ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2622/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC "T.C." SRL, a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău și Activitatea de Inspecție Fiscală Bacău anularea Deciziei nr. 1792 din 30 decembrie 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului Bacău având nr. de înregistrare nr. 37712 din 29 decembrie 2010, privind soluționarea contestației formulate de SC "T.C." SRL împotriva Deciziei de impunere nr. 723 din 13 septembrie 2010 emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală Bacău, a Deciziei de impunere nr. 723 din 13 septembrie 2010 emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală Bacău; a Procesului-verbal nr. 22051 din 09 septembrie 2010 încheiat, conform mențiunilor înscrise în act, de către numiții P.G.

și S.I., inspectori principali în cadrul Activității de Inspecție Fiscală/Serviciul de Inspecție Fiscală; a Raportului de inspecție fiscală nr. 22133 din 13 septembrie 2010 încheiat, conform mențiunilor înscrise în act, de către numiții P.G. și S.I., inspectori principali și L.I. referent superior în cadrul Activității de Inspecție Fiscală/Serviciul de Inspecție Fiscală; a Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare stabilite de inspecția fiscală din 13 septembrie 2010 înregistrate la A.I.F.Bacău; a Deciziei nr. din 13 octombrie 2010, referitoare la obligațiile de plată accesorii, în sensul desființării actelor atacate, ca fiind netemeinice și nelegale. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat faptul că în luna iunie 2010, s-a dispus de către Activitatea de Inspecție Fiscală Bacău, în privința sa, un control fiscal.

În perioada efectuării așa zisului control, I.C., a fost în concediu medical, fapt pe care l-a adus la cunoștința organelor fiscale, soția acestuia I.M., prin adrese la care s-au anexat concediile medicale. S-a luat legătura telefonic cu numitul P.G., reprezentantul organului de control și i s-a adus la cunoștință faptul că administratorul societății este bolnav, încă de la începutul lunii iunie 2010. Dovadă că nu s-au sustras controlului fiscal este corespondența purtată între asociatul societății, I.M.

și organul de control, atașarea concediilor medicale, solicitându-se doar o amânare temporară a controlului fiscal și nu o suspendare a acestuia având la bază motive întemeiate - administratorul societății - I.C., a fost grav bolnav, s-au atașat acte prin care prin care s-a probat incapacitatea temporară a administratorului de a fi prezent la efectuarea controlului fiscal; de asemenea, s-a solicitat ca acest control fiscal să fie reprogramat la o dată ulterioară, la data revenirii reprezentantului societății, dată ce urma a se stabili cu acordul organului de control, ulterior. S-a arătat faptul că I.M., în calitate de asociat al societății nu a fost împuternicită și ca atare nu reprezenta societatea.

Art. 18 C. proc. fisc. invocat chiar de către organul de control, prin corespondența transmisă, menționează că, contribuabilul, poate fi reprezentat printr-un împuternicit (situație inexistentă în cazul de față), sub condiția să existe acea împuternicire iar aceasta să fie depusă la organul fiscal, fapt pe care l-am relatat și în adresele transmise ulterior. Arată reclamanta că a menționat că nu au fost și nu sunt de rea-credință și nu s-a pus niciodată problema să nu prezente la dispoziția organului fiscal actele solicitate, doar că a arătat că aceste acte trebuiesc înaintate și semnate de cel ce reprezintă societatea, administratorul societății sau de o persoană împuternicită de acesta, conform art. 18 din O.G.

nr. 92/2003, pentru opozabilitate. A semnalat în scris, că la data când administratorul societății va reveni va pune la dispoziție toate actele și pentru a efectua inspecția fiscală, doar că organul de control fără a ține cont de aceste solicitări a încheiat un act care nu reprezintă realitatea. A mai arătat reclamanta că deși cunoștea situația, organul de control s-a prezentat la sediul unității și a luat legătura cu F.V., vânzător, angajat în cadrul societății, fapt menționat și în Registrul Unic de Control. Organul de control a întocmit și depus o plângere penală motivat de faptul că, administratorul societății s-ar fi sustras de la efectuarea controlului fiscal și de la prezentarea actelor contabile, ulterior dispunându-se neînceperea urmăririi penale împotriva acestuia iar împotriva acestei soluții organul de control nu a formulat plângere.

Mai arată reclamanta că a depus atașat la contestație balanțe de verificare, bilanțurile anuale, jurnale de cumpărări, copie de pe registrele unice de control, arătând totodată că poate pune oricând la dispoziția unui expert, organ de control facturile aferente celor 5 ani, dar nu poate efectua copii de pe acestea deoarece situația financiară actuală a societății nu permite acest fapt, dar că, oricând se poate deplasa o persoană numită de către fisc, să le verifice. S-a mai arătat că sumele reprezentând TVA deductibilă declarată la A.F.P. pe baza cărora organele de control au estimat baza de impunere a unei TVA nejustificată, au fost declarate la AFP, în baza unor documente contabile justificative, documente care sunt conforme cu Legea nr. 82/1991 a contabilității și Codul fiscal.

Reclamanta a arătat că în conformitate cu art. 65.1. din H.G. nr. 1040/2004 privind normele metodologice de aplicare ale Codului fiscal, invocate chiar de fisc, se menționează că "estimarea bazelor de impunere va avea loc în situații precum sunt atunci când contribuabilul refuză să colaboreze la stabilirea de fapt fiscale, sau situațiile în care contribuabilul obstrucționează sau refuză acțiunea de inspecție fiscală" or, niciuna din situațiile prezentate în aceste norme nu coincid cu situația reală, având în vedere că s-a solicitat doar o amânare a controlului, situație probată cu documente medicale. Referitor la deducerea TVA reclamanta a arătat că deține documente justificative, facturi emise în conformitate cu art. 155 din C. fisc.

iar organul fiscal nu a arătat ce trebuie să conțină și cum trebuie să arate o factură, în condițiile în care reclamanta deține aceste documente. A precizat reclamanta că a înregistrat și înscris în deconturi, în perioada 01 ianuarie 2005 - 31 martie 2010, o taxă pe valoarea adăugată deductibilă în sumă totală de 1.042.176 lei, pentru toate aceste înregistrări, raportări deținând documente justificative, conform prevederilor legale. În mod abuziv și fără a face niciun fel de verificări a modului de contabilizare a TVA deductibilă organul de inspecție fiscală a stabilit suma de 1.164.873 lei la care adaugă majorări de întârziere de 1.066.209 lei (fără a arăta și evidenția modul de calcul, scadența, numărul de zile, și a indica penalitatea) fără a face niciun fel de investigații suplimentare privind realitatea tranzacțiilor și, în mod abuziv, a anulat în totalitate sumele înscrise în deconturi.

Organul de control avea date din care ar fi putut dispune efectuarea unui control încrucișat, potrivit art. 94 alin. (1) lit. c) C. proc.

fisc., dar nu a procedat astfel, avea la dispoziție balanțele lunare, bilanțurile anuale exemplificate, jurnalele de cumpărări în care sunt menționați furnizorii, codul de înregistrare fiscală al acestora, valoarea achiziției, valoarea TVA, etc.) Până la efectuarea acestui control, în perioada 2005 - 2010 societatea a avut peste 72 de acțiuni efectuate de diferite organe de control, inclusiv de organul de control care a întocmit actele atacate, conform înregistrărilor din Registrul Unic de Control al societății și niciodată nu au lipsit documente contabile, avize, facturi, etc. Fără a face niciun fel de constatări pentru perioada verificată, s-au reținut în mod ilegal și abuziv așa-zise neregularități în legătură cu condițiile de deducere a taxei pe valoarea adăugată, iar concluziile raportului s-au materializat în decizia de impunere atacată prin care s-a stabilit pentru perioada 2005 - 2010 taxa pe valoare adăugată și majorări de întârziere, suplimentar la plată.

Stabilirea acestor sume s-a reținut în baza documentelor depuse lunar la administrația financiară, în sensul că societatea a achiziționat bunuri, servicii etc. care au fost destinate în folosul operațiunilor taxabile pentru care au fost înregistrate și raportate facturile aferente, facturi declarate și înregistrate în documentele contabile ale societății. Prin Sentința civilă nr. 398 din 29 aprilie 2011, Tribunalul Bacău a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de apel Bacău. La termenul din 27 octombrie 2011, s-a clarificat cadrul procesual în sensul că s-a stabili că au calitate de pârâte în cauză DGFP Bacău, activitatea de Inspecție fiscală din cadrul DGFP Bacău și AFP Onești.

La data de 17 noiembrie 2011 judecata cauzei s-a suspendat din lipsa părților, cauza fiind repusă pe rol la data de 19 ianuarie 2012. Prin încheierea din data de 19 ianuarie 2012 s-a admis proba cu expertiză contabilă, desemnându-se expert contabil în cauză d-na A.D.F., stabilindu-se un onorariu provizoriu de 1500 lei. Deoarece la termenul din 26 ianuarie 2012, nicio parte nu a fost prezentă și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ., cauza fiind repusă pe rol, urmare a cererii formulate de către reclamantă, pentru data de 8 noiembrie 2012. Apărătorul reclamantei a depus la dosar Sentința civilă nr. 1210 din 11 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău, prin care s-a admis cererea creditoarei AFP Onești și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței pe o perioadă de 50 de zile împotriva debitoarei SC "T.C." SRL, dispunându-se ridicarea dreptului de administrare.

S-a desemnat administrator judiciar provizoriu L.C. & H. SPRL. Prin Sentința civilă nr. 29 din 17 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a dispus intrarea în faliment în procedura simplificată a debitoarei SC "T.C." SRL, s-a dispus dizolvarea societății, confirmându-se în calitate de lichidator judiciar L.C. & H. SPRL. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 164 din 26 septembrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC T.C. SRL Comuna Dofteana, județul Bacău, prin lichidator judiciar L.C.

& H. SPRL, a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 1792 din 30 decembrie 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău - Birou Soluționare Contestații, a Deciziei de impunere nr. 723 din 13 septembrie 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău - AIF, a Raportului de Inspecție Fiscală nr. 22133 încheiat la data de 13 septembrie 2010 de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău - AIF, și a Procesului-verbal nr. 22051 încheiat pe data de 9 septembrie 2010, pentru suma de 571.969 lei respingând, totodată, capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 141124 din 13 octombrie 2010/nr. 587/2012, ca neîntemeiat. Prin aceeași sentință, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondată cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a dispus plata onorariului de expert în sumă de 4500 lei către expert contabil A.V.D.F., conform OP din 5 decembrie 2012 pentru 1500 lei și chitanței din 13 iunie 2013 pentru 3000 lei.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, faptul că reclamanta a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere nr. 723 din 13 septembrie 2010, emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală Bacău, obiectul contestației reprezentând suma totală de 2.233.131 lei, compusă din: 1.164.873 lei - taxa pe valoarea adăugată; 1.066.209 lei - majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată; 200 lei - impozit pe venituri din salarii; 68 lei - majorări de întârziere impozit pe venituri din salarii; 625 lei - contribuție asigurări sociale datorată de angajator; 212 lei - majorări de întârziere contribuție asigurări sociale datorată de angajator; 315 lei - contribuție asigurări sociale reținută de la asigurați; 107 lei - majorări de întârziere contribuție asigurări sociale reținută de la asigurați; 5 lei - contribuție asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale; 2 lei - majorări de întârziere contribuție asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale; 15 lei - contribuție șomaj datorată de angajator; 5 lei - majorări de întârziere contribuție șomaj datorată de angajator; 15 lei - contribuție șomaj reținută de la asigurați; 5 lei - majorări de întârziere contribuție șomaj reținută de la asigurați; 155 lei - contribuție asigurări sănătate datorată de angajator;

53 lei - majorări de întârziere contribuție de asigurări sănătate datorată de angajator; 165 lei - contribuție asigurări sănătate reținută de la asigurați; 56 lei - majorări de întârziere contribuție asigurări sănătate reținută de la asigurați; 25 lei - contribuție pentru concedii și indemnizații datorată de angajator; 8 lei - majorări de întârziere contribuție pentru concedii și indemnizații datorată de angajator; 10 lei - contribuție la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale datorată de angajator; 3 lei - majorări de întârziere contribuție la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale datorată de angajator. Instanța a reținut că prin avizul de inspecție fiscală din 27 mai 2010, reclamanta a fost înștiințată că va face obiectul unei inspecții fiscale, pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 31 martie 2010, începând cu data de 21 iunie 2010, SC T.C.

SRL, luând cunoștință de avizul de inspecție fiscală în data de 02 iunie 2010, prin semnarea confirmării de primire din 01 iunie 2010. Cu toate acestea Inspecția fiscală nu a putut fi inițiată la data programată, respectiv, 21 iunie 2010, din culpa reclamantei, întrucât, la sediul social al contribuabilului nu a fost găsit și nu a putut fi contactat telefonic, niciunul din cei doi asociați, I.C. și I.M. Organele de inspecție fiscală au transmis prin poștă cu scrisoare recomandată și cu confirmare de primire, atât la adresa sediului social al SC T.C. SRL, cât și la adresa de domiciliu a asociatului I.M., din comuna Dofteana, jud. Bacău, două invitații (înregistrate la AIF Bacău sub nr. 3389 din 21 iunie 2010 și nr. 3390 din 21 iunie 2010), prin care se solicita prezența administratorului/asociat I.C.

și a asociatei I.M., în data de 23 iunie 2010 la ora 9.00, la sediul organului de inspecție fiscală, în conformitate cu prevederile art. 49 și art. 50 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Cu adresa înregistrată la Activitatea de Inspecție Fiscală Bacău sub nr. 18545 din 21 iunie 2010, asociatul SC T.C. SRL - I.M. a solicitat amânarea controlului fiscal, pe motiv că, asociatul/administrator I.C. este internat în spital din data de 04 iunie 2010, fără a atașa un document din care să rezulte că, I.C. este internat în spital, situație față de care prin adresa din 25 iunie 2010, organele de control au adus la cunoștința petentei că, inspecția fiscală "nu poate fi amânată" întrucât adresa prin care solicită suspendarea nu este însoțită de un document din care rezultă realitatea faptului invocat.

Totodată, i s-a adus la cunoștința reclamantei, că SC T.C. SRL, poate fi reprezentată în relațiile cu organul de inspecție fiscală, de către asociatul I.M. sau de un alt împuternicit, desemnat potrivit prevederilor art. 18 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Instanța a reținut că în mod corect organele de inspecție fiscala au constatat că, SC T.C.

SRL, Dofteana, nu se încadrează în prevederile art. 2 lit. f) din Ordinul nr. 14/2010 privind condițiile și modalitățile de suspendare a inspecției fiscale, emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală, deoarece potrivit acestor dispoziții, Inspecția fiscală poate fi suspendată când este îndeplinită una dintre următoarele condiții și numai dacă neîndeplinirea acesteia împiedică finalizarea inspecției fiscale: f) la solicitarea scrisă a contribuabilului ca urmare a apariției unei situații obiective, confirmată de echipa de inspecție fiscală, care conduce la imposibilitatea continuării inspecției fiscale. Ori, la adresa transmisă de I.M. prin care a solicitat amânarea controlului fiscal nu a fost atașat un document din care să rezulte că, I.C.

este internat în spital. Deoarece organele de control care s-au deplasat în zilele de 23 și 25 iunie 2010, la sediul reclamantei, nu au găsit pe niciunul din cei doi asociați sau alt reprezentant legal al acesteia, astfel, au transmis prin poștă cu scrisoare recomandată și cu confirmare de primire, atât la adresa sediului SC T.C. SRL (pe numele administratorului I.C.), cât și la adresa de domiciliu a asociatei I.M., în localitatea Dofteana, jud. Bacău, un număr de 4 (patru) invitații prin care organul de inspecție fiscala din cadrul AIF Bacău, a solicitat prezentarea documentelor financiar-contabile aparținând SC T.C. SRL, aferente perioadei 01 ianuarie 2005 - 31 martie 2010, în vederea efectuării inspecției fiscale, niciunul din cei doi asociați și nicio altă persoană împuternicită de aceștia, nerăspunzând invitațiilor.

Organele de inspecție fiscală s-au deplasat din nou, în data de 05 iulie 2010, la sediul social declarat de SC T.C. SRL Dofteana, unde a fost găsită asociata I.M., care a refuzat să pună la dispoziție documentele societății, motivând acest lucru prin faptul că, fiica sa I.C., care a întocmit evidența contabilă, este plecată în Italia, iar soțul I.C., care are calitatea de administrator la societate, este bolnav. Instanța a apreciat că în situația în care I.M. era asociată în SC T.C. SRL Dofteana, nu se justifică motivația acesteia că administratorul I.C. este în concediu medical și nepunerea de către aceasta la dispoziția organelor fiscale a evidenței contabile solicitate.

Instanța fondului a reținut că în mod întemeiat organul fiscal, a concluzionat că, reclamanta a refuzat să colaboreze la stabilirea situației de fapt fiscale, să dea informații, să prezinte toate documentele, precum și orice alte date necesare clarificării situațiilor de fapt relevante pentru impunere aferente perioadei 01 ianuarie 2005 - 31 martie 2010, conform art. 106 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Deși prin adresa din 21 decembrie 2010, Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău prin Biroul de soluționare contestații, a solicitat reclamantei ca, în conformitate cu art. 206 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, să depună documentele legale (facturi fiscale) care să justifice realitatea și legalitatea operațiunilor, prin adresa fără număr, înregistrată la Direcția generală a finanțelor publice Bacău sub nr. 26899 din 29 decembrie 2010, SC T.C.

SRL, a menționat că, documentația care a fost solicitată, se afla la sediul social al societății. După administrarea probei cu expertiza tehnică contabilă, instanța a constatat că reclamanta nici la data când s-a dispus administrarea acestei probe, nu a fost în măsură să pună la dispoziția expertului documentele contabile, în vederea stabilirii situației fiscale a societății. Parte din documente au fost reconstituite conform dispozițiilor legale aplicabile acestei proceduri iar parte din documente s-a constatat că nu întrunesc condițiile de documente justificative potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (8), lit. a - n, art. 146, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pct. 46, alin. (1) și (2) din H.G.

nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, a art. 6, alin. (1) și (2), art. 26 din Legea nr. 82/1991 a contabilității, a O.M.E.F. nr. 3512 din 27 noiembrie 2008, ori nu au fost reconstituite în conformitate cu prevederile legale, expertul contabil în anexele nr. 3, 4, 5, 6, 7 la raportul de expertiză, în cuprinsul a 38 de pagini menționând documentele financiar-contabile care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ pentru deducere TVA, conf.

art. 155 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv documente financiar-contabile neprezentate expertului contabil dar la care s-a aplicat deducere TVA în anul 2005, 2006, 2007, 2008, 2009. Dată fiind această situație, instanța a apreciat că în mod justificat organele fiscale au reținut că reclamanta a refuzat în mod repetat, să prezinte la control evidența contabilă aferentă perioadei controlate și că aceasta nu a justificat cu documente, taxa pe valoarea adăugată deductibilă declarată prin deconturile depuse la AFP Târgu Ocna și au procedat la estimarea bazei de impunere, potrivit prevederilor art. 64, art. 65 și art. 67 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, în sumă de 5.485.137 lei căreia îi corespunde TVA dedusă în mod nejustificat în sumă de 1.042.176 lei, întrucât au fost încălcate de către SC T.C.

SRL, Dofteana, următoarele prevederi legale: art. 6 alin. (1) și (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, cu modificările și completările ulterioare, republicată; art. 65 și art. 67 din O.G. nr. 92/2003. Instanța de fond a apreciat însă, că deși organele fiscale au procedat în mod corect la estimarea bazei de impunere dată fiind lipsa documentelor justificative, urmare a efectuării expertizei contabile și a analizării documentelor prezentate de către SC T.C. SRL, se impune ca stabilirea situației fiscale să se facă în raport de documentele justificative din punct de vedere fiscal și nu prin estimare care este o modalitate subsidiară și care se aplică numai în cazul în care nu există documente contabile.

A mai reținut instanța că Decizia de impunere nr. 723 din 13 septembrie 2010 privește obligații fiscale în valoare totală de 2.233.131 lei, respectiv: 1.042.176 lei taxă pentru valoarea adăugată deductibilă înregistrată în deconturile de TVA întocmite de către reclamantă în perioada 1 ianuarie 2005 - 31 martie 2010 pentru care nu s-au prezentat organului de inspecție fiscală documente justificative pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA; 122.697 lei cu titlu de regularizare taxă pe valoarea adăugată colectată înscrisă în decontul de TVA întocmit pentru luna ianuarie 2007, efectuată în sensul diminuării acesteia, fără a înscrie în declarația fiscală, valoarea bazei de impozitare, respectiv nu a prezentat organului de inspecție fiscală documentele justificative aferente; 1.066.209 lei reprezentând majorări de întârziere calculate până la data de 25 mai 2010, respectiv majorări de întârziere determinate până la data de 31 decembrie 2005, pentru taxa pe valoarea adăugată nejustificată în valoare de 1.164.873 lei și 2049 lei reprezentând contribuții și accesorii datorate bugetului consolidat al statului, stabilite pentru H.C., întrucât SC T.C.

SRL nu a încheiat în perioada 1 mai 2009 - 30 septembrie 2009, contract individual de muncă. Apoi, tot în urma administrării expertizei contabile, instanța a constatat faptul că la fel ca și organele fiscale și expertul a reținut că reclamanta nu deține contractul individual de muncă pentru H.C., acesta nu este evidențiat în statele de plată întocmite pentru intervalul 1 mai 2009 - 30 septembrie 2009, suma de 2049 lei reprezentând contribuții și accesorii datorate bugetului consolidat al statului, fiind corect stabilită.

Pentru taxa pe valoarea adăugată în valoare de 571.969 lei, instanța de fond a constatat că decizia de impunere nu este emisă corect, având în vedere că reclamanta a prezentat expertului contabil documente justificative din perioada 1 ianuarie 2005 - 31 martie 2010 în valoare totală de 2.860.996 lei din care taxa pe valoarea adăugată este de 456.803 lei și a înscris în declarațiile fiscale un TVA deductibil mai mic cu suma de 7531 lei comparativ cu cel înregistrat în evidența contabilă iar valoarea de 122.697 lei înregistrată în decontul aferent lunii ianuarie 2007, cu titlu de regularizare taxă pe valoarea adăugată colectată, reprezintă corecția taxei pe valoarea adăugată înscrisă în decontul de TVA aferent lunii ianuarie 2006. Dat fiind faptul că reclamanta pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 martie 2010 a prezentat documente financiar contabile care nu întrunesc calitatea de documente justificative în valoare de 589.979 lei din care TVA este de 94.154 lei, că nu a prezentat documente justificative în baza cărora și-a justificat dreptul de deducere a TVA în valoare totală de 3.139.545 lei din care taxa pe valoarea adăugată este de 498.751 lei, corectitudinea diferenței de 592.904 lei reprezentând taxă pe valoarea adăugată, nu poate fi stabilită din culpa reclamantei și nici cea a accesoriilor în sumă de 1.066.209 lei.

Pe cale de consecință, instanța a apreciat că se impune anularea parțială a Deciziei de impunere nr. 723 din 13 septembrie 2010 pentru suma de 571.969 lei reprezentând debit taxă valoare adăugată (456.803 + 122.697 lei - 7531 lei). În ceea ce privește cererea de anulare a Deciziei nr. 141124 din 13 octombrie 2010, (reclamanta ulterior modificând numărul acesteia, ca fiind 587/2012) instanța a reținut că reclamanta în motivarea acțiunii nu precizează însă care este suma contestată ce vizează aceste decizii și nu motivează în niciun fel această solicitare.

Prin urmare, curtea de apel a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 1792 din 30 decembrie 2010, Deciziei de impunere nr. 723 din 13 septembrie 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău - AIF, RIF nr. 22133 încheiat la data de 13 septembrie 2010 de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău - AIF, Procesul-verbal nr. 22051 încheiat pe data de 9 septembrie 2010, pentru suma de 571.969 lei, și a respins capătul de cerere privitor la anularea Deciziei nr. 141124 din 13 octombrie 2010/nr. 587/2012, ca neîntemeiat.

Asupra cererii de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate, respectiv a onorariului de expert contabil, în raport de situația de fapt reținută de către instanță, respectiv că, în mod justificat organele fiscale au reținut că reclamanta a refuzat în mod repetat, să prezinte la control evidența contabilă aferentă perioadei controlate și au procedat la estimarea bazei de impunere, dată fiind lipsa documentelor justificative, instanța de fond a constatat că efectuarea expertizei contabile a fost dispusă pentru ca stabilirea situației fiscale să se facă în raport de documentele justificative din punct de vedere fiscal și nu prin estimare care este o modalitate subsidiară și care se aplică numai în cazul în care nu există documente contabile.

Expertiza contabilă fiind dispusă tocmai din culpa reclamantei, instanța a apreciat că pârâtele nu sunt în culpă procesuală sub acest aspect, motiv pentru care în temeiul art. 274 C. proc. civ., a respins cererea privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată. Instanța a dispus plata onorariului de expert în sumă de 4500 lei către expert contabil A.V.D.F. 3. Recursul declarat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, în nume propriu și în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea acesteia s-a arătat că: Referitor la respingerea excepției lipsei calității de reprezentant a administratorului statutar și special soluția instanței de fond este greșită, lipsită de temei legal și bazată pe interpretarea eronată a adresei transmise de către lichidatorul judiciar.

Astfel, urmare a solicitărilor repetate adresate lichidatorului judiciar C. & H. de a comunica instanței dacă înțelege să-și însușească acțiunea reclamantei acesta a comunicat instanței o adresă în care precizează ca dat fiind stadiul avansat al cauzei efectuarea expertizei, nu se mai impune renunțarea la judecată, și totodată arată că acțiunea a fost promovată de către administratorul statutar care de altfel are și calitatea de administrator special, invocând prevederile art. 18 din Legea nr. 85/2006. Instanța a interpretat în mod eronat acest răspuns calificându-l drept însușire a cererii formulate de debitoare. Consideră reclamantul că însușirea acțiunii trebuia să fie expresă din răspunsul lichidatorului trebuind să rezulte fără echivoc intenția acestuia de a-și însuși acțiunea formulată de către reclamantă prin administratorul statutar/special.

Acest fapt se impunea cu atât mai mult cu cât anterior, la solicitările insistente de a comunica că nu are cunoștință de acțiune și de documentele contabile ce fac obiectul cauzei întrucât nu i-au fost puse la dispoziție, motiv pentru care nu-și poate însuși acțiunea. Totodată, având în vedere faptul că acțiunea a fost inițiată de administratorul statutar care a devenit și administrator special și a invocat art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, este evident că acesta a precizat indirect că nu este necesar să-și însușească acțiunea. Împotriva reclamantei prin Sentința civilă nr. 1210/2012 pronunțată în Dosar nr. 1985/110/2012* s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței și ridicarea dreptului de administrare iar prin Sentința civilă nr. 29/2013 s-a dispus intrarea în faliment în procedura simplificată.

Se solicită a se avea în vedere limitele mandatului administratorului special, astfel cum sunt reglementate la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 precum și faptul că societățile aflate în procedura insolvenței sunt reprezentate în fața instanțelor de judecată în conformitate cu art. 20 din aceeași lege de către administratorul/lichidatorul judiciar. În vederea soluționării corecte a excepției lipsei calității de reprezentat a administratorului judiciar/special se impune ca instanța de recurs să solicite lichidatorului un punct de vedere ferm din care să rezulte fără echivoc dacă înțelege sau nu să-și însușească acțiunea formulată. Sentința nu este motivată în drept, iar motivarea în fapt reprezintă reproducerea fidelă a concluziilor expertului, fără ca instanța să filtreze aceste concluzii și să-și motiveze propria convingere să-și aducă aportul la dezlegarea pricinii, la stabilirea adevărului.

Astfel, pentru capătul de cerere admis, respectiv pentru TVA în sumă de 571.969 lei, instanța a reținut doar faptul că Decizia de impunere nu a fost emisă corect, având în vedere că reclamanta a prezentat expertului contabil documente justificative-reconstituite, iar valoarea de 122.697 înregistrată în decontul aferent lunii ianuarie 2007, cu titlu de regularizare TVA colectata reprezintă corecția taxei pe valoarea adăugata înscrisă în decontul de TVA aferent lunii ianuarie 2006. Acest argument, simpla prezentare a documentelor nu este de natură să conducă la admiterea deductibilității TVA.

În vederea stabilirii acestui fapt expertul și deopotrivă instanța trebuiau să se pronunțe cu privire la realitatea operațiunilor efectuate și la legislația fiscală referitoare la dreptul de deducere pentru achiziții de bunuri și servicii utilizate în folosul operațiunilor taxabile ale reclamantei și nu a făcut o analiză a materialului documentar neținând seama de realitatea faptelor prezentate. În fapt, urmare a verificării fiscale, organul de inspecție fiscală a stabilit o bază impozabilă suplimentară în sumă totală de 6.130.911 lei, pentru care a stabilit TVA suplimentară în sumă de 1.164.873 lei.

De asemenea s-au stabilit și alte obligații fiscale reprezentând impozit pe venituri din salarii, contribuții de sănătate, asigurări sociale și de șomaj datorate de angajator sau reținute de la angajați contribuții asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale, contribuții pentru concedii și indemnizații, contribuții la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale datorată de angajator ce nu au fost declarate de societate, la care s-au calculat majorări de întârziere, suma totală stabilită prin Decizia de impunere nr. 723/2010 fiind în cuantum de 2.233.131.lei. În ceea ce privește obligațiile fiscale stabilite prin Decizia de impunere nr. 723 din 13 septembrie 2010, respectiv raportul de inspecție fiscala din 13 septembrie 2010 arătăm următoarele: Referitor la taxa pe valoarea adăugată deductibilă La control s-a constatat că, SC T.C.

SRL Dofteana, a înscris în deconturile de taxă pe valoarea adăugată aferente perioadei 01 ianuarie 2005 - 31 martie 2010, taxa pe valoarea adăugată în sumă de 1.042.176 lei, fără a prezenta la control documentele justificative, prevăzute de lege, pe baza cărora și-a exercitat dreptul de deducere a taxei pe valoare adăugată pentru achizițiile declarate. Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugata în sumă de 1.042.176 lei petenta trebuia să justifice dreptul de deducere, în funcție de felul operațiunii cu factură fiscală care cuprinde informațiile prevăzute 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și care este emisă pe numele său de către o persoană înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, respectiv cu un alt document prevăzut prin normele de aplicare a actului normativ mai sus menționat.

Deși organul de inspecție fiscală din cadrul AIF Bacău, a solicitat prezentarea documentelor financiar-contabile aparținând SC T.C. SRL, aferente perioadei 01 ianuarie 2005 - 31 martie 2010, în vederea efectuării inspecției fiscale reclamanta nu s-a conformat. În consecință s-a apreciat faptul că, în mod legal și corect organele de inspecție fiscală, au procedat la estimarea bazei de impunere, potrivit art. 64, art. 65 și art. 67 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, în sumă de 5.485.137 lei căreia îi corespunde în mod nejustificat în suma de 1.042.176 lei, întrucât au fost încălcate de către SC T.C. SRL, Dofteana, următoarele prevederi legale: - Art. 6 alin. (1) și (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, cu modificările și completările ulterioare, republicată; - Art. 64, 65, 67 O.G.

nr. 92/2003 din care rezultă că documentele justificative evidențele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere, că orice contribuabil are sarcina de a dovedi actele și faptele care a stat la baza declarațiilor sale și faptul că dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze. De asemenea s-a făcut aplicarea pct. 65.1 din H.G. nr. 1040/2004 privind Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003 care prevede că "Estimarea bazelor de impunere va avea loc în situații cum sunt: b) contribuabilul refuza să colaboreze la stabilirea stării de fapt fiscale inclusiv, situațiile în care contribuabilul obstrucționează sau refuza acțiunea de inspecție fiscală." Față de aceste prevederi legale și având în vedere situația de fapt astfel cu fost prezentată estimarea bazei de impunere «este o măsură obligatorie organul de inspecție fiscală.

Totodată s-au avut în vedere prevederile art. 145, 146, 155 din Legea nr 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare în conformitate cu pct. 46 din H.G. nr. 44/2004: "46. (1) Justificarea deducerii taxei se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 146 alin. (1) din Codul fiscal, inclusiv facturi transmise pe cale electronică în condițiile stabilite la pct. 73, care să conțină cel puțin informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal". b) Referitor la taxa pe valoarea adăugată colectată Diferența suplimentară în suma de 122.697 lei stabilită de organele de inspecție fiscală, provine din înscrierea în decontul de TVA nr. 160 din 26 februarie 2007, aferent lunii ianuarie 2007, a acestei sume la rândul 11 "regularizări taxă pe valoarea adăugată în rubrica TVA" fără a înscrie la rubrica "Valoare", baza de impozitare aferentă și fără a justifica cu documente operațiunea efectuată.

Organele de inspecție fiscală au stabilit o baza impozabilă suplimentată cu suma de 645.774 lei pentru care au colectat TVA în sumă de 122.697 lei, întrucât au fost încălcate de reclamantă prevederile art. 6 alin. (1) și (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, art. 140 alin. (1) și art. 156 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu pct. 79 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Astfel, conform art. 140 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: "(1) Cota standard este de 19% și se aplică asupra bazei de impozitare pentru operațiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu supuse cotelor reduse." Totodată art. 156 din aceeași lege menționează". "(1) Persoanele impozabile stabilite în România trebuie să țină evidențe corecte și complete ale tuturor operațiunilor efectuate în desfășurarea activității lor economice". Potrivi pct. 79 H.G.

nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003: "(1) În sensul art. 156 alin. (4) din C. fisc., fiecare persoană impozabilă va ține următoarele evidențe și documente: a) evidențe contabile ale activității sale economice; b) al doilea exemplar al facturilor sau altor documente emise de aceasta și legate de activitatea sa economică; c) facturile sau alte documente primite și legate de activitatea să economică". Având în vedere faptul că reclamanta nu a respectat dispozițiile legale cu caracter imperativ mai sus invocate, atât obligațiile fiscale stabilite cât și modul de stabilire a bazei de impozitare - prin estimare - sunt legale și sunt avantajul exclusiv al organului de control.

Acest fapt este confirmat indirect și de către expertul contabil care precizează că în lipsa documentelor justificative pe baza cărora și-a exercitat dreptul de deducere nu se poate pronunța asupra corectitudinii sumei de 592.904 lei TVA a accesoriilor în suma de 1.066.209 lei. Prin această afirmație referitoare la lipsa documentelor justificative se confirmă practic legalitatea măsurii luate de organul fiscal, aceea de a proceda la calculul bazei de impozitare prin estimare și de a nu da drept de deducere pentru TVA înregistrată de reclamantă în deconturile de TVA. 4. Apărările reclamantului și procedura derulată în recurs I.C. - administrator statutar al SC "T.C." SRL a invocat excepția nulității recursului întrucât societatea intimată a fost radiată din Registrul Comerțului, ca urmare a închiderii procedurii falimentului prin Sentința Tribunalului nr. 322 din 3 aprilie 2014, definitivă și executorie.

A mai arătat că recurenții s-au înscris la masa credală a societății cu întreaga sumă ce face obiectul prezentei cauze. În dovedirea susținerilor a depus la înscrisuri apreciate de acesta ca relevante. II. Considerentele de fapt și de drept relevante 1. Argumentele de fapt și de drept relevante În raport de înscrisurile noi depuse în recurs, rezultă ca intimata-reclamantă SC "T.C." SRL a făcut obiectul unei proceduri de insolvență finalizată prin Sentința civilă nr. 322 din 3 aprilie 2014 prin care s-a dispus închiderea procedurii. În cadrul acestei proceduri administratorul statutar al SC "T.C." SRL pretinde că recurenta s-ar fi înscris la masa credală cu întreaga sumă ce face obiectul prezentului dosar.

Mai mult soluția instanței de fond în prezenta cauză a fost contestată doar pentru anularea Deciziei nr. 1792 din 30 decembrie 2010 emisă de DGFP Bacău pentru suma de 571.969 lei. Pentru diferența de până la valoarea totală de 2.233.131 lei, hotărârea judecătorească nefiind contestată a intrat în autoritatea de lucru judecat. Recurenta nu face vorbire în actele și lucrările dosarului despre procedura insolvenței și nici despre înscrierea sumelor contestate la masa credală, care, fiind supuse verificărilor, judecătorul-sindic, nu mai au a fi analizate și în prezenta procedură. Pe de altă parte, închiderea procedurii falimentului nu are ca rezultat direct radierea reclamantei din Registrul Comerțului, cum susține petentul I.C., astfel că societatea continuă să poată sta în justiție.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că se impune analizarea situației juridice a societății reclamante, precum și faptul dacă se mai impune continuarea prezentului litigiu, aspect ce datorită probatoriu, poate fi realizat doar de către instanța de fond. 2. Temeiul legal soluției adoptate în recurs În raport de cele mai sus expuse, apreciază că recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. apare ca întemeiat, motiv pentru care îl va admite, urmând ca în temeiul dispozițiilor 312 C. proc. civ. să caseze cauza cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, în nume propriu și în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași împotriva Sentinței civile nr. 164 din 26 septembrie 2013 și a Încheierii din 19 septembrie 2013 ale Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2014. Procesat de GGC - NN