ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 246/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introdusă la Tribunalul Dâmbovița în data de 24 iulie 2008, reclamanta SC C. SRL Târgoviște a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA, solicitând obligarea acesteia la plata daunelor ocazionate de întreruperea intempestivă a funcționării contractului de furnizare și de tratamentul contractual discriminatoriu, daune estimate provizoriu la 300.000 lei. În motivarea cererii reclamanta arată că a încheiat cu pârâta contractul din 8 ianuarie 2006 prin care aceasta s-a obligat să cumpere de la reclamantă materiale refolosibile feroase în cantitățile pe care avea să le comande lunar, prețurile de achiziție oferite fiind inferioare celor oferite altor furnizori.

La 4 ianuarie 2007 pârâta a făcut cunoscut reclamantei că a încadrat-o într-o categorie inferioară în lista furnizorilor acceptați, iar începând cu luna mai 2007, pârâta nu a mai emis comenzi pentru livrările lunare. Refuzul de a trata al pârâtei și aplicarea unor condiții inegale au pus-o pe reclamantă într-o poziție de dezavantaj concurențial, creându-i prejudicii. Pârâta SC M. SA a depus o întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că între ea și reclamantă relațiile comerciale s-au desfășurat în baza unui contract cadru care stabilește reguli generale, și care nu conține nicio obligație de a comanda și cumpăra o anumită cantitate de marfă, iar reclamanta a acceptat prețul oferit pentru cumpărarea fierului vechi.

Prin sentința nr. 40 pronunțată în data de 22 ianuarie 2009, Tribunalul Dâmbovița a respins cererea formulată de reclamanta SC C. SRL Târgoviște, în contradictoriu cu pârâta SC M. SA Târgoviște. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 969 și art. 970 C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și ele trebuie executate cu bună - credință, iar potrivit art. 1073 C. civ. creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare. În speță instanța a apreciat că poate funcționa numai o răspundere contractuală nu și una delictuală.

Răspundere contractuală ale cărei elemente constitutive trebuie întrunite în mod cumulativ sunt reprezentate de o faptă ilicită ce constă în neexecutarea obligațiilor contractuale asumate, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui care a săvârșit fapta ilicită. Astfel, fapta pârâtei de a nu mai comanda marfă reclamantei nu îndeplinește condițiile răspunderii contractuale în ceea ce privește neexecutarea unei obligații contractuale, atâta timp cât în contract nu exista o obligație de a comanda o cantitate certă și determinată de marfă lunar. Așa cum reiese din contractul încheiat între părți, obligațiile pârâtei nu se referă la o cantitate obligatorie pe care aceasta trebuia să o cumpere de la reclamantă, comenzile lunare fiind lăsate la aprecierea pârâtei.

Mai mult instanța a apreciat că acest contract, prevede doar condițiile generale, urmând ca numai în cazul comenzilor efectuate de pârâtă acestea să se constituie în anexe la respectivul contract, comenzi a căror acceptare ducea la formarea unor acte adiționale la contract. Or în lipsa acestor comenzi, este clar că nu existau anexe care să se constituie în acte adiționale la contractul încheiat și în consecință nu existau nici obligații ale pârâtei de a cumpăra marfă de la reclamantă. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta SC C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că prima instanță a soluționat litigiul în limitele distincției dintre răspunderea contractuală și răspunderea delictuală, fără a observa și a înțelege că, în condițiile economiei de piață, regulile de concurență reprezintă precepte deontologice ale comerciantului, a căror nerespectare atrage, printre altele, răspunderea patrimonială.

Conduita pârâtului de a refuza, cu motivări de circumstanță, continuarea raporturilor contractuale, până la durata convenită, anume 31 decembrie 2007, este contrară normei de la art. 969 alin. (2) și art. 970 C. civ. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 72 din 12 mai 2009, a respins ca nefondat apelul reclamantei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC C. SRL solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea refacerii probei cu expertiza în specialitatea contabilitate. În recursul său reclamanta invocă în esență următoarele motive: Hotărârea de apel s-a dat cu încălcarea formelor de procedură enunțate de art. 168 alin. (1) și art. 268 alin. (1) și (3) C. proc.

civ. privind încuviințarea dovezilor printr-o încheiere – cu referire la admisibilitatea, respectiv pertinența și concludența probei cu o nouă expertiză apreciate prin hotărâre – precum și a celor enunțate de art. 295 C. proc. civ. întrucât instanța de apel nu a examinat sau a examinat trunchiat unele critici făcute prin cererea de apel (critici menționate punctual în recurs). Au fost aplicate greșit dispozițiile art. 969 alin. (2), art. 970, art. 1082 și art. 1084 C. civ. privitor la condițiile răspunderii contractuale întrucât situația de fapt reclamată și descrisă în motivele de apel realizează constituția unui ilicit contractual, prin tratament discriminatoriu față de parteneri. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele motive: Este neîntemeiată critica recurentei privind încălcarea art. 168 alin. (1) și art. 268 alin. (1) și (3) C. proc.

civ. întrucât la primul termen în fața instanței de apel reclamanta a depus motivele de apel și a solicitat amânarea cauzei pentru lipsă de apărare iar apoi, la următorul termen, reprezentantul său a solicitat „acordarea cuvântului în susținerea apelului întrucât nu mai are alte cereri de formulat”. În aceste condiții instanța de apel nu a putut să răspundă criticii și solicitării din motivele de apel privind o nouă expertiză decât prin considerentele hotărârii. Nu este întemeiată nici critica privind încălcarea prevederilor art. 295 C. proc. civ. întrucât instanța de apel a răspuns integral și în mod amplu la primul motiv de apel chiar dacă nu a urmat șirul faptelor enunțate de apelantă ca reieșind din probele administrate.

Mai mult instanța de apel nici nu avea de ce să examineze fiecare aspect de fapt invocat de apelantă din moment ce aceasta făcea doar o reiterare a unor fapte reieșind din probe și nu contestă că s-ar fi reținut o altă stare de fapt. Nici al doilea motiv de recurs nu este întemeiat, instanța de fond și cea de apel făcând o corectă aplicare în cauză a prevederilor legale invocate de recurentă și reținând, în mod legal, că din clauzele contractului dintre părți nu rezultă în sarcina pârâtei obligația pretinsă de reclamanta – recurentă, aceea de a emite comenzi lunare pentru livrare de produse până la sfârșitul anului 2007, întrucât pârâta nu și-a asumat contractual obligația de a comanda reclamantei o cantitate determinată de produse, lunar sau până la sfârșitul anului 2007. Față de cele arătate Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., să respingă recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC C. SRL Târgoviște împotriva deciziei nr. 72 din 12 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.