ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3250/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 14 iunie 2006 la Tribunalul Suceava reclamanta H.M. a chemat în judecată pârâta SC D.P. SRL solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.574.246.300 lei cu titlu de daune și cheltuieli de judecată, arătându-se în motivare că pârâta i-a cauzat un prejudiciu prin degradarea mărfii proprietatea reclamantei și aflată în custodia pârâtei.

Prin sentința nr. 1604 din 29 mai 2007 a Tribunalului Suceava a fost respinsă acțiunea reclamantei ca nefondată, reținându-se în esență, că în cauză nu sunt date elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 C. civ., în sensul că pârâta nu a săvârșit nicio faptă ilicită, ci doar a încercat să elibereze spațiul comercial proprietatea sa și că, dimpotrivă, reclamanta a încercat să tulbure liniștita posesie a pârâtei prin refuzul de a-și ridica marfa depozitată în spațiul comercial la data la care a fost solicitată să facă acest lucru. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 13 din 28 ianuarie 2008 a Curții de Apel Suceava, decizie care a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2569 din 24 septembrie 2008, apelul fiind trimis spre rejudecare, aceleiași instanțe.

În considerentele deciziei din recurs s-a reținut că au fost încălcate dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanța de apel și-a motivat decizia pe dispozițiile art. 1620 C. civ., deși reclamanta a invocat răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 998 C. civ., schimbând astfel cauza acțiunii reclamantei și întemeindu-și soluția pe argumente străine, fără verificarea situației de fapt. Reinvestită cu soluționarea apelului, Curtea de Apel Suceava a pronunțat decizia nr. 39 din 16 martie 2009 prin care a respins ca nefondat apelul reclamantei împotriva sentinței nr. 1604/2007 a Tribunalului Suceava, obligând totodată pe reclamantă la 2.000 lei cheltuieli de judecată.

În considerentele deciziei din apel s-a reținut în esență că pentru atragerea răspunderii civile delictuale se cere întrunirea cumulativă a mai multor condiții din care, în speță lipsește fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, reclamanta nefăcând dovada că pârâta a săvârșit o asemenea faptă. Astfel, spațiul comercial în care reclamanta avea depozitată marfa în discuție a fost adjudecat de către pârâtă, bunurile fiind predate în custodia acesteia, din probele administrate rezultând faptul că reclamanta nu a răspuns solicitărilor pârâtei de a se prezenta să-și ridice bunurile, așa încât fapta culpabilă aparține reclamantei. Împotriva acestei decizii ambele părți au declarat recurs. Recursul reclamantei este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta susținând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 998 C. civ., reținându-se nelegal faptul că pârâta prin fapta sa ilicită i-a cauzat reclamantei prejudiciul solicitat prin acțiune. În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta susține că s-a dovedit în dosar fapt ilicită a pârâtei constând în neluarea măsurilor de conservare a mărfurilor primite în depozit. De asemenea, recurenta enumeră și celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale, arătând că acestea sunt îndeplinite cumulativ și atrag răspunderea patrimonială a pârâtei, contrar celor reținute în apel. În recursul declarat de pârâtă este criticată dispoziția instanței din apel care nu a acordat în întregime cheltuielile de judecată ocazionate pârâtei cu purtarea prezentului proces, respectiv a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată efectuate cu soluționarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate se vor reține următoarele: În baza procesului - verbal de adjudecare din 8 iulie 2004 pârâta SC D.P. SRL a adjudecat de la SC I.M.H. SRL spațiul comercial situat în Suceava, spațiu asupra căruia între reclamantă și SC I.M.H. SRL exista încheiat un contract de închiriere și în care reclamanta avea depozitate bunuri care au fost preluate în custodie de către societatea pârâtă. Conform art. 998 C. civ. „orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”. Pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală legea cere îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, respectiv: fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, prejudiciul, care trebuie să fie determinat sau determinabil, culpa persoanei responsabile de săvârșirea faptei, precum și raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

În speță, instanța de apel a reținut corect că, în raport de probele administrate, culpa pentru deteriorarea mărfii în litigiu, perisabile prin natura ei îi aparține reclamantei care, deși notificată nu s-a prezentat la data de 10 septembrie 2004 la data și locul indicat pentru a-și ridica bunurile astfel că în raport de această stare de fapt se va reține că instanța de apel a aplicat corect prevederile legale cu privire la antrenarea răspunderii civile delictuale, constatând neîndeplinirea uneia dintre condițiile prevăzute de art. 998 C. civ.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâtă se va reține că nu este fondat întrucât cheltuielile de judecată care i-au fost ocazionate în dosarul în care s-a soluționat de către Înalta Curte de Casație și Justiție recursul reclamantei, urmează să le suporte, față de soluția pronunțată în cauză, aceea de admitere a cererii de recurs, fază procesuală în care pârâta a căzut în pretenții, astfel că prevederile art. 274 C. proc. civ. au fost corect aplicate în apel. În baza acestor considerente mai sus reținute, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se vor respinge ambele recursuri declarate împotriva deciziei nr. 39 din 16 martie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate, care va fi menținută în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta H.M. și de pârâta SC D.P. SRL Suceava împotriva deciziei nr. 39 din 16 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2009.