ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 157/2012

I – Circumstanțele

cauzei:

25 martie 2010, Tribunalul Dâmbovița,

secția comercială și contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA în

contradictoriu cu pârâta SC O. SA Târgoviște și în consecință a obligat pârâta

la plata către reclamante a sumei de 126.804,4 lei încasată necuvenit și la

prejudiciul suferit urmare nerestituirii sumei necuvenite, calculat prin

aplicarea procentului de 0,15 % la suma încasată necuvenit, de la data de 23

martie 2009 și până la achitarea debitului.

Cererea

reconvențională formulată de pârâta a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că între reclamanta în calitate de cumpărător și

pârâtă, în calitate de vânzător s-a încheiat la data de 30 iunie 2008 un

contract comercial de vânzare-cumpărare a unor cantități de oțel beton de

diferite sortimente, reclamanta cumpărător achitând suma de 126.804,4 lei

reprezentând contravaloarea mărfurilor comandate, mărfuri care nu au fost puse

la dispoziția cumpărătorului, din culpa pârâtei care, în calitate de vânzător

nu a executat obiectul contractului.

Totodată, tribunalul

reține că societatea pârâtă a fost notificată de reclamanta, la data de 23

martie 2009, în legătură cu executarea contractului pârâta refuzând rezolvarea

pe cale amiabilă a litigiului ivit, continuând să folosească suma încasată în

baza unui contract neexecutat, ceea ce, în opinia tribunalului impune concluzia

temeiniciei și capătului de cerere privind obligarea pârâtei și la plata

contravalorii prejudiciului suferit, prin aplicarea procentului de 0,15 % la

suma încasată necuvenit de la 23 martie 2009 și până la achitarea integrală a

debitului.

din 25 martie 2010 a Tribunalului Dâmbovița ca prima instanță, a fost

confirmată ca legală și temeinică de instanța de apel, Curtea de Apel Ploiești,

secția comercială și contencios administrativ, prin decizia nr. 99 din 5

octombrie 2010, de respingere, ca nefondat, a apelului declarat în cauză de

pârâta SC O. SA.

II – Cererea de

lămurire cu privire la înțelesul întinderea sau aplicarea dispozitivului.

octombrie 2010, reclamanta SC R. SA a formulat o cerere întemeiată pe

dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ., de lămurire cu privire la

aplicarea dispozitivului sentinței nr. 384/2010 a Tribunalului Dâmbovița, în

sensul înscrierii în dispozitivul sentinței a mențiunii cu privire la acordarea

procentului de 0,15 % cu titlu de penalități pe zi de întârziere.

din data de 16 decembrie 2010, Tribunalul Dâmbovița, legal investit cu

soluționarea cererii de lămurire, a respins, ca nefondată, cererea formulată de

reclamantă.

Tribunalul a apreciat

că cererea de lămurire a dispozitivului sentinței formulate de reclamantă, nu

mai prezintă interes deoarece creanța a fost recuperată de către parte,

reținând în acest sens, că, Judecătoria Târgoviște învestită cu cererea de

executare silită a sentinței nr. 384/2010 prin încheierea din 18 noiembrie

2010, a respins cererea constatând că debitoarea SC O. SA  a făcut dovada

faptului achitării debitului.

Sub un al doilea

aspect, examinând contractul părților, tribunalul apreciază că procentul de

0,15 % nu poate fi stabilit pe zi de întârziere, fiind un procent total.

încheieri a declarat apel reclamanta susținând, în esență, că se impunea

admiterea cererii de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 384/2010 a

Tribunalului Dâmbovița, deoarece executarea de bună voie a sentinței de către

pârâta a vizat numai plata sumei de 126.804,6 lei, la data de 20 octombrie

2010, penalitățile acordate potrivit dispozitivului, de 0,15 % nefiind achitate

datorită neclarităților din dispozitiv, situație în care cererea de lămurire

este pe deplin justificată.

Prin decizia nr. 46

din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă

împotriva încheierii din 16 decembrie 2010 a Tribunalului Dâmbovița, apreciind

că solicitarea reclamantei nu se încadrează în dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ., deoarece tinde la modificarea dispozitivului sentinței prin

înlocuirea prejudiciului acordat cu plata unor penalități de întârziere,

aspecte care nu puteau fi valorificate decât prin exercitarea căilor de atac

prevăzute de lege împotriva sentinței nr. 384/2010.

Totodată, instanța de

apel apreciază că prin respingerea cererii de executare silită formulată de

reclamantă, conform încheierii date de instanța de executare la 18 noiembrie

2010, reclamanta nu mai poate repune în discuție aspecte intrate în puterea

lucrului judecat.

decizii, reclamanta SC R. SA a declarat recurs la data de 7 iunie 2011, în

termen legal, solicitând modificarea deciziei și încheierii pronunțate în cauză

cu consecința admiterii cererii de lămurire a dispozitivului sentinței.

Potrivit recurenta,

dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ. își găsesc pe deplin incidența

în cauză, în condițiile în care, prin acțiune s-a solicitat atât plata sumei

nedatorate de 126.806 lei cât și penalități de 0,15 % de întârziere începând cu

data de 23 martie 2009, și până la achitarea sumei, cerere care a fost admisă

în totalitate prin sentința nr. 384/2010, omisiunea mențiunii de aplicare a

procentului de 0,15 % pe zi de întârziere fiind evidentă.

Intimata pârâtă a

formulat întâmpinare la cererea de recurs, prin care a invocat excepția

nulității recursului în temeiul art. 302

1

C. proc. civ., excepție

care a fost respinsă potrivit celor consemnate în practicaua acestei decizii.

Pe fondul recursului,

intimata a susținut că solicitarea reclamantei reprezintă o modificare a

dispozitivului sentinței prin schimbarea naturii prejudiciului acordat, în

penalități de întârziere, așa cum, a fost statuat, în mod corect de instanța de

apel prin decizia atacată.

Concluzionând

intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

verificând decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că

recursul declarat de recurenta SC R. SA este fondat pentru motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând aplicarea

greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză, art. 281

1

C.

proc. civ.

Normele de procedură

instituite de art. 281

1

C. proc. civ., permit instanței care a

pronunțat hotărârea să lămurească înțelesul, întinderea sau aplicarea

dispozitivului hotărârii sau să înlăture dispozițiile potrivnice din cuprinsul

dispozitivului, atunci când redactarea dispozitivului hotărârii nu este

suficient de clară și explicită sau conține dispoziții potrivnice.

Curtea amintește că

dispozitivul hotărârii constituie unul din elementele esențiale care intră în

conținutul hotărârii, după art. 261 C. proc. civ., procedura instituită prin

art. 281

1

urmărind soluționarea cu celeritate a unor astfel de

cereri, evitând exercitarea unei căi de atac pentru îndreptarea omisiunii sau

impreciziei instanței în redactarea dispozitivului.

Cererea reclamantei recurente cu privire la

aplicarea procentului de 0,15 % la suma ce constituie debitul principal

(126.804,4 lei) de la data de 23 martie 2009 și până la achitarea sa, se

încadrează în ipoteza art. 281

1

C. proc. civ. omisiunea mențiunii

„pe zi de întârziere” fiind evidentă, în condițiile în care instanța acorda

această penalitate pe o perioadă pe care o precizează explicit respectiv de la

data de 23 martie 2009 dată când s-a cerut restituirea sumei și până la data

achitării integrale a debitului.

Această concluzie rezultă și din

considerentele hotărârii potrivit cărora instanța reține culpa societății

pârâte în calitate de vânzătoare, constând în neexecutarea obiectului

contractului, și pe cale de consecință îndreptățirea reclamantei la restituirea

sumei achitate cu titlu de preț și acoperirea prejudiciului suferit prin

nerestituirea sumei încasate necuvenit, respectiv penalitățile de întârziere de

0,15 % pe zi solicitate de reclamant prin cererea precizatoare.

Această lămurire nu reprezintă o modificare a

fondului dreptului substanțial dedus judecății, așa cum afirmă instanța de

apel, fără o justificare pertinentă, deoarece penalitățile acordate prin

dispozitiv de la data de 23 septembrie 2009 și până la achitarea debitului

principal au constituit obiectul dedus judecății prin cererea introductivă și

precizatoare, care a fost admisă în tot.

În sfârșit, argumentul instanței de apel

întemeiat pe executarea de bună voie a hotărârii de către pârâte și respingerea

cererii de executare silită formulată de reclamantă, nu este de natură să ducă

la respingerea cererii de lămurire în condițiile în care executarea a vizat

numai debitul principal rămânând în dispută chestiunea calculului

penalităților.

De altfel, opunerea intimatei la acordarea

penalităților de 0,15 % pe zi de întârziere, dovedește că cererea de lămurire a

dispozitivului sentinței este pe deplin justificată, deoarece părțile din

litigiu aflate pe poziții de contradictorialitate interpretează întinderea

dispozitivului în mod diferit, datorită omisiunii instanței de a preciza

explicit aplicarea penalităților de întârziere de 0,15 % acordate, pe zi de

întârziere.

Cum, procentul de 0,15 % penalităților de

întârziere este acordat pe o anumită perioadă cuprinsă între data când s-a

cerut restituirea sumei și data achitării efective a debitului, aplicarea lui

pe zi de întârziere rezultă implicit dar indubitabil din modul de redactare al

dispozitivului și din considerentele care îl explicitează.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite prezentul recurs

și va modifica decizia atacată în sensul admiterii apelului reclamantei și

schimbarea încheierii din 16 decembrie 2010 a tribunalului Dâmbovița cu

consecința admiterii cererii de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 384/2010

pronunțată de aceeași instanță constatând că procentul de 0,15 % se aplică pe

zi de întârziere.

Cererea recurentei de obligare a intimatei la

plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea procesului, va fi

respinsă față de dispozițiile art. 281

3

alin. (2) C. proc. civ.,

după care părțile nu pot fi obligate la cheltuielile legate de îndreptarea,

lămurirea sau completarea hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC R. SA ULMI împotriva deciziei nr. 46 din 20 aprilie

2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, pe care o modifică și în consecință:

Admite apelul

declarat de reclamanta SC R. SA ULMI împotriva încheierii din 16 decembrie 2010

pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și contencios

administrativ, pe care o schimbă și admite cererea de lămurire a dispozitivului

sentinței nr. 384 din 25 martie 2010 pronunțată de aceeași instanță, în sensul

că, procentul de 0,15 % se aplică pe zi de întârziere.

Respinge cererea

recurentei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2012.