anexat concediile medicale. S-a luat legătura telefonic cu numitul

P.G., reprezentantul organului de control și i s-a adus la cunoștință faptul că

administratorul societății este bolnav, încă de la începutul lunii iunie 2010.

Dovadă că nu s-au

sustras controlului fiscal este corespondența purtată între asociatul

societății, I.M. și organul de control, atașarea concediilor medicale,

solicitându-se doar o amânare temporară a controlului fiscal și nu o suspendare

a acestuia având la bază motive întemeiate - administratorul societății - I.C.,

a fost grav bolnav, s-au atașat acte prin care prin care s-a probat

incapacitatea temporară a administratorului de a fi prezent la efectuarea

controlului fiscal; de asemenea, s-a solicitat ca acest control fiscal să fie

reprogramat la o dată ulterioară, la data revenirii reprezentantului

societății, dată ce urma a se stabili cu acordul organului de control,

ulterior.

S-a arătat faptul că

I.M., în calitate de asociat al societății nu a fost împuternicită și ca atare

nu reprezenta societatea. Art. 18 C. proc. fisc. invocat chiar de către organul

de control, prin corespondența transmisă, menționează că, contribuabilul, poate

fi reprezentat printr-un împuternicit (situație inexistentă în cazul de față),

sub condiția să existe acea împuternicire iar aceasta să fie depusă la organul

fiscal, fapt pe care l-am relatat și în adresele transmise ulterior.

Arată reclamanta că a

menționat că nu au fost și nu sunt de rea-credință și nu s-a pus niciodată

problema să nu prezente la dispoziția organului fiscal actele solicitate, doar

că a arătat că aceste acte trebuiesc înaintate și semnate de cel ce reprezintă

societatea, administratorul societății sau de o persoană împuternicită de

acesta, conform art. 18 din O.G. nr. 92/2003, pentru opozabilitate. A semnalat

în scris, că la data când administratorul societății va reveni va pune la

dispoziție toate actele și pentru a efectua inspecția fiscală, doar că organul

de control fără a ține cont de aceste solicitări a încheiat un act care nu

reprezintă realitatea.

A mai arătat

reclamanta că deși cunoștea situația, organul de control s-a prezentat la

sediul unității și a luat legătura cu F.V., vânzător, angajat în cadrul

societății, fapt menționat și în Registrul Unic de Control.

Organul de control a

întocmit și depus o plângere penală motivat de faptul că, administratorul

societății s-ar fi sustras de la efectuarea controlului fiscal și de la

prezentarea actelor contabile, ulterior dispunându-se neînceperea urmăririi

penale împotriva acestuia iar împotriva acestei soluții organul de control nu a

formulat plângere.

Mai arată reclamanta

că a depus atașat la contestație balanțe de verificare, bilanțurile anuale,

jurnale de cumpărări, copie de pe registrele unice de control, arătând totodată

că poate pune oricând la dispoziția unui expert, organ de control facturile

aferente celor 5 ani, dar nu poate efectua copii de pe acestea deoarece

situația financiară actuală a societății nu permite acest fapt, dar că, oricând

se poate deplasa o persoană numită de către fisc, să le verifice.

S-a mai arătat că

sumele reprezentând TVA deductibilă declarată la A.F.P. pe baza cărora organele

de control au estimat baza de impunere a unei TVA nejustificată, au fost

declarate la AFP, în baza unor documente contabile justificative, documente

care sunt conforme cu Legea nr. 82/1991 a contabilității și Codul fiscal.

Reclamanta a arătat

că în conformitate cu art. 65.1. din H.G. nr. 1040/2004 privind normele

metodologice de aplicare ale Codului fiscal, invocate chiar de fisc, se

menționează că "estimarea bazelor de impunere va avea loc în situații

precum sunt atunci când contribuabilul refuză să colaboreze la stabilirea de

fapt fiscale, sau situațiile în care contribuabilul obstrucționează sau refuză

acțiunea de inspecție fiscală" or, niciuna din situațiile prezentate în

aceste norme nu coincid cu situația reală, având în vedere că s-a solicitat

doar o amânare a controlului, situație probată cu documente medicale.

Referitor la

deducerea TVA reclamanta a arătat că deține documente justificative, facturi

emise în conformitate cu art. 155 din C. fisc. iar organul fiscal nu a arătat

ce trebuie să conțină și cum trebuie să arate o factură, în condițiile în care

reclamanta deține aceste documente.

A precizat reclamanta

că a înregistrat și înscris în deconturi, în perioada 01 ianuarie 2005 - 31

martie 2010, o taxă pe valoarea adăugată deductibilă în sumă totală de

1.042.176 lei, pentru toate aceste înregistrări, raportări deținând documente

justificative, conform prevederilor legale. În mod abuziv și fără a face niciun

fel de verificări a modului de contabilizare a TVA deductibilă organul de

inspecție fiscală a stabilit suma de 1.164.873 lei la care adaugă majorări de

întârziere de 1.066.209 lei (fără a arăta și evidenția modul de calcul,

scadența, numărul de zile, și a indica penalitatea) fără a face niciun fel de

investigații suplimentare privind realitatea tranzacțiilor și, în mod abuziv, a

anulat în totalitate sumele înscrise în deconturi. Organul de control avea date

din care ar fi putut dispune efectuarea unui control încrucișat, potrivit art.

94 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc., dar nu a procedat astfel, avea la

dispoziție balanțele lunare, bilanțurile anuale exemplificate, jurnalele de

cumpărări în care sunt menționați furnizorii, codul de înregistrare fiscală al

acestora, valoarea achiziției, valoarea TVA, etc.)

Până la efectuarea

acestui control, în perioada 2005 - 2010 societatea a avut peste 72 de acțiuni

efectuate de diferite organe de control, inclusiv de organul de control care a

întocmit actele atacate, conform înregistrărilor din Registrul Unic de Control

al societății și niciodată nu au lipsit documente contabile, avize, facturi,

etc. Fără a face niciun fel de constatări pentru perioada verificată, s-au

reținut în mod ilegal și abuziv așa-zise neregularități în legătură cu

condițiile de deducere a taxei pe valoarea adăugată, iar concluziile raportului

s-au materializat în decizia de impunere atacată prin care s-a stabilit pentru

perioada 2005 - 2010 taxa pe valoare adăugată și majorări de întârziere,

suplimentar la plată. Stabilirea acestor sume s-a reținut în baza documentelor

depuse lunar la administrația financiară, în sensul că societatea a

achiziționat bunuri, servicii etc. care au fost destinate în folosul

operațiunilor taxabile pentru care au fost înregistrate și raportate facturile

aferente, facturi declarate și înregistrate în documentele contabile ale

societății.

Prin Sentința civilă

nr. 398 din 29 aprilie 2011, Tribunalul Bacău a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții

de apel Bacău.

La termenul din 27

octombrie 2011, s-a clarificat cadrul procesual în sensul că s-a stabili că au

calitate de pârâte în cauză DGFP Bacău, activitatea de Inspecție fiscală din

cadrul DGFP Bacău și AFP Onești.

La data de 17

noiembrie 2011 judecata cauzei s-a suspendat din lipsa părților, cauza fiind

repusă pe rol la data de 19 ianuarie 2012.

Prin încheierea din

data de 19 ianuarie 2012 s-a admis proba cu expertiză contabilă, desemnându-se

expert contabil în cauză d-na A.D.F., stabilindu-se un onorariu provizoriu de

1500 lei.

Deoarece la termenul

din 26 ianuarie 2012, nicio parte nu a fost prezentă și nici nu a solicitat

judecarea cauzei în lipsă, s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 242

pct. 2 C. proc. civ., cauza fiind repusă pe rol, urmare a cererii formulate de

către reclamantă, pentru data de 8 noiembrie 2012.

Apărătorul

reclamantei a depus la dosar Sentința civilă nr. 1210 din 11 octombrie 2012

pronunțată de Tribunalul Bacău, prin care s-a admis cererea creditoarei AFP

Onești și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței pe o

perioadă de 50 de zile împotriva debitoarei SC "T.C." SRL,

dispunându-se ridicarea dreptului de administrare. S-a desemnat administrator

judiciar provizoriu L.C. & H. SPRL.

Prin Sentința civilă

nr. 29 din 17 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a dispus intrarea

în faliment în procedura simplificată a debitoarei SC "T.C." SRL, s-a

dispus dizolvarea societății, confirmându-se în calitate de lichidator judiciar

L.C. & H. SPRL.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 164

din 26 septembrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta SC T.C. SRL Comuna Dofteana, județul Bacău, prin lichidator judiciar

L.C. & H. SPRL, a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 1792 din 30

decembrie 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău - Birou

Soluționare Contestații, a Deciziei de impunere nr. 723 din 13 septembrie 2010

emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău - AIF, a Raportului de

Inspecție Fiscală nr. 22133 încheiat la data de 13 septembrie 2010 de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Bacău - AIF, și a Procesului-verbal nr. 22051

încheiat pe data de 9 septembrie 2010, pentru suma de 571.969 lei respingând,

totodată, capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 141124 din 13

octombrie 2010/nr. 587/2012, ca neîntemeiat.

Prin aceeași

sentință, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondată cererea privind obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a dispus plata onorariului de

expert în sumă de 4500 lei către expert contabil A.V.D.F., conform OP din 5

decembrie 2012 pentru 1500 lei și chitanței din 13 iunie 2013 pentru 3000 lei.

Pentru a hotărî

astfel, curtea de apel a reținut, în esență, faptul că reclamanta a formulat

contestație împotriva Deciziei de impunere nr. 723 din 13 septembrie 2010,

emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală Bacău, obiectul contestației

reprezentând suma totală de 2.233.131 lei, compusă din: 1.164.873 lei - taxa pe

valoarea adăugată; 1.066.209 lei - majorări de întârziere aferente taxei pe

valoarea adăugată; 200 lei - impozit pe venituri din salarii; 68 lei - majorări

de întârziere impozit pe venituri din salarii; 625 lei - contribuție asigurări

sociale datorată de angajator; 212 lei - majorări de întârziere contribuție

asigurări sociale datorată de angajator; 315 lei - contribuție asigurări

sociale reținută de la asigurați; 107 lei - majorări de întârziere contribuție

asigurări sociale reținută de la asigurați; 5 lei - contribuție asigurări

pentru accidente de muncă și boli profesionale; 2 lei - majorări de întârziere

contribuție asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale; 15 lei -

contribuție șomaj datorată de angajator; 5 lei - majorări de întârziere

contribuție șomaj datorată de angajator; 15 lei - contribuție șomaj reținută de

la asigurați; 5 lei - majorări de întârziere contribuție șomaj reținută de la

asigurați; 155 lei - contribuție asigurări sănătate datorată de angajator; 53

lei - majorări de întârziere contribuție de asigurări sănătate datorată de

angajator; 165 lei - contribuție asigurări sănătate reținută de la asigurați;

56 lei - majorări de întârziere contribuție asigurări sănătate reținută de la

asigurați; 25 lei - contribuție pentru concedii și indemnizații datorată de

angajator; 8 lei - majorări de întârziere contribuție pentru concedii și

indemnizații datorată de angajator; 10 lei - contribuție la fondul de garantare

pentru plata creanțelor salariale datorată de angajator; 3 lei - majorări de

întârziere contribuție la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale

datorată de angajator.

Instanța a reținut că

prin avizul de inspecție fiscală din 27 mai 2010, reclamanta a fost înștiințată

că va face obiectul unei inspecții fiscale, pentru perioada 01 ianuarie 2005 -

31 martie 2010, începând cu data de 21 iunie 2010, SC T.C. SRL, luând

cunoștință de avizul de inspecție fiscală în data de 02 iunie 2010, prin

semnarea confirmării de primire din 01 iunie 2010.

Cu toate acestea Inspecția

fiscală nu a putut fi inițiată la data programată, respectiv, 21 iunie 2010,

din culpa reclamantei, întrucât, la sediul social al contribuabilului nu a fost

găsit și nu a putut fi contactat telefonic, niciunul din cei doi asociați, I.C.

și I.M.

Organele de inspecție

fiscală au transmis prin poștă cu scrisoare recomandată și cu confirmare de

primire, atât la adresa sediului social al SC T.C. SRL, cât și la adresa de

domiciliu a asociatului I.M., din comuna Dofteana, jud. Bacău, două invitații

(înregistrate la AIF Bacău sub nr. 3389 din 21 iunie 2010 și nr. 3390 din 21

iunie 2010), prin care se solicita prezența administratorului/asociat I.C. și a

asociatei I.M., în data de 23 iunie 2010 la ora 9.00, la sediul organului de

inspecție fiscală, în conformitate cu prevederile art. 49 și art. 50 din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Cu adresa

înregistrată la Activitatea de Inspecție Fiscală Bacău sub nr. 18545 din 21

iunie 2010, asociatul SC T.C. SRL - I.M. a solicitat amânarea controlului fiscal,

pe motiv că, asociatul/administrator I.C. este internat în spital din data de

04 iunie 2010, fără a atașa un document din care să rezulte că, I.C. este

internat în spital, situație față de care prin adresa din 25 iunie 2010,

organele de control au adus la cunoștința petentei că, inspecția fiscală

"nu poate fi amânată" întrucât adresa prin care solicită suspendarea

nu este însoțită de un document din care rezultă realitatea faptului invocat.

Totodată, i s-a adus

la cunoștința reclamantei, că SC T.C. SRL, poate fi reprezentată în relațiile

cu organul de inspecție fiscală, de către asociatul I.M. sau de un alt

împuternicit, desemnat potrivit prevederilor art. 18 din O.G. nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală.

Instanța a reținut că

în mod corect organele de inspecție fiscala au constatat că, SC T.C. SRL,

Dofteana, nu se încadrează în prevederile art. 2 lit. f) din Ordinul nr.

14/2010 privind condițiile și modalitățile de suspendare a inspecției fiscale,

emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală, deoarece potrivit acestor

dispoziții, Inspecția fiscală poate fi suspendată când este îndeplinită una

dintre următoarele condiții și numai dacă neîndeplinirea acesteia împiedică

finalizarea inspecției fiscale: f) la solicitarea scrisă a contribuabilului ca

urmare a apariției unei situații obiective, confirmată de echipa de inspecție

fiscală, care conduce la imposibilitatea continuării inspecției fiscale.

Ori, la adresa

transmisă de I.M. prin care a solicitat amânarea controlului fiscal nu a fost

atașat un document din care să rezulte că, I.C. este internat în spital.

Deoarece organele de

control care s-au deplasat în zilele de 23 și 25 iunie 2010, la sediul

reclamantei, nu au găsit pe niciunul din cei doi asociați sau alt reprezentant

legal al acesteia, astfel, au transmis prin poștă cu scrisoare recomandată și

cu confirmare de primire, atât la adresa sediului SC T.C. SRL (pe numele

administratorului I.C.), cât și la adresa de domiciliu a asociatei I.M., în

localitatea Dofteana, jud. Bacău, un număr de 4 (patru) invitații prin care

organul de inspecție fiscala din cadrul AIF Bacău, a solicitat prezentarea

documentelor financiar-contabile aparținând SC T.C. SRL, aferente perioadei 01

ianuarie 2005 - 31 martie 2010, în vederea efectuării inspecției fiscale,

niciunul din cei doi asociați și nicio altă persoană împuternicită de aceștia,

nerăspunzând invitațiilor.

Organele de inspecție

fiscală s-au deplasat din nou, în data de 05 iulie 2010, la sediul social

declarat de SC T.C. SRL Dofteana, unde a fost găsită asociata I.M., care a

refuzat să pună la dispoziție documentele societății, motivând acest lucru prin

faptul că, fiica sa I.C., care a întocmit evidența contabilă, este plecată în

Italia, iar soțul I.C., care are calitatea de administrator la societate, este

bolnav.

Instanța a apreciat

că în situația în care I.M. era asociată în SC T.C. SRL Dofteana, nu se

justifică motivația acesteia că administratorul I.C. este în concediu medical

și nepunerea de către aceasta la dispoziția organelor fiscale a evidenței

contabile solicitate.

Instanța fondului a

reținut că în mod întemeiat organul fiscal, a concluzionat că, reclamanta a

refuzat să colaboreze la stabilirea situației de fapt fiscale, să dea

informații, să prezinte toate documentele, precum și orice alte date necesare

clarificării situațiilor de fapt relevante pentru impunere aferente perioadei

01 ianuarie 2005 - 31 martie 2010, conform art. 106 din O.G. nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală.

Deși prin adresa din

21 decembrie 2010, Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău prin Biroul de

soluționare contestații, a solicitat reclamantei ca, în conformitate cu art.

206 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, să

depună documentele legale (facturi fiscale) care să justifice realitatea și

legalitatea operațiunilor, prin adresa fără număr, înregistrată la Direcția

generală a finanțelor publice Bacău sub nr. 26899 din 29 decembrie 2010, SC

T.C. SRL, a menționat că, documentația care a fost solicitată, se afla la

sediul social al societății.

După administrarea

probei cu expertiza tehnică contabilă, instanța a constatat că reclamanta nici

la data când s-a dispus administrarea acestei probe, nu a fost în măsură să

pună la dispoziția expertului documentele contabile, în vederea stabilirii

situației fiscale a societății.

Parte din documente

au fost reconstituite conform dispozițiilor legale aplicabile acestei proceduri

iar parte din documente s-a constatat că nu întrunesc condițiile de documente

justificative potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (8), lit. a - n, art. 146,

alin. (1), lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pct. 46, alin.

(1) și (2) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, a art. 6, alin. (1) și (2),

art. 26 din Legea nr. 82/1991 a contabilității, a O.M.E.F. nr. 3512 din 27

noiembrie 2008, ori nu au fost reconstituite în conformitate cu prevederile

legale, expertul contabil în anexele nr. 3, 4, 5, 6, 7 la raportul de

expertiză, în cuprinsul a 38 de pagini menționând documentele

financiar-contabile care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ

pentru deducere TVA, conf. art. 155 din Legea nr. 571/2003 privind Codul

fiscal, respectiv documente financiar-contabile neprezentate expertului

contabil dar la care s-a aplicat deducere TVA în anul 2005, 2006, 2007, 2008,

2009.

Dată fiind această

situație, instanța a apreciat că în mod justificat organele fiscale au reținut

că reclamanta a refuzat în mod repetat, să prezinte la control evidența

contabilă aferentă perioadei controlate și că aceasta nu a justificat cu

documente, taxa pe valoarea adăugată deductibilă declarată prin deconturile

depuse la AFP Târgu Ocna și au procedat la estimarea bazei de impunere,

potrivit prevederilor art. 64, art. 65 și art. 67 din O.G. nr. 92/2003 privind

Codul de procedură fiscală, republicată, în sumă de 5.485.137 lei căreia îi

corespunde TVA dedusă în mod nejustificat în sumă de 1.042.176 lei, întrucât au

fost încălcate de către SC T.C. SRL, Dofteana, următoarele prevederi legale:

art. 6 alin. (1) și (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, cu modificările

și completările ulterioare, republicată; art. 65 și art. 67 din O.G. nr.

92/2003.

Instanța de fond a

apreciat însă, că deși organele fiscale au procedat în mod corect la estimarea

bazei de impunere dată fiind lipsa documentelor justificative, urmare a

efectuării expertizei contabile și a analizării documentelor prezentate de

către SC T.C. SRL, se impune ca stabilirea situației fiscale să se facă în raport

de documentele justificative din punct de vedere fiscal și nu prin estimare

care este o modalitate subsidiară și care se aplică numai în cazul în care nu

există documente contabile.

A mai reținut

instanța că Decizia de impunere nr. 723 din 13 septembrie 2010 privește

obligații fiscale în valoare totală de 2.233.131 lei, respectiv: 1.042.176 lei

taxă pentru valoarea adăugată deductibilă înregistrată în deconturile de TVA

întocmite de către reclamantă în perioada 1 ianuarie 2005 - 31 martie 2010

pentru care nu s-au prezentat organului de inspecție fiscală documente

justificative pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA; 122.697 lei cu

titlu de regularizare taxă pe valoarea adăugată colectată înscrisă în decontul

de TVA întocmit pentru luna ianuarie 2007, efectuată în sensul diminuării

acesteia, fără a înscrie în declarația fiscală, valoarea bazei de impozitare,

respectiv nu a prezentat organului de inspecție fiscală documentele

justificative aferente; 1.066.209 lei reprezentând majorări de întârziere calculate

până la data de 25 mai 2010, respectiv majorări de întârziere determinate până

la data de 31 decembrie 2005, pentru taxa pe valoarea adăugată nejustificată în

valoare de 1.164.873 lei și 2049 lei reprezentând contribuții și accesorii

datorate bugetului consolidat al statului, stabilite pentru H.C., întrucât SC

T.C. SRL nu a încheiat în perioada 1 mai 2009 - 30 septembrie 2009, contract

individual de muncă.

Apoi, tot în urma

administrării expertizei contabile, instanța a constatat faptul că la fel ca și

organele fiscale și expertul a reținut că reclamanta nu deține contractul

individual de muncă pentru H.C., acesta nu este evidențiat în statele de plată

întocmite pentru intervalul 1 mai 2009 - 30 septembrie 2009, suma de 2049 lei

reprezentând contribuții și accesorii datorate bugetului consolidat al

statului, fiind corect stabilită.

Pentru taxa pe

valoarea adăugată în valoare de 571.969 lei, instanța de fond a constatat că

decizia de impunere nu este emisă corect, având în vedere că reclamanta a prezentat

expertului contabil documente justificative din perioada 1 ianuarie 2005 - 31

martie 2010 în valoare totală de 2.860.996 lei din care taxa pe valoarea

adăugată este de 456.803 lei și a înscris în declarațiile fiscale un TVA

deductibil mai mic cu suma de 7531 lei comparativ cu cel înregistrat în

evidența contabilă iar valoarea de 122.697 lei înregistrată în decontul aferent

lunii ianuarie 2007, cu titlu de regularizare taxă pe valoarea adăugată

colectată, reprezintă corecția taxei pe valoarea adăugată înscrisă în decontul

de TVA aferent lunii ianuarie 2006.

Dat fiind faptul că

reclamanta pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 martie 2010 a prezentat

documente financiar contabile care nu întrunesc calitatea de documente

justificative în valoare de 589.979 lei din care TVA este de 94.154 lei, că nu

a prezentat documente justificative în baza cărora și-a justificat dreptul de

deducere a TVA în valoare totală de 3.139.545 lei din care taxa pe valoarea

adăugată este de 498.751 lei, corectitudinea diferenței de 592.904 lei

reprezentând taxă pe valoarea adăugată, nu poate fi stabilită din culpa

reclamantei și nici cea a accesoriilor în sumă de 1.066.209 lei.

Pe cale de

consecință, instanța a apreciat că se impune anularea parțială a Deciziei de

impunere nr. 723 din 13 septembrie 2010 pentru suma de 571.969 lei reprezentând

debit taxă valoare adăugată (456.803 + 122.697 lei - 7531 lei).

În ceea ce privește

cererea de anulare a Deciziei nr. 141124 din 13 octombrie 2010, (reclamanta

ulterior modificând numărul acesteia, ca fiind 587/2012) instanța a reținut că

reclamanta în motivarea acțiunii nu precizează însă care este suma contestată

ce vizează aceste decizii și nu motivează în niciun fel această solicitare.

Prin urmare, curtea

de apel a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 1792 din 30 decembrie 2010,

Deciziei de impunere nr. 723 din 13 septembrie 2010 emisă de Direcția Generală

a Finanțelor Publice Bacău - AIF, RIF nr. 22133 încheiat la data de 13

septembrie 2010 de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău - AIF,

Procesul-verbal nr. 22051 încheiat pe data de 9 septembrie 2010, pentru suma de

571.969 lei, și a respins capătul de cerere privitor la anularea Deciziei nr.

141124 din 13 octombrie 2010/nr. 587/2012, ca neîntemeiat.

Asupra cererii de

obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate, respectiv a

onorariului de expert contabil, în raport de situația de fapt reținută de către

instanță, respectiv că, în mod justificat organele fiscale au reținut că

reclamanta a refuzat în mod repetat, să prezinte la control evidența contabilă

aferentă perioadei controlate și au procedat la estimarea bazei de impunere,

dată fiind lipsa documentelor justificative, instanța de fond a constatat că

efectuarea expertizei contabile a fost dispusă pentru ca stabilirea situației

fiscale să se facă în raport de documentele justificative din punct de vedere

fiscal și nu prin estimare care este o modalitate subsidiară și care se aplică

numai în cazul în care nu există documente contabile.

Expertiza contabilă

fiind dispusă tocmai din culpa reclamantei, instanța a apreciat că pârâtele nu

sunt în culpă procesuală sub acest aspect, motiv pentru care în temeiul art.

274 C. proc. civ., a respins cererea privind obligarea pârâtelor la plata

cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Instanța a dispus

plata onorariului de expert în sumă de 4500 lei către expert contabil A.V.D.F.

în cauză

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău,

în nume propriu și în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice

Iași întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea acesteia

s-a arătat că:

Referitor la

respingerea excepției lipsei calității de reprezentant a administratorului

statutar și special soluția instanței de fond este greșită, lipsită de temei

legal și bazată pe interpretarea eronată a adresei transmise de către

lichidatorul judiciar. Astfel, urmare a solicitărilor repetate adresate

lichidatorului judiciar C. & H. de a comunica instanței dacă înțelege să-și

însușească acțiunea reclamantei acesta a comunicat instanței o adresă în care

precizează ca dat fiind stadiul avansat al cauzei efectuarea expertizei, nu se

mai impune renunțarea la judecată, și totodată arată că acțiunea a fost promovată

de către administratorul statutar care de altfel are și calitatea de

administrator special, invocând prevederile art. 18 din Legea nr. 85/2006.

Instanța a interpretat în mod eronat acest răspuns calificându-l drept însușire

a cererii formulate de debitoare.

Consideră reclamantul

că însușirea acțiunii trebuia să fie expresă din răspunsul lichidatorului

trebuind să rezulte fără echivoc intenția acestuia de a-și însuși acțiunea

formulată de către reclamantă prin administratorul statutar/special. Acest fapt

se impunea cu atât mai mult cu cât anterior, la solicitările insistente de a

comunica că nu are cunoștință de acțiune și de documentele contabile ce fac

obiectul cauzei întrucât nu i-au fost puse la dispoziție, motiv pentru care

nu-și poate însuși acțiunea.

Totodată, având în

vedere faptul că acțiunea a fost inițiată de administratorul statutar care a

devenit și administrator special și a invocat art. 18 alin. (2) din Legea nr.

85/2006, este evident că acesta a precizat indirect că nu este necesar să-și

însușească acțiunea.

Împotriva reclamantei

prin Sentința civilă nr. 1210/2012 pronunțată în Dosar nr. 1985/110/2012* s-a

dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței și ridicarea dreptului de

administrare iar prin Sentința civilă nr. 29/2013 s-a dispus intrarea în

faliment în procedura simplificată.

Se solicită a se avea

în vedere limitele mandatului administratorului special, astfel cum sunt

reglementate la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 precum și faptul că

societățile aflate în procedura insolvenței sunt reprezentate în fața

instanțelor de judecată în conformitate cu art. 20 din aceeași lege de către

administratorul/lichidatorul judiciar.

În vederea

soluționării corecte a excepției lipsei calității de reprezentat a

administratorului judiciar/special se impune ca instanța de recurs să solicite

lichidatorului un punct de vedere ferm din care să rezulte fără echivoc dacă

înțelege sau nu să-și însușească acțiunea formulată.

Sentința nu este

motivată în drept, iar motivarea în fapt reprezintă reproducerea fidelă a

concluziilor expertului, fără ca instanța să filtreze aceste concluzii și să-și

motiveze propria convingere să-și aducă aportul la dezlegarea pricinii, la

stabilirea adevărului.

Astfel, pentru

capătul de cerere admis, respectiv pentru TVA în sumă de 571.969 lei, instanța

a reținut doar faptul că Decizia de impunere nu a fost emisă corect, având în

vedere că reclamanta a prezentat expertului contabil documente

justificative-reconstituite, iar valoarea de 122.697 înregistrată în decontul aferent

lunii ianuarie 2007, cu titlu de regularizare TVA colectata reprezintă corecția

taxei pe valoarea adăugata înscrisă în decontul de TVA aferent lunii ianuarie

2006.

Acest argument,

simpla prezentare a documentelor nu este de natură să conducă la admiterea

deductibilității TVA. În vederea stabilirii acestui fapt expertul și deopotrivă

instanța trebuiau să se pronunțe cu privire la realitatea operațiunilor

efectuate și la legislația fiscală referitoare la dreptul de deducere pentru

achiziții de bunuri și servicii utilizate în folosul operațiunilor taxabile ale

reclamantei și nu a făcut o analiză a materialului documentar neținând seama de

realitatea faptelor prezentate.

În fapt, urmare a

verificării fiscale, organul de inspecție fiscală a stabilit o bază impozabilă

suplimentară în sumă totală de 6.130.911 lei, pentru care a stabilit TVA

suplimentară în sumă de 1.164.873 lei. De asemenea s-au stabilit și alte

obligații fiscale reprezentând impozit pe venituri din salarii, contribuții de

sănătate, asigurări sociale și de șomaj datorate de angajator sau reținute de

la angajați contribuții asigurări pentru accidente de muncă și boli

profesionale, contribuții pentru concedii și indemnizații, contribuții la

fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale datorată de angajator ce

nu au fost declarate de societate, la care s-au calculat majorări de

întârziere, suma totală stabilită prin Decizia de impunere nr. 723/2010 fiind

în cuantum de 2.233.131.lei.

În ceea ce privește

obligațiile fiscale stabilite prin Decizia de impunere nr. 723 din 13

septembrie 2010, respectiv raportul de inspecție fiscala din 13 septembrie 2010

arătăm următoarele:

Referitor la taxa pe

valoarea adăugată deductibilă

La control s-a

constatat că, SC T.C. SRL Dofteana, a înscris în deconturile de taxă pe

valoarea adăugată aferente perioadei 01 ianuarie 2005 - 31 martie 2010, taxa pe

valoarea adăugată în sumă de 1.042.176 lei, fără a prezenta la control

documentele justificative, prevăzute de lege, pe baza cărora și-a exercitat

dreptul de deducere a taxei pe valoare adăugată pentru achizițiile declarate.

Pentru exercitarea

dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugata în sumă de 1.042.176 lei

petenta trebuia să justifice dreptul de deducere, în funcție de felul

operațiunii cu factură fiscală care cuprinde informațiile prevăzute 5 din Legea

nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare,

și care este emisă pe numele său de către o persoană înregistrată ca plătitor

de taxă pe valoarea adăugată, respectiv cu un alt document prevăzut prin

normele de aplicare a actului normativ mai sus menționat.

Deși organul de

inspecție fiscală din cadrul AIF Bacău, a solicitat prezentarea documentelor

financiar-contabile aparținând SC T.C. SRL, aferente perioadei 01 ianuarie 2005

- 31 martie 2010, în vederea efectuării inspecției fiscale reclamanta nu s-a

conformat.

În consecință s-a

apreciat faptul că, în mod legal și corect organele de inspecție fiscală, au

procedat la estimarea bazei de impunere, potrivit art. 64, art. 65 și art. 67

din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, în sumă

de 5.485.137 lei căreia îi corespunde în mod nejustificat în suma de 1.042.176

lei, întrucât au fost încălcate de către SC T.C. SRL, Dofteana, următoarele

prevederi legale:

- Art. 6 alin. (1) și

(2) din Legea contabilității nr. 82/1991, cu modificările și completările

ulterioare, republicată;

- Art. 64, 65, 67

O.G. nr. 92/2003 din care rezultă că documentele justificative evidențele

contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de

impunere, că orice contribuabil are sarcina de a dovedi actele și faptele care

a stat la baza declarațiilor sale și faptul că dacă organul fiscal nu poate

determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze.

De asemenea s-a făcut

aplicarea pct. 65.1 din H.G. nr. 1040/2004 privind Normele metodologice de

aplicare a O.G. nr. 92/2003 care prevede că "Estimarea bazelor de impunere

va avea loc în situații cum sunt:

b) contribuabilul

refuza să colaboreze la stabilirea stării de fapt fiscale inclusiv, situațiile

în care contribuabilul obstrucționează sau refuza acțiunea de inspecție

fiscală."

Față de aceste

prevederi legale și având în vedere situația de fapt astfel cu fost prezentată

estimarea bazei de impunere «este o măsură obligatorie organul de inspecție

fiscală.

Totodată s-au avut în

vedere prevederile art. 145, 146, 155 din Legea nr 571/2003 privind Codul

fiscal, cu modificările și completările ulterioare în conformitate cu pct. 46

din H.G. nr. 44/2004:

"46. (1) Justificarea

deducerii taxei se face numai pe baza exemplarului original al documentelor

prevăzute la art. 146 alin. (1) din Codul fiscal, inclusiv facturi transmise pe

cale electronică în condițiile stabilite la pct. 73, care să conțină cel puțin

informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal".

b) Referitor la taxa

pe valoarea adăugată colectată

Diferența

suplimentară în suma de 122.697 lei stabilită de organele de inspecție fiscală,

provine din înscrierea în decontul de TVA nr. 160 din 26 februarie 2007,

aferent lunii ianuarie 2007, a acestei sume la rândul 11 "regularizări

taxă pe valoarea adăugată în rubrica TVA" fără a înscrie la rubrica

"Valoare", baza de impozitare aferentă și fără a justifica cu

documente operațiunea efectuată.

Organele de inspecție

fiscală au stabilit o baza impozabilă suplimentată cu suma de 645.774 lei

pentru care au colectat TVA în sumă de 122.697 lei, întrucât au fost încălcate

de reclamantă prevederile art. 6 alin. (1) și (2) din Legea contabilității nr.

82/1991, republicată, art. 140 alin. (1) și art. 156 alin. (1) și alin. (4) din

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările

ulterioare, coroborate cu pct. 79 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Astfel, conform art.

140 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal:

"(1) Cota

standard este de 19% și se aplică asupra bazei de impozitare pentru

operațiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu supuse cotelor

reduse." Totodată art. 156 din aceeași lege menționează".

"(1) Persoanele

impozabile stabilite în România trebuie să țină evidențe corecte și complete

ale tuturor operațiunilor efectuate în desfășurarea activității lor

economice".

Potrivi pct. 79 H.G.

nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003:

"(1) În sensul

art. 156 alin. (4) din C. fisc., fiecare persoană impozabilă va ține

următoarele evidențe și documente:

a) evidențe contabile

ale activității sale economice;

b) al doilea exemplar

al facturilor sau altor documente emise de aceasta și legate de activitatea sa

economică;

c) facturile sau alte

documente primite și legate de activitatea să economică".

Având în vedere

faptul că reclamanta nu a respectat dispozițiile legale cu caracter imperativ

mai sus invocate, atât obligațiile fiscale stabilite cât și modul de stabilire

a bazei de impozitare - prin estimare - sunt legale și sunt avantajul exclusiv

al organului de control. Acest fapt este confirmat indirect și de către

expertul contabil care precizează că în lipsa documentelor justificative pe

baza cărora și-a exercitat dreptul de deducere nu se poate pronunța asupra

corectitudinii sumei de 592.904 lei TVA a accesoriilor în suma de 1.066.209

lei. Prin această afirmație referitoare la lipsa documentelor justificative se

confirmă practic legalitatea măsurii luate de organul fiscal, aceea de a

proceda la calculul bazei de impozitare prin estimare și de a nu da drept de

deducere pentru TVA înregistrată de reclamantă în deconturile de TVA.

reclamantului și procedura derulată în recurs

I.C. - administrator

statutar al SC "T.C." SRL a invocat excepția nulității recursului

întrucât societatea intimată a fost radiată din Registrul Comerțului, ca urmare

a închiderii procedurii falimentului prin Sentința Tribunalului nr. 322 din 3

aprilie 2014, definitivă și executorie.

A mai arătat că

recurenții s-au înscris la masa credală a societății cu întreaga sumă ce face

obiectul prezentei cauze.

În dovedirea

susținerilor a depus la înscrisuri apreciate de acesta ca relevante.

II. Considerentele de

fapt și de drept relevante

fapt și de drept relevante

În raport de

înscrisurile noi depuse în recurs, rezultă ca intimata-reclamantă SC

"T.C." SRL a făcut obiectul unei proceduri de insolvență finalizată

prin Sentința civilă nr. 322 din 3 aprilie 2014 prin care s-a dispus închiderea

procedurii.

În cadrul acestei

proceduri administratorul statutar al SC "T.C." SRL pretinde că

recurenta s-ar fi înscris la masa credală cu întreaga sumă ce face obiectul

prezentului dosar.

Mai mult soluția

instanței de fond în prezenta cauză a fost contestată doar pentru anularea

Deciziei nr. 1792 din 30 decembrie 2010 emisă de DGFP Bacău pentru suma de

571.969 lei. Pentru diferența de până la valoarea totală de 2.233.131 lei,

hotărârea judecătorească nefiind contestată a intrat în autoritatea de lucru

judecat.

Recurenta nu face

vorbire în actele și lucrările dosarului despre procedura insolvenței și nici

despre înscrierea sumelor contestate la masa credală, care, fiind supuse

verificărilor, judecătorul-sindic, nu mai au a fi analizate și în prezenta

procedură.

Pe de altă parte,

închiderea procedurii falimentului nu are ca rezultat direct radierea

reclamantei din Registrul Comerțului, cum susține petentul I.C., astfel că

societatea continuă să poată sta în justiție.

În aceste condiții,

Înalta Curte apreciază că se impune analizarea situației juridice a societății

reclamante, precum și faptul dacă se mai impune continuarea prezentului

litigiu, aspect ce datorită probatoriu, poate fi realizat doar de către

instanța de fond.

soluției adoptate în recurs

În raport de cele mai

sus expuse, apreciază că recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. apare ca întemeiat, motiv pentru care îl va admite, urmând ca în

temeiul dispozițiilor 312 C. proc. civ. să caseze cauza cu trimitere spre

rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, în nume propriu

și în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași împotriva

Sentinței civile nr. 164 din 26 septembrie 2013 și a Încheierii din 19

septembrie 2013 ale Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 iunie 2014.

Procesat

de GGC - NN