ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2025/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția civilă sub nr. 53/CIV/2006 contestatorii U.V. și U.G. au chemat în judecată pe intimata A.V.A.S., solicitând să se dispună anularea formelor de executare cu privire la imobilul proprietatea lor, situat în Corabia, județul Olt, precum și radierea ipotecii instituită asupra imobilului menționat. În motivarea cererii, contestatorii au arătat că au primit somația de executare de la intimată, precizându-se că executarea se face în baza contractului de credit nr. 2727 din 23 aprilie 1993, încheiat între fosta B.A. SA –Sucursala Olt și SC I. SRL – Corabia, pentru un credit de 8.200.000 lei vechi, credit garantat prin instituirea unei ipoteci asupra imobilului anterior menționat.

Contestatorii susțin că ipoteca a fost constituită pentru garantarea creditului de 16.000.000 lei vechi ce urma a fi contractat personal de către aceștia, dar că nu a mai fost finalizat actul de împrumut cu banca. Se mai susține că creditul de 8.200.000 lei vechi a fost restituit integral de împrumutat. A fost administrată proba cu înscrisuri. Prin întâmpinare, intimata a invocat excepția necompetenței teritoriale, susținând că litigiul trebuie soluționat de Curtea de Apel București, potrivit art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998; excepția tardivității contestației, apreciind că a fost depășit termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 lit. c) C. proc. civ., calculat de la data la care contestatorii au primit somația de executare; pe fond a solicitat respingerea contestației la executare, arătând că actul de ipotecă respectă dispozițiile legale în materie.

Prin sentința nr. 2 din 7 februarie 2006 Curtea de Apel Craiova, secția civilă a admis excepția invocată de intimată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, reținând aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială sub nr. 11397/1/2006. Prin sentința comercială nr. 137 din 21 iunie 2007 s-a dispus respingerea excepției tardivității contestației la executare; a fost admisă excepția prescrierii dreptului de a cere executarea silită și au fost anulate formele de executare; a fost respins capătul de cerere referitor la radierea ipotecii.

În considerentele sentinței, judecătorul a reținut că excepția tardivității nu este fondată, contestatorii depunând contestația în termenul legal de 15 zile de la data când au cunoscut începerea executării silite; a fost apreciat ca fiind prescris dreptul de a cere executarea silită, reținând că termenul de prescripție a început să curgă la data când a devenit exigibilă creanța rezultată din contractul de credit, respectiv la data de 30 august 1998, aplicând termenul de prescripție de 7 ani, s-a reținut că acest termen s-a împlinit la data de 30 august 2005, în timp ce intimata a început executarea silită prin emiterea titlului executoriu la data de 1 septembrie 2005, ulterior împlinirii termenului de prescripție.

Împotriva a cestei sentințe a formulat recurs intimata, prin decizia nr. 31/16 ianuarie 2008 fiind admis recursul declarat, casată sentința instanței de fond și trimisă cauza spre rejudecare, Înalta Curte de Casație și Justiție reținând că nu s-a împlinit termenul de prescripție de 7 ani urmând a fi calculați de la data cesiunii de creanță. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială sub nr. 7276/1/2007. A fost administrată proba cu înscrisuri, fiind pus în vedere intimatei să depună la doar copia contractului de cesiune de creanță și actele anexate acestuia.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin Decizia nr. 135 din 10 septembrie 2005, a admis în parte contestația la executare, a anulat toate actele de executare efectuate asupra imobilului contestatorilor, a respins capătul de cerere privind radierea ipotecii și a obligat intimata să plătească contestatorilor suma de 1.695,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut: Astfel, se reține din probele administrate că debitorul principal, SC I.C. SRL a încheiat mai multe contracte de împrumut, fiecare dintre aceste contracte având constituite garanții specifice.

Dar, în nici unul dintre contracte nu se menționează că ar fi fost adus cu titlu de garanție reală imobilul proprietatea contestatorilor. Este adevărat că există un contract de garanție imobiliară încheiat cu cei doi contestatorii cu privire la imobilul proprietatea acestora, dar în lipsa unui contract de împrumut în care să se menționeze această garanție, nu se poate aprecia producerea de efecte cu privire la instituirea menționatei garanții Se mai reține, totodată, că nici unul din contractele încheiate de debitorul principal nu are ca obiect restituirea sumei de 16.000.000 lei vechi. De asemenea, contractul față de care s-a susținut de către intimată că s-ar fi constituit garanția ipotecară are ca obiect suma de 8.200.000 lei vechi, garanția adusă pentru acest împrumut fiind reprezentată de utilajele agricole ce urmau a fi achiziționate cu suma împrumutată.

În consecință, față de considerentele reținute și constatând că garanția ipotecară nu și-a produs efectele în lipsa contractului de credit al cărui accesoriu era, se apreciază ca fiind întemeiată cererea contestatorilor, urmând a fi admisă în parte cu privire la anularea formelor de executare. Va fi respins capătul de cerere privind radierea ipotecii constituită asupra imobilului proprietatea contestatorilor, reținându-se că în ce privește modificarea înscrierilor din cartea funciară există o procedură specială reglementată de lege, astfel încât nu se poate dispune în prezenta cerere cu privire la acest aspect. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, intimata A.V.A.S., care în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., a solicitat modificarea în parte a deciziei și pe fond respingerea contestației la executare. În fapt, în susținerea motivului de recurs, s-a susținut: 1. Tardivitatea contestației, în raport de faptul că anunțul scoaterii imobilului la licitație s-a comunicat contestatorilor la 14 decembrie 2005 iar aceștia au introdus contestația la 4 ianuarie 2005. 2. Stabilirea greșită a stării de fapt, în sensul că nici unul dintre contractele încheiate cu debitorul principal nu are ca obiect restituirea sumei de 16.000.000 lei vechi și, în nici unul dintre contracte nu se menționează că ar fi fost adus cu titlu de garanție reală imobilul proprietatea contestatorilor. 3. Instanța a încălcat principiul disponibilității pronunțând o hotărâre prin care a acordat mai mult decât s-a cerut, prin aceea că s-au anulat toate formele de executare.

Analizând decizia recurată în raport, de criticile formulate și în raport de art. 304 1 C. proc. civ. urmează a se reține că aceasta nu este afectată de nelegalitate. În ceea ce privește tardivitatea contestației, în raport de dovezile ce rezultă din dosarul cauzei și anume: adresa din 8 decembrie 2005 de comunicare a scoaterii la licitație, a bunului imobil primită la 14 decembrie 2005 și introducerea contestației la 29 decembrie 2005 cu recipisa 2404 din 29 decembrie 2005, rezultă că, s-a respectat termenul prevăzut de art. 399 C. proc. civ., contestația fiind introdusă în termenul de 15 zile de la comunicarea anunțului mai sus menționat. Nici ceea de-a doua critică nu este fondată.

Astfel din probatoriul administrat, rezultă că în mod just, instanța de fond a reținut că există un contract de garanție imobiliară cu cei doi contestatori, dar în lipsa unui contract de împrumut, în care să se menționeze această garanție, face ca, contractul de ipotecă să nu producă nici un efect. Contractul de împrumut pentru suma de 8.200.000 lei, față de care s-a susținut de către recurentă că s-ar fi constituit acea garanție imobiliară, a fost garantat cu utilajele agricole ce urmau a fi achiziționat. În ceea ce privește, susținerea recurentei că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, urmează a se reține că, în cauză s-au anulat toate actele de executare, în legătură cu imobilul proprietatea contestatorilor așa cum aceștia au cerut, pentru considerentele expuse.

Așa fiind, pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 135 din 10 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimații-contestatori. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 24 iunie 2009.