ÎCCJ, Decizia nr. 135/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 17 iulie 2001, Consiliul Local al comunei Denta, județul Timiș, a chemat în judecată pe pârâtul S.R., solicitând să fie obligat la plata contravalorii unor îmbunătățiri aduse imobilului proprietatea acestuia din satul Breștea, comuna Denta. Judecătoria Deta, prin sentința civilă nr. 913 din 9 octombrie 2001, a respins acțiunea, ca tardiv introdusă. Reclamantul Consiliul Local al comunei Denta a declarat recurs împotriva sentinței. Tribunalul Timiș, prin încheierea din 10 mai 2002, constatând că dreptul de proprietate asupra imobilului a fost transmis U.B. Banat, a apreciat că judecarea cauzei urmează a fi continuată în contradictoriu cu noul titular al drepturilor și obligațiilor privind imobilul.

Ulterior, prin decizia nr. 1566/A din 15 noiembrie 2002, Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis apelul, a anulat sentința și, judecând în fond, a admis acțiunea și a obligat pe pârâta U.B. Banat să plătească reclamantului, suma de 660.000.000 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului, precum și suma de 32.965.000 lei, cheltuieli de judecată. Împotriva deciziei menționate, pârâta U.B. Banat a declarat recurs, acesta fiind respins, ca nefondat, prin decizia nr. 451 din 6 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Întemeindu-se pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pârâta U.B. Banat a formulat cerere de revizuire la data de 18 aprilie 2003, susținând că decizia menționată este potrivnică deciziei civile nr. 3134 din 16 octombrie 2000, a Curții de Apel Timișoara.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, pe rolul căreia a fost fixată cererea de revizuire, prin decizia nr. 816 din 18 aprilie 2003, a declinat competența de soluționare a acestei cereri, cauza fiind înregistrată la secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin decizia nr. 5529 din 19 decembrie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de U.B. Banat, cu privire la decizia nr. 451 din 6 martie 2003, a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. S-a motivat că deciziile considerate potrivnice nu se referă la aceeași pricină, deoarece obiectul celor două cauze este diferit.

S-a relevat, astfel, că prin decizia nr. 3134 din 16 octombrie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a soluționat un litigiu având ca obiect cererea Consiliului Local al comunei Denta de a i se recunoaște dreptul de proprietate, dobândit prin uzucapiune, asupra imobilului situat în localitatea Breștea, aparținând lui S.R., iar litigiul soluționat de aceeași instanță, prin decizia nr. 451 din 6 martie 2003, a avut ca obiect un drept de creanță, întemeiat pe dispozițiile art. 488 și 494 C. civ., al Consiliului Local al comunei Denta. U.B. Banat a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând să se constate că hotărârile la care s-a referit prin cererea de revizuire, sunt contradictorii și că, deci, se impune admiterea cererii și anularea hotărârii ulterioare.

Recursul declarat de revizuenta U.B. Banat nu este fondat. În adevăr, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită”. Or, deciziile nr. 3134 din 16 octombrie 2000 și nr. 451 din 6 martie 2003, pronunțate în recurs de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, fiind definitive și irevocabile, nu mai erau supuse nici unei căi de atac. În această privință, dispoziției de la art. 328 alin. (2) C. proc. civ., prin care se prevede că „dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul”, nu i se poate da altă semnificație, decât aceea că, prin referirea expresă la calea de atac a recursului este înlăturată calea de atac a apelului, în cazul când hotărârea revizuită ar fi susceptibilă de a fi atacată și pe această cale.

În atare situație, cât timp prin alin. (2) al art. 328 C. proc. civ., nu se derogă de la primul alineat al acestui articol, în care se pretinde ca, pentru exercitarea recursului împotriva hotărârii date în revizuire, însăși hotărârea ce face obiectul revizuirii, să fie supusă recursului, întrucât cererea de revizuire, nefiind un litigiu cu existență proprie, nu este susceptibilă de alte grade de jurisdicție, decât acelea prevăzute pentru cererea principală, se impune să se constate că decizia prin care a fost soluționată cererea de revizuire formulată de U.B. Banat, nu este supusă recursului, pentru că nici cele două decizii a căror revizuire a fost solicitată, nu mai puteau fi atacate pe o asemenea cale.

Dar, mai mult, din examinarea deciziei atacate, în raport cu criticile formulate de recurentă, se constată că instanța de revizuire a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale la care s-a referit, neputând fi infirmată concluzia acesteia, că obiectul litigiilor soluționate prin cele două hotărâri vizate este diferit și impune respingerea cererii de revizuire, ca nefondată. Sub acest aspect se subliniază că în mod corect s-a considerat de instanța de revizuire, că deciziile la care s-a făcut referire de revizuentă, nu privesc una și aceeași pricină, așa cum se pretinde la art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., cât timp prin decizia nr. 3134 din 16 octombrie 2000, a secției civile a Curții de Apel Timișoara, a fost soluționată o cerere vizând recunoașterea dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune, iar prin decizia nr. 451 din 6 martie 2003, a aceleiași instanțe, s-a soluționat un litigiu ce a avut ca obiect un drept de creanță întemeiat pe dispozițiile art. 488 și 494 C. proc. civ. În consecință, urmează ca recursul declarat de revizuenta U.B. Banat să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de U.B. Banat împotriva deciziei nr. 5529 din 19 decembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai 2005.