ÎCCJ, decizie (scj.ro #123230)

Hotărâre judecătorească. Cerința motivării. Exigențe.

Codul de procedură  civilă, art. 261 alin.(1) pct.5

Convenția Europeană a Drepturilor Omului , art. 6

Este acceptabilă din punctul de vedere al cerințelor impuse de dreptul la un proces echitabil motivarea hotărârii judecătorești realizată prin preluarea în considerente a unei părți din argumentele invocate, în cadrul dezbaterilor, de către una dintre părți.

Câtă vreme  această preluare nu s-a  realizat automat, ci este  rodul propriului  demers al judecătorului de interpretare  și aplicare  a  legii  la situația  de fapt prin prisma  susținerilor  părților, nu există   suport  pentru  a se aprecia  că argumentele  celeilalte părți ar fi fost ignorate.

Decizia nr. 1312 din 13 martie 2014

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. E S.R.L., societate aflată în reorganizare, a formulat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău contestație împotriva: deciziei de Impunere nr. 792/03.12.2010 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău prin Activitatea de Inspecție Fiscală, Raportului de inspecție fiscală nr. 25608/03.12.2010 emis de Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău prin Activitatea de Inspecție Fiscală, Serviciul Inspecție Fiscală 4; deciziei nr. 620/18.02.2011 emisă de Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău, ca urmare a soluționării contestației împotriva măsurilor dispuse de organele de inspecție fiscală prin decizia de impunere nr. 792/03.12.2010.

În motivare, reclamanta a arătat că prin actele administrativ-fiscale atacate s-au stabilit în mod greșit baze impozabile suplimentare pentru TVA  și impozitul pe profit, față de suma declarată, cu majorări de întârziere/dobânzi și penalități. Obiectul contestației îl constituie suma de 782.488 lei reprezentând:

A.

Pentru perioada 01.10.2006-31.12.2009 s-a stabilit total bază impozabilă suplimentară

pentru calculul TVA

în sumă de 1.460.368 lei. TVA stabilită suplimentar față de suma declarată-261.872 lei, majorări de întârziere/dobânzi în sumă de 208.449 lei, penalități de întârziere în sumă de 39.271 lei. Total debite stabilite suplimentar în sumă de 509.592 lei;

B.

Pentru perioada 01.01.2005-31.12.2009  s-a stabilit total bază impozabilă suplimentară

pentru calculul impozitului pe profit

în sumă de 1.059.803 lei, impozit pe profit stabilit suplimentar față de suma declarată în sumă de 163.836 lei, majorări de întârziere/dobânzi în sumă de 84.485 lei, penalități de întârziere în sumă de 24.575 lei. Total debite stabilite suplimentar în sumă de 272.896 lei.

A arătat reclamanta că înțelege să conteste actele administrativ fiscale indicate, bazele impozabile suplimentare, precum și obligațiile de plată aferente suplimentar stabilite, reprezentând TVA suplimentară cu majorări de întârziere/dobânzi și penalități și impozit pe profit stabilit suplimentar față de suma declarată, cu majorări de întârziere/dobânzi și penalități așa cum au fost indicate mai sus la lit. A și B, să fie desființate în întregime actele administrative fiscale atacate, să se înlăture bazele de impunere suplimentar stabilite și să fie exonerată de plata obligațiilor fiscale suplimentare, în sumă de 782.488 lei (TVA și impozit pe profit suplimentare cu majorări de întârziere/dobânzi și penalități), obligând totodată organul emitent să emită o noua decizie de impunere cu o noua bază de impozitare corespunzătoare.

Prin sentința nr. 173 din 27 septembrie 2012, Curtea de Apel Bacău - Secția a

II-

a civilă, de contencios administrativ și fiscal

a respins cererea de suspendare a judecății cauzei și a respins contestația formulată de reclamanta S.C. E S.R.L.- ca nefondată. Totodată, a dispus obligarea reclamantei la plata onorariului de expert în cuantum de 2800 lei.  Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia de impunere nr.792/3.12.2010 s-au stabilit în sarcina reclamantei SC E SRL Onești, obligații fiscale suplimentare de plată de către inspecția fiscală în sumă de 782.488 lei, reprezentând: 261.872 lei TVA; 208.449 lei majorări de întârziere aferente TVA; 39.271 lei penalități de întârziere aferente TVA; 163.836 lei impozit pe profit; 84.485 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; 24.5751ei penalități de întârziere aferente impozitului pe profit.

Împotriva deciziei de impunere a formulat contestație SC E SRL, respinsă prin Decizia nr.620/18.02.2011 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău.

Motivele invocate de către contestatoare în atacarea deciziei de impunere au fost reiterate în plângerea formulată la instanță împotriva deciziei nr.620/18.02.2011 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău.

Referitor la baza de impunere suplimentară de 174.032 lei și TVA nedeductibilă fiscal în sumă de 33.066 lei.

Contestatoarea a susținut că organul de control a ajuns la suma de 33.066 lei printr-un simplu artificiu matematic și că, indiferent de modalitatea de declarare, lunară sau trimestrială, aceasta fiind doar o formalitate, relevanță are soldul final.

În anul 2006 reclamanta a avut ca perioadă fiscală trimestrul, de la 1 ianuarie 2007, perioada fiscală fiind luna calendaristică.

Teza prezentată de către reclamantă ar fi admisibilă, numai dacă ar fi întocmit decontul de TVA pe primul trimestru, respectiv în luna martie, însă, așa cum rezultă din vectorul fiscal existent la AFP Onești și necontestat, în anul 2007 reclamanta a depus lunar deconturile de TVA, inclusiv pentru lunile ianuarie și februarie, ulterior fiind preluate și în decontul lunii martie, ca și un decont trimestrial de TVA.

Expertul contabil nu face nici o mențiune privitoare la TVA aferentă lunii ianuarie și februarie 2007, ci menționează că eroarea provine din declarația lunii martie 2007.

Având în vedere că TVA deductibilă din luna ianuarie și februarie 2007 a fost înregistrată atât pe fiecare lună în parte cât și în decontul lunii martie 2007, ca fiind aferentă întregului trimestru, în mod corect organele fiscale au stabilit o bază de impunere suplimentară în sumă de 174.032 lei și TVA nedeductibilă fiscal în sumă de 33.066 lei, ca diferență între TVA deductibilă înregistrată în decontul lunii martie 2007aferentă întregului trimestru în sumă de 41570 lei și TV A deductibilă aferentă lunii martie în sumă de 8504 lei.

Prima instanță a înlăturat constatările expertului contabil referitoare la acest punct și concluziile privitoare la modificarea bazei de impunere și a TVA deductibile reținând că nu s-a contestat realitatea calculului matematic, ci raționamentul organului fiscal în determinarea acestei sume.

Cu privire la critica operațiunii de achiziție de la SC MC SRL și livrarea către  SC AME SRL.

Reclamanta a susținut realitatea operațiunilor și justificarea economică a acestora.

Conform dispozițiilor art.155 alin.5,lit.l din Codul fiscal în vigoare la data întocmirii facturii fiscale în discuție,

(5) Factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informații: l) data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, cu excepția cazului în care factura este emisă înainte de data livrării/prestării sau încasării avansului;

Organul de inspecție fiscală a reținut că facturile de livrare către SC AME SRL nu sunt completate la rubricile data facturii și date privind expediția și nici nu au fost declarate prin declarația nr.394 și toate cele trei exemplare au fost găsite în dosarul SC E, reprezentantul societății în nota explicativă precizând că facturile au fost primite fără dată, din eroare și tot din eroare nu au fost cuprinse în declarația nr.394.

Reclamanta  nu face nici o referire la aceste aspecte, ci invocă apărări în sensul că operațiunea este reală deoarece a achitat impozit și TVA și că omisiunea declarării operațiunii în declarația 394 nu poate avea ca sancțiune înlăturarea cheltuielilor deductibile.

Având în vedere prevederile art.155 alin.5 lit.l) din Codul fiscal, nerespectate de către contestatoare, prima instanță a constatat că în mod corect organele fiscale au stabilit o bază de impunere suplimentară în sumă de 110.656 lei și TVA nedeductibilă fiscal în sumă de 21.025 lei.

S-a mai reținut că organul fiscal a făcut verificări suplimentare pentru a stabili realitatea situației de fapt și a constatat că valoarea la preț de vânzare la care au fost recepționate mărfurile este egală cu valoarea pe care SC E SRL o mai avea de achitat la SC AME SRL  în luna februarie 2007, operațiunea nefiind declarată prin declarația 394 de către ambele societăți.

În opinia instanței, nedeclararea operațiunii în declarația nr.394 nu impune aprecierea operațiunii ca fiind nereală, însă este de natură a întări această convingere în situația în care facturii îi lipsește unul dintre elementele obligatorii prevăzute de lege.

Referitor la critica din contestație privind punctul 4 din raportul de inspecție fiscală, la care inspecția fiscală a stabilit o bază de impunere suplimentară de 383.290 lei, calculată prin diferență între stocul înregistrat de contribuabil și cel calculat la control și TVA colectată suplimentar în sumă de 61.213 lei, calculată prin diferența între TVA neexigibilă înregistrată de contribuabil și TVA neexigibilă stabilită la control.

Organele de inspecție fiscală au constatat că în luna decembrie 2007 prin Nota de contabilitate nr.2/31 decembrie 2007, la poziția 6 cu explicația „ Se înregistrează în jurnal cumpărări mărfuri conform NIR 596 - 783", au fost efectuate următoarele înregistrări fără documente justificative: credit cont 378 -356.077 lei și credit cont 4428 - 95.867 lei, adaosul comercial și TVA neexigibilă aferente cumpărărilor de mărfuri din decembrie 2007 înscrise de contribuabil în centralizatorul notelor de intrare recepție fiind în sumă de 33.395 lei și respectiv de 34.670 lei;

În nota explicativă, reprezentantul legal al societății a declarat că în decembrie 2007, s-a înregistrat un adaos comercial, fără să rezulte din recepția mărfurilor deoarece s-au majorat unele prețuri de vânzare fără să se modifice recepțiile, însă nu au fost prezentate documente care să justifice înregistrarea altor sume decât cele înscrise în centralizatorul notelor de intrare-recepție.

În condițiile date, curtea de apel a reținut că în mod corect organul de inspecție fiscală, a procedat la determinarea influenței fiscale asupra bazelor de impunere pornind de la vânzarea mărfurilor la preț cu amănuntul, adaosul comercial și TVA neexigibilă calculate de către contestatoare în centralizatorul notelor de intrare recepție,la calculul adaosului comercial pentru marfa vândută utilizându-se coeficientul mediu de adaos pentru cumpărările de mărfuri pentru anul 2007 rezultat din calcul, modalitatea de calcul nefiind contestată de către reclamantă.

Prin înregistrarea unui adaos comercial mai mare cu 322.092 lei față de cel înscris în centralizatorul notelor de intrare-recepție s-au diminuat cheltuielile cu mărfurile vândute pentru anul 2007 cu suma de 230.418 lei rezultând un stoc fictiv de mărfuri în valoare de 383.290 lei.

Contestatoarea critică modalitatea de determinare a bazei de impunere suplimentară de 383.290 lei și implicit TVA colectată suplimentar în sumă de 61.213 lei, fără însă a face vreo discuție privitoare la lipsa documentelor care să justifice înregistrarea altor sume decât cele înscrise în centralizatorul notelor de intrare recepție, declarația administratorului societății, în sensul că „s-au majorat unele prețuri de vânzare" în lipsa susținerii acesteia și de documente contabile nu poate fi avută în vedere ca justificare a înregistrării unui adaos comercial mai mare cu 322.092 lei față de cel înscris în centralizatorul notelor de intrare recepție.

În intenția de a stabili corect situația de fapt, organul de inspecție fiscală a solicitat reclamantei să prezinte listele de inventariere pentru fiecare an din perioada  verificată, care însă nu au  putut fi prezentate inventarierea mărfurilor nefiind efectuată.

Instanța a apreciat că organul de inspecție fiscală a stabilit în mod corect o bază de impunere suplimentară de 383.290 lei, calculată ca diferență între stocul înregistrat de contribuabil și cel calculat la control și TVA colectată suplimentar în suma de 61.213 lei, calculată prin diferență între TVA neexigibilă înregistrată de contribuabil și TVA neexigibilă stabilită la control.

Expertul contabil, deși reține aceeași situație de fapt constatată și de către organul de control fiscal, apreciază însă că nu este lipsă în gestiune, ci numai un stoc contabil majorat prin creșterea adaosului comercial aferent, nefiind o lipsă materială.

Aceste aprecieri și concluzii ale expertului contabil au fost înlăturate de instanță, în lipsa unor documente justificative.

Conform centralizatorului notelor de intrare recepție adaosul comercial era de 33.985 lei și TVA neexigibilă de 34670 lei, înregistrându-se o diferență de 322.092 lei la adaos comercial și 61197 lei la TVA neexigibilă, fără a exista documente justificative, diminuându-se cheltuielile cu mărfurile vândute cu suma de 230.418 lei pentru anul 2007, rezultând în același timp un stoc fictiv de mărfuri (lipsă mărfuri) în va        loare de 383.290 lei care, potrivit  dispozițiilor art.128 alin.4 lit.d) din Legea nr.571/2003, este asimilat livrărilor de bunuri pentru care se colectează TVA.

Cu privire la critica punctului 5 al raportului de inspecție fiscală:

În opinia reclamantei, în mod greșit s-a stabilit baza de impunere suplimentară de 526.637 lei și TVA nedeductibilă fiscal de 96.076 lei iar pentru factura pentru care nu s-a aplicat taxare inversă o bază de impunere suplimentară de 15.966 lei și TVA calculată suplimentar în sumă de 3033 lei pentru perioada mai 2007 - decembrie 2009 aferentă facturilor centralizate în anexa 5, facturi fiscale ce cuprind materiale de construcții și prestări servicii în construcții, acest capitol fiind nul deoarece organul fiscal nu motivează în concret fapta imputată.

Organul fiscal a reținut că facturile din anexa 5 în baza cărora reclamanta a înregistrat în evidența contabilă și fiscală TVA deductibilă în sumă de 96.076 lei aferentă perioadei mai 2007 - decembrie 2009, au fost înregistrate direct în contul de imobilizări corporale în curs, fără a fi însoțite de documente justificative, respectiv: note de recepție, fișe de magazie și bonuri de consum pentru lucrările executate în regie proprie cu materialele achiziționate, procese verbale de recepție,contracte și situații de lucrări pentru facturile de prestări servicii achiziționate din care să rezulte necesitatea și realitatea efectuării acestor prestări pentru nevoile firmei în scopul desfășurării de operațiuni taxabile, precum și modul de calcul al sumelor facturate.

Organul fiscal a solicitat contestatoarei să prezinte autorizații de construire, note de recepție întocmite pentru fiecare factură de bunuri achiziționate și înregistrate, fișele de magazie și bonurile de consum pentru lucrării executate în regie proprie cu materialele achiziționate,procese verbale de recepție,contracte și situații de lucrări pentru facturile de prestări servicii achiziționate,procese verbale de recepție,reprezentantul legal al societății anexând doar devizele pentru facturile emise de SC T SRL și SC TAL SRL, fără recepții de lucrări, situații de lucrări.

Organul fiscal a solicitat Primăriei Onești copii după autorizațiile de construire și de funcționare eliberate în perioada 2005 - 2009 pentru SC E SRL, aceasta comunicând organului fiscal că reclamanta nu figurează înregistrată cu autorizații de construire.

Cât privește facturile emise de către SC T SRL pentru confecții tâmplărie geam termopan, s-a reținut că pe formularele de facturi nu este făcută nici o mențiune cu privire la locul prestării, nu aveau anexate documente din care să rezulte locul prestării, reprezentantul legal depunând la solicitarea organului fiscal copiile după trei situații de lucrări aferente lunilor noiembrie, decembrie 2007 și iunie 2008 întocmite pentru montat tâmplărie geam termopan, fără contract de prestări servicii în baza căruia au fost achiziționate aceste servicii. Din situațiile de lucrări prezentate nu a rezultat adresa unde lucrările au fost executate, data întocmirii situațiilor, data recepției lucrărilor, pentru a da posibilitatea organului fiscal să verifice realitatea efectuării prestării în folosul reclamantei.

Baza de impunere suplimentară în sumă de 15966 lei   și TVA-colectată suplimentar în sumă de 3033 lei s-a calculat pentru facturile emise de SC T  SRL  nr.9682446/28.11.2007 și  nr.9682447/5.12.2007,pentru care  societatea nu a aplicat măsurile de simplificare prevăzute de lege în cazul facturilor pentru confecții tâmplărie geam termopan.

Referitor la facturile emise de SC TAL SRL  pentru  lucrări amenajare și renovare restaurant și lucrări de tâmplărie, reclamanta nu a prezentat autorizație de construire și nici documente din care să rezulte că lucrările au fost executate la adresa menționată în factură, operațiunile efectuate, ori prețul unitar pentru a da posibilitatea organului fiscal să verifice dacă achizițiile au fost efectuate în scopul operațiunilor taxabile.

La solicitarea organului fiscal a depus contractul de lucrări nr.79/04.08.2008 și devizul ofertă anexă la contractul intitulat renovare restaurant, fără menționarea adresei, reținându-se din actele încheiate de către organul fiscal că societatea contestatoare are trei restaurante care poartă acest nume.

Organul fiscal a reținut de asemenea neconcordanță între valoarea totală a lucrărilor de renovare menționată în contractul nr.79/2008 și valoarea totală a facturilor emise de SC TAL SRL (90.000 lei și respectiv 112.100 lei), neconcordanță între perioada de executare a lucrărilor menționată în contract și perioada în care au fost emise facturile, nu există situații de lucrări,etc.

Cu privire la facturile emise de SC I  SRL și SC A & I SRL Onești, a reținut organul fiscal că pe facturi nu este făcută nici o mențiune referitoare la numărul de contract, adresa unde s-au efectuat lucrările, încât să se poată aprecia dacă sumele facturate și achizițiile au fost efectuate în scopul operațiunilor taxabile.

Cu privire la materialele de construcție, materiale instalații electrice, piese electrice, etc. achiziționate și înregistrate în contul 231, s-a reținut că nu au fost prezentate organului de inspecție fiscală note de recepție, fișe de magazie,bonuri de consum,procese verbale de recepție sau orice alte documente din care să rezulte că acestea au fost consumate, în ce locație și, prin urmare,  reclamanta nu a făcut dovada că facturile înregistrate în contul 231 sunt aferente unor operațiuni necesare, reale și legale.

Argumentația reclamantei că necesitatea lucrărilor este stabilită de conducerea societății și ca realitatea operațiunilor se determină din facturile fiscale și din posibilitatea de identificare a lucrărilor,în lipsa unor documente care să ateste realitatea efectuării lucrărilor la imobilele menționate, nu a fost primită de curtea de apel.

Expertul contabil a verificat cu ocazia efectuării expertizei contabile, dacă facturile de prestări servicii emise pentru confecții tâmplărie geam termopan ,lucrări de amenajare, renovare sunt însoțite de documente din care să rezulte necesitatea și realitatea efectuării acestor prestări de servicii pentru nevoile firmei în scopul desfășurării de operațiuni taxabile, constatând că facturile de achiziții materiale de construcții, materiale și instalații electrice, piese electrice sunt însoțite de note de intrare recepție care nu poartă semnăturile persoanelor care le-au întocmit, nu există documente de identificare a obiectivului de investiții, nu există procese verbale de recepție a lucrărilor efectuate,confirmându-se situația de fapt reținută de organul de inspecție fiscală, reclamanta nedepunând alte înscrisuri cu care să facă dovada contrarie celor reținute.

Având în vedere situația reținută, instanța a constatat că nici această critică nu este întemeiată,organul fiscal motivând în fapt și în drept fiecare situație în parte.

Privitor la contestarea punctului 6 din raportul de inspecție fiscală:

Contestatoarea a susținut că în mod greșit s-a stabilit o bază suplimentară de impunere de 20.895 lei și TVA nedeductibilă fiscal în sumă de 39691ei, organul fiscal depășindu-și atribuțiile legale.

Organele de inspecție fiscală au constatat că în perioada ianuarie 2008 - ianuarie 2009, contestatoarea a înregistrat în evidența contabilă și fiscală TVA dedusă în sumă de 3969 lei în baza facturilor de prestări servicii centralizate în anexa 6, facturi care nu sunt însoțite de documente din care să rezulte necesitatea și realitatea efectuării acestor prestări pentru nevoile firmei, în scopul

desfășurării de operațiuni taxabile, precum și modul de calcul al sumelor facturate.

Urmare solicitării reprezentantului legal al societății de documente justificative conținând elementele care au stat la baza calculului sumelor facturate acesta a declarat că devizul de la factura nr.1024/18.01.2008 al SC BIVILCOM SRL s-a pierdut și nu se mai poate reconstitui deoarece societatea se află în procedura de faliment, declarație care nu este în opinia instanței de  fond de natură a clarifica situația,fără' alte dovezi în sensul completării mențiunilor privitoare la data constatării pierderii devizului, ori eventualele demersuri întreprinse pentru refacerea acestuia.

Referitor la factura nr.287/5.01.2009 în valoare de 1385 lei plus TVA în valoare de 263,15 lei emisă de SC RE EURO SRL Vaslui pentru contravaloare transport Oradea-Onești, reprezentantul legal a declarat în nota explicativă că reprezintă transport scaune și mese de la Oradea conf. facturii nr.84/20.12.2008 de la V SRL, fără însă a prezenta documente justificative (contract, foaie de parcurs) iar data de expediere și data înregistrării în contabilitate nu corespund, înregistrarea în contabilitate fiind anterioară datei de expediere.

Cu privire la factura nr.1139/11.07.2008 în valoare de 8165 lei plus TVA în valoare de 1151 lei emisă de SC RTE SRL București pentru transport marfă pe ruta Italia—România, conform contractului nr.205/3.07.2008, a reținut organul fiscal că din contractul respectiv nu rezultă că serviciul a fost prestat în scopul obținerii de venituri din operațiuni taxabile din contract rezultând că acesta s-a încheiat pentru transportul unor vitrine frigorifice și utilaje carmangerie din Italia iar contestatoarea a declarat că nu a efectuat achiziții intracomunitare.

Deși i s-au solicitat documente justificative din care să rezulte persoana impozabilă căreia îi aparțin bunurile transportate și care sunt elementele din care rezultă că aceste cheltuieli de transport au fost efectuate în vederea obținerii de venituri și dacă sunt aferente operațiunilor taxabile, acestea nu au fost depuse.

Nu poate fi reținută critica reclamantei că acest capitol este nul deoarece organul fiscal și-ar fi depășit atribuțiile legale, fiindcă potrivit dispozițiilor art. 7 alin.2 din OG nr.92/2003,în exercitarea rolului său activ, organul fiscal este îndreptățit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obțină și să utilizeze toate informațiile și documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului. În analiza efectuată, organul fiscal va identifica și va avea în vedere toate circumstanțele edificatoare ale fiecărui caz iar în exercitarea atribuțiilor sale prev. la art.94 alin.2 lit.a) din același act normativ, una din atribuțiile organului fiscal este constatarea și investigarea fiscală a tuturor actelor și faptelor rezultând din activitatea contribuabilului supus inspecției sau a altor persoane, privind legalitatea și conformitatea declarațiilor fiscale, corectitudinea și exactitatea îndeplinirii obligațiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi, relevante pentru aplicarea legii fiscale.

Cu ocazia expertizei contabile, expertul contabil verificând facturile în discuție a constatat că lipsesc documentele care să justifice achiziția și intrarea în gestiune a acestor utilaje specificate în contract.

Ca urmare, instanța  a constatat că în mod corect organul fiscal a stabilit că societatea datorează TVA nedeductibilă fiscal în sumă de 3969 lei.

Referitor la stabilirea unei baze de impunere suplimentară de 25210 lei și TVA colectată suplimentar în sumă de 4790 lei, ca urmare a înscrierii facturii nr. 100208/30.06.2008 emisă pentru transport auto BC 05 DPU în contul de venituri 704 și nu ca avans pentru un serviciu viitor.

Reclamanta a menționat că factura inițială a fost stornată ca urmare a anulării operațiunii comerciale înscrisă în această factură.

În luna septembrie 2008 societatea a înregistrat în evidența contabilă și fiscală factura nr.100217/10.09.2008 emisă pentru SC A SRL reprezentând storno factura nr. 100208/30.06.2008, diminuând veniturile cu suma de 25210 lei și TVA colectată în sumă de 4790 lei.

Organul fiscal a reținut că factura nr. 100208/30.06.2008 a fost emisă pentru transport auto BC 05 DPU și înregistrată în luna iunie 2008 în contul de venituri 704 și nu ca avans, rezultând astfel că factura a fost emisă pentru un serviciu prestat și nu pentru un avans în contul unui serviciu viitor.

La solicitarea organului fiscal reclamanta nu a depus documente care să ateste emiterea facturii de stornare.

Având în vedere dispozițiile art. 138 alin.1 lit.a) din OG 92/2003, care sunt în sensul că

baza de impozitare se reduce în următoarele situații: a) dacă a fost emisă o factură și, ulterior, operațiunea este anulată total sau parțial, înainte de livrarea bunurilor sau de prestarea serviciilor,

precum și cele ale art. 159 alin.2 din același act normativ privitoare la modalitatea de corectare a documentelor și lipsa documentelor care să ateste îndeplinirea condițiilor pentru emiterea facturii de stornare, instanța a constatat că măsura organului de inspecție fiscală este întemeiată.

Cu privire la contestarea punctului nr.8 al raportului de inspecție fiscală prin care s-a stabilit o bază de impunere suplimentară de 227.735 lei și TVA nedeductibilă fiscal în sumă de 43270 lei,

ca urmare a înscrierii în evidenta contabilă a unui număr de 59 facturi fiscale care, potrivit organului de control, nu au calitatea de documente

justificative:

Și  în privința acestui capitol reclamanta a susținut că este nul deoarece organul de control nu motivează în concret fapta imputată rezumându-se în a face afirmații generale, nu enumeră facturile în cauză, nu le individualizează în parte, nu indică elementele concrete care lipsesc.

Organul de inspecție fiscală a constatat că în luna decembrie 2008 societatea a înregistrat în evidența contabilă și fiscală TVA dedusă în baza a 59 de facturi fiscale.

Facturile respective au fost înregistrate în evidența contabilă,în următoarele conturi: în contul de mijloace fixe 214 suma de 29.7801ei cu TVA aferentă în sumă de 5658 lei; în contul de cheltuieli cu materiile prime suma de 197.955 lei cu TVA aferentă în sumă de 37.611 lei.

Pentru verificarea deductibilității TVA înscrisă în aceste facturi s-a examinat data exigibilității taxei colectată de către furnizori, respectiv s-a procedat la verificarea datei când a avut loc faptul generator pentru fiecare livrare de  bunuri în parte, întrucât faptul generator intervine la data livrării bunurilor, cu excepția cazului în care factura este emisă înainte de data livrării, formularul trebuind obligatoriu să conțină data livrării bunurilor.

Din cele 59 de facturi fiscale, un număr de 56 de facturi fiscale nu au completate datele de livrare, pentru achizițiile respective neputându-se cunoaște momentul la care ia naștere dreptul de deducere, pentru 52 de facturi fiscale numele delegatului și nr. cărții de identitate au fost înscrise eronat, pentru un nr. de 6 facturi fiscale nr. cărții de identitate aparține altor persoane iar la una din facturi nu este trecut numărul cărții de identitate.

La rubrica  mijloc de transport fie nu au fost înscrise mijloacele de transport, fie numerele de înmatriculare înscrise pe facturi la rubrica date privind expediția nu figurează în registrul național de evidență a permiselor de conducere și înmatriculare a vehiculelor.

Conform chitanțelor anexate la facturi, a reținut organul de inspecție fiscală, toată contravaloarea bunurilor din aceste facturi a fost achitată cu numerar dar înregistrarea plăților nu s-a făcut în registrul de casă, ci prin majorarea rulajului creditor al contului 455 - sume datorate asociaților. De asemenea, s-a reținut, din constatările organului fiscal că nici una dintre aceste facturi nu a-fost declarată prin declarația nr.394 nici de către contestatoare și nici de presupușii furnizori menționați în facturi.

S-au solicitat reprezentantului legal informații privitoare la modul de contactare a furnizorilor, verificarea calității persoanelor cu care s-a intrat în contact, explicații cu privire la neînregistrarea în registrul de casă a plăților celor 59 de facturi etc., locul unde se află bunurile înregistrate în contul de mijloace fixe și i s-a solicitat să prezinte documentațiile tehnice, notele de recepție și fișele mijloacelor fixe pentru aceste achiziții.

În determinarea corectă a situației de fapt organul de inspecție fiscală a solicitat relații de la SPCLEP Onești, SPCRPCIV Bacău, din răspunsurile primite reținându-se că în șase cazuri cărțile de identitate înscrise pe facturi aparțin altor persoane decât cele înscrise la rubrica date privind expediția, iar în restul cazurilor cărțile de identitate înscrise pe facturi aparțin altor persoane decât cele înscrise la rubrica date privind expediția.

De asemenea 15 din cele 59 de facturi fiscale nu au  înscrise la rubrica date privind expediția

,

mijloacele de transport, 11 dintre numerele de înmatriculare înscrise pe facturi nu figurează în Registrul Național de Evidență a Permiselor de Conducere și Înmatriculare a vehiculelor, 15 aparțin unor autoturisme având ca proprietari diverse persoane particulare, 2 numere aparțin unor semiremorci, unul aparține unui tractor rutier și nici unul dintre mijloacele de transport auto înscrise pe facturi nu aparține prezumtivilor furnizori sau cumpărătorului.

Pentru a stabili legalitatea și realitatea efectuării achizițiilor în baza celor 59 de facturi fiscale

,

precum și modul de valorificare, pentru achizițiile înregistrate în luna decembrie 2008, în contul de mijloace fixe, organul fiscal s-a deplasat împreună cu reprezentantul legal la locul indicat de acesta ca fiind cel de depozitare, însă bunurile din facturi nu au putut fi identificate.

Pentru suma de 246.000 lei înregistrată în contul 708-venituri din prestări diverse, în luna decembrie 2008 s-a constatat că nu există documente justificative( facturi sau bonuri fiscale), iar pentru încasări a fost prezentată copia unui monetar fără număr (pentru suma de 225.1811ei). Pentru suma de 20.819 lei s-a făcut mențiunea că se înregistrează jurnal vânzări de mărfuri în baza a 5 facturi fiscale emise de S.C. B Electric SRL, facturi nedeclarate prin declarația nr.394 de reclamantă iar urmare a efectuării unui control încrucișat, s-a constatat că toate cele 5 facturi au fost înregistrate de către SC B Electric SRL dar nu au fost  declarate prin declarația nr.394.

Ca documente justificative privind realitatea achiziționării și utilizării pentru nevoile firmei a bunurilor din cele 5 facturi au fost prezentate 5 bonuri de consum pe care era făcută mențiunea „materiale consumabile".

Toate elementele și verificările efectuate de către organul fiscal conduc spre convingerea că operațiunile cuprinse în cele 59 de facturi fiscale nu au caracter real.

Având în vedere dispozițiile legale invocate de către organul de inspecție fiscala, dispoziții în baza cărora a procedat la efectuarea de verificări în interesul determinării realității operațiunilor cuprinse în cele 59 de facturi și rezultatele verificărilor, prima instanță a reținut că organul fiscal a motivat constatările efectuate în concret măsura dispusă a fost argumentată în fapt și în drept în mod temeinic.

Referitor la contestația privind impozitul pe profit:

Cu   privire la  suma  de  18872 lei     reprezentând  bază  de  impunere suplimentară și impozit  pe profit  suplimentar în sumă de 3020 lei pentru  anul  2006 societatea a  susținut că sumele au fost greșit stabilite.

Reclamanta a arătat în contestație că diminuarea profitului impozabil a avut loc ca urmare a pierderilor fiscale raportate în declarația anuală pe 2006 în sumă de 19714 lei, compusă din pierderi raportate în anii precedenți cont 117 de 18872 lei la care se adaugă 842 pierderi din anul 2005 în total 19714 lei, care a fost diminuat din profitul anului 2006, adică brut 30327 lei, rămânând profit impozabil de 10523 lei,16% = 1684 lei impozit pe profit la finele anului 2006.

Organul fiscal a determinat corect baza de impunere suplimentară și impozitul pe profit suplimentar, având în vedere dispozițiile art.26, alin.1 din Legea nr.571/2003,potrivit cărora (1)

Pierderea anuală, stabilită prin declarația de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obținute în următorii 5 ani consecutiv.  Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora,

precum și dispozițiile din pct.74 din normele de aplicare a prevederilor art.26 alin.1 din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal care sunt în sensul că

Pierderea fiscală reprezintă suma înregistrată în declarația de impunere a anului precedent,

în declarația aferentă anului 2005 fiind  declarată o pierdere fiscală de recuperat în sumă de 842 lei, societatea nefăcând nici o dovadă că ar fi declarat o pierdere fiscală de recuperat de 19714 lei, așa cum a susținut în contestația formulată.

Pentru anul 2007, instanța a constatat că organul fiscal în mod corect a stabilit o bază de impunere suplimentară de 234.721 lei și impozit pe profit suplimentar în sumă de 37.556 lei, cu privire la achiziția de la SC MC SRL și vânzarea către SC AME SRL,instanța reținând la capitolul anterior motivat faptul ca în mod corect organele fiscale au stabilit o bază de impunere suplimentară în sumă de 110.656 lei și TVA în sumă de 21.025 lei.

De asemenea, critica privitoare la stabilirea unei baze de impunere suplimentare în sumă de 91659 lei și impozit pe venit suplimentar în sumă de 14.666 lei, nu este întemeiată, instanța clarificând aceste  aspecte atunci când a analizat contestația la punctul 4 din raportul de inspecție fiscală.

În nota explicativă reprezentantul legal al societății a declarat că în decembrie 2007, s-a înregistrat un adaos comercial, fără să rezulte din recepția mărfurilor însă nu au fost prezentate documente care să justifice înregistrarea altor sume decât cele înscrise în centralizatorul notelor de intrare recepție.

Prin înregistrarea unui adaos comercial mai mare cu 322.092 lei față de cel înscris în centralizatorul notelor de intrare recepție s-au diminuat cheltuielile cu mărfurile vândute pentru anul 2007 cu suma de 230.418 lei rezultând un stoc fictiv de mărfuri în valoare de 383.290 lei.

La acest punct instanța a observat că reclamanta a reluat motivarea de la primul capitol, stabilirea unui impozit pe profit suplimentar în sumă de 37.556 lei fiind consecința stabilirii bazei de impunere suplimentară.

Referitor la suma de 5185 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar, ca urmare a stabilirii unei baze de impunere suplimentară în sumă de 34.406 lei:

Reclamanta nu este de acord cu constatările organului fiscal, motivând că a prezentat contractele de împrumut cu casa de amanet SC CP SRL, contracte în care S.C. E SRL figurează ca împrumutat.

Organul fiscal a confirmat existența contractelor de împrumut, sumele împrumutate fiind înregistrate în Registrul de casă în baza contractelor de împrumut în lunile în care au fost restituite sumele.

Așa cum în mod corect au menționat organele fiscale,pentru a face dovada că SC E SRL a utilizat sumele împrumutate, se impunea a se prezenta documente în acest sens, din care să se poată reține inclusiv scopul pentru care împrumuturile au fost angajate.

Delegația permanentă nr.78/1.01.2007 neautentificată la notariat și care nu poate face dovada realității datei la care a fost întocmită, din care rezultă că BI este delegat să reprezinte SC E SRL în relația cu SC CP SRL nu face dovada, împreună cu contractele de împrumut și chitanțele de restituire, că împrumuturile au fost angajate în folosul SC E SRL și nici a scopului pentru care împrumuturile au fost angajate.

Prin urmare, instanța a constatat că în mod corect organele fiscale au stabilit o bază de impunere suplimentară de 32406 lei și impozit pe profit suplimentar de plată în sumă de 5185 lei.

Cu privire la stabilirea de către organul fiscal a unei baze de impunere suplimentară de 272.455 lei și impozit pe profit suplimentar în sumă totală de 43592 lei, pentru anul 2008.

Reclamanta a  afirmat că și acest capitol este nul deoarece organul de control și-a depășit atribuțiile, că necesitatea efectuării acestor prestări pentru nevoile firmei a fost stabilită de către conducerea societății fiind în acord cu obiectul de activitate al acesteia și în scopul majorării veniturilor, că organul de control se poate  pronunța  doar  dacă  cheltuielile  în  cauză  sunt  în  sensul desfășurării obiectului de activitate.

Prima instanță a reținut că motivațiile societății care sunt în sensul că la factura fiscală nr.1024/18.01.2008 emisă de SC BCOM SRL devizul de lucrări a fost pierdut și nu mai poate fi reconstituit deoarece societatea a intrat în faliment ,nu sunt suficiente în situația în care așa cum în mod corect a reținut organul fiscal, pe formularul de factură nu se regăsește nici o mențiune privitoare la natura serviciului prestat, locul prestării, nr. de contract în baza căruia s-a făcut achiziționarea serviciului, prezentarea acestui contract, date referitoare la momentul constatării pierderii devizului și dacă societatea a făcut unele demersuri pentru reconstituirea acestuia.

Având în vedere  situația  reținută, instanța a constatat  că nici  această critică  nu este  întemeiată, organul  fiscal  motivând  în fapt și  în drept fiecare situație în parte.

În consecință, instanța  a  reținut  că nu se impune  modificarea  constatărilor  organului fiscal de control, respectiv anularea deciziei de   impunere nr. 972/3.12.2010, a raportului de  inspecție  fiscală nr. 25608/3.12.2010 și a  deciziei  nr. 620/18.02.2011 de soluționare  a  contestației, având  în vedere că  acestea sunt corecte.

Împotriva sentinței curții de  apel a formulat  recurs în termen legal  reclamanta de S.C. E S.R.L., formulând  critici pe care le-a încadrat în dispozițiile art. 304 pct.5, 7 și 9 din Codul de  procedură civilă.

Sistematizând aspectele  învederate  prin  amplul memoriu de recurs, Înalta Curte reține  că hotărârea  fondului este  combătută  din  următoarele motive:

Proba cu  expertiză în specialitatea construcții a fost  respinsă în mod greșit, cu o motivare neconvingătoare, fiind  încălcat  dreptul la apărare al reclamantei, drept  garantat de art. 6 din CEDO . În acest  mod, afirmă  recurenta, a fost împiedicată să dovedească realitatea  operațiunilor  pentru care  au fost  emise  facturile  centralizate în  anexa  nr. 5 a  raportului de  inspecție fiscală.

Expertiza  contabilă efectuată nu  a răspuns  motivat  la obiectivele  fixate de instanță, cuprinzând  afirmații generale preluate  de la  organele fiscale. Recurenta susține că  respingându-i-se  atât  obiecțiunile, cât și  solicitarea  de a se  efectua  o  contraexpertiză, practic, instanța nu a avut  la dispoziție concluzii pertinente  pentru  fiecare  operațiune și  document  justificativ contabil în parte.

Concluziile instanței sunt străine  de  probele administrate

Cu privire la  baza  de impunere  suplimentară în sumă de  174.032 lei, recurenta  afirmă că aceasta nu  este  reală, împrejurare  susținută  de  expertul contabil care  a observat că  eroarea  provine din  declarația aferentă lunii martie, în care  s-a cumulat  TVA în sumă  corespunzătoare întregului  trimestru. Nici  considerentul  potrivit  căruia  nu ar fi  contestat realitatea  calculului  matematic nu este corect, obligațiile fiscale suplimentar stabilite fiind  contestate  în întregime.

Referitor la baza  de impunere suplimentară de  383.290 lei, calculată prin  diferență  între  stocul  înregistrat  de contribuabil și cel calculat  la control, recurenta  arată că  explicațiile sale au fost ignorate, deși este clar că majorarea  prețului  de vânzare  în luna  decembrie  2007 s-a datorat  unor  oportunități  de piață, vânzările   fiind făcute  în preajma  sărbătorilor  de iarnă.

Această apărare este  susținută atât  de  concluziile  expertizei, cât și de nota contabilă nr. 21/31.12.2007, ignorată de către  organele fiscale.

- Instanța de  fond a  făcut  o apreciere generală asupra  facturilor  fiscale, considerându-le  nemotivat  incomplete. Nu sunt  indicate  lipsurile, nu sunt  examinate în mod real  susținerile  sale, ca urmare  baza de  impunere  stabilită  suplimentar  nu are  suport. Operațiunile  derulate cu SC MC SRL și SC AME SRL sunt  reale și  justificate  economic.

- Criticile referitoare la obligațiile fiscale  de la pct.5 și 6 din  RIF nu au fost examinate, preluându-se practic motivarea organului fiscal . Facturile  de prestări  servicii emise de SC T SRL, SC TAL SRL,  SC A și I SRL, SC I SRL privesc lucrări necesare, legale și  reale, a căror oportunitate a fost decisă  de conducerea societății, nefiind cenzurabilă de instanța de   judecată. Nici  punctul de  vedere al  expertului  nu poate fi  primit  pentru că „nu există prezumție de culpă în lipsa unei dovezi concrete”.

- Referitor la operațiunile de transport de marfă, atât instanța, cât și expertul au examinat parțial înscrisurile  administrate, nefiind observate facturile prin care recurenta achiziționase bunurile  transportate de cei trei transportatori.

- Operațiunile  aferente celor  59 facturi (pct.8) au fost reale, bunurile  au fost  revândute și au  adus  profit. Împrejurarea că  sumele aferente au fost  plătite direct  de  către administrator și nu au  mai  trecut  prin casă, nefiind  înregistrate, nu este  relevantă, legea neprevăzând obligativitatea înregistrării operațiunilor  „exclusiv în registrul  de  casă”. Rezultatele  controalelor încrucișate la furnizorii săi nu îi pot   fi imputate.

- Referitor la impozitul pe profit, recurenta susține că motivarea fondului este contradictorie, pentru că deși se recunoaște  existența  contractelor  de împrumut, care au caracterul unor documente justificative, totuși reține că nu  s-a  dovedit că împrumuturile  au fost  angajate  în folosul  SC E SRL.

Examinând sentința atacată  prin prisma  criticilor  formulate de recurentă, a apărărilor din întâmpinare, cât și  sub toate  aspectele , după cum permit   dispozițiile  art. 304

1

Cod procedură civilă, Înalta Curte  constată că  recursul este  nefondat.

Recurenta-reclamantă S.C.E S.R.L. a supus controlului de legalitate pe calea  reglementată de  art. 218 alin.2  din Codul de procedură  fiscală decizia  nr. 620 din  18.02.2011 prin care  DGFP Bacău i-a respins ca  neîntemeiată  contestația  formulată împotriva deciziei de  impunere  nr. 792/2010 și raportului de inspecție fiscală nr. 25608/2010 cu același  emitent, pentru  suma  totală de  782.488 lei, reprezentând  TVA, impozit  pe profit și accesorii aferente.

Debitele fiscale au fost stabilite în urma  unei inspecții  parțiale care a avut ca obiective verificarea modului de evidențiere a  impozitului  pe profit pentru  perioada 1.01.2005-31.12.2009 și a TVA pentru  perioada 1.10.2006-31.12.2009.

Prima instanță a  verificat  punctual  criticile reclamantei, analizând detaliat susținerile cu privire la fiecare sumă,  considerentele expuse  rezumativ la pct.2 al acestei decizii justificând  cu prisosință această constatare. Concluzia  finală adoptată reflectă înțelegerea  corespunzătoare a raportului  de drept fiscal supus  examinării, instanța  de recurs  neidentificând  motive apte să conducă la  reformarea  sentinței.

Referitor la  probele administrate

Înalta Curte  reține, mai  întâi, că prin  încheierea  din 15 decembrie  2011, curtea  de apel a structurat  obiectivele  expertizei  contabile  încuviințate la un termen precedent, la solicitarea reclamantei. Instanța a fost   preocupată  să cunoască  părerea unui specialist asupra unor  „împrejurări de fapt”, conform art. 201 alin.(1) Cod procedură civilă  iar nu  asupra  modului  în care  se interpretează  anumite  prevederi din legislația  secundară ori referitor  la  efectele   generate de   anumite  operațiuni  juridice   derulate  de  contribuabil, aspecte care țin strict de  apanajul  judecătorului.

În aceste  coordonate apar ca  vădit  nefondate  pretențiile  recurentei, reiterate  în  cuprinsul majorității  criticilor  sale, de a  fi luate în  considerare anumite  concluzii ale expertizei de specialitate și de  a fi înlăturate  altele.

Distinct de problema semnalată, Înalta Curte  observă că  atunci  când  instanța a  adoptat  o altă  concluzie în privința  unei  constatări care  intra  în atribuțiile expertului, e.g. cea  referitoare la  deconturile  de TVA pe  primul  trimestru, respectiv pentru  luna  martie  2007, și-a  motivat  în mod logic, convingător soluția  aleasă.

Nu este  fondată nici critica  referitoare la  respingerea  probei  cu expertiza în specialitatea construcții având ca obiectiv  „materialele  de  construcție și serviciile (…) pentru care  s-a stabilit baza de  impunere  suplimentară (…) care se regăsesc în imobilele  aflate în  proprietatea  subscrisei (…) și dacă aceste imobile și îmbunătățiri (…) servesc îndeplinirii obiectului de  activitate”.

Prin considerentele  încheierii  indicate  anterior, instanța de fond a  explicat  convingător  că scopul  acestei  probe poate fi  atins prin administrarea celeilalte expertize, cea contabilă, fiind  discutabilă posibilitatea  identificării  elementelor  arătate  de reclamantă la momentul respectiv.

În fine, Înalta Curte mai  remarcă  împrejurarea  că la  un termen  anterior: 27 octombrie  2011, când părțile  au avut  cuvântul  asupra  probelor, reclamanta  solicitase  doar  o expertiză contabilă cerând  termen  pentru  a depune  obiectivele acesteia. Odată cu obiectivele, prin „nota de  probe” prezentată la termenul  din  17 noiembrie  2011 a suplimentat  și probatoriul  prin încorporarea  unei noi expertize, în specialitatea construcții. Nefiind însă în vreuna din situațiile indicate limitativ de art. 138 din Codul de  procedură civilă, în condițiile în care dovada nu a fost cerută potrivit  art. 112 și 132 din același cod, recurenta-reclamantă nu mai putea să formuleze solicitări suplimentare.

Referitor la calitatea motivării sentinței

În această  privință, recurenta formulează, în esență, două critici: că nu i s-au examinat toate  apărările  și că a fost  adoptat punctul de  vedere  al  fiscului.

Înalta Curte constată că  sentința atacată răspunde  exigențelor  cuprinse  în art. 261 alin.(1) pct.5 din Codul de procedură  civilă dar  și  în art. 6 din  Convenția Europeană , din perspectiva dreptului  la un proces  echitabil.

În acord cu întreaga jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului în problema analizată, instanța de recurs  reține că  au fost efectiv examinate toate  apărările  de substanță formulate de contribuabil și chiar majoritatea argumentelor  neesențiale. În condițiile  în care apărarea  reclamantei nu a  înțeles să-și structureze  acțiunea  pe probleme distincte  de drept,  preferând  o abordare contabilă, nu se  poate  pretinde  instanței de  judecată să  urmeze  același tipar.

Faptul că  raționamentul  judiciar  l-a condus pe judecător la  concluzia  că punctul de  vedere exprimat  de organul fiscal este  corect, justifică  preluarea  unora dintre  argumentele acestuia. Câtă vreme  această „preluare” nu s-a  realizat automat, ci este  rodul  propriului  demers de interpretare  și aplicare  a  legii  la situația  de fapt, prin prisma  susținerilor  părților, nu există   suport  pentru  afirmația  că argumentele  reclamantei ar fi fost ignorate.

Referitor la  constatările de  fapt ale  organului  fiscal

Controlul  fiscal a identificat foarte  multe   nereguli care  au determinat  organul fiscal  să sesizeze  parchetul competent, care prin  rezoluția din 5  aprilie  2011 a început  urmărirea  penală  împotriva  administratorului societății din perioada  2006-2009 (fila  37, vol. II, dosar fond).

Deși  până la pronunțarea  unei  hotărâri definitive în  procesul  penal nu se pune  problema  unei  autorități de lucru judecat în privința  faptelor  și operațiunilor  anchetate, Înalta Curte  observă că  majoritatea  constatărilor  organului fiscal nu au fost combătute sau  au  fost  combătute  fără nicio  explicație  rezonabilă.

Astfel, nu s-a  lămurit  modalitatea  de obținere  a veniturilor de la punctele de lucru  nedeclarate, respectiv în spațiile  comerciale din  halta  B denumite Alimentara și Restaurant  U.

De asemenea  nu s-a  combătut constatarea potrivit căreia la nici un punct de  lucru societatea  nu  deține  raport de  gestiune  care  să  permită verificarea stocurilor: la  unele  puncte de  lucru nu există  în dotare aparate  de  marcat electronice  fiscale etc.

În acest context general –nereguli descrise pe zeci  de  pagini în raportul de inspecție fiscală – instanța de fond a pășit la  examinarea în detaliu a apărărilor   contribuabilului, însă, cum  se va  prezenta  la  punctele  următoare privind TVA și  impozitul  pe profit, acestea nu  au  fost   convingăto