ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 246/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introdusă la Tribunalul

Dâmbovița în data de 24 iulie 2008, reclamanta SC C. SRL Târgoviște a

chemat în judecată pe pârâta SC M. SA, solicitând obligarea acesteia la

plata daunelor ocazionate de întreruperea intempestivă a

funcționării contractului de furnizare și de tratamentul

contractual discriminatoriu, daune estimate provizoriu la 300.000 lei.

În motivarea cererii

reclamanta arată că a încheiat cu pârâta contractul din 8 ianuarie

2006 prin care aceasta s-a obligat să cumpere de la reclamantă

materiale refolosibile feroase în cantitățile pe care avea să le

comande lunar, prețurile de achiziție oferite fiind inferioare celor

oferite altor furnizori. La 4 ianuarie 2007 pârâta a făcut cunoscut

reclamantei că a încadrat-o într-o categorie inferioară în lista

furnizorilor acceptați, iar începând cu luna mai 2007, pârâta nu a mai

emis comenzi pentru livrările lunare. Refuzul de a trata al pârâtei

și aplicarea unor condiții inegale au pus-o pe reclamantă într-o

poziție de dezavantaj concurențial, creându-i prejudicii.

Pârâta SC M. SA a depus o

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând

că între ea și reclamantă relațiile comerciale s-au

desfășurat în baza unui contract cadru care stabilește reguli

generale, și care nu conține nicio obligație de a comanda

și cumpăra o anumită cantitate de marfă, iar reclamanta a

acceptat prețul oferit pentru cumpărarea fierului vechi.

Prin sentința nr. 40

pronunțată în data de 22 ianuarie 2009, Tribunalul Dâmbovița a

respins cererea formulată de reclamanta SC C. SRL Târgoviște, în

contradictoriu cu pârâta SC M. SA Târgoviște.

Pentru a hotărî astfel

prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 969 și art. 970 C. civ., potrivit cărora

convențiile legal făcute au putere de lege între părțile

contractante și ele trebuie executate cu bună - credință,

iar potrivit art. 1073 C. civ. creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea

exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la

dezdăunare.

În speță

instanța a apreciat că poate funcționa numai o răspundere

contractuală nu și una delictuală. Răspundere

contractuală ale cărei elemente constitutive trebuie întrunite în mod

cumulativ sunt reprezentate de o faptă ilicită ce constă în

neexecutarea obligațiilor contractuale asumate, existența unui

prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu

și vinovăția celui care a săvârșit fapta ilicită.

Astfel, fapta pârâtei de a

nu mai comanda marfă reclamantei nu îndeplinește condițiile

răspunderii contractuale în ceea ce privește neexecutarea unei

obligații contractuale, atâta timp cât în contract nu exista o

obligație de a comanda o cantitate certă și determinată de

marfă lunar.

Așa cum reiese din

contractul încheiat între părți, obligațiile pârâtei nu se

referă la o cantitate obligatorie pe care aceasta trebuia să o

cumpere de la reclamantă, comenzile lunare fiind lăsate la aprecierea

pârâtei. Mai mult instanța a apreciat că acest contract, prevede doar

condițiile generale, urmând ca numai în cazul comenzilor efectuate de

pârâtă acestea să se constituie în anexe la respectivul contract,

comenzi a căror acceptare ducea la formarea unor acte adiționale la

contract.

Or în lipsa acestor comenzi,

este clar că nu existau anexe care să se constituie în acte

adiționale la contractul încheiat și în consecință nu

existau nici obligații ale pârâtei de a cumpăra marfă de la

reclamantă.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamanta SC C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, susținând că prima instanță a soluționat

litigiul în limitele distincției dintre răspunderea contractuală

și răspunderea delictuală, fără a observa și a

înțelege că, în condițiile economiei de piață,

regulile de concurență reprezintă precepte deontologice ale

comerciantului, a căror nerespectare atrage, printre altele,

răspunderea patrimonială.

Conduita pârâtului de a

refuza, cu motivări de circumstanță, continuarea raporturilor

contractuale, până la durata convenită, anume 31 decembrie 2007, este

contrară normei de la art. 969 alin. (2) și art. 970 C. civ.

Curtea de Apel

Ploiești, prin decizia nr. 72 din 12 mai 2009, a respins ca nefondat

apelul reclamantei.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termen, reclamanta SC C. SRL solicitând admiterea

recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe în vederea refacerii probei cu

expertiza în specialitatea contabilitate.

În recursul său

reclamanta invocă în esență următoarele motive:

Hotărârea de apel s-a

dat cu încălcarea formelor de procedură enunțate de art. 168 alin.

(1) și art. 268 alin. (1) și (3) C. proc. civ. privind

încuviințarea dovezilor printr-o încheiere – cu referire la

admisibilitatea, respectiv pertinența și concludența probei cu o

nouă expertiză apreciate prin hotărâre – precum și a celor

enunțate de art. 295 C. proc. civ. întrucât instanța de apel nu a

examinat sau a examinat trunchiat unele critici făcute prin cererea de

apel (critici menționate punctual în recurs).

Au fost aplicate greșit

dispozițiile art. 969 alin. (2), art. 970, art. 1082 și art. 1084 C.

civ. privitor la condițiile răspunderii contractuale întrucât

situația de fapt reclamată și descrisă în motivele de apel

realizează constituția unui ilicit contractual, prin tratament

discriminatoriu față de parteneri.

Examinând recursul prin

prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este

nefondat pentru următoarele motive:

Este neîntemeiată critica

recurentei privind încălcarea art. 168 alin. (1) și art. 268 alin.

(1) și (3) C. proc. civ. întrucât la primul termen în fața

instanței de apel reclamanta a depus motivele de apel și a solicitat

amânarea cauzei pentru lipsă de apărare iar apoi, la următorul

termen, reprezentantul său a solicitat „acordarea cuvântului în

susținerea apelului întrucât nu mai are alte cereri de formulat”. În

aceste condiții instanța de apel nu a putut să

răspundă criticii și solicitării din motivele de apel

privind o nouă expertiză decât prin considerentele hotărârii.

Nu este întemeiată nici

critica privind încălcarea prevederilor art. 295 C. proc. civ. întrucât

instanța de apel a răspuns integral și în mod amplu la primul

motiv de apel chiar dacă nu a urmat șirul faptelor enunțate de

apelantă ca reieșind din probele administrate. Mai mult instanța

de apel nici nu avea de ce să examineze fiecare aspect de fapt invocat de

apelantă din moment ce aceasta făcea doar o reiterare a unor fapte

reieșind din probe și nu contestă că s-ar fi reținut o

altă stare de fapt.

Nici al doilea motiv de

recurs nu este întemeiat, instanța de fond și cea de apel făcând

o corectă aplicare în cauză a prevederilor legale invocate de

recurentă și reținând, în mod legal, că din clauzele contractului

dintre părți nu rezultă în sarcina pârâtei obligația

pretinsă de reclamanta – recurentă, aceea de a emite comenzi lunare

pentru livrare de produse până la sfârșitul anului 2007, întrucât

pârâta nu și-a asumat contractual obligația de a comanda reclamantei

o cantitate determinată de produse, lunar sau până la sfârșitul

anului 2007.

Față de cele

arătate Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ.,

să respingă recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC C. SRL Târgoviște împotriva deciziei nr.

72 din 12 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.