Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.01.2006
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 354/2006

HOTĂRÂRE
31.01.2006
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 354/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brașov, reclamanta SC R.B. SRL în calitate de lichidator judiciar al SC T. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC R. SRL pentru a fi obligată să restituie întreaga datorie rezultată ca urmare a asocierii în participațiune, respectiv bunuri, în valoare de 1.000.100.000 lei. Ulterior, prin precizarea la acțiune depusă la termenul din 25 aprilie 2005, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la predarea către SC T. SRL societate în faliment, a bunurilor enumerate în lista anexă, altele decât cele în valoare de 70.000.000 lei, care au fost predate de către SC R. SRL la data de 31 mai 2002. Prin sentința nr. 481 din 30 mai 2005, a Tribunalului Brașov, secția comercială și contencios administrativ a fost admisă excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâtă și a fost respinsă acțiunea reclamantei.

Instanța a reținut că reclamanta nu a depus la dosar dovada efectuării prealabile a concilierii prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., că actele depuse nu întrunesc cerințele art. 720 1 C. proc. civ., pârâta nefiind convocată expres pentru conciliere, nu a fost fixată data pentru aceasta, reclamanta nu a comunicat pretențiile sale, temeiul lor legal și însemnările pe care aceasta se sprijină. De asemenea, nu a fost primită susținerea reclamantei că s-ar fi cerut suspendarea judecării cauzei pentru rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului, deoarece astfel cum rezultă din încheierea de la 6 octombrie 2004, suspendarea a fost acordată la cererea ambelor părți, deoarece soluția ce urma să se pronunțe depindea de soluția din dosarul privind deschiderea procedurii lichidării judiciare prevăzută de Legea nr. 64/1995.

Lichidatorul a declarat apel, susținând că s-au aplicat greșit dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., au fost depuse dovezi privind încercarea efectivă a concilierii și că suspendarea judecării cauzei a avut drept scop soluționarea pe cale amiabilă, iar după repunerea pe rol au fost depuse cererea de încercare a concilierii și procesul verbal încheiat în acest sens. Prin decizia nr. 135 din 15 septembrie 2005, Curtea de Apel Brașov, secția comercială a respins apelul, reținând că lichidatorul judiciar nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, criticile nu sunt justificate, înscrisul intitulat „proces verbal de încercare conciliere”, de la dosarul nr. 29/F/2003, iar răspunsul intimatei din adresa din 21 mai 2004, nu are legătură cu prezenta cauză.

De asemenea, suspendarea judecării cauzei a fost dispusă, la cererea părților care au invocat faptul că soluția din dosarul nr. 1828/2004 depindea de soluția ce urma să fie pronunțată în dosarul de faliment. Reclamanta a declarat recurs, susținând că la dosar există dovezi că în fața judecătorului sindic nu au dorit o rezolvare a diferendului, există răspunsul pârâtei că nu are altfel de informații sau alte bunuri să predea decât cele cuprinse în adresele expediate la dosarul de faliment, ori prin acesta se poate considera că s-a încercat concilierea în sensul art. 720 1 C. proc. civ. și că suspendarea a avut drept scop soluționarea pe cale amiabilă a cererii de chemare în judecată. Recursul este nefondat.

Potrivit art. 720 1 alin. (1) C. proc. civ., în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, reclamantul va încerca soluționarea litigiului pe cale amiabilă, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată. Potrivit alin. (5) al aceluiași articol, înscrisul despre rezultatul concilierii sau, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute de alin. (2), dovada că de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile, se anexează la cererea de chemare în judecată. Procedura concretă de efectuare a concilierii este prevăzută în alin. (2) al art. 720 1 C. proc. civ.

și asume reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acesta, convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovada de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestuia sau prin înmânarea înscrisurilor sub semnătură de primire. Recurenta nu a făcut dovada îndeplinirii concilierii prealabile conform prevederilor art. 720 1 C. proc. civ., actele depuse neîntrunind cerințele acestui articol. Criticile aduse nu pot fi reținute, soluția instanței de fond, menținută de instanța de apel este legală, recursul declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.B. SRL, lichidator al SC T. SRL, împotriva deciziei nr. 135 din 15 septembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2006.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-01-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 165/2007
, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 91 din 20 februarie 2006, a admis apelul declarat de reclamata SC R. SA, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În motivarea deciziei s-a r
ÎCCJ 2005-03-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1707/2005
apelante, cauza fiind suspendată la data de 5 aprilie 2004, pentru lipsa nejustificată a părților și repunerea pe rol de către reclamantă prin lichidatorul judiciar, pentru termenul de judecată fixat la 17 mai 2004 și la acest termen instan
ÎCCJ 2007-03-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1084/2007
va respinge. Recursul nu este fondat. La data de 24 iunie 2005 SC M.P.I. SRL a formulat în contradictoriu cu intimata-creditoare SC E.I. SA contestație în anularea deciziei comerciale nr. 694 din 13 iunie 2005 a Curții de Apel București, se
ÎCCJ 2007-10-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2976/2007
lăturarea concluziilor expertizelor efectuate cu privire la valoarea bunurilor din momentul producerii evenimentului; - sub un ultim aspect recurenta a susținut că refuzul său de a da curs cererii de despăgubire formulată de reclamantă este
ÎCCJ 2005-10-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8000/2005
a fost motivat. Recursul formulat de reclamanți nu este întemeiat. Legal la termenul din 10 iunie 2004 a fost introdusă în cauză, în calitate de pârâtă, SC A. SRL Timișoara, la cererea pârâtei SC C. SA Timișoara aflată în procedură de lichi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă