ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1716/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată că reclamanta SC R. SA Târgoviște a solicitat obligarea pârâtei SC P.I.M. SA la plata debitului datorat în valoare de 230.778,57 RON, actualizată, la plata penalităților de întârziere în sumă de 3.752,08 RON. Prin Sentința nr. 799 din data de 19 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița a fost admisă în parte cererea, formulată de reclamanta SC R. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC P.I.M. SA, a obligat pârâta la 230.778,57 RON, reprezentând contravaloare lucrări și la 2.500 RON cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut în considerente că potrivit prevederilor art. 969 și 970 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și ele trebuie executate cu bună credință, iar potrivit art. 1073 C. civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.

În cazul de față instanța a apreciat că funcționează o răspundere contractuală, având în vedere contractul încheiat între cele două părți și actualizat cu cele 3 acte adiționale, răspundere contractuală ale cărei elemente constitutive trebuiesc întrunite în mod cumulativ, sunt reprezentate de o faptă ilicită ce constă în neexecutarea obligațiilor contractuale asumate, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui care a săvârșit fapta ilicită. Astfel, fapta pârâtei de a nu plăti lucrarea reclamantei îndeplinește condițiile răspunderii contractuale în ceea ce privește neexecutarea unei obligații contractuale, tribunalul a ținut cont și de faptul că lucrările efectuate de reclamanta au avut unele deficiențe, care însă au fost înlăturate pe parcursul procesului, motiv pentru care pârâta nu poate fi obligată și la plata penalităților contractuale.

Împotriva sentinței a formulat apel pârâta SC P.I.M. SA, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia nr. 122 din data de 17 noiembrie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. P.I.M. S.A. apreciind ca temeinică și legală soluția primei instanțe. Împotriva acestei decizii a declarat recurs la 10 decembrie 2010 pârâta SC P.I.M. SA care a invocat art. 304 pct. 9 C.pr.civ susținând că art. 1073 C. civ. trebuia aplicat și în cazul său, constatându-se că intimata nu s-a achitat întrutotul de obligația asumată. Astfel că, ignorarea art. 1073 C. civ. îndeplinește cerința art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurenta a susținut că aplicarea legii s-a făcut greșit și în cazul înlăturării apărării sale cu privire la invocarea excepției de neexecutare a contractului, întrucât instanța de apel consideră „nesemnificativă” partea de lucrări – 5 ferestre unde s-au constatat deficiențe. În realitate, așa cum reiese din raportul de expertiză – au fost testate doar 5 ferestre la care s-au constatat infiltrări de apă, pentru ca apoi să se renunțe la testarea celorlalte cu motivarea „intimata acceptând că situația este asemănătoare și la celelalte ferestre” Recurenta a susținut că admisibilitatea excepției de neexecutare a contractului nu este condiționată juridic de valoarea sau procentul neexecutării, dimpotrivă, sintagma „îndeplinirea exactă a obligației” prevăzută de art. 1073 C. civ.

impune admiterea excepției de neîndeplinire indiferent de cuantumul obligației de a face neîndeplinită, astfel că și sub acest aspect se impune modificarea hotărârii recurate. În cel de al doilea recurs depus la 14 decembrie 2010 recurenta invocă art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și se susține, în plus față de primul recurs următoarele: Instanța de apel a interpretat într-un mod cu totul eronat concluziile expertizei și își depășește rolul activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., calculând din oficiu, fără a apela la un expert, prejudiciul creat recurentei prin neexecutarea contractului de către intimată – mai puțin de 2 % din valoarea integrală a lucrării. Recurenta a susținut că intimata nu a remediat niciuna dintre deficiențe, la dosarul cauzei nefiind depus vreun document prin care să se constate remedierea, iar expertul desemnat în cauză a menționat la data de 8 septembrie 2010 că deficiențele sunt în continuare neremediate.

Deși instanța de apel a reținut că neexecutarea contractului reprezintă o apărare de fond și nu o excepție, consideră că aceasta nu a luat în seamă principalul motiv de apel, adică cel referitor la faptul că instanța de fond a omis să analizeze excepția și să se pronunțe asupra ei, ignorându-se astfel de către ambele instanțe principiul disponibilității. Înalta Curte, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente: Critica recurentei privitoare la încălcare rolului activ este nefondată întrucât prin încheierea din 17 martie 2010 s-a dispus completarea raportului de expertiză tehnică constructor A.D., în temeiul dispozițiile art. 295 C. proc.

civ. Critica privind nepronunțarea instanței de fond pe excepția neexecutării contractului, nu este fondată. Neexecutarea contractului reprezintă o apărare de fond și nu o excepție, iar prin sentința apelată, instanța de fond s-a pronunțat asupra acesteia, reținând că apelanta pârâtă nu a executat obligațiile prevăzute în Contractul nr. 026 din 16 noiembrie 2007, cu privire la plata lucrărilor efectuate de către intimata reclamantă, prin aceasta fiind îndeplinite condițiile răspunderii contractuale, astfel că potrivit dispozițiile art. 969, 970 și 1073 C. civ., prima instanță a obligat apelanta la contravaloarea lucrărilor efectuate de intimată de 230.778,57 RON.

Neexecutarea contractului invocată, vizează o parte nesemnificativă a lucrării, deoarece valoarea celor 5 ferestre unde expertul a constatat deficiențe, inițial de reglaj și care ulterior au fost remediate nu reprezintă nici 2% din valoarea lucrării, în raport de valoarea totală a lucrării executată de peste 3,44 miliarde ROL, ori recurenta nu a formulat cerere reconvențională prin care să solicite evaluarea pretențiilor în raport cu acțiunea reclamantei și să solicite scăderea prețului lucrării pentru pretinsele deficiențe. Această pasivitate a recurentei nu poate fi suplinită de instanța de apel, în sensul de a proceda la admiterea acțiunii în parte întrucât nu sunt elemente de cuantificare a pretinselor deficiențe, recurenta poate pe cale separată să solicite aceasta.

Faptul că instanțele nu au dispus în mod expres că respingă excepția de neexecutare a contractului invocată de pârâtă nu înseamnă o nepronunțare a acestora pe o excepție procesuală sau neanalizarea unui motiv de apel întrucât invocarea de către pârâtă a neexecutării contractului de către reclamantă într-un litigiu privind obligații sinalagmatice nu constituie o excepție procesuală în adevăratul sens al cuvântului și al legii – art. 136 și art. 137 C. proc. civ. – ci doar un mijloc de apărare care privește și pune în discuție fondul dreptului dedus judecății. Ca atare neexecutarea contractului, întemeiată pe principiul reciprocității și interdependenței obligațiilor contractuale, nu este nicio excepție de procedură propriu-zisă și nicio excepție de fond, în sensul legii ci doar un mijloc de apărare pe care o parte, de regulă, pârâtul, îl poate invoca și asupra căruia instanța se pronunță pe baza probelor administrate în cauză.

Acest lucru s-a întâmplat și în prezenta cauză în care instanțele au examinat și s-au pronunțat, pe baza probelor, asupra executării de către părți a obligațiilor contractuale. Cât privește modalitatea în care instanța de apel a apreciat probele, mai precis expertiza, aceasta nu poate fi considerată o critică susceptibilă de a se circumscrie motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 8 C. pr. civ. Pentru aceste considerente conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P.I.M. SA împotriva Deciziei nr. 122 din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P.I.M. SA împotriva Deciziei nr. 122 din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2011.