ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2740/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2740/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la 9 ianuarie 2006, reclamanta D.D. a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 1 noiembrie 2005 autentificat de judecătorul sindic prin încheierea din 2 noiembrie 2005 între pârâții I. SRL Suceava, B.A. și G.V.A. Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1471 din 21 iunie 2006, a respins acțiunea reclamantei.
Prin decizia nr. 101 din 25 octombrie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond, cu motivarea că deși aceasta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din Legea nr. 123/1997 nu și-a îndeplinit această obligație legală. Împotriva acestei decizii reclamanta D.D. a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
și a susținut că procedura de citare pentru termenul când s-a soluționat cauza în apel nu a fost legal îndeplinită, în sensul că nu a fost citată prin agenți la domiciliul său, iar citația a ajuns în posesia sa la 29 octombrie 2006. Prin întâmpinările depuse, intimații au solicitat respingerea recursului, întrucât reclamanta a fost citată pentru termenul din 25 octombrie 2006 cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și timbru judiciar. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune astfel. Dispozițiile art. 90 alin. (1) C. proc.
civ., prevăd, că înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat. În speță, din procesul verbal și dovada de îndeplinire a procedurii de citare rezultă că pentru termenul din 25 octombrie 2006 când cauza a fost soluționată de instanța de apel, reclamanta a fost citată la domiciliul din Suceava în loc de apartament 10, deci cu nerespectarea dispozițiilor art. 88 alin. (1) pct. 4 care prevăd nulitatea actului de procedură. Față de cele reținute, urmează ca potrivit art. 304 pct. 5 raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să se admită recursul reclamantei, să se caseze decizia atacată și să se trimită cauza pentru judecarea în fond a apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta D.D., împotriva deciziei nr. 101 din 25 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre judecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.