ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1716/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată că reclamanta SC R. SA Târgoviște a solicitat

obligarea pârâtei SC P.I.M. SA la plata debitului datorat în valoare de

230.778,57 RON, actualizată, la plata penalităților de întârziere în sumă de 3.752,08

RON.

Prin Sentința nr. 799

din data de 19 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița a fost admisă

în parte cererea, formulată de reclamanta SC R. SRL, în contradictoriu cu

pârâta SC P.I.M. SA, a obligat pârâta la 230.778,57 RON, reprezentând

contravaloare lucrări și la 2.500 RON cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a

reținut în considerente că potrivit prevederilor art. 969 și 970 C. civ.,

convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și ele

trebuie executate cu bună credință, iar potrivit art. 1073 C. civ., creditorul

are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are

dreptul la dezdăunare.

În cazul de față

instanța a apreciat că funcționează o răspundere contractuală, având în vedere

contractul încheiat între cele două părți și actualizat cu cele 3 acte

adiționale, răspundere contractuală ale cărei elemente constitutive trebuiesc

întrunite în mod cumulativ, sunt reprezentate de o faptă ilicită ce constă în

neexecutarea obligațiilor contractuale asumate, existența unui prejudiciu,

raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui

care a săvârșit fapta ilicită.

Astfel, fapta pârâtei

de a nu plăti lucrarea reclamantei îndeplinește condițiile răspunderii

contractuale în ceea ce privește neexecutarea unei obligații contractuale,

tribunalul a ținut cont și de faptul că lucrările efectuate de reclamanta au

avut unele deficiențe, care însă au fost înlăturate pe parcursul procesului,

motiv pentru care pârâta nu poate fi obligată și la plata penalităților

contractuale.

Împotriva sentinței a

formulat apel pârâta SC P.I.M. SA, criticând hotărârea pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin Decizia nr. 122

din data de 17 noiembrie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de

contencios administrativ fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de

pârâta S.C. P.I.M. S.A. apreciind ca temeinică și legală soluția primei

instanțe.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs la 10 decembrie 2010 pârâta SC P.I.M. SA care a

invocat art. 304 pct. 9 C.pr.civ susținând că art. 1073 C. civ. trebuia aplicat

și în cazul său, constatându-se că intimata nu s-a achitat întrutotul de

obligația asumată. Astfel că, ignorarea art. 1073 C. civ. îndeplinește cerința art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut

că aplicarea legii s-a făcut greșit și în cazul înlăturării apărării sale cu

privire la invocarea excepției de neexecutare a contractului, întrucât instanța

de apel consideră „nesemnificativă” partea de lucrări – 5 ferestre unde s-au

constatat deficiențe. În realitate, așa cum reiese din raportul de expertiză –

au fost testate doar 5 ferestre la care s-au constatat infiltrări de apă,

pentru ca apoi să se renunțe la testarea celorlalte cu motivarea „intimata

acceptând că situația este asemănătoare și la celelalte ferestre”

Recurenta a susținut

că admisibilitatea excepției de neexecutare a contractului nu este condiționată

juridic de valoarea sau procentul neexecutării, dimpotrivă, sintagma

„îndeplinirea exactă a obligației” prevăzută de art. 1073 C. civ. impune

admiterea excepției de neîndeplinire indiferent de cuantumul obligației de a

face neîndeplinită, astfel că și sub acest aspect se impune modificarea

hotărârii recurate.

În cel de al doilea

recurs depus la 14 decembrie 2010 recurenta invocă art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ. și se susține, în plus față de primul recurs următoarele:

Instanța de apel a

interpretat într-un mod cu totul eronat concluziile expertizei și își depășește

rolul activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., calculând din oficiu,

fără a apela la un expert, prejudiciul creat recurentei prin neexecutarea

contractului de către intimată – mai puțin de 2 % din valoarea integrală a

lucrării.

Recurenta a susținut

că intimata nu a remediat niciuna dintre deficiențe, la dosarul cauzei nefiind

depus vreun document prin care să se constate remedierea, iar expertul desemnat

în cauză a menționat la data de 8 septembrie 2010 că deficiențele sunt în

continuare neremediate.

Deși instanța de apel

a reținut că neexecutarea contractului reprezintă o apărare de fond și nu o

excepție, consideră că aceasta nu a luat în seamă principalul motiv de apel,

adică cel referitor la faptul că instanța de fond a omis să analizeze excepția

și să se pronunțe asupra ei, ignorându-se astfel de către ambele instanțe

principiul disponibilității.

Înalta Curte,

analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, va respinge

recursul pentru următoarele considerente:

Critica recurentei

privitoare la încălcare rolului activ este nefondată întrucât prin încheierea

din 17 martie 2010 s-a dispus completarea raportului de expertiză tehnică

constructor A.D., în temeiul dispozițiile art. 295 C. proc. civ.

Critica privind

nepronunțarea instanței de fond pe excepția neexecutării contractului, nu este

fondată.

Neexecutarea

contractului reprezintă o apărare de fond și nu o excepție, iar prin sentința

apelată, instanța de fond s-a pronunțat asupra acesteia, reținând că apelanta

pârâtă nu a executat obligațiile prevăzute în Contractul nr. 026 din 16

noiembrie 2007, cu privire la plata lucrărilor efectuate de către intimata

reclamantă, prin aceasta fiind îndeplinite condițiile răspunderii contractuale,

astfel că potrivit dispozițiile art. 969, 970 și 1073 C. civ., prima instanță a

obligat apelanta la contravaloarea lucrărilor efectuate de intimată de

230.778,57 RON.

Neexecutarea

contractului invocată, vizează o parte nesemnificativă a lucrării, deoarece

valoarea celor 5 ferestre unde expertul a constatat deficiențe, inițial de

reglaj și care ulterior au fost remediate nu reprezintă nici 2% din valoarea

lucrării, în raport de valoarea totală a lucrării executată de peste 3,44

miliarde ROL, ori recurenta nu a formulat cerere reconvențională prin care să

solicite evaluarea pretențiilor în raport cu acțiunea reclamantei și să

solicite scăderea prețului lucrării pentru pretinsele deficiențe.

Această pasivitate a

recurentei nu poate fi suplinită de instanța de apel, în sensul de a proceda la

admiterea acțiunii în parte întrucât nu sunt elemente de cuantificare a

pretinselor deficiențe, recurenta poate pe cale separată să solicite aceasta.

Faptul că instanțele

nu au dispus în mod expres că respingă excepția de neexecutare a contractului

invocată de pârâtă nu înseamnă o nepronunțare a acestora pe o excepție

procesuală sau neanalizarea unui motiv de apel întrucât invocarea de către

pârâtă a neexecutării contractului de către reclamantă într-un litigiu privind

obligații sinalagmatice nu constituie o excepție procesuală în adevăratul sens al

cuvântului și al legii – art. 136 și art. 137 C. proc. civ. – ci doar un mijloc

de apărare care privește și pune în discuție fondul dreptului dedus judecății.

Ca atare neexecutarea contractului, întemeiată pe principiul reciprocității și

interdependenței obligațiilor contractuale, nu este nicio excepție de procedură

propriu-zisă și nicio excepție de fond, în sensul legii ci doar un mijloc de

apărare pe care o parte, de regulă, pârâtul, îl poate invoca și asupra căruia

instanța se pronunță pe baza probelor administrate în cauză.

Acest lucru s-a

întâmplat și în prezenta cauză în care instanțele au examinat și s-au

pronunțat, pe baza probelor, asupra executării de către părți a obligațiilor

contractuale.

Cât privește

modalitatea în care instanța de apel a apreciat probele, mai precis expertiza,

aceasta nu poate fi considerată o critică susceptibilă de a se circumscrie

motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 8 C. pr. civ.

Pentru aceste

considerente conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC P.I.M. SA împotriva Deciziei nr. 122 din 17 noiembrie

2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC P.I.M. SA împotriva Deciziei nr. 122 din 17

noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 mai 2011.