ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1707/2005

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 20 august 2003, reclamanta SC P.C. SRL Târgoviște, prin lichidator I.A., a chemat în judecată pe pârâta SC A.C. SRL, solicitând ca prin hotărârea care se va pronunța să fie obligată să plătească suma de 1.382.941.631 lei, reprezentând facturi neachitate pentru livrare de oțel beton și țeavă inox. De asemenea, a solicitat și obligarea pârâtei la plata dobânzilor conform dispozițiilor O.G. 9/2000. Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința 975 din 17 mai 2004 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC P.C. SRL, împotriva pârâtei SC A.C. SRL Târgoviște, pe care a obligat-o să plătească suma de 957.540.254 lei, reprezentând contravaloare marfă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță, pe baza probelor administrate a reținut că între cele două părți s-au derulat relații comerciale, reclamanta livrând pârâtei produse pentru care a emis facturi, facturi care au fost acceptate de pârâtă dar pe care nu le-a achitat. Din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză a rezultat că pârâta datorează reclamantei suma de 957.540.254 lei. Împotriva sentinței a declarat apel pârâta SC A.C. SRL Târgoviște, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive.

1. Hotărârea atacată s-a pronunțat fără citarea legală a societății apelante, cauza fiind suspendată la data de 5 aprilie 2004, pentru lipsa nejustificată a părților și repunerea pe rol de către reclamantă prin lichidatorul judiciar, pentru termenul de judecată fixat la 17 mai 2004 și la acest termen instanța a rămas în pronunțare, dând o soluție pe fond, deși citația cu apelanta fusese afișată și cum nu se refuzase primirea potrivit dispozițiilor art. 92 1 C. proc. civ., instanța trebuia să dispună citarea prin afișare la un termen următor, astfel încât în temeiul art. 297 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat anularea în tot a hotărârii atacate și reținerea cauzei pentru rejudecare pe fond.

2. Hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât a dat o calificare juridică greșită unor elemente certe, respectiv a declarat drept dovedit fapte și împrejurări care nu au nici un suport probator, reținând că nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor unei compensații legale, deși apelanta avea o creanță împotriva reclamantei, pentru care a dovedit cu C.E.C. - ul, emis către B.C.R. sucursala Târgoviște, pentru suma de 1.820.679.104 lei și la efectuarea expertizei apelanta nu a participat, expertul considerând greșit că a refuzat primirea invitației de participare la efectuarea expertizei și raportul constată date incerte și provizorii, arătând că nu-și poate exprima o opinie cu privire la ștampila societății, că o mare parte din documentele societății reclamante nu au intrat în posesia lichidatorului judiciar.

3. Potrivit dispozițiilor art. 46 C. com., obligațiile comerciale și liberațiunile se probează printre altele cu acte sub semnătură privată, iar potrivit dispozițiilor art. 52 C. com., registrele comercianților chiar neținute în regulă fac probe, contra lor, astfel că apare cu evidență că prima instanță s-a limitat a considera drept probe, constatări incerte, și concluzii despre fapte eventuale cuprinse în raportul de expertiză contabilă. Se solicită refacerea expertizei contabile și admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondat apelul declarat pârâta SC A.C.

SRL, împotriva sentinței 975/2004 a Tribunalului Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC P.C. SRL. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut: În ce privește cererea de completarea probatoriilor cu refacerea expertizei contabile, s-a considerat că nu se impune completarea acestei probe, deoarece la instanța de fond s-a efectuat o expertiză contabilă, la efectuarea căreia apelanta a fost invitată să participe și nu a formulat obiecții la raportul de expertiză. Primul motiv de apel vizând încălcarea regulilor privind procedura de citare a apelantei, este nefondat. Cauza a fost suspendată prin încheierea de ședință din 5 aprilie 2004, în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 C. proc.

civ., pentru lipsa nejustificată a părților și repusă pe rol la cererea reclamantei pentru termenul din 17 mai 2004, când apelanta pârâtă a fost citată prin afișare potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflată la dosar fond, procedura de citare prin afișare fiind legală și respectate dispozițiile art. 92 1 C. proc. civ., invocate de apelanta – pârâtă, deoarece așa cum rezultă din procesul verbal întocmit de agentul procedural la data de 30 aprilie 2004, când s-a îndeplinit procedura de citare prin afișare, nici o persoană nu a fost găsită la sediul societății apelante, astfel încât procedura de citare a fost corect îndeplinită, nefiind necesară repetarea procedurii de citare.

Operațiunea de compensare invocată de către apelantă nu a fost dovedită cu vreo probă administrată în cauză la instanța de fond, fila C.E.C. în valoare de 1.820.679.104 lei nu poartă ștampila societății reclamante, ștampilă ce era obligatorie pentru a fi primită fila C.E.C. de către unitatea bancară, apelanta nu a administrat probe din care să rezulte că ar fi avansat sume de bani sau livrate mărfuri către intimată care să nu fi fost plătite, pentru a putea solicita compensarea legală, așa cum se constată și prin expertiza contabilă efectuată în cauză de expert N.M., din evidențele contabile ale reclamantei, nu rezultă că aceasta ar avea datorii către pârâtă.

Critica adusă de către apelantă expertizei efectuate în cauză, nu este fondată, apelanta a fost invitată de către expert să participe la efectuarea expertizei, așa cum recunoaște chiar apelanta în motivele de apel formulate și cum se menționează și în raportul de expertiză contabilă aflat la dosar fond, agentul procedural menționând pe citație că apelanta a refuzat primirea citației. Din raportul de expertiză contabilă și din cele 5 facturi emise de către intimată, rezultă că apelanta a primit marfa ce face obiectul facturilor, apelanta semnând de primirea mărfii pe cele 5 facturi, așa cum se poate constata din copia xerox a facturilor aflate la dosar fond, astfel că facturile fiind acceptate de către apelantă, s-a făcut pe deplin dovada livrării mărfii de către reclamantă, considerente pentru care în mod corect și legal, prima instanță a obligat apelanta la contravaloarea mărfii stabilită de expertul contabil la valoarea de 957.540.254 lei.

Cel de al treilea motiv de apel este nefondat. Nu au fost încălcate dispozițiile art. 46 și art. 52 C. com., invocate de către apelantă, probele administrate în cauză de către prima instanță cu cele 5 facturi și raportul de expertiză contabilă, dovedesc că apelanta pârâtă datora intimatei – apelante contravaloarea mărfii de 957.540.254 lei, la care a fost obligată la plata prin sentința apelată, astfel încât sentința este dată pe baza unor probe certe și nu incerte, așa cum susține greșit apelanta. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs, timbrat, pârâta SC A.C. SRL Târgoviște. Un prim motiv de recurs se referă la împrejurarea că hotărârea de fond s-a dat fără legala citare a pârâtei, după repunerea cauzei pe rol.

Se susține că procedura de citare s-a realizat prin „afișare”, nefiind respectate dispozițiile art. 92 1 C. proc. civ. Se mai susține că instanța de apel, greșit, a constatat că prima instanță a soluționat cauza cu procedura de citare a părților legal îndeplinite. Instanța de apel a respins greșit cererea pârâtei de probe noi în condițiile în care aceasta nu a participat la efectuarea expertizei contabile. Al doilea motiv de recurs se referă la interpretarea greșită a textelor din Legea 59/1934 asupra cecului de către instanță, ceea ce a condus la concluzia greșită că în cauză nu funcționează compensația legală. Se învederează, în acest sens, că creanța pârâtei, pentru care a solicitat compensarea este certă, lichidă și exigibilă și este constatată la fila C.E.C.

Cecul este plătibil la vedere iar lipsa ștampilei de pe acesta nu are relevanță asupra valabilității cecului. Lipsa datoriei corespunzătoare din evidențele contabile ale reclamantei nu îndrituiau instanțele să constate că datoria nu există, având în vedere că pârâta a dovedit existența acesteia. În drept, pârâta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. Examinând decizia prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de pârâtă, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, decizia de respingere a apelului fiind legală și temeinică. Din formularea motivelor de recurs, se reține că pârâta, prin prezentul recurs, a înțeles să atace atât hotărârea primei instanțe, cât și cea a instanței de apel, însă potrivit art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, cum este și cazul dedus judecății. Hotărârile date în apel sunt supuse recursului, cale extraordinară de atac, care are un caracter nondevolutiv și un scop esențialmente de control al legalității. Ori, în cauză, se constată că pârâta cu excepția primului motiv de recurs, care a fost invocat și în calea de atac a apelului, și rezolvat definitiv de Curtea de Apel, critică decizia pentru netemeinicie, ceea ce nu este admisibil pe calea recursului. Înalta Curte va analiza totuși motivele de recurs astfel cum au fost invocate de pârâră. Corect a reținut instanța de apel că procedura de citare a pârâtei pentru termenul la care au avut loc dezbaterile în fond ale cauzei a fost legal îndeplinită, fiind respectate dispozițiile art. 92 1 C. proc.

civ. Astfel, după cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare la data soluționării cauzei de către tribunal, procedura s-a realizat prin „afișare” față de împrejurarea că la sediul societății nu a fost găsită nici o persoană, fiind îndeplinită cerința textului de lege. Totodată, cum bine a reținut și instanța de apel, nu este imputabil instanței de fond împrejurarea că pârâta nu a participat la efectuarea expertizei efectuate în cauză, având în vedere că deși legal citată de expert a refuzat atât primirea convocării, cât și participarea efectivă. Refacerea expertizei nu se impune având în vedere că pârâta nu a formulat obiecții, în termenul legal, la concluziile acesteia. Se constată că nici cel de al doilea motiv de recurs bazat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., referitor la aplicarea și interpretarea greșită dată dispozițiilor art. 13 și art. 29 alin. (1) din Legea 59/1034 asupra cecului, cu efecte asupra cererii de compensare legală, nu este fondat. Recurenta – pârâtă nu a făcut dovada nesocotirii dispozițiilor legale invocate și nici interpretarea greșită a acestora. Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a reținut că în cauză nu poate opera compensația, fila C.E.C. invocată de pârâtă neputând ștampila societății reclamante, pentru a dovedi că a fost emisă de aceasta din urmă. Compensația este modul de stingere a obligațiilor care constă în stingerea a două obligații reciproce, până la concurența celei mai mici dintre ele. Pentru a putea opera compensația legală, potrivit art. 1144 și următoarele C. civ., trebuie îndeplinite anumite condiții, respectiv reciprocitatea obligațiilor, iar creanțele care urmează a se compensa să fie certe, lichide și exigibile.

În cauză, cel puțin una dintre aceste condiții nu este îndeplinită pentru a putea opera compensarea legală, respectiv creanța invocată de pârâtă nu este certă, având în vedere că existența ei este discutabilă din punct de vedere juridic. Pârâta invocă fila C.E.C., filă C.E.C. prin care arată că face dovada creanței sale împotriva reclamantei. Cecul, după cum rezultă din Legea 59/1034 este un înscris prin care o persoană, numită trăgător, dă ordin unei bănci la care au un disponibil bănesc, numită tras, să plătească, la prezentarea titlului, o sumă de bani altei persoane, numită beneficiar.

După cum s-a menționat anterior, creanța pe care pârâta susține că o are împotriva reclamantei nu este certă, având în vedere că atitudinea procesuală a pârâtei, care a refuzat să participe la efectuarea expertizei, a împiedicat atât expertul, cât și instanța de fond de a verifica ce reprezintă în fapt plata prin cec a sumei de 1.820.679.104 lei, la data de 5 aprilie 2002, în raporturile comerciale dintre cele două plăți, mai ales că din evidența contabilă a reclamantei nu rezultă că aceasta ar avea datorii față de pârâtă. În aceste condiții nu se poate susține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare sau interpretare a Legii 59/1934. În consecință, în raport de aceste considerente, Înalta Curte, conform art. 312 C. proc.

civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A.C. SRL Târgoviște, împotriva deciziei nr. 680 din 23 septembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 martie 2005.