ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 409/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 409/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 13 octombrie 2004 reclamanta SC B.I.L. a chemat în judecată pârâta SC A. SA Cluj, solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii A.G.A. extraordinară din data de 11 septembrie 2004 de la SC A. SA Cluj. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că nu au fost respectate dispozițiile imperative ale art. 122 din Legea nr. 31/1990 și Instrucțiunile C.N.V.M. nr. 3/1998, pentru completarea Instrucțiunilor nr. 8/1996 privind data de referință stabilită pentru acționarii îndreptățiți să voteze în adunarea generală.
Reclamanta a mai susținut că hotărârea privind „neînceperea procedurii de admitere pe o piață reglementată” este nelegală și lipsită de obiect întrucât pârâta este, deja, tranzacționată și admisă la cota pieței, iar hotărârea „de declarare ca societate de tip închis”, precum și începerea procedurilor de închidere a societății” nu a respectat procedura legală reglementată de C.N.V.M. Prin sentința comercială nr. 27 din 8 martie 2005, Tribunalul Comercial Cluj a admis acțiunea și a dispus anularea hotărârii A.G.A. extraordinară din 11 septembrie 2004 și radierea mențiunilor corespunzătoare din registrul comerțului.
În motivarea sentinței s-a reținut că prin hotărâre s-a stabilit neînceperea procedurii de emitere pe piața reglementată, respectiv neîntocmirea prospectului în vederea admiterii la tranzacționare a acțiunilor pârâtei, declararea societății ca societate de tip închis și începerea procedurilor pentru închiderea, transformarea pârâtei în societate de tip închis. Pârâta este o societate de tip „deschis”, deținută public, ale cărei acțiuni sunt tranzacționate pe piața reglementată, supunându-se dispozițiilor legale privitoare la valorile mobiliare și piața de capital. Prin urmare, retragerea de la tranzacționare de pe piață se poate realiza doar în condițiile prevăzute de art. 206 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 297/2004 și dispozițiile art. 31 din Instrucțiunile nr. 4/2004, pârâta neaflându-se în situațiile enumerate expres de aceste dispoziții legale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC A. SA, criticând soluția pentru următoarele motive: instanța în mod eronat a reținut că hotărârea nu îndeplinește condițiile și nu respectă cerințele reglementate de art. 206 din Legea nr. 297/2004, întrucât această hotărâre nu a fost adoptată în considerarea acestei dispoziții legale, acționarii prezenți constatând numai neîndeplinirea condițiilor specifice pentru admiterea la tranzacționare conform art. 213, art. 215 și art. 217 din Legea nr. 297/2004 și că acționarii nu au hotărât retragerea de la tranzacționare a acțiunilor societății. Prin decizia nr. 101 din 25 mai 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, reținând că prin hotărârea A.G.E.A.
s-a decis și începerea procedurilor pentru închiderea, transformarea SC A. SA în societate de tip închis, iar adoptarea ei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 297/2004 și a Instrucțiunilor nr. 4/2004 în condițiile în care societatea nu se află în nici una din ipotezele menționate în art. 206 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 297/2004. Pârâta SC A. SA a declarat recurs împotriva acestei decizii, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. În motivarea recursului pârâta a susținut că instanța a procedat greșit la judecarea apelului în condițiile în care a cerut prin cererea de amânare numai soluționarea în lipsă a acestei cereri.
Pe fond a susținut că titlul V, art. 206 din Legea nr. 297/2004 privește declararea unei societăți ca fiind de tip închis și retragerea de la tranzacționare, însă prin hotărâre nu s-a decis, încă transformarea societății într-o societate de tip închis și nici retragerea de la tranzacționare a acțiunilor societății și deci în mod eronat s-a reținut neîndeplinirea acestor dispoziții. S-a mai arătat că în adunarea generală s-a constatat doar neîndeplinirea cerințelor pentru admiterea la tranzacționare conform cu dispozițiile art. 213, art. 215 și art. 217 din Legea nr. 297/2004. Recursul este nefondat. Motivul de recurs de ordin procedural este neîntemeiat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 156, instanța nu este obligată să acorde un nou termen de judecată, acordarea constituind o simplă facultate prevăzută de lege.
Instanța de apel apreciind că nu se justifică acordarea unui nou termen de judecată a respins cererea și constatând că apelanta pârâtă a cerut în scris prin motivele de apel judecarea în lipsă a cauzei a procedat legal la judecarea apelului. Pe fondul cauzei, motivele de recurs formulate de pârâtă sunt nefondate întrucât hotărârea A.G.A. extraordinară din 11 septembrie 2004 a fost adoptată cu încălcarea prevederilor Legii nr. 297/2004, privind piața de capital și Instrucțiunilor nr. 4/2004, privind unele măsuri tranzitorii în aplicarea Legii nr. 297/2004. Pârâta fiind o societate de tip deschis se supune dispozițiilor legale privind valorile mobiliare și piața de capital. Retragerea de la tranzacționare este guvernată de dispozițiile tranzitorii cuprinse la art. 31 din Instrucțiunile nr. 4/2004 și se poate realiza numai în situațiile prevăzute de art. 206 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 297/2004.
SC A. SA nu se află în nici una din situațiile enumerate în art. 206 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 297/2004 încât adoptarea hotărârii de declarare a societății ca societate de tip închis și începerea procedurilor de închidere și transformare este nelegală. Nu se poate susține că prin hotărâre s-a constatat doar neîndeplinirea cerințelor pentru admiterea la tranzacționare în conformitate cu dispozițiile art. 213, art. 215 și art. 217 din Legea nr. 297/2004, întrucât pe de o parte acțiunile SC A. SA sunt tranzacționate pe o piață reglementată, iar pe de altă parte adunarea generală prin hotărârea din 11 septembrie 2004 contrar ordinii de zi a hotărât și declararea societății ca societate de tip închis, precum și începerea procedurilor pentru închiderea și transformarea SC A. SA în societate de tip închis.
Recurenta a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., fără a preciza asupra cărui mijloc de apărare sau asupra cărei dovezi administrate instanța nu s-a pronunțat pentru a face posibil controlul judiciar, situație în care critica urmează a fi înlăturată. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se respinge recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SA Cluj Napoca, împotriva deciziei nr. 101 din 25 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 2 februarie 2006.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.