ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1707/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1707/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Deliberând asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 20

august 2003, reclamanta SC P.C. SRL Târgoviște, prin lichidator I.A., a chemat

în judecată pe pârâta SC A.C. SRL, solicitând ca prin hotărârea care se va

pronunța să fie obligată să plătească suma de 1.382.941.631 lei, reprezentând

facturi neachitate pentru livrare de oțel beton și țeavă inox.

De asemenea, a solicitat și

obligarea pârâtei la plata dobânzilor conform dispozițiilor O.G. 9/2000.

Tribunalul Dâmbovița, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința 975 din 17 mai 2004 a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanta SC P.C. SRL, împotriva pârâtei SC A.C.

SRL Târgoviște, pe care a obligat-o să plătească suma de 957.540.254 lei,

reprezentând contravaloare marfă.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță, pe baza probelor administrate a reținut că între cele două părți s-au

derulat relații comerciale, reclamanta livrând pârâtei produse pentru care a

emis facturi, facturi care au fost acceptate de pârâtă dar pe care nu le-a

achitat.

Din raportul de expertiză contabilă

efectuat în cauză a rezultat că pârâta datorează reclamantei suma de

957.540.254 lei.

Împotriva sentinței a declarat apel

pârâta SC A.C. SRL Târgoviște, criticând hotărârea pentru nelegalitate și

netemeinicie, pentru următoarele motive.

fără citarea legală a societății apelante, cauza fiind suspendată la data de 5

aprilie 2004, pentru lipsa nejustificată a părților și repunerea pe rol de

către reclamantă prin lichidatorul judiciar, pentru termenul de judecată fixat

la 17 mai 2004 și la acest termen instanța a rămas în pronunțare, dând o

soluție pe fond, deși citația cu apelanta fusese afișată și cum nu se refuzase

primirea potrivit dispozițiilor art. 92

1

C. proc. civ., instanța

trebuia să dispună citarea prin afișare la un termen următor, astfel încât în

temeiul art. 297 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat anularea în tot a

hotărârii atacate și reținerea cauzei pentru rejudecare pe fond.

și netemeinică, întrucât a dat o calificare juridică greșită unor elemente

certe, respectiv a declarat drept dovedit fapte și împrejurări care nu au nici

un suport probator, reținând că nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor unei

compensații legale, deși apelanta avea o creanță împotriva reclamantei, pentru

care a dovedit cu C.E.C. - ul, emis către B.C.R. sucursala Târgoviște, pentru

suma de 1.820.679.104 lei și la efectuarea expertizei apelanta nu a participat,

expertul considerând greșit că a refuzat primirea invitației de participare la

efectuarea expertizei și raportul constată date incerte și provizorii, arătând

că nu-și poate exprima o opinie cu privire la ștampila societății, că o mare

parte din documentele societății reclamante nu au intrat în posesia

lichidatorului judiciar.

com., obligațiile comerciale și liberațiunile se probează printre altele cu

acte sub semnătură privată, iar potrivit dispozițiilor art. 52 C. com.,

registrele comercianților chiar neținute în regulă fac probe, contra lor,

astfel că apare cu evidență că prima instanță s-a limitat a considera drept

probe, constatări incerte, și concluzii despre fapte eventuale cuprinse în

raportul de expertiză contabilă.

Se solicită refacerea expertizei

contabile și admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, în

sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială

și de contencios administrativ, a respins ca nefondat apelul declarat pârâta SC

A.C. SRL, împotriva sentinței 975/2004 a Tribunalului Dâmbovița, secția comercială

și de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC P.C.

SRL.

Pentru a dispune astfel, instanța de

apel a reținut:

În ce privește cererea de

completarea probatoriilor cu refacerea expertizei contabile, s-a considerat că

nu se impune completarea acestei probe, deoarece la instanța de fond s-a

efectuat o expertiză contabilă, la efectuarea căreia apelanta a fost invitată

să participe și nu a formulat obiecții la raportul de expertiză.

Primul motiv de apel vizând

încălcarea regulilor privind procedura de citare a apelantei, este nefondat.

Cauza a fost suspendată prin

încheierea de ședință din 5 aprilie 2004, în temeiul dispozițiilor art. 242 pct.

2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților și repusă pe rol la

cererea reclamantei pentru termenul din 17 mai 2004, când apelanta pârâtă a

fost citată prin afișare potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare

aflată la dosar fond, procedura de citare prin afișare fiind legală și

respectate dispozițiile art. 92

1

C. proc. civ., invocate de apelanta

– pârâtă, deoarece așa cum rezultă din procesul verbal întocmit de agentul

procedural la data de 30 aprilie 2004, când s-a îndeplinit procedura de citare

prin afișare, nici o persoană nu a fost găsită la sediul societății apelante,

astfel încât procedura de citare a fost corect îndeplinită, nefiind necesară

repetarea procedurii de citare.

Operațiunea de compensare invocată

de către apelantă nu a fost dovedită cu vreo probă administrată în cauză la

instanța de fond, fila C.E.C. în valoare de 1.820.679.104 lei nu poartă

ștampila societății reclamante, ștampilă ce era obligatorie pentru a fi primită

fila C.E.C. de către unitatea bancară, apelanta nu a administrat probe din care

să rezulte că ar fi avansat sume de bani sau livrate mărfuri către intimată

care să nu fi fost plătite, pentru a putea solicita compensarea legală, așa cum

se constată și prin expertiza contabilă efectuată în cauză de expert N.M., din

evidențele contabile ale reclamantei, nu rezultă că aceasta ar avea datorii

către pârâtă.

Critica adusă de către apelantă

expertizei efectuate în cauză, nu este fondată, apelanta a fost invitată de

către expert să participe la efectuarea expertizei, așa cum recunoaște chiar

apelanta în motivele de apel formulate și cum se menționează și în raportul de

expertiză contabilă aflat la dosar fond, agentul procedural menționând pe

citație că apelanta a refuzat primirea citației.

Din raportul de expertiză contabilă

și din cele 5 facturi emise de către intimată, rezultă că apelanta a primit

marfa ce face obiectul facturilor, apelanta semnând de primirea mărfii pe cele

5 facturi, așa cum se poate constata din copia xerox a facturilor aflate la

dosar fond, astfel că facturile fiind acceptate de către apelantă, s-a făcut pe

deplin dovada livrării mărfii de către reclamantă, considerente pentru care în

mod corect și legal, prima instanță a obligat apelanta la contravaloarea mărfii

stabilită de expertul contabil la valoarea de 957.540.254 lei.

Cel de al treilea motiv de apel este

nefondat.

Nu au fost încălcate dispozițiile art.

46 și art. 52 C. com., invocate de către apelantă, probele administrate în

cauză de către prima instanță cu cele 5 facturi și raportul de expertiză

contabilă, dovedesc că apelanta pârâtă datora intimatei – apelante

contravaloarea mărfii de 957.540.254 lei, la care a fost obligată la plata prin

sentința apelată, astfel încât sentința este dată pe baza unor probe certe și

nu incerte, așa cum susține greșit apelanta.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a formulat recurs, timbrat, pârâta SC A.C. SRL Târgoviște.

Un prim motiv de recurs se referă la

împrejurarea că hotărârea de fond s-a dat fără legala citare a pârâtei, după

repunerea cauzei pe rol.

Se susține că procedura de citare

s-a realizat prin „afișare”, nefiind respectate dispozițiile art. 92

1

C. proc. civ.

Se mai susține că instanța de apel,

greșit, a constatat că prima instanță a soluționat cauza cu procedura de citare

a părților legal îndeplinite.

Instanța de apel a respins greșit

cererea pârâtei de probe noi în condițiile în care aceasta nu a participat la

efectuarea expertizei contabile.

Al doilea motiv de recurs se referă

la interpretarea greșită a textelor din Legea 59/1934 asupra cecului de către

instanță, ceea ce a condus la concluzia greșită că în cauză nu funcționează

compensația legală.

Se învederează, în acest sens, că

creanța pârâtei, pentru care a solicitat compensarea este certă, lichidă și

exigibilă și este constatată la fila C.E.C.

Cecul este plătibil la vedere iar

lipsa ștampilei de pe acesta nu are relevanță asupra valabilității cecului.

Lipsa datoriei corespunzătoare din

evidențele contabile ale reclamantei nu îndrituiau instanțele să constate că

datoria nu există, având în vedere că pârâta a dovedit existența acesteia.

În drept, pârâta și-a întemeiat

recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Examinând decizia prin prisma

motivelor de fapt și de drept invocate de pârâtă, Înalta Curte constată că

recursul formulat nu este fondat, decizia de respingere a apelului fiind legală

și temeinică.

Din formularea motivelor de recurs,

se reține că pârâta, prin prezentul recurs, a înțeles să atace atât hotărârea

primei instanțe, cât și cea a instanței de apel, însă potrivit art. 299 alin. (1)

C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele

date în apel, cum este și cazul dedus judecății.

Hotărârile date în apel sunt supuse

recursului, cale extraordinară de atac, care are un caracter nondevolutiv și un

scop esențialmente de control al legalității.

Ori, în cauză, se constată că pârâta

cu excepția primului motiv de recurs, care a fost invocat și în calea de atac a

apelului, și rezolvat definitiv de Curtea de Apel, critică decizia pentru

netemeinicie, ceea ce nu este admisibil pe calea recursului.

Înalta Curte va analiza totuși

motivele de recurs astfel cum au fost invocate de pârâră.

Corect a reținut instanța de apel că

procedura de citare a pârâtei pentru termenul la care au avut loc dezbaterile

în fond ale cauzei a fost legal îndeplinită, fiind respectate dispozițiile art.

92

1

C. proc. civ.

Astfel, după cum rezultă din dovada

de îndeplinire a procedurii de citare la data soluționării cauzei de către

tribunal, procedura s-a realizat prin „afișare” față de împrejurarea că la

sediul societății nu a fost găsită nici o persoană, fiind îndeplinită cerința textului

de lege.

Totodată, cum bine a reținut și

instanța de apel, nu este imputabil instanței de fond împrejurarea că pârâta nu

a participat la efectuarea expertizei efectuate în cauză, având în vedere că

deși legal citată de expert a refuzat atât primirea convocării, cât și

participarea efectivă.

Refacerea expertizei nu se impune

având în vedere că pârâta nu a formulat obiecții, în termenul legal, la

concluziile acesteia.

Se constată că nici cel de al doilea

motiv de recurs bazat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitor

la aplicarea și interpretarea greșită dată dispozițiilor art. 13 și art. 29 alin.

(1) din Legea 59/1034 asupra cecului, cu efecte asupra cererii de compensare

legală, nu este fondat.

Recurenta – pârâtă nu a făcut dovada

nesocotirii dispozițiilor legale invocate și nici interpretarea greșită a

acestora.

Înalta Curte constată că în mod

corect instanța de apel a reținut că în cauză nu poate opera compensația, fila C.E.C.

invocată de pârâtă neputând ștampila societății reclamante, pentru a dovedi că

a fost emisă de aceasta din urmă.

Compensația este modul de stingere a

obligațiilor care constă în stingerea a două obligații reciproce, până la

concurența celei mai mici dintre ele.

Pentru a putea opera compensația

legală, potrivit art. 1144 și următoarele C. civ., trebuie îndeplinite anumite

condiții, respectiv reciprocitatea obligațiilor, iar creanțele care urmează a

se compensa să fie certe, lichide și exigibile.

În cauză, cel puțin una dintre

aceste condiții nu este îndeplinită pentru a putea opera compensarea legală,

respectiv creanța invocată de pârâtă nu este certă, având în vedere că

existența ei este discutabilă din punct de vedere juridic.

Pârâta invocă fila C.E.C., filă C.E.C.

prin care arată că face dovada creanței sale împotriva reclamantei.

Cecul, după cum rezultă din Legea

59/1034 este un înscris prin care o persoană, numită trăgător, dă ordin unei

bănci la care au un disponibil bănesc, numită tras, să plătească, la

prezentarea titlului, o sumă de bani altei persoane, numită beneficiar.

După cum s-a menționat anterior,

creanța pe care pârâta susține că o are împotriva reclamantei nu este certă,

având în vedere că atitudinea procesuală a pârâtei, care a refuzat să participe

la efectuarea expertizei, a împiedicat atât expertul, cât și instanța de fond

de a verifica ce reprezintă în fapt plata prin cec a sumei de 1.820.679.104

lei, la data de 5 aprilie 2002, în raporturile comerciale dintre cele două

plăți, mai ales că din evidența contabilă a reclamantei nu rezultă că aceasta ar

avea datorii față de pârâtă.

În aceste condiții nu se poate

susține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare sau interpretare a Legii

59/1934.

În consecință, în raport de aceste

considerente, Înalta Curte, conform art. 312 C. proc. civ., va respinge ca

nefondat recursul formulat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC A.C. SRL Târgoviște, împotriva deciziei nr. 680 din 23 septembrie 2004 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 11 martie 2005.